Recompensele stăruinţei

EA ERA o femeie de origine greacă ce locuia în Fenicia în anul 32 e.n. Fiica ei era foarte bolnavă şi femeia căuta cu disperare o modalitate de vindecare. Auzind că regiunea sa era vizitată de un străin — renumit pentru că deţinea puterea de a vindeca bolnavii — , ea era decisă să-l întâlnească şi să-i ceară ajutor.

Când l-a întâlnit, ea a căzut în genunchi, implorându-l: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este stăpânită de un demon“. În felul acesta, grecoaica l-a rugat stăruitor pe Isus să-i vindece fiica.

Vă puteţi imagina curajul şi umilinţa de care a avut ea nevoie pentru a face aceasta? Isus era o personalitate, care se bucura de o anumită putere şi reputaţie, şi el spusese mai înainte că nu dorea să se ştie unde se găsea. El îşi luase discipolii în Fenicia pentru a se odihni puţin, ceva atât de necesar, şi nu pentru a lucra printre necredincioşi păgâni. În plus, Isus era iudeu, iar ea o păgână şi, fără îndoială, ea cunoştea aversiunea iudeilor faţă de asocierea cu dispreţuiţii oameni dintre naţiuni. Cu toate acestea, ea a fost fermă în decizia ei de a obţine vindecarea copilei sale.

Isus şi apostolii săi au încercat să o determine pe femeie să nu caute ajutor în acel timp. La început, Isus nu i-a spus nici un cuvânt. Apoi, datorită strigătelor ei repetate şi stăruitoare, apostolii i-au spus exasperaţi lui Isus: „Dă-i drumul, căci strigă după noi“.

Însă ea nu se mulţumea cu un răspuns negativ. Dimpotrivă, s-a aplecat la picioarele lui Isus, spunând: „Doamne, ajută-mi!“

Îndreptând atenţia spre responsabilitatea lui principală faţă de fiii lui Israel şi, în acelaşi timp, testându-i credinţa şi hotărârea, Isus i-a explicat cu compasiune: „Nu este bine să iei pâinea copiilor [lui Israel] şi s-o arunci la căţei [la păgâni]“.

În loc să se ofenseze din cauza aluziei negative făcute la adresa rasei sale, ea a stăruit cu umilinţă în cererea ei, răspunzând: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor“.

Isus a recompensat stăruinţa grecoaicei lăudându-i credinţa şi dând ascultare implorărilor ei. Imaginaţi-vă bucuria ei atunci când s-a întors acasă şi şi-a găsit fiica vindecată complet! — Matei 15:21–28; Marcu 7:24–30.

Asemenea acestei femei din secolul I, şi noi trebuie să stăruim în eforturile noastre de a-i plăcea lui Iehova şi de a câştiga favoarea sa. La fel ca în cazul femeii grecoaice, Biblia ne asigură că stăruinţa noastră în ‘a face binele’ va fi recompensată frumos. — Galateni 6:9.

Ce este stăruinţa? De ce este necesară? Ce factori ne pot determina să pierdem această calitate, adică să cedăm? Ce recompense ne putem aştepta să primim dacă în prezent stăruim în serviciul adus Creatorului şi Tatălui nostru, Iehova?

Un dicţionar defineşte verbul „a stărui“ drept „a rămâne neclintit şi statornic de partea unui scop, a unei stări sau acţiuni, în pofida obstacolelor, a ameninţărilor sau a recidivelor; a continua să existe; a dăinui“.

Biblia îi îndeamnă în mod repetat pe slujitorii lui Iehova să stăruie în înfăptuirea voinţei sale. De exemplu, ni se spune să ‘continuăm să căutăm mai întâi regatul’, să ‘ţinem ferm la ceea ce este excelent’, să ‘stăruim în rugăciune’ şi „să nu obosim făcând binele“. — Matei 6:33, NW; 1 Tesaloniceni 5:21, NW; Romani 12:12; Galateni 6:9.

În chestiunile vieţii de zi cu zi, stăruinţa este o calitate pe care toţi trebuie să o posedăm şi să o cultivăm pentru a supravieţui. Fără ea nu putem realiza nimic de valoare reală şi durabilă. Să luăm cazul unui copil mic care încearcă să stea în picioare şi să facă primii lui paşi şovăielnici. Ar fi ceva foarte neobişnuit ca un copil să înveţe să stea în picioare şi să umble liber într-o singură zi. Când am fost copii, probabil că toţi am încercat să umblăm şi am căzut de multe ori până când, în cele din urmă, am reuşit. Ce s-ar fi întâmplat dacă, după prima căzătură, am fi hotărât să nu mai încercăm? Poate că încă am merge de-a buşilea. Stăruinţa este esenţială pentru a atinge obiectivele de dorit şi pentru a dobândi mai multă îndemânare şi respect de sine. Aşa cum spune o zicală: „Învingătorii nu abandonează niciodată şi cei care abandonează nu înving niciodată“.

Cei care fac pionierat de mult timp înţeleg că succesul nu este garantat de unele aptitudini deosebite sau de talente. Este nevoie de tenacitate, de hotărârea de a face în mod complet voinţa lui Iehova şi de curajul de a înfrunta obstacolele temporare, chiar şi deprimarea. Trebuie să păstrăm în centrul atenţiei obiectivul de a avea parte pentru eternitate de binecuvântările lui Dumnezeu.

Da, toţi cei care ne străduim să câştigăm favoarea lui Iehova şi să ieşim învingători în cursa pentru viaţă avem nevoie de stăruinţă, de perseverenţă şi de puterea de a răbda. Fără aceste calităţi am putea pierde uşor favoarea lui Iehova şi recompensa adevăratei vieţi. — Psalmul 18:20; Matei 24:13; 1 Timotei 6:18, 19.

Deseori este mai dificil pentru un creştin să stăruie în activităţile sale spirituale decât în celelalte obligaţii care îi revin. Un bărbat poate continua să lucreze din greu într-o muncă laică pentru a se îngriji de necesităţile fizice ale familiei sale, însă ar putea fi ‘prea obosit’ ca să conducă un studiu biblic regulat cu soţia şi copiii săi. Ce factori determină ca stăruinţa în lucrările creştine să fie atât de dificilă pentru mulţi?

Un factor este descurajarea, care vine în urma propriilor noastre neajunsuri şi slăbiciuni. Dacă insistăm în mod negativ asupra greşelilor noastre, am putea dispera şi renunţa, considerând că Iehova nu va putea să ne ierte niciodată toate păcatele.

Un alt factor este atmosfera lumească de imoralitate, corupţie şi ură (1 Ioan 2:15, 16). Unul dintre „obiceiurile bune“ pe care influenţa lumească îl poate strica sau deteriora este stăruinţa creştină. — 1 Corinteni 15:33.

Stăruinţa noastră în lucrarea de predicare poate fi slăbită de opoziţia sau de indiferenţa pe care le manifestă faţă de serviciul nostru sacru cei cărora le vorbim. Din cauza frustrării am putea conchide că oamenii din teritoriul nostru pur şi simplu nu doresc adevărul. Aceasta ne poate determina să ne întrebăm: ‘La ce bun?’, şi să renunţăm la privilegiul nostru special de serviciu ministerial.

Mai putem fi influenţaţi de spiritul de autoindulgenţă al lumii. De ce să luptăm şi să facem sacrificii atât de mari când toţi ceilalţi par să o ducă bine şi să ia lucrurile mai domol? — Compară cu Matei 16:23, 24.

Pentru a stărui în înfăptuirea voinţei lui Iehova este necesar să îmbrăcăm personalitatea creştină şi să trăim în conformitate cu spiritul, nu cu carnea (Romani 8:4–8; Coloseni 3:10, 12, 14). Faptul de a avea optica lui Iehova cu privire la o anumită chestiune ne va permite să ne continuăm activităţile spirituale vitale. — 1 Corinteni 16:13.

Exemple de stăruinţă

Iehova ne-a oferit multe exemple însufleţitoare de slujitori care i-au rămas loiali şi fideli atunci când au trecut prin multe încercări aspre. Analizându-le, vom vedea cum putem cultiva şi manifesta stăruinţă creştină şi de ce este ea atât de preţioasă.

Cel mai mare exemplu este Isus, care a suferit atât de mult pentru a glorifica numele lui Iehova. Biblia ne încurajează să studiem cu atenţie faptele lui de devoţiune stăruitoare: „De aceea şi noi, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne îngreuiază şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre“. — Evrei 12:1–3.

Cursa pentru viaţă este o cursă de fond, nu un sprint scurt. De aceea avem nevoie de o stăruinţă asemănătoare cu a lui Cristos. Obiectivul, linia de sosire, poate să nu fie vizibil în cea mai mare parte a cursei. Trebuie să vedem clar obiectivul cu ochii minţii noastre, astfel încât să putem aspira cu mintea spre el de-a lungul întregii curse obositoare. Isus a avut o astfel de imagine mintală înaintea lui, şi anume „bucuria care-I era pusă înainte“.

Ce include această bucurie pentru creştinii de astăzi? În primul rând, ea include recompensa vieţii nemuritoare în cer pentru câteva persoane şi viaţa veşnică pe pământ pentru mulţi. La aceasta se adaugă sentimentul de satisfacţie care provine din cunoaşterea faptului că cineva a adus bucurie inimii lui Iehova şi a luat parte la sfinţirea numelui lui Dumnezeu. — Proverbele 27:11; Ioan 17:4.

Tot în această bucurie se include o relaţie strânsă şi minunată cu Iehova (Psalmul 40:8; Ioan 4:34). O astfel de relaţie este tonifiantă şi vitală, dându-i unei persoane puterea de a alerga cu perseverenţă în cursă şi de a nu abandona. În plus, Iehova binecuvântează această relaţie revărsându-şi spiritul sfânt asupra slujitorilor săi, ceea ce duce la creşterea bucuriei şi a activităţii bucuroase. — Romani 12:11; Galateni 5:22.

Ne este de folos să analizăm exemplul de credinţă stăruitoare a lui Iov. El era imperfect şi nu ştia prea multe despre situaţia în care se afla. De aceea el a recurs uneori la autojustificare şi a căzut pradă disperării. Cu toate acestea, el a manifestat cu stăruinţă hotărârea fermă de a-şi păstra integritatea faţă de Iehova şi de a nu-l părăsi niciodată (Iov 1:20–22; 2:9, 10; 27:2–6). Iehova l-a recompensat pe Iov pentru devoţiunea lui stăruitoare, oferindu-i binecuvântări spirituale şi materiale şi speranţa vieţii veşnice (Iov 42:10–17; Iacov 5:10, 11). La fel ca Iov, poate că şi noi suportăm multe suferinţe şi pierderi în timpul vieţii actuale, însă putem fi siguri că Iehova va binecuvânta perseverenţa noastră fidelă. — Evrei 6:10–12.

În timpurile moderne, Martorii lui Iehova ca întreg au dat dovadă de stăruinţă creştină în îndeplinirea voinţei lui Iehova. De exemplu, lucrarea lor stăruitoare de predicare din casă în casă şi alte forme de predicare publică au atras atenţia lumii întregi asupra lor şi a mesajului lor. Mass-media s-a referit de multe ori la zelul şi la hotărârea lor de a predica vestea bună în pofida opoziţiei şi a încercărilor. Una dintre aceste referiri chiar conţinea replica: „Nimeni nu poate scăpa de Martorii lui Iehova!“ — Matei 5:16.

Iehova a binecuvântat eforturile stăruitoare ale Martorilor săi, oferindu-le tot mai multe roade în minister. Să analizăm experienţa câtorva Martori ingenioşi din Italia anilor ’60, când aici existau în jur de 10 000 de Martori care predicau unei naţiuni cu peste 53 000 000 de locuitori. Într-un oraş cu 6 000 de locuitori nu existau deloc Martori. Fraţii veniţi în vizită au întâmpinat o reacţie ostilă la ministerul lor.

Ori de câte ori fraţii mergeau acolo ca să predice, multe femei şi chiar bărbaţi din oraş adunau băieţi din diferite cartiere, încurajându-i să se ia după Martori, să-i fluiere şi să facă multă gălăgie. După câteva minute de astfel de tratament, fraţii erau forţaţi să părăsească oraşul şi să meargă în altul. Într-o încercare de a depune cel puţin o dată o mărturie completă tuturor locuitorilor acestui oraş, fraţii au decis să predice acolo numai în zilele foarte ploioase, în speranţa că nu vor fi deranjaţi de tinerii respectivi. Ei au observat că locuitorii oraşului nu erau dispuşi să se ude doar pentru a-i conturba pe vestitori. În felul acesta s-a depus o mărturie temeinică. S-au găsit persoane interesate. Au fost iniţiate noi studii biblice. Ca urmare, în acel orăşel nu numai că a luat fiinţă o congregaţie înfloritoare, dar lucrarea de predicare a început să fie efectuată chiar şi în zilele însorite. Iehova a continuat să binecuvânteze stăruinţa Martorilor săi din acea zonă şi de pe tot cuprinsul Italiei. În prezent, în această ţară există peste 200 000 de Martori ai lui Iehova.

Recompensele pentru efectuarea cu stăruinţă a ceea ce este drept sunt mari. Cu puterea spiritului lui Dumnezeu, Martorii lui Iehova au putut realiza o lucrare fără precedent în istoria umană, aceea de a predica vestea bună a Regatului de la uşă la uşă sau în alte moduri la milioane de oameni (Zaharia 4:6). Ei au văzut cu bucurie împlinirea profeţiilor biblice în creşterea uluitoare şi în vitalitatea organizaţiei pământeşti a lui Iehova (Isaia 54:2; 60:22). Ei au o conştiinţă curată în faţa lui Dumnezeu şi îşi găsesc desfătarea în speranţa vieţii veşnice. Mai presus de toate, ei se bucură de o relaţie intimă cu Creatorul, Iehova Dumnezeu. — Psalmul 11:7.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 25]

Isus a recompensat stăruinţa umilă a acestei grecoaice.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Bucuria pusă înaintea creştinilor de astăzi include viaţa în paradis.