De ce să cauţi adevărul?

MULTE organizaţii religioase pretind că deţin adevărul şi li-l oferă cu înflăcărare altora. Însă toate laolaltă prezintă o abundenţă copleşitoare de „adevăruri“. Este acest fapt o altă dovadă că toate adevărurile sunt relative, că nu există adevăruri absolute? Nu.

În cartea sa The Art of Thinking (Arta de a gândi), profesorul V. R. Ruggiero îşi exprimă surprinderea în legătură cu faptul că până şi oamenii inteligenţi afirmă câteodată că adevărul este relativ. El argumentează: „Dacă fiecare îşi stabileşte propriul său adevăr, atunci înseamnă că ideile niciunei persoane nu pot fi mai bune decât ale alteia. Toate trebuie să fie la fel. Şi dacă toate ideile sunt la fel, ce rost mai are să cercetezi vreun subiect? De ce să faci săpături în pământ pentru a găsi răspunsuri la întrebări arheologice? De ce să studiezi motivele tensiunii din Orientul Mijlociu? De ce să cauţi un tratament pentru combaterea cancerului? De ce să explorezi galaxia? Aceste activităţi îşi au rostul numai dacă unele răspunsuri sunt mai bune decât altele, dacă adevărul este separat de opiniile personale şi neafectat de ele“.

De fapt, nimeni nu crede cu adevărat că nu există adevăr. Când este vorba de realităţile fizice, cum ar fi medicina, matematica sau legile fizicii, chiar şi cei mai neînduplecaţi relativişti cred că unele lucruri sunt adevărate. Cine ar îndrăzni să facă o călătorie cu avionul dacă nu ar fi convins că legile aerodinamicii sunt adevăruri absolute? Adevărurile verificabile există; ele ne înconjoară, iar noi ne încredinţăm viaţa în mâinile lor.

Preţul relativismului

Însă erorile relativismului ies în evidenţă cel mai mult în sfera morală, căreia această mentalitate i-a adus cele mai mari prejudicii. The Encyclopedia Americana face această remarcă: „S-a pus în mod serios la îndoială faptul că omul poate ajunge la cunoştinţă, adică la adevărul cunoscut . . . Ceea ce este sigur însă e că, ori de câte ori cele două idealuri gemene — adevărul şi cunoştinţa — sunt respinse ca fiind iluzorii sau dăunătoare, societatea umană decade“.

Probabil că aţi observat o astfel de decădere. De exemplu, învăţăturile morale ale Bibliei, care spun clar că imoralitatea sexuală este ceva greşit, nu mai sunt considerate decât foarte rar adevăruri. Codul moral stabilit de împrejurări şi nu de principii categorice — „decide tu ce este bine pentru tine“ — este la ordinea zilei. Ar putea susţine cineva că decăderea societăţii nu este rezultatul acestei concepţii relativiste? Fără îndoială că epidemia mondială de boli transmisibile sexual, destrămarea familiilor şi graviditatea adolescentelor vorbesc de la sine.

Ce este adevărul?

Acum să ieşim din apele tulburi ale relativismului şi să intrăm pentru puţin timp în ceea ce Biblia descrie ca fiind apele pure ale adevărului (Ioan 4:14; Apocalipsa 22:17). În Biblie, „adevărul“ nu corespunde absolut deloc conceptului abstract, intangibil pe care îl dezbat filozofii.

Când Isus a spus că întregul lui scop în viaţă era să mărturisească adevărul, el vorbea despre ceva la care evreii fideli ţinuseră de secole. În scrierile lor sacre, evreii citiseră de mult timp despre „adevăr“ ca despre ceva concret, nu teoretic. În Biblie, termenul „adevăr“ provine din cuvântul ebraic „ʼeméth”, care denotă ceva ferm, solid şi, probabil cel mai important aspect, ceva demn de încredere.

Evreii aveau motive întemeiate să privească adevărul în felul acesta. Ei îl numeau pe Dumnezeul lor, Iehova, „Dumnezeul adevărului“ (Psalmul 31:5). Aceasta se datora faptului că Iehova a realizat tot ceea ce a spus că va înfăptui. Când a făcut promisiuni, el le-a respectat. Când a inspirat profeţii, ele s-au împlinit. Când a pronunţat sentinţe executorii, ele au fost duse la îndeplinire. Milioane de israeliţi fuseseră martori oculari ai acestor realităţi. Scriitorii inspiraţi ai Bibliei le-au consemnat ca pe nişte fapte istorice indiscutabile. Spre deosebire de alte cărţi considerate sacre, Biblia nu se bazează pe mituri sau legende. Ea este puternic ancorată în fapte care pot fi verificate — realităţi istorice, arheologice, ştiinţifice şi sociologice. Nu este de mirare că psalmistul spune despre Iehova: „Legea Ta este adevăr. . . . toate poruncile Tale sunt adevăr. Întreg cuvântul Tău este adevăr“! — Psalmul 119:142, 151, 160.

Isus Cristos s-a făcut ecoul psalmistului atunci când a spus în rugăciunea către Iehova: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17:17). Isus ştia că tot ce spusese Tatăl său era absolut sigur şi demn de încredere. În mod asemănător, Isus a fost ‘plin de adevăr’ (Ioan 1:14). Continuatorii săi au observat, în calitate de martori oculari, şi au consemnat pentru toată posteritatea că tot ce a spus el era de neclintit ca o stâncă, era adevărul.a

Totuşi, atunci când Isus i-a spus lui Pilat că el venise pe pământ pentru a vorbi despre adevăr, el avea în vedere un anumit adevăr. Isus a făcut această afirmaţie ca răspuns la constatarea lui Pilat: „Atunci eşti Împărat!“ (Ioan 18:37). Regatul lui Dumnezeu şi rolul lui Isus de Rege al acestuia au constituit însăşi tema sau esenţa învăţăturii lui Isus când a fost pe pământ (Luca 4:43). Învăţătura potrivit căreia acest Regat va sfinţi numele lui Iehova, va justifica suveranitatea sa şi va restabili omenirea rămasă fidelă la viaţă eternă şi fericită este „adevărul“ în care speră toţi creştinii adevăraţi. Întrucât rolul lui Isus în îndeplinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu este atât de vital şi întrucât toate profeţiile lui Dumnezeu au devenit „Amin“, adică s-au adeverit, datorită lui, Isus a putut spune pe drept: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa“. — Ioan 14:6; 2 Corinteni 1:20; Apocalipsa 3:14.

Recunoaşterea acestui adevăr ca fiind absolut demn de încredere este ceva foarte semnificativ pentru creştinii de astăzi. Aceasta înseamnă că încrederea lor în Dumnezeu şi speranţa lor în promisiunile sale au la bază fapte, realităţi.

Adevărul în acţiune

Nu este surprinzător faptul că Biblia corelează adevărul cu acţiunea (1 Samuel 12:24; 1 Ioan 3:18). Pentru iudeii temători de Dumnezeu, adevărul nu era un subiect pe marginea căruia să filozofeze; el era un mod de viaţă. Echivalentul ebraic pentru „adevăr“ poate însemna şi „fidelitate“ şi era folosit pentru a descrie un om de cuvânt. Isus şi-a învăţat continuatorii să privească adevărul în aceeaşi lumină. El a criticat cu înflăcărare ipocrizia fariseilor, prăpastia imensă dintre cuvintele lor prezumţioase şi faptele lor nedrepte. În plus, el a dat un exemplu în ce priveşte faptul de a trăi în conformitate cu adevărurile pe care le preda.

Acest lucru ar trebui să fie valabil în cazul tuturor continuatorilor lui Cristos. Pentru ei, adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, îmbucurătoarea veste bună a Regatului lui Dumnezeu aflat sub domnia lui Isus Cristos, depăşeşte foarte, foarte mult stadiul de simple informaţii. Acest adevăr îi îndeamnă la acţiune, îi constrânge să trăiască în conformitate cu el şi să îl împărtăşească altora (compară cu Ieremia 20:9). În cazul congregaţiei creştine din secolul întâi, modul de viaţă adoptat de continuatorii lui Cristos era cunoscut uneori pur şi simplu ca fiind „adevărul“ sau „calea adevărului“. — 2 Ioan 4; 3 Ioan 4, 8; 2 Petru 2:2.

O comoară care merită orice preţ

Este adevărat, acceptarea adevărurilor din Cuvântul lui Dumnezeu pretinde un preţ. În primul rând, simplul fapt de a învăţa adevărul poate fi o experienţă zguduitoare. The Encyclopedia Americana face acest comentariu: „Adevărul este deseori dezagreat, deoarece el nu susţine prejudecăţi sau mituri“. Faptul de a vedea cum convingerile noastre sunt demascate ca fiind neadevăruri poate fi ceva decepţionant, mai ales dacă ni le-am însuşit de la conducători religioşi de încredere. Unele persoane ar putea asemăna această experienţă cu descoperirea faptului că părinţii în care aveau încredere erau, de fapt, criminali deghizaţi. Dar nu este oare mai bine să descoperi adevărul religios decât să trăieşti în înşelăciune? Nu este mai bine să cunoşti realitatea decât să fii manipulat de minciuni?b — Compară cu Ioan 8:32; Romani 3:4.

În al doilea rând, a trăi în conformitate cu adevărul religios ne poate costa pierderea aprobării unora dintre foştii noştri prieteni. Într-o lume în care atât de mulţi oameni „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună“, cei care ţin ferm la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu par excentrici şi sunt câteodată ocoliţi şi neînţeleşi. — Romani 1:25; 1 Petru 4:4.

Însă adevărul merită aceste două preţuri. Cunoaşterea adevărului ne eliberează de minciuni, de iluzii şi de superstiţii. Iar când trăim în armonie cu el, adevărul ne întăreşte ca să suportăm necazurile. Adevărul lui Dumnezeu este atât de sigur şi de bine întemeiat şi ne insuflă o speranţă atât de puternică, încât ne face capabili să rămânem fermi în orice încercare. Nu este de mirare că apostolul Pavel a comparat adevărul cu centura, sau cingătoarea, lată şi solidă din piele pe care o purtau soldaţii la război! — Efeseni 6:13, 14.

Proverbul biblic spune: „Cumpără adevărul, şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea“ (Proverbele 23:23). Dacă am respinge adevărul, considerându-l relativ sau inexistent, ar însemna să ratăm cea mai emoţionantă şi mai recompensatoare cercetare pe care ne-o oferă viaţa. A-l găsi înseamnă a găsi speranţă; a-l cunoaşte şi a-l iubi înseamnă a-l cunoaşte şi a-l iubi pe Creatorul universului şi pe Fiul său unic-născut; a trăi în conformitate cu el înseamnă a trăi având un scop şi pace a minţii acum şi pentru totdeauna. — Proverbele 2:1–5; Zaharia 8:19; Ioan 17:3.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

Se schimbă adevărul vreodată?

ACEASTĂ întrebare a fost pusă de V. R. Ruggiero în cartea sa The Art of Thinking. Răspunsul său este negativ. El explică: „Uneori s-ar părea că da, însă la o analiză mai atentă se observă că nu“.

„Să luăm, spune el, cazul paternităţii primei cărţi a Bibliei, cartea Geneza. Timp de secole, creştinii şi evreii deopotrivă au crezut că această carte avea un singur autor. Cu timpul, această opinie a fost pusă la îndoială şi, în cele din urmă, înlocuită cu convingerea că cel puţin cinci autori au contribuit la scrierea Genezei. Apoi, în 1981, au fost publicate rezultatele unei analize lingvistice efectuate asupra Genezei timp de cinci ani, care afirmau că probabilitatea existenţei unui singur autor, aşa cum se credea iniţial, este de 82%.

S-a schimbat adevărul despre paternitatea Genezei? Nu. Numai părerea noastră s-a schimbat. . . . Adevărul nu va fi schimbat de cunoştinţa sau de ignoranţa noastră.“

[Chenarul de la pagina 7]

Veneraţie pentru adevăr

„VENERAŢIA pentru adevăr nu este pur şi simplu pseudo-cinismul epocii noastre care încearcă să «demaşte» totul cu convingerea că nimeni şi nimic nu poate pretinde pe drept cuvânt că deţine adevărul. Aceasta este o atitudine care împleteşte fericita încredere că adevărul poate fi realmente găsit cu supunerea umilă în faţa adevărului, indiferent când şi unde iese la iveală. De la cei care i se închină Dumnezeului adevărului se aşteaptă o astfel de receptivitate la adevăr; pe de altă parte, venerarea corespunzătoare a adevărului determină o persoană să fie cinstită în relaţiile cu semenii săi, atât în cuvinte, cât şi în fapte. Aceasta este atitudinea confirmată, aşa cum am observat, şi de V[echiul] T[estament], şi de N[oul] T[estament].“ — The New International Dictionary of New Testament Theology, volumul 3, pagina 901.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 7]

Progresul ştiinţific se bazează pe descoperirea adevărurilor ştiinţifice.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

Adevărul se referă la Regat şi la binecuvântările sale.