Să satisfacem o necesitate umană fundamentală manifestând apreciere
UN SINCER „Bravo!“ „Felicitări!“ sau „Ai lucrat excelent; suntem mândri de tine“ contribuie mult la mărirea respectului de sine, în special când aceste cuvinte vin din partea cuiva pe care îl respecţi. Oamenii se simt bine când li se adresează cuvinte de apreciere. Ei fac progrese atunci şi sunt mai fericiţi. Într-adevăr, cuvintele de apreciere binemeritate sunt la fel de esenţiale pentru minte şi inimă cum este hrana sănătoasă pentru corp.
Un dicţionar defineşte aprecierea drept „recunoaşterea dreptului unui individ la consideraţie şi atenţie“ sau „acordarea unei consideraţii sau atenţii deosebite“. Ea este strâns legată de respect, de manifestarea stimei care, atunci când sunt acordate, implică estimarea sau evaluarea judicioasă a unei persoane şi a gradului de apreciere ce i se cuvine.
Aprecierea — o necesitate fundamentală
A adresa pe merit cuvinte de apreciere este un lucru rezonabil şi drept. Isus a stabilit modelul în ilustrarea sa despre sclavii cărora stăpânul le-a încredinţat averea sa. Apreciind administrarea corectă a bunurilor sale, el a spus: „Bine, rob bun şi credincios“ (Matei 25:19–23). Foarte adesea însă, această politeţe binemeritată este neglijată. Lipsa manifestării aprecierii înăbuşă entuziasmul şi iniţiativa. Referitor la aceasta, Iona spune: „Cuvintele de apreciere te fac să te simţi necesar, dorit şi preţuit . . . Te fac să ai iniţiativă. Dacă eşti trecut cu vederea, te simţi demoralizat şi abandonat“. Patrick adaugă: „Atunci este greu să menţii un nivel calitativ şi cantitativ înalt“. Cât este, aşadar, de important să învăţăm cum şi când să manifestăm apreciere! Cu toţii dorim cu ardoare să avem certitudinea că aparţinem cuiva. Aceasta este o necesitate umană fundamentală.
Un cuvânt de laudă, o responsabilitate suplimentară sau chiar un dar material te stimulează să continui să faci tot ce-ţi stă-n putere. Acest lucru este valabil dacă eşti părinte, soţ, soţie, copil, membru al congregaţiei sau supraveghetor. „Când mi se adresează cuvinte de apreciere, spune Margaret, mă simt fericită, necesară şi doresc să lucrez mai bine.“ Andrew este de aceeaşi părere: „Spiritul mi se avântă, stimulându-mă să lucrez şi mai asiduu“. Însă faptul de a aprecia şi respecta pe cineva pretinde o gândire profundă şi un bun discernământ.
Să-l imităm pe Iehova în manifestarea aprecierii
Iehova Dumnezeu este exemplul suprem de apreciere al meritelor altora. El îi apreciază pe cei demni de apreciere. Bărbaţi ca Abel, Enoh şi Noe nu au trecut neobservaţi înaintea lui (Geneza 4:4; 6:8; Iuda 14). Iehova l-a apreciat pe David pentru remarcabila sa fidelitate (2 Samuel 7:16). Samuel, care, în calitate de profet l-a onorat pe Iehova ani de zile, a fost, la rândul său, onorat de Dumnezeu, care a răspuns prompt la rugăciunea lui Samuel pentru a-i ajuta să-i învingă pe filisteni (1 Samuel 7:7–13). Nu te-ai simţi onorat ca Dumnezeu să-ţi acorde o astfel de apreciere?
Recunoştinţa şi preţuirea sunt strâns legate de apreciere. Biblia ne îndeamnă ‘să fim recunoscători’ şi să mulţumim pentru ceea ce se face în favoarea noastră (Coloseni 3:15; 1 Tesaloniceni 5:18). Deşi aceasta se referă îndeosebi la recunoştinţa faţă de Iehova, acelaşi lucru este valabil şi în chestiunile de fiecare zi. Apostolul Pavel a recunoscut valoarea acestui lucru. El a vorbit cu apreciere de Fivi care „s-a arătat de ajutor multora“ şi de Priscila şi Acuila pentru că „şi-au pus capul în joc“ pentru el şi pentru alţii (Romani 16:1–4). Imaginaţi-vă cum trebuie să se fi simţit ei la primirea acestor cuvinte de recunoştinţă exprimate deschis. Aceasta a fost şi în avantajul lui Pavel care a avut fericirea de a oferi apreciere, onoare şi încurajare. Şi noi îi putem imita pe Iehova şi pe închinătorii săi recunoscători arătându-le aprecierea cuvenită celor care o merită. — Faptele 20:35.
Apreciere în cercul familial
„Un pic de apreciere contribuie foarte mult la frumuseţea vieţii“, spune Mitchell, soţ şi bătrân creştin. „Ea te face să-l îndrăgeşti, probabil pentru totdeauna, pe cel care îţi adresează cuvinte de apreciere.“ De exemplu, soţul creştin îndeplineşte o grea responsabilitate şi ia decizii importante care implică bunăstarea familiei. El trebuie să se îngrijească de necesităţile spirituale, materiale şi afective ale familiei (1 Timotei 5:8). Cât de recunoscător este el când i se adresează cuvinte potrivite de apreciere pentru însărcinarea sa acordată de Dumnezeu în calitate de cap al familiei şi când soţia îi arată un „respect profund“! — Efeseni 5:33.
Nu trebuie trecută cu vederea nici munca unei gospodine, care scapă privirii publice. Unele concepţii moderne desconsideră poate această muncă răpindu-i demnitatea şi valoarea. Totuşi, ea îi este plăcută lui Dumnezeu (Tit 2:4, 5). Cât este de înviorător când un soţ cu discernământ îşi laudă soţia, îndeosebi în aspectele în care ea excelează, arătându-i astfel apreciere sub conducerea sa (Proverbele 31:28)! Rowena spune despre soţul ei: „Când el apreciază ceea ce fac, îmi este mai uşor să-i fiu supusă şi să-i acord onoare şi respect“.
Educatorul american Christian Bovee spunea cândva: „O laudă judicioasă este pentru copii ceea ce este soarele pentru flori“. Da, chiar şi un copil foarte mic are nevoie să i se confirme în permanenţă că este un membru de valoare al familiei. Pe parcursul anilor de formare ai adolescenţei, ani plini de noi schimbări fizice şi psihice, există o tot mai mare autoconştientizare în ce priveşte aspectul personal asociat cu setea de independenţă şi de apreciere. Îndeosebi în această perioadă, un adolescent are nevoie să se simtă iubit de părinţii săi şi să fie tratat cu înţelegere şi amabilitate. Părinţii în vârstă şi bunicii au şi ei nevoie să fie asiguraţi că încă sunt utili şi iubiţi, că nu au fost ‘lepădaţi la vremea bătrâneţii’ (Psalmul 71:9; Leviticul 19:32; Proverbele 23:22). Satisfacerea corespunzătoare a necesităţii de apreciere aduce mai multă fericire şi succes în cercul familial.
Apreciere în cadrul congregaţiei creştine
Cultivarea unui interes sincer faţă de alţi membri ai congregaţiei creştine şi exprimarea sinceră a aprecierii faţă de faptele şi eforturile lor este de o nemărginită valoare. Bătrânii creştini trebuie să ia iniţiativa exprimând cuvinte de apreciere pentru realizările şi eforturile membrilor congregaţiei. „Abia după ce am primit câteva vizite de păstorire mi-am dat seama cât de valoroasă este aprecierea în ce priveşte încurajarea, satisfacţia şi fericirea“, a spus Margaret. „Mi-am dat seama cât de mult se pierde când nu se obişnuieşte să se adreseze cuvinte de apreciere.“ Iată un motiv foarte bun pentru a manifesta un interes personal iubitor şi sincer faţă de toţi membrii congregaţiei! Apreciaţi munca lor bună. Nu vă reţineţi să-i lăudaţi şi să-i încurajaţi. În multe congregaţii există părinţi singuri care lucrează din greu pentru a le inculca copiilor lor valori spirituale. Aceştia merită şi mai multe laude. Scoateţi în evidenţă mai degrabă aspectele pozitive decât pe cele negative. Permiteţi-le altora să observe afecţiunea frăţească pe care o aveţi faţă de ei. Permiteţi-le să înţeleagă că le purtaţi de grijă. În felul acesta, supraveghetorii iubitori lucrează la zidirea congregaţiei (2 Corinteni 10:8). Membrii individuali reacţionează acordându-le apreciere şi respect cuvenit acestor persoane fidele care lucrează din greu în favoarea lor. — 1 Timotei 5:17; Evrei 13:17.
Dar această problemă mai are o latură, sau un unghi. Trebuie să recunoaştem că dorinţa de a fi apreciat este foarte puternică. În zilele lui Isus, ea devenise o preocupare în rândul conducătorilor religioşi. Isus a trebuit să corecteze punctul de vedere greşit al discipolilor săi în această privinţă (Marcu 9:33–37; Luca 20:46). Creştinii trebuie să fie rezonabili şi echilibraţi. Dacă scapă de sub control, dorinţa după apreciere ar putea fi periculoasă pe plan spiritual (Iacov 3:14–16). Ce tragic ar fi, de exemplu, dacă un bătrân ar deveni arogant şi ar începe să le pretindă altora să accepte părerea sa înaltă despre sine! — Romani 12:3.
Apostolul Pavel i-a sfătuit în mod înţelept pe fraţii săi creştini din Roma: „În ce priveşte dragostea frăţească, fiţi plini de afecţiune unii pentru alţii. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia“ (Romani 12:10). Aceste cuvinte li se aplică prin excelenţă bătrânilor creştini, care trebuie să-l recunoască în permanenţă pe Cristos drept Capul congregaţiei. Supunerea sub mâna sa dreaptă a autorităţii se manifestă prin căutarea îndrumării lui Cristos prin intermediul spiritului sfânt, a principiilor biblice şi a directivelor date de Corpul de Guvernare al „sclavului fidel şi prevăzător“. — Matei 24:45–47; vezi şi Apocalipsa 1:16, 20; 2:1.
Astfel, atunci când bătrânii se întrunesc şi se roagă ca Iehova să-i îndrume pentru a păstori turma lui Dumnezeu, ei se străduiesc să ia decizii judicioase din punct de vedere scriptural. Modestia creştină, blândeţea şi umilinţa îi ocrotesc pe bătrâni de tentaţia de a se preamări, de a-şi domina fraţii şi de a-şi impune punctul de vedere la aceste întruniri (Matei 20:25–27; Coloseni 3:12). Ori de câte ori este posibil, ar fi bine ca fratele care prezidează corpul de bătrâni să-i invite în prealabil pe colegii săi să-şi expună punctul de vedere şi să le înmâneze o ordine de zi, astfel încât ei să aibă suficient timp pentru a medita cu atenţie şi sub rugăciune la fiecare punct de pe listă. În timpul întrunirii cu bătrânii, el încearcă mai degrabă să-i încurajeze pe bătrâni să exercite „libertate de exprimare“ cu privire la chestiunile în discuţie decât să influenţeze opinia bâtrânilor (1 Timotei 3:13). La rândul lor, colaboratorii bătrâni trebuie să asculte cu atenţie cuvintele celorlalţi şi să tragă cu bucurie foloase din perspicacitatea bătrânilor cu mulţi ani de experienţă creştină. — Exodul 18:21, 22.
Supraveghetorii înţeleg însă că Cristos îl poate utiliza pe oricare bătrân din corpul de bătrâni pentru a furniza principiile biblice necesare înfruntării unei situaţii sau luării unei decizii importante. Un spirit bun planează asupra corpului atunci când fiecărui bătrân i se acordă aprecierea cuvenită pentru aportul său în ce priveşte îngrijirea de interesele spirituale ale congregaţiei. — Faptele 15:6–15; Filipeni 2:19, 20.
Să depunem eforturi pentru a acorda şi câştiga aprecierea cuvenită
Aprecierea zideşte. Ea încurajează şi trezeşte sentimente de afecţiune. „Chiar dacă simţim că nu avem absolut nimic ieşit din comun, spune Mary, avem nevoie de încurajare pentru demnitatea noastră personală.“ Apreciază în mod sincer eforturile zilnice ale altora. Faptul de a proceda aşa le face viaţa mult mai demnă şi mai plăcută. Părinţi, copii, supraveghetori şi membri ai congregaţiei creştine, puteţi câştiga apreciere prin modul în care vorbiţi şi acţionaţi. Biblia vorbeşte în mod favorabil despre persoanele sârguincioase, modeste şi umile (Proverbele 11:2; 29:23; Evrei 6:1–12). Învăţaţi să apreciaţi în mod binevoitor valoarea altora. Luaţi în considerare sentimentele altora în timp ce lucraţi cu ei. Apostolul Petru a dat acest sfat: „Toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, suferind împreună cu alţii, plini de dragoste frăţească, miloşi, smeriţi“ (1 Petru 3:8). Aceasta pretinde să manifestăm apreciere faţă de alţii, satisfăcând astfel o necesitate umană fundamentală.