Valoarea papirusului Nash
CUM să datezi cu exactitate un manuscris biblic vechi, în limba ebraică? Aceasta era problema cu care se confrunta dr. John C. Trever în 1948, cînd a văzut pentru prima dată sulul lui Isaia de la Marea Moartă. Forma literelor ebraice l-a intrigat. El ştia că literele deţineau cheia stabilirii vîrstei sulului, dar cu ce le putea compara? El a conchis în mod corect: Numai cu scrierea de pe papirusul Nash. De ce? În ce constă acest manuscris, şi de unde a provenit?
Papirusul Nash constă din numai patru fragmente care conţin 24 de rînduri de text în ebraică şi care măsoară 7,5/12,5 centimetri. El a căpătat numele lui W. L. Nash, secretar al Societăţii de Arheologie Biblică, care l-a achiziţionat de la un negustor egiptean, în 1902. Papirusul a fost tipărit în anul următor de S. A. Cooke în publicaţia societăţii respective, intitulată Proceedings, şi a fost oferit Bibliotecii Universităţii din Cambridge, Anglia, unde a şi rămas. Valoarea acestui fragment de papirus rezidă în vîrsta lui. Savanţii au stabilit că datează din secolul întîi sau al doilea î.e.n., el fiind deci cea mai veche filă de manuscris ebraic descoperită vreodată.
Cînd a comparat un diapozitiv color al papirusului Nash cu sulul din faţa lui, dr. Trever s-a uitat cu meticulozitate la forma şi structura fiecărei litere. Fără îndoială, ele erau foarte asemănătoare. Cu toate acestea, i se părea incredibil ca acel manuscris de proporţii, nou descoperit, să poată fi, eventual, tot atît de vechi ca papirusul Nash. Cu timpul însă, modul său de gîndire s-a dovedit a fi corect. Sulul lui Isaia de la Marea Moartă data din secolul al doilea î.e.n.!
Conţinutul papirusului Nash
O analiză a textului din papirusul Nash dezvăluie că toate cele 24 de rînduri ale lui sînt incomplete, lipsindu-le un cuvînt sau litere la ambele capete. El conţine părţi din Cele Zece Porunci de la Exodul, capitolul 20, precum şi cîteva versete din Deuteronomul, capitolele 5 şi 6. Aşadar, acesta nu a fost un manuscris biblic obişnuit, ci un text compilat cu un scop special. El făcea parte, în mod evident, dintr-o colecţie de precepte menite să-i amintească unui evreu care era datoria sa faţă de Dumnezeu. Un pasaj scriptural care începe cu Deuteronomul 6:4, numit Shema, este repetat deseori. Acest verset spune: „Ascultă, Israele: [Iehova, NW] Dumnezeul nostru este singurul [Iehova, NW]“.
Tetragrama, YHWH — „Iehova“ —, din acest verset este vizibilă de două ori pe ultimul rînd al papirusului şi apare în alte cinci locuri. Ea apare, de asemenea, o dată fără prima literă.
Shema avea îndeosebi rolul să accentueze „unicitatea personalităţii lui Dumnezeu“. Potrivit Talmudului evreiesc (Berakoth 19a), cuvîntul de încheiere, ’E·chádh („Singurul“), „trebuia accentuat în mod deosebit în timp ce era pronunţat lungind fiecare silabă“ (W. O. E. Oesterley şi G. H. Box). Referitor la Dumnezeu, acest ’E·chádh prelungit proclama, de asemenea, unicitatea sa.
Astăzi, există multe documente de valoarea papirusului Nash, îndeosebi printre sulurile găsite în peşterile de pe ţărmul Mării Moarte, în apropiere de Qumran. O analiză detaliată a confirmat faptul că majoritatea acestor manuscrise datează din secolele întîi şi al doilea î.e.n.a Cu toate că nu mai este cel mai vechi manuscris ebraic cunoscut, papirusul Nash este şi acum un document de mare interes. El rămîne singurul manuscris biblic ebraic cu o vechime atît de mare, descoperit în Egipt.
[Notă de subsol]