Puteţi face faţă frustrării!

GÎNDIŢI-VĂ la starea necăjită a unui om oarecare de 23 de ani. El are o instruire limitată şi munceşte pentru un salariu minim. Ideea căsătoriei şi a unei vieţi satisfăcătoare pare ceva irealizabil pentru el. Nici nu-i de mirare că mama sa declară: „Este nespus de trist şi frustrat“. Cazul acestui tînăr este un caz tipic pentru milioane de tineri. Dintr-un motiv sau altul, oameni din toate păturile sociale sînt frustraţi.

Frustrarea este „o senzaţie permanentă şi profundă sau o stare de insecuritate, descurajare şi insatisfacţie care se naşte din dorinţe neîmplinite, lupte lăuntrice sau alte probleme nerezolvate“ (Webster’s Third New International Dictionary). Ne simţim frustraţi cînd încercăm din greu să realizăm ceva, dar nu reuşim. Ne simţim opriţi la fiecare pas, ca şi cum am lovi cu capul într-un zid, fără nici o şansă de succes. Cunoaştem cu toţii acest sentiment.

Cei care lucrează într-un serviciu care pare să nu le aducă satisfacţii pot avea sentimentul inutilităţii. Dacă nimeni nu le mulţumeşte pentru munca pe care o fac, soţiile sau mamele care se luptă cu grijile cotidiene şi îndatoriri istovitoare pot avea sentimentul neîmplinirii şi al lipsei de apreciere. Tinerii care se confruntă cu încercări la şcoală se pot simţi frustraţi în eforturile de a dobîndi instruire. Membrii minorităţilor naţionale pot fi neliniştiţi şi nefericiţi, convinşi fiind că sînt victime ale unei discriminări nedrepte. Oamenii de afaceri care încearcă prin mijloace cinstite să furnizeze produse sau servicii de calitate pot fi ruinaţi de concurenţi necinstiţi şi lipsiţi de scrupule. Aceste cazuri şi altele asemenea lor generează frustrări şi îi fac pe mulţi să se simtă deznădăjduiţi.

Un om înţelept care a trăit cu multe secole în urmă a fost capabil să-şi exprime frustrările în cuvinte, ca să putem înţelege. Solomon, regele Israelului, a spus: „M-am uitat la toate lucrările pe care le făcusem cu mîinile mele şi la efortul cu care le făcusem; şi iată, totul era deşărtăciune şi goană după vînt şi nu era nici un cîştig sub soare. Căci ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se chinuieşte sub soare? Toate zilele lui sînt pline de durere şi munca lui nu este decît necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este deşărtăciune“ (Eclesiastul 2:11, 22, 23). Cuvintele lui Solomon exprimă desperarea pe care o simt atît de mulţi cînd încearcă să facă faţă frustrărilor care îi privează de o viaţă de împliniri.

Oamenii frustraţi pot ajunge chiar la desperare. În cazuri mai grave, unii au renunţat la luptă, părăsind lumea civilizată pentru a trăi un mod de viaţă nonconformist. Alţii, ca să obţină lucrurile la care considerau că au dreptul, au recurs la delincvenţă şi violenţă. Presiuni necruţătoare au destrămat legăturile conjugale şi familiale.

Mulţi dintre noi au depus eforturi mari pentru a găsi modalităţi de a face faţă frustrărilor. Dar orice am face, lucrurile par să se înrăutăţească. Iată ce se spune în Proverbele 13:12: „O speranţă amînată îmbolnăveşte inima“. Bunăstarea noastră fizică şi spirituală poate fi periclitată. Oare situaţia este fără ieşire? Trebuie să ne simţim în permanenţă frustraţi ca rezultat al deficienţelor sau al greşelilor noastre? Pot fi luate anumite măsuri practice pentru a face faţă frustrării, astfel încît să ne bucurăm de o viaţă cu mai multe satisfacţii? Să vedem.

Modalităţi de a face faţă frustrării

Cînd ne confruntăm cu o problemă şi avem nevoie de sfaturi, ne ducem de obicei la o persoană care are experienţă şi cunoştinţă şi în care ne putem încrede. Proverbele 3:5, 6 ne recomandă următoarele: „Încrede-te în [Iehova, NW] din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările“. Sfaturile practice se pot găsi în Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia. Să analizăm cîteva exemple de perspicacitate pe care le furnizează ea.

Frustrarea poate fi legată de cîştigarea existenţei. De exemplu, poate că serviciul nostru laic ne aduce satisfacţii, dar salariul scăzut poate fi o sursă de îngrijorare. Noi ne iubim familiile şi vrem ca ele să aibă ce este mai bun. Totuşi, se pare că îngrijorările cu privire la respectarea obligaţiilor noastre financiare nu se mai sfîrşesc. Poate că lucrăm ore suplimentare sau chiar ne luăm încă un serviciu. După un timp viaţa pare a fi o înşiruire plictisitoare: mîncare, somn şi serviciu. Totuşi, chitanţele se înmulţesc, datoriile cresc şi frustrările se acumulează.

Scopul primordial al muncii laice este satisfacerea necesităţilor. Dar de cît anume avem nevoie? Apostolul Pavel a scris: „Noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim, ne va fi de ajuns“. Încercăm oare să dobîndim mai mult decît atît şi să ne luăm la întrecere cu ceea ce au sau pot realiza alţii? Dacă facem astfel, poate că acum suportăm consecinţele sub formă de frustrare. Pavel ne-a avertizat: „Cei care vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în cursă şi în multe pofte nebune şi periculoase, care cufundă pe oameni în ruină şi în distrugere. Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de lucruri rele şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri“ (1 Timotei 6:7–10). O analiză sinceră a preocupărilor noastre materiale poate scoate la iveală unele lucruri de care nu avem absolut nevoie. Cîteva reglementări referitoare la cheltuieli şi un mod de viaţă mai echilibrat pot fi foarte utile în sensul reducerii frustrării.

Nesatisfacerea dorinţelor fireşti a cauzat multă frustrare. De exemplu, este firesc ca o tînără să aibă o dorinţă puternică de a se căsători şi de a se bucura de siguranţa şi de calda afecţiune caracteristice vieţii de familie. Poate că ea depune mari eforturi de a se face mai atrăgătoare cu ajutorul celor mai recente modele de îmbrăcăminte sau al produselor cosmetice şi poate deveni o cititoare pasionată a revistelor care oferă sfaturi celor care tînjesc după dragoste. Poate că tînăra respectivă se duce la nenumărate reuniuni în speranţa de a-l întîlni pe bărbatul potrivit, dar totul este zadarnic. Anii trec şi frustrarea devine insuportabilă. În desperare, ea poate fi tentată să se căsătorească cu un om nepotrivit. Ba mai rău, ca să-şi satisfacă dorinţa de afecţiune, s-ar putea să se angreneze într-o conduită imorală.

Într-un astfel de caz, răbdarea şi o judecată sănătoasă sînt factori esenţiali. Căsătoria cu o persoană nepotrivită — îndeosebi cu cineva care nu crede în Iehova — ar fi o greşeală gravă (1 Corinteni 7:39; 2 Corinteni 6:14, 15). Imoralitatea nu duce decît la durere şi la desperare (Proverbele 6:32, 33). O autoanaliză sinceră şi un mod raţional de abordare a problemei pot fi utile. ‘Un spirit liniştit şi blînd’ poate atrage mult mai repede un partener de căsătorie adecvat decît poate să o facă îmbrăcămintea modernă sau produsele cosmetice excentrice (1 Petru 3:3, 4, NW). În loc să vă bizuiţi pe sfaturile specialiştilor lumeşti care sînt deseori mărginite sau superficiale, este esenţial să apelaţi la Iniţiatorul căsătoriei pentru a învăţa ce este necesar pentru a fi o soţie care este iubită şi preţuită (Proverbele, capitolul 31). Bărbaţii şi femeile necăsătorite trebuie să încerce să manifeste calităţile pe care le doresc să le vadă la un partener conjugal. Cît este de înţelept să se caute o asociere sănătoasă, cu oameni care respectă principiile biblice. Dacă vom aplica aceste lucruri în viaţă, vom avea perspective net superioare de a încheia o căsătorie fericită. Şi chiar dacă ele nu se materializează imediat, faptul că acţionăm conform Scripturilor ne va aduce bucurie şi vor face ca viaţa de celibatar să fie plină de satisfacţii.

Un număr mare de obligaţii ne poate duce la exasperare. Pot exista presiuni din toate părţile. Ne facem griji din cauza nevoilor presante ale familiei, şi poate că patronul nostru nu este niciodată mulţumit. Poate că rudele aşteaptă de la noi să le dăm o mînă de ajutor ori de cîte ori există o situaţie critică. Din cauza numeroaselor presiuni se adună un număr mare de probleme personale care au fost neglijate şi cărora trebuie să le acordăm atenţie. S-ar părea că timpul şi energia noastră trebuie dirijate în zeci de direcţii diferite, toate în mod simultan. Frustrarea poate deveni exasperare şi s-ar putea să dorim să renunţăm. Ce trebuie să facem atunci?

Ar fi înţelept să ne reconsiderăm priorităţile. Întrucît nu putem face decît ceva limitat, este imposibil să răspundem la fiecare solicitare făcută de alţii. Trebuie să ne limităm la „lucrurile mai importante“ (Filipeni 1:10, NW). La urma urmei, „un cîine viu face mai mult decît un leu mort“ (Eclesiastul 9:4). Unele obligaţii sînt stringente şi nu pot fi neglijate, în timp ce altele care sînt mai puţin importante pot suferi amînare. Poate că ne-am asumat toată responsabilitatea pentru unele sarcini la care trebuie să participe şi alţii. La unele responsabilităţi se poate renunţa în întregime dacă nu sînt esenţiale. Deşi aceasta ar putea cauza neplăceri sau îi poate dezamăgi pe alţii, trebuie să ne respectăm propriile limite fizice şi emoţionale.

O boală care ne stoarce de vlagă poate produce frustrări dureroase, deoarece ne poate ţine pe patul de suferinţă zile sau săptămîni în şir. Durerile acute ne pot face nefericiţi. În căutarea unui tratament, s-ar putea să mergem de la un doctor la altul sau s-ar putea să luăm multe medicamente sau vitamine în speranţa că ne vor ameliora întrucîtva suferinţa. Totuşi, s-ar putea ca suferinţa să continue iar noi să începem să ne întrebăm dacă merită să luptăm pentru viaţă.

Aceasta poate constitui o problemă care va putea fi remediată numai în lumea nouă a lui Dumnezeu (2 Petru 3:13; compară cu Isaia 33:24). Întrucît oamenii sînt imperfecţi, medicii şi medicamentele pot face doar ceva limitat. La un moment dat s-ar putea să trebuiască să acceptăm suferinţa ca făcînd parte din viaţa noastră. Apostolul Pavel avea „un ţepuş în carne“ — probabil o afecţiune la ochi sau în altă parte a corpului — atît de supărător, încît se ruga în mod repetat pentru a fi eliberat de el (2 Corinteni 12:7–10). Dar Dumnezeu nu l-a vindecat pe Pavel, şi poate că apostolul a trebuit să se lupte cu această afecţiune pînă a murit. El a trăit cu această suferinţă, nu a cerut milă şi nu şi-a pierdut niciodată bucuria (2 Corinteni 7:4). Deşi Iov, un om integru, a suferit mari necazuri, el şi-a păstrat credinţa în Iehova, fapt care i-a adus o răsplată bogată (Iov 42:12, 13). Dacă sîntem slujitori ai lui Dumnezeu, putem găsi tăria de a continua prin faptul că reflectăm la aceste exemple şi ne rugăm lui Iehova pentru ajutor. — Psalmul 41:1–3.

Tari în pofida frustrărilor

Poporul lui Iehova poate fi tare spiritualiceşte în pofida oricărei frustrări. De exemplu, deşi poate că avem de suferit boli, putem rămîne „sănătoşi în credinţă“ profitînd din plin de mijloacele spirituale ale lui Dumnezeu (Tit 2:1, 2). Deşi putem fi săraci materialiceşte şi frustraţi, putem fi bogaţi spiritualiceşte trăind sentimente minunate.

Bizuindu-ne pe înţelepciunea şi puterea care vin de la Dumnezeu, putem face faţă frustrărilor care pot surveni în viaţa de familie. Să luăm, de exemplu, cazul lui Abigail, soţia lui Nabal. El era „aspru şi rău în faptele lui“, şi chiar numele său înseamnă „nebun; stupid“. Cît de frustrant trebuie să fi fost traiul cu un astfel de om! Totuşi, Abigail a rămas o femeie „cu judecată“ şi nu a disperat. Într-adevăr, atît de înţelepte au fost cuvintele şi faptele ei în timpul incidentului, încît ea l-a convins pe David să nu plătească insultele şi nerecunoştinţa lui Nabal prin vărsare de sînge şi lipsă de încredere în Iehova. — 1 Samuel 25:2–38.

Chiar dacă o situaţie în care este implicată o persoană asociată cu congregaţia creştină ne pricinuieşte frustrări, putem să le facem faţă prin tăria pe care ne-o dă Iehova. Lucrul acesta reiese din faptul că acea conduită a lui Diotref, capabilă să producă frustrare, nu l-a oprit pe Gaius, om fidel lui Dumnezeu, să facă binele şi, astfel, să culeagă fericire şi răsplăţi spirituale bogate. — Faptele 20:35; 3 Ioan 1–10.

Frustrarea ar putea rezulta şi atunci cînd dorim să le slujim colaboratorilor noştri creştini din congregaţie, dar sîntem trecuţi cu vederea cînd alţii sînt numiţi bătrîni sau slujitori ministeriali. Însă, în loc să ne lăsăm cuprinşi de dezamăgire, să căutăm să ne întărim spiritualiceşte şi să permitem spiritului lui Dumnezeu să producă într-o şi mai mare măsură în noi roadele lui excelente (Galateni 5:22, 23). De-a lungul celor 40 de ani pe care Moise i-a petrecut în Madian, Dumnezeu a dezvoltat în el într-o şi mai mare măsură blîndeţea, răbdarea şi alte calităţi necesare pentru a putea face faţă greutăţilor şi frustrărilor cu care avea să se confrunte în calitate de conducător al israeliţilor. În mod asemănător, Iehova ne poate pregăti pentru privilegii de serviciu viitoare pe care le vom putea primi dacă rămînem tari spiritualiceşte şi nu cedăm cînd sîntem frustraţi.

Eliberarea de frustrare va veni curînd!

Indiferent de natura lor, vor înceta ele vreodată? Pentru noi, situaţia în care ne găsim poate părea fără ieşire, dar nu şi pentru Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu. El nu este supus frustrării. Prin profetul Isaia, Dumnezeu a spus: „Tot aşa şi Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis“ (Isaia 55:11). Deoarece Iehova este atotputernic şi are autoritate, nimic nu îi este imposibil (Marcu 10:27). Promisiunile sale de a aduce veşnic binecuvîntări pentru poporul său se vor realiza cu siguranţă. — Iosua 21:45.

Îndoiala şi incertitudinea sînt factori majori în ce priveşte frustrarea. Însă, spre deosebire de aceasta, „credinţa este aşteptarea garantată a lucrurilor sperate“ (Evrei 11:1, NW). Credinţa în Dumnezeu furnizează garanţia că toate speranţele noastre bazate pe Biblie se vor realiza în totalitate. Tema generală a Bibliei subliniază promisiunea lui Iehova privitoare la Regat, sub a cărui guvernare pămîntul va deveni un paradis perfect în care oamenii drepţi vor trăi veşnic, plini de bucurie (Psalmul 37:11, 29). Orice lucru rău — inclusiv frustrarea — vor lua sfîrşit, deoarece Dumnezeu va ‘satisface dorinţa a tot ce este viu’. — Psalmul 145:16.

Pînă cînd acele binecuvîntări vor deveni o realitate, toţi vom avea parte de frustrări. Dar speranţa scripturală ne poate da curajul şi tăria de a persevera. Sfaturile sănătoase pe care le găsim în Biblie ne pot arăta cum să folosim o judecată sănătoasă şi bunul simţ într-un mod care va aduce stabilitate vieţii noastre şi pace inimii noastre. În pofida dezamăgirilor noastre, putem avea parte de „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“ (Filipeni 4:6, 7). Deci lupta împotriva frustrării nu este zadarnică. Cu ajutorul lui Iehova îi putem face faţă azi şi o putem învinge în viitor.

[Text generic pe pagina 31]

Dumnezeu vă poate ajuta să faceţi faţă frustrării, aşa cum i-a ajutat pe Iov, Moise, Abigail şi Pavel