Creştinătatea şi comerţul cu sclavi

PE PARCURSUL secolului al XIX-lea, misionarii catolici şi protestanţi au fost uniţi în opoziţia lor faţă de comerţul cu sclavi. Dar nu aceasta a fost poziţia lor dintotdeauna. În secolele anterioare, ei au aprobat comerţul cu sclavi şi au participat la el în pofida suferinţelor îngrozitoare pe care le producea acesta.

Misionarii au început să vină pe coasta de est, precum şi pe cea de vest a Africii în secolul al XV-lea, cînd a fost descoperită ruta maritimă comercială care înconjoară Capul Bunei Speranţe. După trei secole însă, lucrarea misionară din Africa aproape se încheiase. Existau puţini africani convertiţi. Unul din motivele acestui eşec a fost implicarea creştinătăţii în comerţul cu sclavi. C. P. Groves explică în The Planting of Christianity in Africa (Sădirea creştinismului în Africa):

„Urmărirea activă a comerţului cu sclavi a însoţit misiunea creştină şi nu a fost luată în nume de rău. De fapt, chiar misiunea avea propriii ei sclavi; o mănăstire iezuită din Loanda [acum Luanda, capitala Angolei] era dotată cu 12 000 de sclavi. Cînd s-a dezvoltat comerţul cu sclavi între Angola şi Brazilia, episcopul de Loanda, avînd drept scaun o piatră de pe chei, a acordat binecuvîntarea sa episcopală la plecarea cargourilor, promiţîndu-le o fericire viitoare atunci cînd încercările aprige ale vieţii se vor termina“.

Misionarii iezuiţi nu au ridicat „nici o obiecţie împotriva sclaviei negrilor“, confirmă C. R. Boxer, conform citatului din cartea Africa From Early Times to 1800 (Africa din timpurile vechi pînă în 1800). În Luanda, înainte ca sclavii să fie îmbarcaţi pe corăbii pentru a porni spre coloniile spaniole şi portugheze, „erau duşi la o biserică din apropiere . . . şi acolo erau botezaţi de către un preot parohial în grupuri de cîte o sută odată“, adaugă Boxer. Apoi, după ce erau stropiţi cu „apă sfinţită“, sclavilor li se spunea: „Iată că sînteţi deja copii ai lui Dumnezeu; veţi merge în ţara spaniolilor unde veţi învăţa multe lucruri despre religia catolică. Nu vă mai gîndiţi de unde aţi venit . . . Duceţi-vă de bunăvoie“.

Bineînţeles, misionarii creştinătăţii nu au fost singurii care au aprobat comerţul cu sclavi. „Pînă în a doua jumătate a secolului al optsprezecelea, explică Geoffrey Moorhouse în cartea sa The Missionaries, aceasta era atitudinea majorităţii oamenilor.“ Moorhouse citează exemplul misionarului protestant din secolul al XVIII-lea Thomas Thompson, care a scris un tract intitulat The African Trade for Negro Slaves Shown to Be Consistent With the Principles of Humanity and With the Laws of Revealed Religion (Comerţul african cu sclavi negri dovedit a fi în armonie cu principiile umanităţii şi cu legile religiei revelate).

Cu toate acestea, prin participarea ei, creştinătatea este şi ea răspunzătoare de suferinţele teribile care au fost aduse asupra a milioane de sclavi africani. „Excluzîndu-i pe sclavii care au murit înainte de a fi vînduţi din Africa, se spune în The Encyclopædia Britannica, 12,5% au fost pierduţi în timpul traversării spre Indiile de Vest; în Jamaica au murit 4,5% în timp ce se aflau în port sau înainte de a fi vînduţi ca sclavi, iar mai bine de o treime, în perioada de «tratament» aplicat noilor veniţi pentru a deveni sclavi corespunzători.“

În curînd Iehova Dumnezeu va cere socoteală atît creştinătăţii, cît şi altor forme de religie falsă pentru toate actele îngrozitoare de vinovăţie de sînge pe care le-au tolerat sau chiar le-au binecuvîntat. — Apocalipsa 18:8, 24.

[Diagrama de la pagina 8]

(Pentru vizualizare, vezi publicaţia)

Diagramă a modului în care sclavii erau îmbarcaţi pe o corabie de sclavi

[Provenienţa]

Centrul Schomburg pentru cercetări în cultura negrilor / The New York Public Library / Astor, Lenox and Tilden Foundations