Viaţa — Un dar de la Dumnezeu
TIMP de douăzeci şi patru de ore pe zi, inima noastră pompează preţiosul sînge prin corpul nostru. Adormim, dar plămînii noştri continuă să se dilate şi să se contracte. Mîncăm o mîncare şi hrana este digerată automat. Toate acestea au loc în fiecare zi, fără vreun efort conştient din partea noastră sau doar cu unul neînsemnat. Aceste procese misterioase şi minunate, considerate cu atîta uşurinţă ca de la sine înţelese, fac parte din darul pe care-l numim viaţă. Într-un anume sens, este un dar care poate fi numit miraculos.
Să examinăm procesul conceperii şi al naşterii unui om. Deşi corpul respinge în mod obişnuit ţesuturile străine, uterul face o excepţie în cazul unui ou fecundat. În loc să respingă embrionul aflat în dezvoltare ca pe un ţesut străin, îl hrăneşte şi îl ocroteşte pînă cînd este gata să iasă afară sub forma unui bebeluş. Fără capacitatea uterului de a face această excepţie fundamentală de la regula respingerii ţesuturilor străine, naşterea umană ar fi imposibilă.
Totuşi, viaţa unui nou-născut ar fi scurtă fără o dezvoltare care are loc în uter cînd fetusul are aproximativ patru luni. În acea perioadă, el începe să-şi sugă degetul mare, exersîndu-şi muşchii care-i vor permite mai tîrziu să se hrănească la pieptul mamei. Iar acesta nu este decît unul dintre multele aspecte vitale care sînt rezolvate mult timp înainte de naşterea unui copil.
În timp ce un fetus se află în uter, în peretele inimii sale există un orificiu. La naştere însă, acest orificiu se închide automat. Mai mult decît atît, un vas mare de sînge care trece pe lîngă plămîni cît timp fetusul este în uter, la naştere, se contractă automat; acum sîngele ajunge în plămîni, unde poate fi oxigenat în timp ce bebeluşul începe să respire.
Toate acestea nu sînt decît începutul. De-a lungul vieţii, o serie de sisteme splendid concepute (cum ar fi sistemul respirator, circulator, nervos şi endocrin) îşi vor îndeplini şi coordona funcţiile cu o eficienţă care uluieşte capacitatea umană de înţelegere — totul pentru perpetuarea vieţii. Nu este de mirare că un scriitor antic spunea cu privire la Dumnezeu: „Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod înfricoşător şi admirabil. Minunate sînt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!“ — Psalmul 139:14.
Este evident că cel care a scris aceste cuvinte minunate nu credea că viaţa este pur şi simplu produsul unei întîmplări oarbe, evolutive, sau a unui accident. Dacă aşa ar sta lucrurile, n-am avea nici o obligaţie sau responsabilitate reală în ce priveşte modul în care trebuie să ne utilizăm viaţa. Dar mecanismele vieţii reflectă în mod clar un proiect, iar un proiect pretinde un proiectant. Biblia stabileşte acest principiu: „Orice casă este zidită de cineva, dar Cel care a zidit toate lucrurile este Dumnezeu“ (Evrei 3:4). Aşadar, este vital ‘să ştim că Iehova este Dumnezeu. El ne-a făcut şi nu noi înşine’ (Psalmul 100:3, NW). Da, viaţa este mai mult decît un accident fericit; este un dar de la însuşi Dumnezeu. — Psalmul 36:9.
Aşa stînd lucrurile, ce obligaţii avem faţă de Furnizorul vieţii? Cum aşteaptă el să ne întrebuinţăm viaţa? Aceste întrebări şi altele în acest sens vor fi examinate în articolul următor.