Există vreo cale de ieşire din starea de păcat a omenirii?

MAMĂ a patru copii adolescenţi, Chisako lucra la curăţarea toaletelor publice dintr-un oraş aflat la 600 de kilometri distanţă de locuinţa ei. În timpul lucrului ea psalmodia o povestire budistă al cărei sens nu îl înţelegea. Aceasta era una dintre practicile unui grup religios care căuta să descopere ce se află de fapt la baza tuturor religiilor.

„În pofida unor practici austere continue, relatează Chisako, nu puteam să-mi schimb personalitatea. În adîncul inimii mele nu-i puteam ierta pe alţii şi nu eram capabilă să manifest iubire care să aibă la bază mobiluri sincere.“

Chiar şi în ţările orientale, unde majoritatea oamenilor nu cunosc conceptul de păcat pe care îl prezintă Biblia, mulţi au mustrări de conştiinţă din cauza tendinţelor păcătoase, aşa cum a simţit şi Chisako (Romani 2:14, 15). Cine nu s-a simţit apăsat pentru faptul că nu a manifestat amabilitate faţă de cineva aflat într-o situaţie jalnică sau nu a simţit remuşcări deprimante pentru cuvinte pe care nu ar fi trebuit să le rostească niciodată (Iacov 4:17)? Şi oare gelozia, acest monstru hidos, nu se infiltrează în interiorul tinerilor şi al bătrînilor, fără deosebire?

De ce sînt oamenii tulburaţi de aceste simţăminte? Deoarece, fie că îşi dau seama, fie că nu, ei au înăuntrul lor sentimentul greşelii, al păcatului. Într-adevăr, fie că oamenii sînt conştienţi de învăţătura biblică referitoare la păcat, fie că nu sînt, ei se află sub influenţa tendinţelor păcătoase. Un expert în acest domeniu a tras cîndva următoarea concluzie: „Toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu“. — Romani 3:23, nota de subsol.

Poate fi înlăturat păcatul?

Mulţi oameni de azi, îndeosebi cei din creştinătate, încearcă mereu să elimine sentimentele de păcat şi vinovăţie din conştiinţa lor. „Însuşi cuvîntul «păcat» . . . aproape că a dispărut“, a spus dr. Karl Menninger în cartea sa Whatever Became of Sin? Totuşi, evitarea cuvîntului „păcat“ ajută tot atît cît îl ajută pe un bătrîn evitarea cuvîntului „bătrîn“ să schimbe procesul îmbătrînirii. Trebuie să recunoaştem că avem tendinţe păcătoase şi că avem nevoie de salvare din această stare deplorabilă. Dar de către cine?

Apostolul creştin Pavel a pus această întrebare după ce şi-a recunoscut propriile înclinaţii spre păcat, deşi voia să facă invers: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?“ Apoi Pavel răspunde: „Mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru!“ De ce? Deoarece Dumnezeu a pregătit iertarea păcatului prin jertfa de răscumpărare a lui Isus. — Romani 7:14–25.

Însă mulţi dintre cei 3 500 000 000 de necreştini din populaţia lumii (de două ori mai mulţi decît aşa-zişii creştini) consideră că ideea de răscumpărare este greu de înţeles. De exemplu, doctrina răscumpărării a devenit cea mai mare piatră de poticnire pentru un musulman care trăieşte în Japonia şi care a studiat un timp Biblia. Pentru mulţi orientali ideea că un om a putut muri pentru toţi este o concepţie neobişnuită.

Lucrul acesta este de înţeles, deoarece chiar şi unor membri ai creştinătăţii le vine greu să înţeleagă această doctrină fundamentală. „Teologia răscumpărării, recunoaşte New Catholic Encyclopedia, este într-o anumită măsură nerealizată şi continuă să constituie o problemă în teologie.“

Amploarea confuziei cu privire la acestă doctrină se oglindeşte cu claritate în cuvintele scriitorului religios N. H. Barbour: „Moartea lui Cristos a constituit o evaluare a pedepsei pentru păcatele omului în aceeaşi măsură în care înfigerea unui ac în corpul unei muşte, cauzîndu-i suferinţă şi moarte, a constituit o evaluare justă de către un părinte pămîntesc a comportării rele a copilului său“. Charles T. Russell, care era asociat cu Barbour pe vremea aceea, a înţeles nevoia urgentă de a apăra învăţătura despre răscumpărare. El s-a dezasociat de Barbour şi, în 1879, a început publicarea unei noi reviste, care a devenit mai tîrziu publicaţia pe care o aveţi în faţa ochilor. Încă de la început, Turnul de veghere a fost susţinătorul jertfei de răscumpărare a lui Isus Cristos.

Dar poate fi această doctrină acceptată de către cei care nu au o educaţie „creştină“? Ca să aflăm răspunsul, să privim cu mai multă atenţie la învăţătura privitoare la un singur om care moare pentru toţi.