Este aprobată de Dumnezeu vindecarea prin credinţă?
„AZI am văzut lucruri minunate!“ Da, observatorii erau impresionaţi. Un bărbat grav paralizat fusese vindecat chiar sub ochii lor. Vindecătorul îi spusese omului: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă“! Şi omul făcuse exact aşa! El nu mai era paralizat. Nu este de mirare că cei prezenţi „slăveau pe Dumnezeu“ (Luca 5:18–26)! Această vindecare, înfăptuită de Isus Cristos cu aproximativ 2 000 de ani în urmă, avea în mod evident aprobarea lui Dumnezeu.
Ce se poate spune astăzi? Este şi acum vindecarea miraculoasă o bună posibilitate pentru cei care nu se pot trata pe cale medicală? Isus a înfăptuit vindecări miraculoase. Vindecătorii prin credinţă de astăzi pretind că îl imită. Cum ar trebui să considerăm pretenţiile lor?
Vindecarea prin credinţă este definită a fi „o metodă de tratare a bolilor prin rugăciune şi prin exercitare de credinţă în Dumnezeu“. Encyclopædia Britannica afirmă: „Istoria vindecării prin credinţă din cadrul creştinismului a început odată cu uimitorul minister personal al lui Isus şi al apostolilor“. Da, Isus a efectuat vindecări remarcabile. Înfăptuiesc vindecătorii prin credinţă de astăzi miracole aşa cum a făcut el?
Credinţa — o cerinţă?
Conform cu Black’s Bible Dictionary, Isus „a specificat [credinţa] drept o cerinţă necesară pentru vindecările sale miraculoase“. Dar aşa au stat lucrurile? A cerut Isus ca o persoană bolnavă să aibă credinţă înainte de a o vindeca? Răspunsul este nu. Credinţa era necesară din partea vindecătorului, dar nu neapărat din partea persoanei bolnave. Într-o ocazie, discipolii lui Isus nu au reuşit să-l vindece pe un băiat epileptic. Isus l-a vindecat pe băiat, iar după aceea le-a spus discipolilor de ce ei nu au putut să-l vindece. „El le-a zis: «Din cauza puţinei voastre credinţe».“ — Matei 17:14–20, NW.
Potrivit cu Matei 8:16, 17, Isus „a vindecat pe toţi cei care erau bolnavi“. Este adevărat, acei oameni aveau o măsură de credinţă în Isus, fapt care îi determinase să se apropie de el (Matei 8:13; 9:22, 29). În majoritatea cazurilor, ei au trebuit să vină şi să-i ceară să-i vindece înainte ca el s-o facă. Dar pentru a fi înfăptuit miracolul nu se pretindea nici o declaraţie formală de credinţă. Într-o ocazie, Isus a vindecat un infirm care nici măcar nu ştia cine era Isus (Ioan 5:5–9, 13). În noaptea arestării sale, Isus a vindecat urechea tăiată a slujitorului marelui preot, deşi acest om făcea parte din grupul duşmanilor lui Isus, care veniseră să-l aresteze (Luca 22:50, 51). De fapt, în cîteva ocazii Isus a sculat chiar morţi! — Luca 8:54, 55; Ioan 11:43, 44.
Cum a putut înfăptui Isus asemenea miracole? Datorită faptului că s-a bizuit pe spiritul sfînt sau forţa activă a lui Dumnezeu. Acesta era cel care realiza vindecarea, nu credinţa persoanei bolnave. Dacă citiţi relatările din Evanghelii veţi remarca, de asemenea, că Isus şi-a înfăptuit vindecările fără multă ceremonie. Nu se manifesta pentru a atrage atenţia, nici nu făcea apel în mod excesiv la sentimente. În plus, indiferent despre ce boală a fost vorba, Isus nu a dat niciodată greş. El a avut întotdeauna succes şi nu a primit niciodată un onorariu. — Matei 15:30, 31.
Sînt vindecările din timpurile moderne la fel ca ale lui Isus?
Boala este o problemă dificilă, iar atunci cînd sîntem loviţi de ea, în mod firesc, căutăm uşurare. Ce se poate spune deci dacă trăim într-un loc în care „oamenii, îndeosebi cei cu posibilităţi reduse, sînt trataţi de către unii specialişti în domeniul sănătăţii nu ca nişte fiinţe umane, ci ca nişte obiecte“? Aceasta este situaţia pe care a observat-o un medic într-o ţară latino-americană. Şi ce se poate spune dacă trăim într-un loc în care, la fel ca în ţara menţionată, ‘numai 40% dintre medici sînt calificaţi să-şi practice profesia’?
Nu este de mirare că mulţi, nevăzînd o altă cale de ieşire, consideră că merită măcar să încerce vindecarea prin credinţă. Dar vindecările prin credinţă revendicate de unii vindecători sînt controversate. De exemplu, aproximativ 70 000 de persoane au asistat la o întrunire în São Paulo, Brazilia, unde doi vindecători ‘au călcat în picioare sute de ochelari de vedere aruncaţi de către cei prezenţi, promiţîndu-le credulilor posesori ai acestora restabilirea vederii’. Unul dintre vindecători a recunoscut în mod cinstit cu ocazia unui interviu: „Nu pot afirma că toţi bolnavii pentru care ne rugăm vor fi vindecaţi. Depinde de credinţa lor. Dacă cineva crede, va fi vindecat“. Pentru orice eşec în vindecarea unui bolnav, el acuza lipsa de credinţă a acestuia. Să ne amintim însă că, după cum am văzut mai înainte, pentru eşecul unei vindecări, Isus a acuzat lipsa de credinţă a celor care efectuau vindecarea! — Marcu 9:37–42.
Un alt vindecător a promis că vindecă paralizia şi cancerul. Ce s-a întîmplat? Potrivit revistei Veja, „promisiunea, în mod evident, nu a fost împlinită“. Şi urmăriţi o descriere a modului în care s-a comportat respectivul: „Timp de aproape două ore, [vindecătorul prin credinţă] a întreţinut auditoriul cu predici, rugăciuni, strigăte, cîntece — şi chiar aplicînd lovituri cu scopul de a expulza demonii care locuiau în corpurile celor fideli. La sfîrşit, el şi-a aruncat cravata şi batista auditoriului extaziat şi a dispus să fie trecută o tavă de colectă pentru a strînge ‘contribuţiile voluntare’“. Isus şi apostolii săi nu au cerut niciodată bani pentru vindecările miraculoase şi nici nu s-au angajat în astfel de spectacole.
Este limpede deci că vindecătorii prin credinţă de acest gen nu fac ceea ce a făcut Isus. Şi este greu de crezut că Dumnezeu aprobă ceea ce fac ei. Aşadar, aprobă el vreuna dintre vindecările miraculoase din prezent? Sau există vreun mod în care ne poate ajuta credinţa atunci cînd noi sau cei dragi ai noştri ajungem bolnavi?