Vă amintiţi?
Aţi constatat că ultimele numere ale Turnului de veghere au o valoare practică pentru voi? Atunci, ce-ar fi să vă testaţi memoria cu cele ce urmează:
▫ Care a fost scopul principal al vindecărilor făcute de Isus?
Acestea au arătat, pentru încurajarea celor din marea mulţime de alte oi de azi, că supravieţuitorii Armaghedonului vor fi vindecaţi relativ la scurt timp după Armaghedon (Isaia 33:24; 35:5, 6). — 15/12, pagina 12.
▫ De ce avem permanent nevoie de avertismentul „perseveraţi în rugăciune“ (Romani 12:12)?
Presiunile vieţii şi responsabilităţile ne pot împovăra atît de mult, încît am putea uita să ne rugăm. Sau s-ar putea ca problemele să ne copleşească şi să ne facă să încetăm a ne mai bucura în speranţa Regatului şi chiar să încetăm a ne mai ruga. De aceea avem nevoie de avertismente care să ne încurajeze să ne rugăm şi, astfel, să ne apropiem tot mai mult de Iehova. — 15/12, pagina 14.
▫ Ce anume dovedeşte că Potopul din timpul lui Noe a lăsat o impresie de neşters asupra rasei umane?
S-a estimat că există peste 500 de legende despre Potop care sînt cunoscute de peste 250 de triburi şi popoare. În toate aceste legende se găsesc unele asemănări fundamentale. — 15/1, pagina 5.
▫ În ce sens sînt unii profeţi falşi de azi asemenea celor din timpul lui Ieremia?
Profeţii falşi de azi pretind că-l reprezintă pe Dumnezeu, dar ei fură cuvintele lui Dumnezeu, predicînd lucruri care distrag atenţia oamenilor de la ceea ce spune în realitate Biblia. Lucrul acesta este valabil îndeosebi cu privire la învăţătura despre Regat (Ieremia 23:30). — 1/2, pagina 4.
▫ Ce înseamnă cînd cineva este botezat în numele spiritului sfînt?
Aceasta implică faptul că cel botezat este hotărît să coopereze cu spiritul, nefăcînd nimic care să împiedice acţiunea acestuia în mijlocul poporului lui Iehova. Astfel, respectivul trebuie să coopereze cu sclavul fidel şi prevăzător şi cu aranjamentul bătrînilor din congregaţie (Evrei 13:7, 17; 1 Petru 5:1–4). — 1/2, pagina 18.
▫ De ce este închinarea la imagini atît de dăunătoare pentru un închinător?
Biblia arată că imaginile sînt detestate de Iehova Dumnezeu şi sînt inutile în ce priveşte ajutarea închinătorilor lor să se apropie mai mult de Dumnezeu (Deuteronomul 7:25; Psalmul 115:4–8). Satan Diavolul „a orbit mintea“ oamenilor, pentru ca adevărul „să nu strălucească peste ei“ (2 Corinteni 4:4, NW). Deci cînd cineva venerează o imagine, persoana respectivă slujeşte, de fapt, intereselor demonilor (1 Corinteni 10:19, 20). — 15/2, paginile 6–7.
▫ De ce în timpurile biblice oile erau considerate un bun de valoare?
Lîna era o resursă care se înnoia continuu şi care putea fi folosită la confecţionarea îmbrăcămintei pentru familie sau putea fi vîndută. Coarnele berbecilor erau folosite pentru a anunţa Jubileul sau puteau fi folosite la sunarea alarmei ori la dirijarea unor acţiuni de război. Deoarece oile figurau printre animalele curate pe care israeliţii le puteau mînca, o turmă de oi asigura o sursă de hrană şi furniza o cantitate permanentă de lapte pentru băut sau pentru prepararea brînzei. — 1/3, paginile 24–5.
▫ Ce anume cer aceia care îl iubesc pe Dumnezeu cînd se roagă pentru venirea Regatului său (Matei 6:10)?
Ei cer ca Regatul ceresc al lui Dumnezeu să ia o acţiune decisivă prin distrugerea sistemelor de guvernare făcute de om, sisteme care nu au acţionat conform promisiunii de a realiza pace şi securitate (Daniel 2:44). — 15/3, pagina 6.
▫ Cine erau apologeţii, şi au predat ei Trinitatea?
Apologeţii erau oameni ai bisericii care au trăit în a doua jumătate a secolului al doilea. Ei au scris cu scopul de a apăra creştinismul pe care îl cunoşteau de unele filozofii ostile care dominau lumea romană. Nici unul dintre ei nu a predat Trinitatea. — 1/4, paginile 24–9.
▫ A fost Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, făcut surd şi mut, după cum pare să indice Luca 1:62?
Gabriel a spus că nu auzul, ci vorbirea lui Zaharia va fi afectată (Luca 1:18–20). În Luca 1:64 se afirmă: „Îndată [lui Zaharia] i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba şi vorbea“. Observaţi că aici nu se menţionează nimic despre faptul că auzul i-ar fi fost afectat în vreun fel. Menţionarea ‘semnelor’ în Luca 1:62 poate însemna că s-a făcut un gest pentru a se afla decizia lui Zaharia. — 1/4, pagina 31.