Iustin — filozof, apologet şi martir
„NOI CEREM ca acuzaţiile împotriva creştinilor să fie cercetate şi, dacă sînt întemeiate, aceştia să fie pedepsiţi după cum merită . . . Dar dacă nimeni nu ne poate condamna pentru vreun lucru, o judecată sănătoasă vă împiedică, din cauza zvonurilor răutăcioase, să nedreptăţiţi oameni nevinovaţi . . . Căci dacă atunci cînd aţi aflat adevărul nu faceţi ce este drept, nu vă veţi putea scuza înaintea lui Dumnezeu.“
Cu aceste cuvinte, Iustin Martirul, un creştin declarat care a trăit în secolul al doilea e.n., l-a implorat pe împăratul roman Antoninus Pius. Iustin a cerut o anchetă judiciară serioasă a vieţii şi a credinţei celor ce se pretindeau a fi creştini. Această cerere de dreptate venea de la un om cu o educaţie şi o filozofie foarte interesante.
Copilăria şi educaţia
Iustin era păgîn, născut în jurul anului 110 e.n., în oraşul Flavia Neapolis, modernul Nablus, din Samaria. El îşi spunea samaritean, deşi, după toate probabilităţile, tatăl şi bunicul său erau romani sau greci. Educaţia sa în obiceiurile păgîne, însoţită de o sete de adevăr, au dus la un studiu sîrguincios al filozofiei. Nesatisfăcut de cercetările făcute în rîndul stoicilor, al peripateticilor şi al pitagoreicilor, el a urmat ideile lui Platon.
Într-una dintre lucrările sale, Iustin arată dorinţa sa de a conversa cu filozofii, spunînd: „M-am predat concepţiei unui anumit stoic; şi după ce am petrecut o perioadă considerabilă cu el, neacumulînd nici o altă cunoştinţă despre Dumnezeu (deoarece el însuşi nu o avea), . . . l-am părăsit şi m-am încredinţat altuia“. — Dialogul lui Iustin, filozof şi martir, cu Trypho, un evreu.
Apoi s-a dus la un peripatetic pe care îl interesau mai mult banii decît adevărul. „Acest om, după ce m-a primit cîteva zile, spune Iustin, mi-a cerut să stabilesc onorariul, pentru ca schimburile noastre de idei să nu fie neprofitabile. Din cauza aceasta l-am părăsit şi pe el, considerînd că nu era cîtuşi de puţin filozof“.
Doritor să afle „filozofia aleasă“, Iustin „a venit la un pitagoreic foarte celebru — un om care acorda mare importanţă înţelepciunii sale“. Iată ce spune Iustin: „După ce am avut o întrevedere cu el, dorind să devin ascultătorul şi discipolul său, el mi-a spus: «Şi ce-i cu asta? Eşti familiarizat cu muzica, astronomia şi geometria? Te aştepţi să observi vreunul dintre aceste lucruri [divine] care duc la o viaţă fericită dacă nu te-ai informat mai întîi cu privire [la ele]?» . . . Cînd i-am mărturisit ignoranţa mea m-a alungat“.
Deşi descurajat, Iustin a continuat să caute adevărul apelînd la renumiţii platonicieni. El declară: „În această privinţă am petrecut cît mai mult timp posibil cu unul dintre ei care se stabilise recent în oraşul nostru — un om înţelept care deţinea o poziţie înaltă în rîndul platonicienilor — şi progresam, făcînd zilnic foarte mari îmbunătăţiri . . . astfel că, în scurt timp, mi-am zis că devenisem înţelept; atît de mare era prostia mea“, conchide Iustin.
Căutările lui Iustin pentru aflarea adevărului prin contactele cu filozofii au fost zadarnice. Dar în timp ce medita pe ţărmul mării, s-a întîlnit cu un creştin în vîrstă, „un bătrîn a cărui înfăţişare nu era deloc de dispreţuit şi care avea o atitudine blîndă şi demnă“. Conversaţia care a urmat i-a îndreptat atenţia spre învăţături biblice fundamentale care se axează pe necesitatea unei cunoştinţe exacte despre Dumnezeu. — Romani 10:2, 3.
Creştinul necunoscut i-a spus lui Iustin: „Mai vechi decît toţi cei ce sînt filozofi apreciaţi, au existat, cu mult timp în urmă, anumiţi oameni atît drepţi, cît şi iubiţi de Dumnezeu ce . . . au prezis evenimentele care vor avea loc şi cele care au loc acum. Ei se numeau profeţi. Numai aceştia au văzut şi au anunţat oamenilor adevărul . . . fiind umpluţi cu Spirit Sfînt“. Stîrnind şi mai mult dorinţa lui Iustin, creştinul a spus: „Scrierile lor există încă, şi cine le-a citit este foarte mult ajutat să cunoască începutul şi sfîrşitul lucrurilor“ (Matei 5:6; Faptele 3:18). Aşa cum l-a îndemnat amabilul domn, Iustin a cercetat Scripturile asiduu şi se pare că a înţeles într-o anumită măsură atît Biblia, cît şi profeţia biblică, după cum reiese din scrierile sale.
O privire mai atentă asupra lucrărilor lui
Iustin a fost impresionat de curajul creştinilor în faţa morţii. El a apreciat, de asemenea, învăţăturile pline de adevăr ale Scripturilor ebraice. Pentru a-şi susţine argumentele în Dialogul cu Trypho, Iustin a citat din Geneza, Exodul, Leviticul, Deuteronomul, 2 Samuel, 1 Împăraţi, Psalmii, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Osea, Ioel, Amos, Iona, Mica, Zaharia şi Maleahi, precum şi din evanghelii. Aprecierea sa faţă de aceste cărţi biblice reiese din dialogul cu Trypho, în care Iustin s-a ocupat de evreii care credeau în Mesia.
Se relatează că Iustin era un evanghelizator care declara vestea bună cu orice ocazie. După cît se pare, el a călătorit mult. O parte din timp şi-a petrecut-o în Efes, iar o considerabilă perioadă a locuit, probabil, la Roma.
Lucrările literare ale lui Iustin includ apologii scrise în apărarea creştinismului. În Prima apologie, el caută să înlăture întunericul gros al filozofiei păgîne prin intermediul luminii din Scripturi. El declară că, spre deosebire de cuvintele şi lucrările convingătoare ale lui Cristos, înţelepciunea filozofilor este falsă şi fără sens (compară cu Coloseni 2:8). Iustin pledează în favoarea creştinilor, cu care se identifică. După convertirea sa, el a continuat să poarte veşmîntul de filozof, spunînd că îşi însuşise singura filozofie adevărată.
Pentru faptul că refuzau să adore dumnezei păgîni, creştinii din secolul al doilea erau consideraţi atei. „Noi nu sîntem atei, a replicat Iustin, deoarece ne închinăm Făuritorului universului . . . Învăţătorul nostru în aceste lucruri este Isus Cristos . . . El este Fiul adevăratului Dumnezeu.“ Referitor la idolatrie, Iustin a spus: „Ei fac ceea ce numesc un dumnezeu, lucru pe care noi îl considerăm nu numai lipsit de sens, dar chiar o insultă la adresa lui Dumnezeu . . . Ce nebunie este să li se spună oamenilor destrăbălaţi să modeleze şi să facă dumnezei pentru închinarea voastră!“ — Isaia 44:14–20.
Făcînd numeroase referiri la Scripturile greceşti creştine, Iustin îşi exprimă credinţa în înviere, în morala creştină, în botez, în profeţia biblică (îndeosebi cea cu privire la Cristos) şi în învăţăturile lui Isus. Referitor la Regatul lui Dumnezeu, Iustin citează din Isaia, afirmînd: „Guvernarea va fi pe umerii [lui Cristos]“. De asemenea, Iustin a spus: „Dacă am căuta un regat uman, ar trebui să-l negăm şi pe Cristosul nostru“. El vorbeşte despre încercările şi obligaţiile creştinilor, susţine că serviciul adecvat adus lui Dumnezeu pretinde a fi un împlinitor al voinţei Sale, şi mai spune că „în fiecare naţiune trebuie să fie trimise persoane de către El ca să anunţe aceste lucruri“.
A doua apologie a lui Iustin (despre care se crede că este doar o continuare a celei dintîi) este adresată Senatului roman. Iustin apelează la romani, relatîndu-le experienţele creştinilor care au fost persecutaţi după ce au ajuns la o cunoaştere exactă a lui Isus Cristos. Desăvîrşirea morală a învăţăturilor lui Isus, care se reflectau în conduita cetăţenilor creştini, părea de mică valoare pentru autorităţile romane. Chiar simpla mărturisire a calităţii de discipol putea avea consecinţe fatale. Referitor la un fost învăţător al doctrinelor creştine, Iustin a citat o persoană pe nume Lucius, care a întrebat: „De ce l-aţi pedepsit pe acest om nu ca adulter, nici ca fornicator, nici ca ucigaş, nici ca hoţ, nici ca tîlhar, nici ca fiind condamnat pentru vreo infracţiune, ci numai pentru că a mărturisit că este numit creştin?“
Amploarea prejudiciilor aduse celor ce se declarau creştini în timpul acela reiese din afirmaţia lui Iustin: „Aşadar, şi eu mă aştept să se conspire împotriva mea şi să fiu ţintuit pe stîlp de către unii dintre cei pe care i-am numit, sau poate de către Crescens, acest îndrăgostit de fanfaronadă şi îngîmfare; căci omul acesta nu merită denumirea de filozof, căci depune în public mărturie împotriva noastră în chestiuni pe care nu le înţelege, spunînd că creştinii sînt atei şi lipsiţi de pietate şi procedînd astfel pentru a cîştiga favoarea maselor nemulţumite şi pentru a fi pe placul lor. Căci dacă el ne atacă fără să fi citit învăţăturile lui Cristos, înseamnă că este cu desăvîrşire degradat şi mult mai rău decît un analfabet, care, deseori, se reţine să discute sau să depună mărturie falsă despre chestiuni pe care nu le înţelege“.
Moartea sa
La iniţiativa lui Crescens sau a altor cinici, Iustin a fost denunţat la prefectura din Roma ca instigator la subversiune şi a fost condamnat la moarte. În jurul anului 165 e.n. a fost decapitat la Roma şi a devenit „martir“ (care însemnă „martor“), de unde şi numele de Iustin Martirul.
Poate că stilul scrierilor lui Iustin nu are strălucirea şi fineţea altor învăţaţi din vremea aceea, dar zelul său pentru adevăr şi dreptate pare să fi fost sincer. Nu se poate spune cu exactitate în ce măsură a trăit el în armonie cu Scripturile şi cu învăţăturile lui Isus. Totuşi, lucrările lui Iustin sînt preţuite pentru conţinutul istoric şi numeroasele referiri la Scripturi. Ele ne furnizează cunoştinţe despre viaţa şi experienţele celor ce se declarau creştini în secolul al doilea.
Sînt remarcabile eforturile lui Iustin de a arăta împăraţilor nedreptatea persecuţiei orientate împotriva creştinilor. Faptul că el a respins religia şi filozofia păgînă în favoarea cunoaşterii exacte a Cuvîntului lui Dumnezeu ne aminteşte că, în Atena, apostolul Pavel a vorbit cu îndrăzneală filozofilor epicurieni şi stoici despre adevăratul Dumnezeu şi despre înviatul Isus Cristos. — Faptele 17:18–34.
Iustin însuşi avea o oarecare cunoştinţă despre învierea morţilor pe parcursul mileniului. Şi cît de mult este întărită credinţa prin adevărata speranţă a învierii biblice! Această speranţă i-a întărit pe creştini în faţa persecuţiei şi le-a dat posibilitatea să suporte mari încercări, chiar şi moartea. — Ioan 5:28, 29; 1 Corinteni 15:16–19; Apocalipsa 2:10; 20:4, 12, 13; 21:2–4.
Deci Iustin a căutat adevărul şi a respins filozofia greacă. El a apărat, ca apologet, învăţăturile şi practicile celor ce se declarau creştini, iar pentru faptul că el însuşi se declara creştin a fost martirizat. Demne de remarcat au fost îndeosebi aprecierea lui Iustin faţă de adevăr şi curajoasa lui mărturie în faţa persecuţiei, deoarece aceste calităţi se întîlnesc şi în viaţa adevăraţilor continuatori de azi ai lui Isus. — Proverbele 2:4–6; Ioan 10:1–4; Faptele 4:29; 3 Ioan 4.