Este religia cu adevărat necesară?

ESTE RELIGIA importantă pentru dvs.? Sînteţi cumva membru al unei grupări religioase sau al unei biserici? Dacă da, probabil aveţi multe lucruri în comun cu oamenii care au trăit în 1844, anul cînd filozoful german Karl Marx a scris: „Religia . . . este opiu pentru popor.“ În acel timp, aproape oricine mergea la biserică şi religia avea o puternică influenţă la toate nivelele societăţii. Astăzi, situaţia s–a schimbat radical, iar religia are un rol neînsemnat, sau chiar nici unul, în viaţa a sute de milioane de oameni. Dacă sînteţi printre cei care merg la biserică, probabil constituiţi o minoritate în comunitatea din care faceţi parte.

Ce a determinat schimbarea? În primul rînd, Karl Marx a dezvoltat o filozofie antireligioasă care a devenit foarte influentă. Marx considera în mod evident religia drept un obstacol în calea progresului uman. El pretindea că necesităţile omenirii ar putea fi satisfăcute cel mai bine de materialism, o filozofie care nu admitea ideea de Dumnezeu sau de religie tradiţională. Aceasta l–a determinat să afirme: „Primul lucru necesar pentru fericirea omului este abolirea religiei.“

Filozofia materialistă a lui Marx a fost dezvoltată în continuare de către socialistul german Friedrich Engels şi de conducătorul comunist rus Vladimir Lenin. Ea a ajuns să fie cunoscută sub numele de marxism–leninism. Pînă nu de mult, peste o treime din omenire trăia sub regimuri politice care urmau, într–o măsură mai mare sau mai mică, această filozofie ateistă. Mulţi bărbaţi şi femei o urmează încă.

Dezvoltarea laicismului

Răspîndirea filozofiei comuniste nu a fost însă singurul lucru care a slăbit influenţa religiei asupra omenirii. Progresele din domeniul ştiinţei au jucat, de asemenea, un rol. De exemplu, popularizarea teoriei evoluţiei i–a determinat pe mulţi să pună sub semnul întrebării existenţa unui Creator. Au existat însă şi alţi factori.

Encyclopædia Britannica menţionează „descoperirea unor explicaţii ştiinţifice pentru fenomene atribuite altădată unor cauze supranaturale“ şi „eliminarea influenţei religiei organizate din unele domenii de activitate cum ar fi medicina, învăţămîntul şi artele“. Progresele de acest gen au dus la dezvoltarea laicismului. Ce este laicismul? El este definit ca fiind „o concepţie despre viaţă . . . bazată pe premiza că religia şi consideraţiile religioase ar trebui să fie ignorate sau excluse în mod deliberat“. Laicismul are influenţă atît în ţări comuniste, cît şi necomuniste.

Dar laicismul şi marxism–leninismul nu au fost singurii factori care au slăbit influenţa religiei. Bisericile creştinătăţii trebuie să poarte o parte din blam. De ce? Pentru că au abuzat timp de secole de autoritatea lor şi au predat doctrine bazate pe tradiţii nescripturale şi pe filozofii omeneşti mai degrabă decît pe Biblie. Drept urmare, mulţi membri ai turmelor lor au fost prea slăbiţi spiritualiceşte pentru a rezista în faţa atacului concepţiei laicizante.

În plus, în cea mai mare parte, bisericile înseşi au cedat în final în faţa laicismului. În secolul al XIX–lea, unii erudiţi religioşi din creştinătate au introdus o formă de înalt criticism care a distrus, în cazul multora, credibilitatea Bibliei în calitate de Cuvînt inspirat al lui Dumnezeu. Unele biserici, inclusiv Biserica romano–catolică, au acceptat teoria evoluţiei. Este adevărat, ele au pretins în continuare că cred în creaţie. Dar, au admis posibilitatea ca numai sufletul să fi fost creat de Dumnezeu, în timp ce corpul omului a evoluat. În anii 1960, protestantismul a elaborat o teologie care proclama „moartea lui Dumnezeu“. Mulţi clerici protestanţi treceau cu vederea un mod de viaţă materialist. Ei aprobau relaţiile sexuale înainte de căsătorie şi chiar homosexualitatea. Unii teologi catolici au dezvoltat teologia eliberării, amestecînd catolicismul cu marxismul revoluţionar.

Reculul laicismului

Astfel, laicismul a ajuns să predomine, îndeosebi în anii 1960 şi pînă aproape de jumătatea anilor 1970. Apoi, lucrurile s–au schimbat din nou. Religia a părut să–şi redobîndească vechea poziţie, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, nu era vorba de bisericile dominante. Pe întregul glob, sfîrşitul anilor 1970 şi anii 1980 au fost martori ai proliferării unor noi grupări religioase.

De ce această resurecţie a religiei? Sociologul francez Gilles Kepel a afirmat că „cei care nu sînt clerici . . . susţin că cultura laică i–a condus spre un sfîrşit mort şi că, revendicîndu–şi eliberarea de Dumnezeu, oamenii seceră ceea ce au semănat prin mîndria şi vanitatea lor, şi anume delincvenţă, divorţuri, SIDA, abuz de droguri, [şi] sinucidere.“

Reculul laicismului a căpătat o forţă nouă o dată cu prăbuşirea evidentă a marxism–leninismului, care a avut loc recent. Pentru mulţi, această filozofie ateistă a devenit o adevărată religie. Imaginaţi–vă aşadar dezorientarea celor care şi–au pus încrederea în ea! O telegramă de presă din Moscova, apărută în Washington Post, îl cita pe un fost rector al unei Şcoli Superioare a partidului comunist, care spunea: „O ţară trăieşte nu numai pe baza economiei şi instituţiilor sale, ci şi pe baza mitologiei sale şi a fondatorilor ei ideologici. Este un lucru devastator pentru o societate să descopere că cele mai mari mituri ale sale se bazează nu pe adevăr, ci pe propagandă şi fantezie. Dar tocmai acest lucru îl trăim noi acum în cazul lui Lenin şi al revoluţiei.“

Vorbind atît despre lumea comunistă, cît şi despre cea capitalistă, sociologul şi filozoful francez Edgar Morin recunoştea: „Am văzut nu numai prăbuşirea viitorului luminos oferit proletariatului, ci am văzut totodată şi prăbuşirea progresului natural şi automat al societăţii laice, în care se presupunea că ştiinţa, raţiunea şi democraţia progresează automat. . . . Acum nici un progres nu este asigurat. Viitorul în care am sperat s–a prăbuşit.“ Aceasta este senzaţia de gol pe care o resimt multe persoane care şi–au pus încrederea în eforturile omului de a crea o lume mai bună, fără Dumnezeu.

Un interes reînnoit faţă de religie

Acest sentiment general de deziluzie îi determină pe mulţi oameni sinceri să recunoască necesitatea unei laturi spirituale în viaţa lor. Ei observă necesitatea de a avea o religie. Dar sînt nemulţumiţi de religiile dominante, iar unii au îndoieli şi în legătură cu noile religii — inclusiv cultele care fac vindecări, grupările charismatice, sectele ezoterice şi chiar grupurile de închinători ai lui Satan. Fanatismul religios îşi ridică de asemenea capul său hidos. Deci, într–adevăr, religia îşi redobîndeşte, ca să zicem aşa, vechea poziţie. Dar este această întoarcere la religie un lucru bun pentru omenire? De fapt, există vreo religie care răspunde cu adevărat necesităţilor spirituale ale omenirii?

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

„Religia este suspinul unei creaturi oprimate, este sentimentul unei lumi fără inimă şi sufletul unei condiţii abrutizante. Ea este opiu pentru popor“

[Provenienţa fotografiei]

Foto: New York Times, Berlin — 33225115

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Karl Marx şi Vladimir Lenin au considerat religia un obstacol în calea progresului uman

[Provenienţa fotografiei]

Musée d’Histoire Contemporaine — BDIC (Universitiés de Paris)

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Ideologia marxist–leninistă a generat mari speranţe în inimile a milioane de oameni

[Provenienţa fotografiei]

Musée d’Histoire Contemporaine — BDIC (Universitiés de Paris)

[Provenienţa fotografiei de pe copertă]

Fotografia de pe coperta: Garo Nalbandian