Bine aţi venit la congresele de district „Iubitorii libertăţii“
LIBERTATE! Ce frumos sună acest cuvînt! Nimănui nu–i place robia sau captivitatea. Anul trecut au avut loc mai multe mişcări decît oricînd pentru mult dorita libertate politică.
Însă oricît de dorită este libertatea politică, există o libertate mult mai importantă şi mai demnă de a fi dorită. Este libertatea despre care a vorbit Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci cînd le–a spus discipolilor săi: „Dacă rămîneţi în Cuvîntul Meu, sînteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.“ (Ioan 8:31, 32) Aceasta este libertatea de credinţele religioase false, de frica de oameni, de sclavia obiceiurilor păcătoase şi de multe altele.
Această libertate care constituie tema congreselor de district „Iubitorii libertăţii“ urmează să reţină atenţia Martorilor lui Iehova pretutindeni în lume începînd cu vara anului 1991. Din anul 1919, care a fost marcat de ridicarea restricţiilor guvernamentale aplicate celor care deţineau conducerea în mijlocul său, poporul lui Dumnezeu se bucură de o libertate crescîndă în ce priveşte închinarea curată pe care o practică.
Deosebit de oportun a fost faptul că subiectul libertăţii a fost accentuat în decursul anilor la congresele teocratice, constituind tematica acestora, ca de pildă „Adunarea teocratică a «Naţiunii libere»“ şi „Adunările de district «Fiii lui Dumnezeu ai libertăţii»“. Despre libertate se tratează, de asemenea, amănunţit în publicaţii cum sînt „Adevărul vă va face liberi“ şi Life Everlasting — In Freedom of the Sons of God (Viaţă veşnică în libertatea fiilor lui Dumnezeu).
Slujitorii lui Iehova deţin libertatea acordată lor de Dumnezeu nu numai pentru propria lor bunăstare şi bucurie. După cum citim în Galateni 5:13: „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la libertate. Numai nu faceţi din libertate o pricină ca să trăiţi pentru carne, ci în dragoste slujiţi–vă unii altora.“ Scopul congresului de district „Iubitorii libertăţii“ este acela de a ne ajuta să apreciem scopul libertăţii noastre, de a ne face în măsură să ţinem la preţioasa noastră libertate şi de a ne arăta cum să ne folosim cel mai bine de ea.
Congresul va începe vineri dimineaţa, la ora 10:20, cu un program muzical care ne va crea o dispoziţie sufletească adecvată, în vederea asimilării de hrană spirituală care va urma după aceea. Tema primei zile este „Cunoaşterea adevărului care ne face liberi“, bazată pe Ioan 8:32. Sesiunea dinainte de amiază se va axa pe cuvintele de bun venit ale preşedintelui congresului şi pe discursul principal „Scopul şi utilizarea libertăţii pe care ne–a acordat–o Dumnezeu“. Această cuvîntare va scoate în evidenţă deosebirea dintre libertatea absolută a lui Iehova şi libertatea relativă pe care ne–o acordă Dumnezeu. Ea ne va îndemna, de asemenea, să ne folosim în modul cel mai bun posibil de libertatea pe care o deţinem. Programul de după amiază va trata diferite aspecte ale libertăţii noastre şi ale serviciului nostru şi se va încheia cu drama „Eliberaţi pentru a promova închinarea adevărată“.
Tema zilei a doua a congresului este „Să ţinem cu fermitate la libertatea pe care ne–a acordat–o Dumnezeu“, temă bazată pe textul din Galateni 5:1. Programul de dimineaţă va consta dintr–un simpozion care va arăta cum se pot bucura mebrii unei familii de libertatea acordată de Dumnezeu în cadrul cercului familial. Cei care sînt pregătiţi pentru a fi botezaţi vor aprecia în mod deosebit remarcile privitoare la modul în care poate fi dobîndită libertatea prin intermediul dedicării şi botezului. În programul de după amiază va fi inclusă o captivantă discuţie despre faptul dacă mariajul este sau nu cheia fericirii. Va mai fi şi un simpozion cu privire la diferitele aspecte ale libertăţii, iar după aceea o cuvîntare intitulată „Cel mai important Om care a trăit vreodată“.
Ziua de duminică va avea tema „Să ne utilizăm libertatea în armonie cu spiritul lui Dumnezeu“, bazată pe textul din 2 Corinteni 3:17. Programul se va axa pe un extrem de interesant simpozion privitor la parabolele lui Isus, consemnate în Matei 13:47-50, evidenţiind modul în care Martorii lui Iehova slujesc în calitate de pescari de oameni. Cuvîntarea publică de după amiază va fi „Să aclamăm Lumea Nouă a lui Dumnezeu, a libertăţii!“ şi ea va scoate în evidenţă singurul mijloc prin care oamenii pot dobîndi mult dorita libertate, o libertate acordată cu adevărat de Dumnezeu. Programul se va încheia cu îndemnul scriptural adresat tuturor de a continua să progresăm în buna utilizare a libertăţii pe care ne–a dat–o Dumnezeu, atît în ce priveşte conduita noastră, cît şi în ce priveşte lucrarea noastră de mărturie.
Tuturor celor care iubesc libertatea, noi le spunem cuvintele psalmistului David: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este DOMNUL [Iehova, N.W.T.].“ (Psalm 34:8) Nu precupeţiţi nici un efort pentru a veni la acest congres. Aranjaţi–vă de aşa manieră problemele încît să fiţi prezenţi încă de la sesiunea de deschidere, de vineri dimineaţă şi să rămîneţi pînă la cuvîntarea de închidere, de duminică după amiază. Dacă veţi veni la congres cu un sănătos apetit spiritual, pe deplin conştienţi de propriile necesităţi spirituale, veţi fi cu adevărat fericiţi! (Matei 5:3) Şi să nu scăpăm din vedere principiul: „Cine seamănă din belşug va şi secera din belşug.“ Lucrul acesta este aplicabil şi la seriozitatea cu care ne vom pregăti din timp pentru a participa, la atenţia cu care vom asculta programul în timp ce el va fi prezentat şi la entuziasmul cu care vom prelua orice privilegii de serviciu voluntar care ni se vor oferi în legătură cu congresul de district „Iubitorii libertăţii“ — 2 Corinteni 9:6.