Deşi văduvă, am găsit adevărata consolare

Relatare de Lily Arthur

Un tînăr slujitor dintre Martorii lui Iehova făcea vizite din casă în casă într-un cartier din Ootacamund, India. De obicei, femeile nu îi deschideau uşa unui asemenea străin. După cîteva ore, obosit şi puţin descurajat, el s-a întors să meargă acasă. Dar s-a oprit, simţindu-se oarecum îmboldit să sune şi la uşa următoare. Să reflectăm la cele întîmplate, după cum relatează femeia care i-a deschis uşa.

ŢINÎNDU-MI în braţe fetiţa în vîrstă de două luni şi avîndu-mi lîngă mine băieţelul în vîrsă de 22 de luni, am deschis uşa şi m-am trezit faţă în faţă cu un străin. Exact cu o noapte în urmă fusesem extrem de deprimată. Căutînd consolare, m-am rugat: „Părinte ceresc, te rog consolează-mă prin Cuvîntul tău“. Acum, spre uimirea mea, străinul acesta mi–a explicat: „Am pentru dumneavoastră un mesaj de consolare şi speranţă din Cuvîntul lui Dumnezeu“. Aveam senzaţia că acesta era un profet trimis de Dumnezeu. Dar ce anume m-a determinat să cer ajutor în rugăciune?

Învăţ adevărurile biblice

M-am născut în 1922 în satul Gudalur de pe minunatele coline Nilgiri din sudul Indiei. Mama mea a murit cînd aveam doar trei ani. Mai tîrziu, tatăl meu, care era preot protestant, s-a recăsătorit. Pe măsură ce începeam să vorbim, tatăl meu ne-a învăţat pe toţi, pe fraţii şi pe surorile mele şi pe mine, să ne rugăm. La vîrsta de patru ani, în timp ce tatăl meu stătea zilnic la masa lui şi citea Biblia, eu stăteam pe podea şi citeam în propria mea Biblie.

Cînd am ajuns la maturitate am devenit învăţătoare. Apoi, cînd am împlinit vîrsta de 21 de ani, tatăl meu s-a îngrijit să mă căsătoresc. Soţul meu şi cu mine am fost binecuvîntaţi cu un fiu, Sunder, iar mai tîrziu cu o fiică, Rathna. Pe vremea însă cînd s-a născut Rathna, soţul meu s-a îmbolnăvit grav, după care, la scurtă vreme, a murit. La vîrsta de 24 de ani, am devenit dintr-o dată văduvă, purtînd răspunderea creşterii a doi copii mici.

După aceasta l-am implorat pe Dumnezeu să mă consoleze prin Cuvîntul său, iar în ziua următoare am fost vizitată de acel slujitor, Martor al lui Iehova. L-am invitat înăuntru şi am acceptat cartea „Dumnezeu să fie găsit adevărat“. În noaptea aceea, în timp ce o citeam, am văzut mereu numele de Iehova, lucru ce îmi era cu totul străin. Mai tîrziu, slujitorul m-a vizitat din nou şi mi-a arătat din Biblie că acesta este numele lui Dumnezeu.

Curînd după aceea am aflat că învăţături ca Trinitatea şi focul iadului nu au nici un suport biblic. O mare consolare şi speranţă am simţit atunci cînd am aflat că sub Regatul lui Dumnezeu pămîntul va deveni un paradis, iar cei dragi decedaţi vor reveni la viaţă. Lucrul cel mai important era însă că am început să îl cunosc şi să îl iubesc pe adevăratul Dumnezeu, Iehova, care mi-a ascultat rugăciunea şi mi-a venit în ajutor.

Le împărtăşesc altora noua cunoştinţă

Mă miram cum de nu am citit aceste versete biblice cu numele lui Dumnezeu. Şi cum de nu am văzut în timpul lecturii mele biblice speranţa clară a vieţii veşnice pe un pămînt paradiziac? Predam într-o şcoală patronată de misionari protestanţi, astfel că i-am arătat administratoarei şcolii textele biblice. (Exod 6:3; Psalm 37:29; 83:18; Isaia 11:6-9; Apocalipsa 21:3, 4) I-am spus că nu ştiu cum de ne-au scăpat din vedere. Spre surprinderea mea însă, ea nu părea să fie prea încîntată.

I-am scris apoi, citînd aceste versete biblice, directoarei care se afla într-un alt oraş. Am rugat-o să-mi creeze posibilitatea de a discuta cu ea. Mi-a răspuns că tatăl ei, un preot foarte cunoscut în Anglia, va discuta problema cu mine. Fratele directoarei era şi el un episcop proeminent.

Mi-am pregătit toate punctele şi textele biblice, mi-am luat cartea „Dumnezeu să fie găsit adevărat“ şi am plecat împreună cu copiii în oraşul vecin. Entuziasmată, le-am explicat cine este Iehova, că nu există nici o Trinitate, precum şi alte lucruri pe care le aflasem. Ei m-au ascultat o vreme, dar nu au scos nici un cuvînt. Apoi preotul din Anglia a spus: „Mă voi ruga pentru tine.“ Apoi s-a rugat deasupra capului meu şi mi-a spus că pot pleca.

Mărturie stradală

Într-o zi, acel slujitor, Martor al lui Iehova, m-a invitat să depun mărturie pe stradă cu revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! I-am spus că acesta era un lucru pe care nu-l puteam face niciodată. În India, oamenii ar fi avut cea mai proastă părere despre o femeie care ar sta pe stradă sau ar merge din casă în casă. Un asemenea lucru ar dăuna reputaţiei femeii respective şi chiar reputaţiei familiei sale. Deoarece îl iubeam mult pe tatăl meu şi aveam un respect profund faţă de el, nu doream să aduc reproş asupra lui.

Slujitorul însă mi-a arătat un text biblic ce spunea: „Fiul meu, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima, ca să am cu ce să răspund celui ce mă batjocoreşte“. (Proverbe 27:11) El mi-a spus: „Îi poţi înveseli inima lui Iehova prin faptul că îţi manifeşti în mod public ataşamentul faţă de el şi faţă de Regatul său“. Neavînd o mai mare dorinţă decît de a înveseli inima lui Iehova, am luat geanta cu reviste şi am plecat cu el în lucrarea de mărturie stradală. Nici acum nu-mi pot imagina cum de am putut-o face. Aceasta s-a petrecut în 1946, la aproximativ patru luni după ce am luat contact cu adevărul.

Încurajată pentru a birui frica

În 1947, am acceptat să predau într-o suburbie a Madrasului, pe coasta estică a Indiei, mutîndu-mă aici cu copiii mei. Un mic grup de opt Martori ai lui Iehova se întîlneau cu regularitate în acest oraş. Pentru a participa la întruniri, trebuia să străbatem o distanţă de peste 25 de kilometri. Pe atunci în India, de obicei, femeile nu călătoreau singure, ele depinzînd de bărbaţi în această privinţă. Eu nu ştiam să mă descurc într-un autobus, cum să cer un bilet, cum să cobor şi aşa mai departe. Simţeam că trebuie să îl slujesc pe Iehova, dar cum? Atunci m-am rugat: „Iehova, Dumnezeule, eu nu pot trăi fără să te slujesc. Dar fiind o indiană, îmi este absolut imposibil să merg din casă în casă“.

Speram că Iehova va permite să mor, pentru a mă scăpa de acest conflict. Am hotărît să citesc însă ceva din Biblie. S-a întîmplat că am deschis la cartea lui Ieremia, unde se spune: „Nu zice: «Sînt un copil», căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sînt cu tine ca să te scap“. — Ieremia 1:7, 8.

Aveam sentimentul că mi-a vorbit chiar Iehova. Am prins astfel curaj şi îndată am mers la maşina de cusut şi mi-am făcut o sacoşă pentru a duce revistele. După ce am făcut o rugăciune fierbinte, am pornit de una singură din casă în casă, plasîndu-mi toată literatura, ba chiar iniţiind un studiu biblic în ziua aceea. M-am decis ca pe primul loc în viaţa mea să fie Iehova, punîndu-mi întreaga încredere în el. Lucrarea de predicare publică a devenit o parte permanentă a vieţii mele, în ciuda reproşurilor ce mi se făceau. În pofida opoziţiei, activitatea mea a făcut o puternică impresie asupra unora.

Aceasta s-a putut vedea cînd, cu mulţi ani mai tîrziu, am mers cu fiica mea din casă în casă în Madras. Un domn, un hindus, judecător la Curtea Supremă, înşelîndu-se asupra vîrstei mele, mi-a spus: „Cunosc aceste reviste chiar înainte ca tu să te fi născut! Cu treizeci de ani în urmă o doamnă obişnuia să le ofere cu regularitate pe Mount Road“. El a făcut apoi un abonament.

La o altă casă, un hindus brahman, fost funcţionar, acum ieşit la pensie, ne-a invitat înăuntru şi ne-a spus: „Cu mulţi, mulţi ani în urmă, o doamnă obişnuia să ofere Turnul de veghere pe Mount Road. Voi primi ceea ce-mi oferiţi, din consideraţie faţă de ea“. Am zîmbit, deoarece eu eram doamna la care se refereau atît unul, cît şi celălalt.

Întărită şi binecuvîntată

În octombrie 1947 am simbolizat prin botezul în apă faptul că mă dedicasem lui Iehova. Pe vremea aceea eram singura Martoră din tot statul, care vorbea limba tamil. Acum însă aici există sute de Martore ale lui Iehova, fidele şi active, de limbă tamil.

După ce m-am botezat, opoziţia a venit din toate părţile. Fratele meu mi-a scris: „Ai trecut peste orice bună-cuviinţă şi decenţă“. Am avut de înfruntat opoziţia şi în şcoala la care predam, precum şi din partea comunităţii locale. Dar mă agăţam tot mai strîns de Iehova prin rugăciuni continui şi fierbinţi. Dacă mă trezeam la miezul nopţii, aprindeam imediat lampa de petrol şi studiam.

Fiind întărită, mă aflam într-o poziţie potrivită pentru a-i consola şi ajuta pe alţii. O doamnă hindusă bătrînă, cu care studiam, a luat poziţie hotărîtă alături de închinarea la Iehova. După moartea ei, o altă femeie din familie a spus: „Ceea ce ne-a făcut foarte fericite era loialitatea ei faţă de Dumnezeu, căruia a decis să i se închine pînă la sfîrşit“.

O altă doamnă cu care studiam nu zîmbea niciodată. Faţa ei exprima întotdeauna teamă şi tristeţe. Dar după ce am învăţat cu ea despre Iehova, am îndemnat-o să se adreseze lui în rugăciune, deoarece el ne cunoaşte necazurile şi ne poartă de grijă. Săptămîna următoare faţa ei radia. Era pentru prima oară cînd o vedeam zîmbind. „M-am rugat la Iehova“, mi-a explicat ea, „şi mă bucur de pacea minţii şi a inimii“. Ea şi-a dedicat lui Iehova viaţa, rămînînd fidelă, în pofida multor dificultăţi.

Echilibrînd responsabilităţile

Cu doi copii mici de crescut, simţeam că realizarea dorinţei mele de a-l sluji pe Iehova cu timp integral ca pionieră era prea puţin posibilă. Atunci însă mi s-a deschis o nouă posibilitate de serviciu, deoarece era nevoie de cineva care să traducă literatura în limba tamil. Cu ajutorul lui Iehova, am putut face faţă acestei sarcini şi, în acelaşi timp, să lucrez ca învăţătoare, să-mi îngrijesc copiii să-mi efectuez lucrările casnice, să frecventez toate întrunirile şi să particip la serviciul de teren. În final, cînd copiii au ajuns mari, am devenit pionieră specială, un privilegiu de care m-am bucurat în ultimii 33 de ani.

Am încercat să implantez în Sunder şi Rathna, încă din frageda lor copilărie, iubirea faţă de Iehova, precum şi dorinţa de a pune întotdeauna interesele sale pe primul loc în toate aspectele vieţii lor. Ei ştiau că prima persoană căreia trebuiau să i se adreseze dimineaţa cînd se trezeau era Iehova şi că ultima persoană căreia trebuiau să i se adreseze înainte de a merge la culcare era tot el. Ei mai ştiau şi că temele şcolare date pentru acasă nu trebuiau să constituie o piedică în calea pregătirii pentru întrunirile creştine şi serviciul de teren. În timp ce îi îndemnam să îşi facă temele în mod coştiincios, nu insistam niciodată să ia note mari, ca nu cumva ei să-şi facă din aceasta obiectivul principal în viaţă.

După ce s-au botezat, ei îşi utilizau vacanţele şcolare pentru a face pionierat. O îndemnam pe Rathna să fie curajoasă, nu timidă şi ruşinoasă aşa cum fusesem eu. După ce şi-a terminat şcoala medie şi calificarea pentru comerţ, ea a început pionieratul, iar mai tîrziu a devenit pionieră specială. Între timp, ea s-a căsătorit cu un supraveghetor itinerant cu numele Richard Gabriel, care acum slujeşte în calitate de coordonator al Comitetului Filialei Societăţii Watch Tower din India. Ei şi fata lor, Abigail, lucrează cu timp integral la filiala din India, iar fiul lor mai mic, Andrei, este un vestitor al veştii bune.

Sunder însă, la vîrsta de 18 ani, mi-a frînt inima atunci cînd a încetat să se mai asocieze cu Martorii lui Iehova. Anii care au urmat au fost ani de grea suferinţă pentru mine. Îl rugam încontinuu pe Iehova să-mi ierte orice greşeală în educarea lui şi să îl facă să-şi vină în fire, astfel încît Sunder să se poată întoarce. Cu timpul însă mi-am pierdut orice speranţă. Apoi într-o zi, cu 13 ani mai tîrziu, a venit şi mi-a spus: „Mami, nu te îngrijora, mă voi îndrepta“.

Imediat după aceasta, Sunder a depus eforturi deosebite pentru a se maturiza din punct de vedere spiritual. El a făcut progrese pînă acolo încît a fost însărcinat cu supravegherea unei congregaţii a Martorilor lui Iehova. Mai tîrziu, el şi-a părăsit locul de muncă bine plătit, pentru a deveni pionier. Acum, el şi soţia sa, Estera, slujesc împreună în acest domeniu în Bangalore, în Sudul Indiei.

Consolare pe viaţă

Adesea îi mulţumesc lui Iehova pentru că mi-a ajutat de-a lungul anilor să fac faţă suferinţelor şi greutăţilor. Fără aceste experienţe nu aş fi avut preţiosul privilegiu de a gusta în aşa măsură bunătatea lui Iehova, mila sa, precum şi expresia tandrei sale griji şi afecţiuni. (Iacob 5:11) Ţi se încălzeşte inima cînd citeşti în Biblie despre grija şi interesul pe care Iehova le poartă «orfanului şi văduvei». (Deuteronom 24:19-21) Nimic nu poate fi însă comparat cu înviorarea şi bucuria de-a avea, într-adevăr, parte de grija şi interesul său.

Am învăţat să îmi pun întru totul încrederea şi nădejdea în Iehova, să nu mă bazez pe propria mea înţelegere, ci, în toate privinţele, să ţin cont de el. (Psalm 43:5; Proverbe 3:5, 6) Ca văduvă tînără, m-am rugat lui Dumnezeu să mă consoleze prin Cuvîntul său. Acum, la vîrsta de 68 de ani, pot spune cu toată convingerea că prin înţelegerea Bibliei şi prin aplicarea sfatului ei, am primit din plin consolare.

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Lily Arthur împreună cu membrii familiei sale