Noi ne–am îndreptat spre sursa adevăratei dreptăţi

Relatare de Erwin Grosse

ÎN URMĂ cu cîţiva ani m–aţi fi găsit dis–de–dimineaţă la intrarea unui gigantic şantier naval la Kiel (Germania) distribuind tracte şi vînzînd revista Rote Fahne, editată de K.P.D./M.L.a şi străduindu–mă să intru în vorbă cu muncitori şi ucenici. Faptul de a încerca să–i conving de concepţiile mele comuniste era o sarcină destul de grea.

Eu însă nu m–am descurajat. Găsisem un scop în viaţă: contribuiam la instaurarea unor condiţii drepte prin intermediul unei revoluţii mondiale. Cum am ajuns să îmbrăţişez această idee? Avea oare să–mi satisfacă acest obiectiv setea de dreptate?

În căutarea dreptăţii

Părinţii mei nu trăiau pentru altceva decît pentru a–şi asigura bunăstarea materială, lucru ce nu mă atrăgea deloc. Tinerii din generaţia mea căutau obiective mult mai nobile. Noi încercam un nou stil de viaţă şi afirmam că am găsit scopuri inedite în viaţă. Pe vremea aceea războiul din Vietnam şi manifestaţiile studenţeşti ocupau prima pagină a ziarelor. Aveam concepţia că cei inocenţi plăteau cu viaţa megalomania politicienilor şi capitaliştilor. Faptul acesta mă enerva şi am fost cuprins de ură faţă de capitalism.

Am întors, de asemenea, spatele şi religiei tradiţionale, mai ales din cauza unei întîmplări din timpul serviciului meu militar în armata vest–germană. Într–o zi manevrele militare ale regimentului meu au fost întrerupte pentru a se efectua o slujbă religioasă. Soldaţii au fost despărţiţi în două grupe, catolici şi protestanţi, apoi, la sfîrşitul slujbei, preoţii celor două Biserici au binecuvîntat artileria grea! Nu–mi credeam ochilor: să binecuvînteze arme destinate să semene moartea! La şcoală am învăţat cît se poate de clar, la orele de religie, că Dumnezeu a poruncit: „Să nu ucizi.“ — Exod 20:13.

Eu împărtăşeam concepţia lui Karl Marx, conform căreia religia era „opiu pentru popor“, care îi dezarma pe oameni în faţa intereselor capitalismului. Iată de ce, după lăsarea la vatră, m–am retras din Biserică şi am început să urmez cu regularitate cursurile de marxism–leninism. Am citit, de asemenea, şi scrierile lui Mao Tzedun (Mao Zedong). Toate acestea mi–au întărit convingerea că numai o revoluţie mondială ar putea eradica răul. Consideram că era singura modalitate de a instaura o nouă societate umană care să fie dreaptă.

KPD/ML–ul m–a învăţat să atrag muncitorii la învăţăturile lui Lenin şi să difuzez manifeste şi revista Rote Fahne. Am purtat şi banderolă, iar cu ocazia demonstraţiilor am condus vehicule dotate cu megafoane. Cu toate acestea, partidul nu mă considera mai mult decît un simplu simpatizant. Înainte de a fi acceptat ca membru de către comitetul central trebuia să dau cîtva timp dovada colaborării cu partidul, aducîndu–i aportul meu financiar.

În practică — o amară dezamăgire

Eram de meserie desenator industrial, dar mă interesa mai mult arta pictorilor socialişti decît specialitatea mea şi doream să mă dovedesc tot atît de creativ ca ei. Mi–am depus, aşadar, candidatura pentru Şcoala de Bele–Arte din Berlinul Occidental. Am fost admis şi am început să–i frecventez cursurile în februarie 1972.

Şi aici am intrat în contact cu partidul şi nu am întîrziat să mă postez în faţa porţilor uzinelor pentru a vinde Rote Fahne. Am desenat, de asemenea, afişe şi portrete ale lui Marx, Engels şi Lenin şi ale lui Mao Tzedun pe drapele roşii.

Înainte de a o cunoaşte pe Linda eram decis să nu mă căsătoresc. Ceea ce m–a atras spre Linda a fost faptul că am găsit la ea o calitate rară, fidelitatea. La cinci luni după aceea ne–am căsătorit şi am început să formăm un cuplu armonios.

Înainte, trăiam cu un grup de tineri care nutreau diferite idei de stînga. Noi discutam tot felul de subiecte, dar între noi existau şi fricţiuni şi dispute. Lucrurile se prezentau la fel în diferitele partide comuniste. Fiecare susţinea că celelalte nu au înţeles bine idealul comunist şi că trebuia să se alăture „adevăratului“ partid. Liniile de bătaie erau trasate!

Luptele erau ceva obişnuit între aripa de stînga şi de dreapta a partidului meu. Conducătorii căutau să se elimine reciproc. Obosit de polemici şi insulte, încetul cu încetul am rupt orice relaţie cu această grupare. Nu vedeam la ce ar folosi să mă ataşez unui partid care în realitate nu putea aduce nici o schimbare. Idealul comunist s–a dovedit a fi inaccesibil în practică. Mi–am păstrat însă ideile marxiste în ciuda tuturor acestor lucruri.

Linda îmi vorbeşte despre Dumnezeu

Într–o noapte, în timp ce mergeam cu maşina de la Kiel la Berlin, m–au şocat cuvintele Lindei care mi–a spus: „Eu sînt convinsă că există un Dumnezeu; în adîncul meu eu cred în el.“ Numai aceasta nu mi–aş fi putut închipui, deoarece pînă atunci Linda împărtăşea ideile mele marxiste.

A urmat apoi o discuţie aprinsă despre materialismul dialectic şi marxism. Conform doctrinei marxiste, viaţa spirituală, intelectuală şi morală a omului este în totalitate modelată de mediul său social. Prin urmare, omul „nou“ apare ca rezultat al educaţiei în spiritul ideologiei comuniste şi printr–o schimbare pozitivă a mediului înconjurător. Dar Linda, care era un tehnician de laborator, cunoştea mult mai multe decît mine despre problema în discuţie, dovedindu–mi că atitudinea omului mai este influenţată şi de patrimoniul genetic. Noi am întrerupt brusc discuţia, ca să nu degenereze în ceartă.

În timpul unei călătorii ulterioare, Linda a simţit din nou dorinţa de a–mi vorbi despre Dumnezeu. Părerea mea era că teoria evoluţiei confirma că totul provine din materie în urma unei simple întîmplări. Linda mi–a atras atenţia asupra principiilor termodinamicii, asupra legii inerţiei şi asupra altor legi ale fizicii pentru a–mi dovedi că la originea vieţii trebuie să fie neapărat o fiinţă inteligentă. Eu nu intenţionam să cedez, însă filozofia mea despre viaţă şi idealurile mele erau deja dislocate.

După un an, într–o dimineaţă de duminică, Linda a luat o carte mare şi a început să–mi citească din ea un pasaj. Era vorba despre un om care doboară un copac, foloseşte jumătate din el pentru a–şi face un idol lipsit de viaţă, pe care apoi îl imploră, spunînd: „Salvează–mă.“ Această descriere frapantă a religiei m–a impresionat puternic. Imaginaţi–vă surprinderea mea cînd am aflat că era citată din Biblie. — Isaia 44:14–20.

Eu am rugat–o pe Linda să continue, lucru pe care l–a făcut timp de cinci ore: ea a început cu păcatul omului în Eden şi a încheiat cu reinstaurarea Paradisului descris în cartea Apocalips. Nu mai este cazul să spun că după aceea ea era complet epuizată. Cît despre mine, era ca şi cînd mi–ar fi căzut nişte solzi de pe ochi, ca şi cum aş vedea clar pentru prima oară. Natural că am întrebat–o pe Linda de unde ştia ea toate aceste lucruri.

Ea mi–a spus că la vîrsta de 14 ani a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova la Berlin şi că apoi s–a şi botezat. La vîrsta de 18 ani a trebuit să se mute foarte departe din cauza serviciului ei şi, din păcate, a părăsit calea adevărului. Apoi, cînd s–a reîntors la Berlin a început să frecventeze cercurile de stînga. Fericirea pe care a găsit–o acum în căsătoria noastră a îndemnat–o să–l caute din nou pe Dumnezeu. Dar îi va ierta el oare greşeala? Ea ştia că singura modalitate de a ne păstra viaţa şi fericirea căminului nostru era de a reveni căiţi la Dumnezeu. Dar eu n–am ajuns încă pînă acolo; mi–a fost necesar mai mult timp.

Ne îndreptăm în direcţia corectă

Contemplînd apusul soarelui ce cuprindea oraşul într–o seară de vară, Linda mi–a spus: „Probabil că ne vom putea bucura de aceste lucruri un anumit timp, Erwin, dar ne va păstra oare Dumnezeu în viaţă atunci cînd va interveni? Ce motive îi oferim noi ca s–o facă?“ Întrebarea aceasta m–a determinat să reflectez. Eu acumulasem ceva cunoştinţe despre Iehova, dar, evident, erau insuficiente. Am luat, aşadar, hotărîrea să mă îndrept spre el.

Nu peste mult timp am întîlnit într–o piaţă o femeie în vîrstă care, din scaunul ei pe rotile, oferea Turnul de veghere. Am întrebat–o despre orarul întrunirilor ce se ţineau la Sala Regatului din localitate. Îndată, privirea i s–a luminat, şi luîndu–ne mîinile în ale sale a spus de repetate ori: „Cît sînt de fericită că tineri ca voi doresc să cunoască Biblia!“ Cuprinsă de bucurie ea s–a îndreptat în scaunul ei şi a îmbrăţişat–o pe Linda. Am luat de la ea cîteva periodice şi i–am promis să participăm la proxima întrunire.

Am sosit la sală cu puţin înainte de începerea întrunirii. Aveam părul lung şi barbă şi eram îmbrăcat cu pantaloni de lucru şi cămaşă cu mîneci scurte. Linda, ea şi–a pus rochia bleumarin pe care mătuşa ei o purtase în urmă cu treizeci de ani la nuntă. Văzînd la intrare un bărbat în costum şi cravată, mă gîndeam: „Iată întruchiparea corectitudinii! Grozav început!“ Dar el a fost prietenos şi ne–a întîmpinat spunînd: „Vă aşteptam!“ Nedumerit, i–am spus: „Am dori un studiu biblic.“ Fără să pară surprins, mi–a răspuns: „Este deja aranjat.“ Puţin iritaţi am intrat înăuntru.

De mai multe ori în cursul întrunirii mi se părea că oratorul mi se adresează personal mie. La începutul studiului Turnului de veghere membrii congregaţiei au rămas surprinşi văzînd–o pe Linda scoţînd periodicul pe care şi–l pregătise. La sfîrşitul celor două ore de studiu, femeia în vîrstă pe care o întîlnisem în oraş a venit cu faţa radiind de bucurie spre noi şi ne–a îmbrăţişat. Ea era aceea care informase congregaţia despre venirea noastră. S–au luat măsuri să studiem Biblia cu regularitate cu Martorul care ne–a întîmpinat şi, nouă luni mai tîrziu, la 4 aprilie 1976, eu mi–am simbolizat prin botez dedicarea faţă de Iehova.

Cît eram de fericit că am ajuns să îl cunosc pe Cel care a făcut promisiunea: „Iată! Eu fac toate lucrurile noi“ (Apocalips 21:5). Dar cum va instaura Creatorul adevărata dreptate? Proverbe 2:21, 22 răspunde: „Fiindcă cei integri vor locui pe pămînt şi cei ireproşabili vor rămîne pe el. În ce îi priveşte pe cei răi, ei vor fi tăiaţi de pe pămînt; cît despre cei neloiali, ei vor fi smulşi de pe el.“

Eu, care odinioară distribuiam Rote Fahne la porţile uzinelor, acum ofer Turnul de veghere pe bulevardul Karl Marx în Berlin–Neukölln, sîmbăta. Eu pot vorbi de acum oamenilor despre un lucru pe care nici un sistem omenesc nu–l poate oferi: viaţa eternă (Ioan 17:3). Am descoperit că „cei drepţi“ învaţă deja de pe acum să îmbrace „noua personalitate care, prin intermediul cunoştinţei exacte, se reînnoieşte“ (Coloseni 3:10). Această educaţie în vederea unei lumi noi nu va da greş.

Cît despre Linda, ea a luat hotărîrea că niciodată nu se va mai depărta de Sursa adevăratei dreptăţi. Peter şi Reni, care ne–au instruit pe calea lui Iehova, au sesizat necesităţile ei spirituale şi au ajutat–o să progreseze.

Noi obiective pe calea dreptăţii

La Institutul de Bele–Arte se critica acum pe faţă credinţa pe care eu o apăram cu zel. Profesorul meu, un pictor cunoscut, mi–a spus că va trebui să aleg între artă şi noua mea credinţă. Am abandonat deci pictura şi am pornit în căutarea unei ocupaţii care să ne permită atingerea noului nostru obiectiv: serviciul de pionier. Linda şi cu mine am prezentat adesea în rugăciune în faţa lui Iehova această dorinţă. Ne–am expediat cererea cu şase luni înainte de 1 septembrie 1977, data la care planificasem să începem activitatea.

Lucrurile nu au mers chiar aşa de uşor, dar, graţie ajutorului primit din partea lui Iehova, ne–am atins obiectivul. Cîţiva ani mai tîrziu, la 1 ianuarie 1985, Linda şi cu mine am devenit pionieri speciali. Ni s–a mai împlinit astfel o dorinţă la care ţineam mult. Simţim acum o mare satisfacţie în faptul de–a folosi toate forţele pentru a–i ajuta pe semenii noştri să afle calea adevăratei dreptăţi.

Dar setea mea de dreptate? Este ea satisfăcută? Da; eu cunosc astăzi adevăratul sens al cuvintelor lui Isus consemnate la Matei 5:6: „Fericiţi sînt cei cărora le este foame şi sete de dreptate, deoarece ei vor fi săturaţi.“

[Notă de subsol]