Întrebări de la cititori

◼ Cînd Isus i–a pus lui Petru întrebarea: „Mă iubeşti tu mai mult decît aceştia?“, la cine se referea el prin cuvîntul „aceştia“?

DUPĂ învierea sa, Isus se afla pe ţărmul mării Galileii. Iată ce citim: „Aşadar, după ce luară micul dejun, Isus i–a zis lui Simon Petru: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai mult decît aceştia?» El i–a zis: «Da, Doamne, tu ştii că eu am afecţiune pentru tine.» El i–a zis: «Paşte mieii mei.»“ — Ioan 21:15.

Cu toate că genul pronumelui grecesc permite uneori să cunoaştem genul numelui pe care îl înlocuieşte, pluralul tou’ton („aceştia“) poate să înlocuiască un nume masculin, feminin sau neutru. În consecinţă, bibliştii sugerează la această întrebare a lui Isus trei răspunsuri posibile.

1. Mă iubeşti tu mai mult decît îi iubeşti pe aceşti alţi discipoli?

2. Mă iubeşti tu mai mult decît mă iubesc aceşti discipoli?

3. Mă iubeşti tu mai mult decît iubeşti aceste lucruri, de exemplu, peştii?

Să analizăm aceste trei posibilităţi pentru a determina care este cea mai probabilă.

Nr. 1: La drept vorbind, puţini creştini pot să–şi imagineze întrebarea lui Cristos: ‘Mă iubeşti tu mai mult decît îi iubeşti pe discipoli?’ Desigur, trebuie să–l iubim mai mult. Ar fi fost deosebit de surprinzător faptul că Isus i–ar fi pus această întrebare lui Petru. Într–adevăr, chiar înainte, cînd Petru îl recunoscuse pe Isus pe ţărm, el îi părăsise pe ceilalţi şase discipoli care erau cu el la bordul unei bărci. Atunci cînd Cristos îi întrebase pe apostoli dacă doreau să–l părăsească şi ei, ca şi cei care se poticniseră, Petru a dat dovadă de acelaşi ataşament exprimîndu–şi hotărîrea de a rămîne cu Isus. — Ioan 6:66–69; 21:7, 8.

Nr. 2: S–ar fi putut oare ca Isus să fi vrut să zică: ‘Petru, ai tu pentru mine mai multă iubire decît ceilalţi discipoli?’ Acest lucru îl cred mulţi biblişti, căci înainte Petru declarase că îi era mai loial lui Isus decît ceilalţi (Matei 26:33–35). Dar dacă Ioan 21:15 s–ar înţelege în acest mod, ar fi implicată în această frază prezenţa unui verb. Întrebarea lui Isus ar putea fi redată cam aşa: „Mă iubeşti tu mai mult decît [o fac] aceştia?“ Or, acest verb suplimentar nu figurează în întrebarea lui Isus, şi introducerea lui ar prezenta o dificultate gramaticală. În plus, ar părea ceva nepotrivit ca Isus să–i ceară lui Petru să compare profunzimea iubirii sale cu aceea pe care ceilalţi discipoli puteau s–o încerce pentru el. Oare nu i–a corectat Isus pe apostoli pentru rivalitatea dintre ei? — Marcu 9:33–37; 10:35–44; Luca 22:24–27.

S–ar putea atunci ca posibilitatea a 3–a să fie cea adevărată? Ea se acordă cu modul în care este pusă această întrebare în greceşte, căci Isus i–a cerut lui Petru să facă o alegere (Isus sau „aceştia“). Această întrebare era, de asemenea, potrivită, dacă se ia în considerare trecutul lui Petru. El a fost unul din primii discipoli care l–au urmat pe Isus (Ioan 1:35–42). Se pare, totuşi, că el nu l–a urmat imediat pe Isus cu timp integral, ci şi–a continuat activitatea sa de pescar. Astfel, cîteva luni mai tîrziu, Isus l–a invitat pe Petru să abandoneze această meserie rentabilă pentru a deveni ‘pescar de oameni’ (Matei 4:18–20; Luca 5:1–11). În pofida acestora, după moartea lui Isus, Petru a reînceput să–şi exercite meseria. El le spusese unora dintre discipoli: „Mă duc să pescuiesc.“ — Ioan 21:2, 3.

Este foarte posibil ca Isus să fi dorit să–i arate lui Petru necesitatea de a face o alegere decisivă. Ce avea el să pună pe primul loc în viaţa sa: activitatea sa ca discipol al lui Isus sau cariera de pescar, cum lăsa să se presupună grămada de peşti care se găsea înaintea lui? Ce loc ocupau în inima lui Petru peştii, năvoadele, bărcile şi prietenia cu alţi pescari? Avea oare să abandoneze Petru complet toate aceste lucruri plăcute pentru a acorda prioritate iubirii sale pentru Cristos şi, drept urmare, sarcinii ce avea să constea în a paşte „oiţele“ lui Isus? — Ioan 21:17.

Noi putem să ne punem o întrebare similară referitor la lucruri susceptibile de a ne atrage, ‘acestea’, de exemplu: o afacere sau o muncă interesantă, plăcerea pentru învăţătură, casa sau divertismentul nostru preferat. Ne întrebăm noi cu francheţe: ‘Îl iubesc eu pe Isus mai mult decît toate aceste lucruri?’ Aşa cum a arătat Isus dacă răspundem afirmativ la această întrebare, vom dovedi aceasta păscînd „oiţele“ sale.

◼ Din explicaţiile referitoare la faptul de a fi aprobat de Dumnezeu, trebuie oare să înţelegem că creştinii pot vorbi cu o persoană care un timp a fost considerată un „asociat aprobat“, dar care mai tîrziu a trebuit să fie evitată din cauza unei rele conduite?

Da, aşa trebuie să înţelegem. Turnul de veghere din octombrie 1989 a arătat motivele scripturale a modificării punctului nostru de vedere referitor la persoanele nebotezate care participă la serviciul public cu Martorii lui Iehova. Înainte aceste persoane erau considerate „asociaţi aprobaţi“. Dacă vreuna dintre acestea încălca legile lui Dumnezeu şi nu dădea dovadă de căinţă, membrii congregaţiei erau informaţi şi evitau atît societatea acesteia cît şi a–i vorbi.

Aşa cum a fost explicat recent, Biblia pretinde ca o măsură disciplinară de felul acesta să fie luată împotriva persoanelor botezate care înfăptuiesc lucruri rele şi nu se căiesc (1 Corinteni 5:11–13; 2 Ioan 9–11). Însă asupra unei persoane nebotezate nu apasă aceeaşi răspundere ca asupra uneia botezate (Luca 12:48). Nefiind botezată, ea nu a fost aprobată de Dumnezeu şi, prin urmare, nu i se poate aplica măsura de excludere. Pe scurt, ea este de acum o persoană din lume, iar creştinii o pot trata ca atare.

Dar ce putem spune despre o persoană care un timp a fost recunoscută ca „asociat aprobat“ dar care, din cauza relei sale conduite, nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a participa la serviciul public? Deoarece nu este exclusă, trebuie considerată ca o persoană din lume, aşa cum de altfel este.a Însă, aşa cum sîntem sfătuiţi în Turnul de veghere din 1 octombrie 1989, creştinii fideli trebuie să dea dovadă de prudenţă în relaţiile lor cu asemenea persoane nebotezate. Ei înţeleg că aceasta a putut încălca cerinţele divine în deplină cunoştinţă de cauză. Creştinii maturi vor reflecta înainte de a decide să frecventeze societatea lor. În majoritatea cazurilor, aplicînd sfaturile divine ei ar putea stabili în ce măsură ar fi potrivit s–o facă. Ei ar putea, de exemplu, medita la cele scrise la 1 Corinteni 15:33 şi Proverbe 13:20 întrebîndu–se: ‘Ce legături ar fi potrivit să întreţin cu un om din lume, care nu respectă principiile creştine?’ Dacă bătrînii constată că o asemenea persoană reprezintă un pericol pentru anumiţi membri ai congregaţiei, ei îi pot avertiza pe aceştia în particular.

Cu timpul, s–ar putea ca o persoană nebotezată care a fost cîndva un „asociat aprobat“, să manifeste căinţă, dorind să beneficieze din nou de un studiu biblic (Fapte 26:20). Ea se poate adresa în cazul acesta bătrînilor congregaţiei pe care o frecventează, iar aceştia, în cazul în care consideră potrivit, vor lua măsuri ca cineva să studieze Biblia cu persoana respectivă. Aceasta se va aplica, de asemenea, dacă, în viitor, cineva nu ar mai îndeplini cerinţele de a fi considerat un proclamator nebotezat dar care apoi manifestă căinţă. În general el va trebui să discute cu doi bătrîni care au tratat abaterea sa sau cu alţi doi supraveghetori numiţi de colegiul de bătrîni.

Turnul de veghere explica faptul că procedura este alta în cazul părinţilor care au, în cadrul familiei, copii minori, copii faţă de care ei au răspunderea legală de a satisface necesităţile lor materiale (Efeseni 6:1–4). Într–adevăr, Scripturile impun părinţilor datoria de a–şi instrui şi a–şi dirija copiii. Părinţii (sau unul dintre ei care este credincios) pot decide să studieze Biblia în particular cu minorul care a păcătuit, sau să–l includă în programul familial de studii şi discuţii biblice.

Astfel, materialul publicat recent în Turnul de veghere ne determină să ne modificăm modul de a privi lucrurile şi de a proceda, aceasta în armonie cu Scripturile, care sînt utile „pentru a disciplina în dreptate“. — 2 Timotei 3:16, 17.

◼ În conformitate cu Tit 1:6, trebuie oare ca toţi copiii unui creştin să fie botezaţi pentru ca acesta să îndeplinească cerinţele necesare unui bătrîn?

În capitolul întîi al scrisorii sale către Tit, apostolul Pavel enumeră condiţiile cerute bărbaţilor care îşi asumă funcţia de bătrîni în congregaţie. Una dintre aceste condiţii este ‘să fie liber de acuzaţie şi să aibă copii credincioşi’.

Nu ar trebui nicidecum să tragem concluzia că toţi copiii unui bătrîn ar trebui să fie botezaţi, deoarece unii copii ar putea fi încă prea mici. Citind Tit 1:6 este raţional ca, referitor la copiii minori ai unui bătrîn, să tragem concluzia că trebuie să fie botezaţi sau să studieze adevărul biblic, să–l accepte, să–l aplice şi să progreseze spre botez, în timp ce se află sub îngrijirea familiei (1 Corinteni 7:14). Un bătrîn trebuie să facă totul ca fiii şi fiicele sale să devină discipoli şi să nu se afle sub ‘acuzaţia de desfrînare nici de nesupunere’.b

Vom înţelege mai bine sensul acestui verset dacă analizăm modul în care este folosit cuvîntul „credincios“ în Biblie. Desigur, se poate avea credinţă sau se poate crede în multe lucruri (Fapte 26:27, 28; 2 Tesaloniceni 2:3, 11; Iacob 2:19). Însă în Scripturi termenul credincios desemnează de cele mai multe ori pe cineva care acceptă creştinismul şi se botează. (Fapte 8:13; 18:8; compară şi 19:1–5.) Mai ales botezul este acela care demonstrează că cineva este credincios. — Fapte 2:41, 44; 4:4, 32.

Copiii unui bătrîn s–ar putea să nu fie încă suficient de maturi pe plan fizic, afectiv sau spiritual pentru a se boteza. Cu toate acestea, în conformitate cu Tit 1:6, ei sînt „credincioşi“ dacă fac progrese spre botez în măsura în care le permite vîrsta şi capacitatea.

◼ Cine erau ‘cei doisprezece’ cărora li s–a arătat Isus, după cum se menţionează în 1 Corinteni 15:5?

Apariţia menţionată la 1 Corinteni 15:5 pare să fie cea relatată în Ioan 20:26–29, în care este amintit Toma. Însă aceasta se referă la apostoli ca grup şi era inclus probabil şi Matias.

Discutînd cu privire la înviere, Pavel a scris despre apariţiile lui Isus înaintea oamenilor după învierea sa. Apostolul a zis că Isus „s–a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea, el s–a arătat la mai bine de cinci sute de fraţi“. — 1 Corinteni 15:5, 6.

Dintre aceia care l–au urmat ca discipoli ai săi, Isus a ales doisprezece apostoli (Matei 10:2–5). Iuda Iscariot a fost unul din cei doisprezece, dar el a devenit un trădător, l–a trădat pe Isus şi apoi s–a spînzurat (Matei 26:20–25; 27:3–10). Astfel, în timpul morţii şi învierii lui Isus nu existau decît unsprezece apostoli fideli, rămaşi din cei doisprezece de la început. Între învierea şi înălţarea sa la cer Isus s–a arătat la diferiţi discipoli. Mai tîrziu apostolii au recunoscut necesitatea de a–l înlocui pe Iuda. Sub îndrumarea divină, a fost ales Matias şi „el a fost socotit alături de cei unsprezece apostoli“. — Fapte 1:6–26.

Astfel, unii s–au întrebat de ce Pavel a scris că Isus li s–a arătat ‘celor doisprezece’, de vreme ce Iuda era mort, iar Matias încă nu fusese ales. Pentru a fi exacţi, nu existau decît „unsprezece apostoli“ care fuseseră numiţi iniţial şi trimişi de către Isus. — Luca 6:13–16.

Este de fapt un lucru normal să se vorbească despre un grup considerîndu–l în mod colectiv, chiar dacă unul dintre membri este absent. („Corpul directorilor a decis...“, „Colegiul de bătrîni a întîlnit...“.) Astfel cuvintele „cei doisprezece“ pot fi foarte bine utilizate cu referire la întregul grup al apostolilor, chiar dacă unul sau doi erau absenţi într–o anumită ocazie. (Compară Fapte 6:1–6.) Cînd Isus s–a arătat prima dată discipolilor într–o cameră încuiată, „Toma, unul dintre cei doisprezece, (...) nu era cu ei“. Opt zile mai tîrziu el a fost prezent şi orice incertitudine a fost înlăturată (Ioan 20:19–29). Cu toate că Matias nu fusese numit pe atunci să–l înlocuiască pe Iuda, el era un vechi discipol (Fapte 1:21, 22). Întrucît el fusese strîns asociat cu apostolii de la început, iar la scurtă vreme a fost „socotit alături de“ ei, comentariul retrospectiv despre arătarea lui Isus „celor doisprezece“ l–a inclus probabil şi pe Matias.

[Note de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 30]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.