Întrebări de la cititori

◼ Aveau iudeii dreptul legal de a–l executa pe Isus, aşa cum ar reieşi din cuvintele lui Pilat consemnate la Ioan 19:6?

Nu se poate şti cu exactitate dacă pe timpul acela romanii le–ar fi dat iudeilor dreptul de execuţie.

După ce au pus la cale arestarea lui Isus, conducătorii iudei au ţinut un simulacru de proces pe parcursul căruia căutau „o mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să îl dea la moarte“. În final l–au declarat pe Isus vinovat de blasfemie, spunînd că, în consecinţă, era „pasibil de moarte“ (Matei 26:59, 60, 65, 66). Dar, după ce au ‘ţinut consiliu împotriva lui Isus pentru a–l da la moarte’, l–au dus la guvernatorul roman, Pilat. — Matei 27:1, 2.

Avînd în vedere faptul acesta, mulţi au tras concluzia că evreii pe vremea aceea nu primiseră permisiunea din partea romanilor de a–l executa pe Isus pe baza acelei acuzaţii cu caracter religios. Lucrul acesta pare să fie confirmat şi de răspunsul pe care l–au dat ei lui Pilat atunci cînd acesta le–a spus să îl judece pe acuzat după legea lor: „Nu ne este permis să omorîm pe nimeni“ (Ioan 18:31). Dacă dăm crezare unei tradiţii raportate în Talmudul din Ierusalim, iudeii au pierdut dreptul de a executa răufăcătorii deja cu 40 de ani înainte de distrugerea Ierusalimului în anul 70 e.n.

Cuvintele lui Pilat consemnate la Ioan 19:6 sună, aşadar, cam ciudat. Răspunzînd conducătorilor religioşi care strigau cerînd pironirea lui Isus pe stîlp, Pilat le–a zis: „Luaţi–l voi înşivă şi pironiţi–l, fiindcă eu nu găsesc nici o greşeală în el.“ Fraza aceasta pare să contrazică cele spuse de iudei la Ioan 18:31.

Istoricul evreu Josephus Flavius ne furnizează o mărturie oculară care poate face lumină în această aparentă contradicţie. El relatează că în timpul asedierii Ierusalimului de către romani, în anul 70 e.n., rebelii s–au retras în incinta templului. Unii dintre aceşti luptători sîngeroşi au pătruns în locurile în care accesul era interzis din cauza caracterului lor sacru. Contrariat de profanarea a ceea ce chiar şi romanii aveau tendinţa să considere ca fiind sacru, generalul Titus a declarat:

„O, voi oameni infecţi! Nu voi aţi ridicat acest parapet [un ziduleţ care separa o parte din curte] pentru a vă apăra Casa Sfîntă? Nu voi aţi intercalat de–a lungul lui pietre gravate în caractere greceşti şi în propriile voastre caractere, interzicînd oricui să treacă dincolo de el? Nu v–am permis noi să daţi morţii pe oricine va trece peste el, chiar dacă ar fi vorba de un roman? De ce, criminalilor, călcaţi în picioare cadavre în interiorul acestui parapet?“ — The Jewish War, tradus de G.A. Williamson, pagina 312. Sublinierea ne aparţine.

Prin urmare, chiar dacă romanii nu i–au autorizat pe evrei să recurgă la pedeapsa capitală pentru a pedepsi delictele civile, se pare că li s–a acordat totuşi acest drept, pentru a pedepsi anumite delicte religioase grave. Evreii l–au predat pe Isus lui Pilat considerînd poate că era înţelept să lase în seama romanilor execuţia, poate pentru a face ca moartea să fie şi mai respingătoare, astfel ca orice eventual protest din partea poporului să se îndrepte împotriva străinilor (Galateni 3:13; Deuteronom 21:23). Pilat, în schimb, probabil că tocmai pentru a evita lucrul acesta a spus: „Luaţi–l voi şi pironiţi–l.“ Probabil că prin aceasta el mai voia să arate că dacă problema religioasă era suficient de gravă, atunci răspunderea executării le revenea conducătorilor evrei.

◼ S–a referit Isus la Iuda  atunci cînd a zis lui Pilat: „Omul care m–a dat în mîna ta are un şi mai mare păcat.“? — Ioan 19:11.

Se pare că prin aceste cuvinte Isus nu s–ar fi referit la Iuda  sau la vreun altul în particular. De evenimentul ducerii lui Isus înaintea lui Pilat şi apoi a dării lui la moarte erau răspunzători mai mulţi oameni.

Primul la care s–ar putea gîndi cineva este Iuda, deoarece acest apostol lacom a devenit trădător (Ioan 6:64, 71; 12:4–6). El a mers la preoţii de frunte care voiau să se ‘descotorosească’ de Isus şi aceştia i–au numărat lui Iuda  treizeci de piese de argint pentru ca acesta să–l dea pe mîna lor (Luca 22:2–6). Este, aşadar, cît se poate de evident că Iuda  a comis un păcat grav, care a dus la uciderea lui Isus.

Dar Iuda  nu a fost singurul răspunzător de moartea lui Isus. Marele preot Caiafa i–a instigat pe alţii pentru a–l omorî pe Isus (Ioan 11:49, 50). Matei relatează că după ce l–au condamnat pe Isus preoţii de frunte şi întreg Sanhedrinul au acţionat de comun acord. „Toţi preoţii de frunte şi bătrînii poporului au ţinut o consfătuire împotriva lui Isus, pentru a–l da la moarte. Şi, după ce l–au legat, l–au dus şi l–au dat în mîna lui Pilat, guvernatorul“ (Matei 26:59–65; 27:1, 2). Ba mai mult, după ce Pilat a declarat că Isus era nevinovat, mulţimile au cerut să fie eliberat Baraba. Cît despre Isus, ele strigau: „Să fie ţintuit pe stîlp!“ — Matei 27:20–23; Ioan 18:40.

Astfel se pare că Isus nu s–a referit la vreun individ în particular atunci cînd i–a spus lui Pilat: „(...) Omul care m–a dat în mîna ta are un şi mai mare păcat“ (Ioan 19:11). Vinovăţia lui Iuda, „fiul distrugerii“, era, cu siguranţă, deosebit de grea, dar răspunzători de moartea lui Isus s–au făcut şi alţii (Ioan 17:12). Iată de ce, la sărbătoarea Zilei a Cincizecea, apostolul Petru i–a îndemnat pe evrei să se căiască de păcatele grave pe care le–au comis împotriva Fiului lui Dumnezeu (Fapte 2:36–39). Aceşti evrei făceau parte dintr–o naţiune dedicată lui Iehova, Dumnezeul lui Isus. Ei puteau lua cunoştinţă despre profeţiile care îl identificau pe Isus sau Mesia. Mulţi dintre ei au fost martori oculari ai minunilor săvîrşite de Isus. Fără îndoială că ei se făceau vinovaţi de un păcat şi mai mare decît acela al unui guvernator păgîn care l–a declarat pe Isus nevinovat. — Ioan 18:38.

◼ Ce a vrut să spună Iehova atunci cînd i–a declarat lui Ezechiel că îi va face faţa la fel de dură ca a iudeilor?

Ezechiel, profet al lui Dumnezeu, se afla printre iudeii care au fost duşi în captivitatea Babilonului. Se pare că aceştia credeau că Iehova se va grăbi să le vină în ajutor, deoarece ei constituiau poporul său ales. Ei nu voiau să recunoască faptul că nenorocirea s–a abătut asupra lor deoarece meritau defavoarea divină.

Cînd Iehova i–a spus lui Ezechiel: „Trebuie să le vorbeşti cu cuvintele mele“, El nu i–a încredinţat o misiune uşoară. Pentru a–l pregăti, El l–a avertizat: „Ei nu vor vrea să te asculte, deoarece ei nu vor să mă asculte; fiindcă toţi cei din casa lui Israel au capul dur şi inima dură.“ — Ezechiel 3:4, 7.

Atunci i–a spus Dumnezeu lui Ezechiel: „Iată că am făcut faţa ta tot atît de dură ca feţele lor şi fruntea ta tot atît de dură ca frunţile lor. Am făcut faţa ta asemenea unui diamant, mai dur decît cremenea. Să nu ai teamă de ei.“ — Ezechiel 3:8, 9.

Iudeii din timpul acela erau încăpăţînaţi şi rebeli (Ezechiel 2:6). Au reuşit ei oare să–l reducă la tăcere sau să–l intimideze pe mesagerul lui Dumnezeu? Nu; Ezechiel, care era susţinut de Dumnezeu, nu avea să se dovedească mai moale decît ei. Cremenea este o piatră foarte dură, mai dură ca oţelul. Dacă iudeii încăpăţînaţi şi indiferenţi puteau fi comparaţi cu cremenea, Ezechiel la fel putea fi comparat. El a fost asemănător chiar diamantului, cel mai dur minereu din cîte există, atît de dur încît poate zgîrîia şi cremenea. — Ieremia 17:1, 2.

Nu trebuie să tragem însă concluzia că în zilele noastre, slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să caute să fie duri, insensibili la sentimentele altora, sau fără milă în înfăptuirea a ceea ce li se pare a fi drept. Să observăm că apostolul Petru a dat următorul îndemn referitor la relaţiile dintre oameni: „Să fiţi însufleţiţi cu toţii de aceleaşi sentimente, punîndu–vă în situaţia altuia, avînd afecţiune frăţească, plini de o tandră compasiune, cu o atitudine de umilinţă, nu întoarceţi rău pentru rău, nici insultă pentru insultă; dimpotrivă, binecuvîntaţi.“ — 1 Petru 3:8, 9.

Compasiunea este unul dintre sentimentele care ne animă atunci cînd le comunicăm semenilor noştri vestea bună (Matei 9:36–38). Dar atunci cînd oamenii pe care–i întîlnim sînt indiferenţi, ne resping sau se opun direct lucrării noastre, noi nu încetăm, cu toate acestea, să proclamăm mesajul lui Dumnezeu pentru timpul nostru. Printre altele noi anunţăm că în curînd va veni „răzbunarea asupra celor care nu îl cunosc pe Dumnezeu şi asupra celor care nu ascultă de vestea bună despre Domnul nostru Isus“ (2 Tesaloniceni 1:6–9). Noi nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi nici reduşi la tăcere. Acesta este sensul în care şi noi putem fi, ca Ezechiel, duri ca diamantul.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 31]

Această inscripţie pusă în curtea templului (vezi pătratul) interzicea păgînilor să treacă dincolo de micul zid al templului

[Provenienţa ilustraţiei]

Reprezentare a Ierusalimului în epoca celui de–al doilea templu (Ierusalim, grădina hotelului Holyland)

[Provenienţa ilustraţiei]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.