Proclamaţi libertatea!
SE AFIRMĂ că la 7 iulie 1986 populaţia totală a pămîntului ar fi atins cifra de cinci miliarde. Ce fel de viitor va avea de înfruntat atît copilul prin a cărui naştere s-a ajuns la această cifră, cît şi toate celelalte fiinţe umane? Există oare posibilitatea ca miliarde de oameni să se poată bucura într-o zi de adevărata libertate? Noi afirmăm cu încredere că da. Ce se înţelege însă prin „libertate“? Este vorba oare despre permisiunea de a face tot ce ne place? Nicidecum. Aşa cum scria romancierul englez din secolul al XIX-lea, Charles Kingsley: „Există două libertăţi: una falsă, în virtutea căreia o persoană este liberă să acţioneze după bunul său plac, şi una adevărată, care constă în a fi liber să faci ceea ce trebuie să faci.“
Omul va obţine libertatea adevărată numai dacă va face ‘ceea ce trebuie să facă’. Şi ce anume trebuie să facem? Cînd a fost pe pămînt, Isus a spus că există două mari porunci: cea dintîi este să-l iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată puterea, iar cea de-a doua este să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi (Marcu 12:29–31). Numai aceia care manifestă cu adevărat o asemenea iubire sinceră pentru Dumnezeu şi pentru semenii lor vor putea să obţină adevărata libertate. — Ioan 8:31, 32.
Manifestă oare lumea din prezent acest gen de iubire? Din nefericire, nu. Iar întrucît nu există iubire, predomină falsa libertate. Aceasta promovează un spirit egoist şi independent. Ea îndeamnă ‘să faci ceea ce vrei’, fără să te preocupi de Dumnezeu, nici de aproapele. Depăşind nivelul individual, acest spirit se extinde la comunităţi sociale, grupuri rasiale şi naţiuni. Atît timp cît persistă atitudinea de promovare a eului, orice fundament pe care s-ar putea baza libertatea, pacea sau fericirea pe pămînt, nu poate fi decît şubred. Să ne amintim faptul că Isus a zis: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ Pentru ca cineva să se bucure de adevărata libertate, este neapărat necesar să-l iubească în acest fel pe aproapele său.
Organizaţia Naţiunilor Unite a fost instituită pentru a aduce omenirii libertatea, înlocuind flagelul războiului cu „pace şi securitate“. Cu ocazia celei de a 40-a aniversări a existenţei sale, ONU a proclamat anul 1986 An Internaţional al Păcii. Dar această iniţiativă a condus oare la o proclamare a libertăţii, însoţită de garanţii sigure de pace? Au fost reduse oare cheltuielile aberante pentru înarmare (care se ridică în prezent la peste 1 000 de miliarde de dolari pe an)? Am asistat cumva la o diminuare a acţiunilor teroriste şi a atentatelor? Au încetat masacrele săvîrşite în numele religiei în Irlanda de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia? Conducătorii religioşi se amestecă în politică şi vorbesc mult despre pace. Dar se pare ca porumbelul păcii adevărate a zburat departe de ONU şi de religiile lumii.
Există oare în zilele noastre vreun grup de persoane care să fi respins modul de comportare violent al acestei lumi şi filozofia sa care pune eul mai presus de toate? Da, există! „Prinţul păcii“, care a fost anunţat de secole, Isus Cristos, i-a adunat laolaltă pe oamenii care iubesc pacea ‘din orice trib, limbă, popor şi naţiune’ (Isaia 2:3, 4; 9:6, 7; Apocalips 5:9; 7:9). Aceştia sînt fericiţi deoarece Regatul lui Dumnezeu, condus de Isus Cristos, se află pe punctul de a înlătura toată răutatea şi de a instaura de la un capăt al pămîntului pînă la celălalt un paradis al păcii în care va domni adevărata libertate. Aceşti oameni sînt cunoscuţi sub numele de Martori ai lui Iehova (Daniel 2:31–35, 44; Isaia 43:10, 12; 65:14–25). Uniţi, aceşti creştini participă la o proclamare plină de bucurie, care a fost prefigurată prin anumite aspecte ale Jubileului din Israelul antic. În cele peste 200 de ţări şi teritorii insulare ale lumii, ei ascultă cu bucurie de porunca lui Dumnezeu care spune: ‘Proclamaţi libertatea în ţară, tuturor locuitorilor ei’ (Levitic 25:10). Aţi auzit acest strigăt plin de bucurie şi l-aţi luat în consideraţie?