Întrebări de la cititori

◼ Privesc oare Martorii lui Iehova alcoolismul drept o boală?

Mulţi oameni vorbesc despre dependenţa faţă de alcool ca despre o boală, potrivit unei definiţii generale a acestui cuvînt. Cercetători, medici şi persoane care îi ajută pe alcoolici se numără printre cei care susţin acest fel de a privi alcoolismul, întrucît mulţi dintre ei utilizează în legătură cu definirea acestuia termeni ca: „afecţiune“, „boală“, „suferinţă“. Aşa de pildă, Science Digest din mai 1984 declară:

„În timp ce încă nu s-a ajuns la o explicaţie definitivă, alcoolismul este considerat, deocamdată, drept o boală. O dată ce este privit drept nimic altceva decît o tulburare psihică, se crede în prezent că trebuie să prezinte totodată implicaţii genetice şi biochimice (. . .) Descoperiri recente dau sprijin dovezilor anterioare care provin din Suedia şi care afirmă că abuzul de alcool «străbate» anumite familii.“ — Pagina 16.

Există însă motive de precauţie privitoare la tendinţa de a privi alcoolismul drept o boală. Unii alcoolici, precum şi alte persoane, au fost înclinate să scuze viciul lor de a bea sau de a bea peste măsură, pretinzînd că ei sînt în imposibilitate de a face ceva, întrucît este vorba de o boală. Alţii par să creadă că, devreme ce un alcoolic manifestă o predispoziţie biologică spre alcoolism, sau întrucît corpul lui are o reacţie biochimică ce dăunează corpului, alcoolicul nu poate fi privit ca fiind de condamnat din punct de vedere moral.

Creştinii sînt preocupaţi însă, în primul rînd, de punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la aceste lucruri. Punctul său de vedere este drept, echilibrat şi permanent, în contrast cu poziţiile adoptate de medici şi de psihologi, opinii care se bucură pentru o vreme de celebritate, pentru a fi apoi modificate sau abandonate. Cuvîntul perfect al lui Iehova condamnă deschis beţia, menţionînd-o printre lucrurile care îl pot împiedica pe cineva să intre în Regatul lui Dumnezeu (Galateni 5:19–21). Romani 13:12, 13 ne dă sfatul: „Noaptea este înaintată; ziua s-a apropiat. Să respingem deci lucrurile care aparţin întunericului şi să îmbrăcăm armele luminii. Să umblăm cu decenţă, ca în plină zi, nu în orgii‚ nici în beţii, nu în raporturi sexuale inadmisibile, nici în conduită libertină, nu în certuri, nici în gelozii.“ Chiar dacă în anumite cazuri poate exista o predispoziţie biologică, făcîndu-i pe unii să considere că este vorba de o problemă medicală, creştinii îşi dau seama de aspectele ei morale.

Apostolul Petru le-a scris creştinilor: „Căci este destul că în timpul care a trecut aţi împlinit voia naţiunilor, cînd aţi umblat în fapte de conduită libertină, în vicii, în exces de vin, în orgii, în beţii şi în idolatrii nepermise. De aceea rămîn ei contrariaţi şi vă vorbesc de rău, deoarece nu continuaţi să alergaţi cu ei în această goană spre aceeaşi cloacă josnică de desfrîu“ (1 Petru 4:3, 4). Petru era şi el un om imperfect şi înţelegea condiţia umană. Şi totuşi el nu a afirmat că toţi creştinii renunţat la excesele în consumarea de vin, cu excepţia acelora care aveau unele predispoziţii genetice sau biologice în legătură cu problema alcoolului. De altfel, apostolul Pavel a spus că unii creştini fuseseră odinioară fornicatori, hoţi, beţivi şi extorcatori. Dar indiferent ce i-a putut împinge la asemenea probleme de ordin moral, ei au dorit şi au reuşit să se schimbe. Pavel a spus: ‘Aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost declaraţi drepţi în numele Domnului nostru Isus Cristos şi cu spiritul Dumnezeului nostru.’ — 1 Corinteni 6:9–11.

Astfel, indiferent că alcoolismul este socotit sau nu drept o boală, noi trebuie să ţinem la înaltele şi valoroasele principii morale expuse în Biblie. Oricine a ajuns la viciul alcoolismului fie din lipsă de stăpînire de sine, fie din cauza influenţelor etnice sau familiale, sau chiar din cauza unei particularităţi biologice, trebuie să facă eforturi serioase pentru a-l abandona, recurgînd chiar la un ajutor plin de înţelegere. (Vezi Treziţi-vă!, 8 iulie 1982, p. 4–12, [engl.].) Aceasta, „ca să nu mai trăiască pentru dorinţele oamenilor restul timpului său în carne, ci pentru voinţa lui Dumnezeu.“ — 1 Petru 4:2.