Atitudinea inumană va lua sfîrşit!

„UN LUCRU frumos este o bucurie veşnică,“ a scris poetul englez Keats. Multe lucruri frumoase — picturile, sculpturile şi în deosebi capodoperele literare — ne dezvăluie ceva despre creatorul lor. Pămîntul este un astfel de „lucru frumos,“ cu minunăţiile lui sub formă de viaţă, proces de creştere, culoare, gust şi o mie de alte desfătări, ne dezvăluie un Creator iubitor care este foarte înţelept şi atotputernic.

De multe sute de ani cea mai „mare capodoperă literară a tuturor timpurilor — Biblia — este, de asemenea, un „lucru frumos“ şi „o bucurie“ pentru milioane de oameni. Biblia ne spune că Dumnezeu este iubire,“ că el este „îndurător şi milos“ şi că omul a fost făcut „după imaginea sa.“ (1 Ioan 4:8; Exod 34:6; Geneza 1:27). Mulţi oameni reflectă în mod evident trăsăturile Făuritorului lor şi manifestă adevărată compasiune şi bunătate. Ei detestă cruzimea şi conduita inumană. Atunci (. . .)

De unde provine „atitudinea inumană a omului faţă de om“?

Categoric, nu de la Dumnezeu. Înainte de a crea primii oameni, el-a pregătit, plin de iubire, o minunată locuinţă. O anumită zonă a pămîntului a fost împodobită cu pomi, flori, fructe, rîuri şi animale din abundenţă — paradisul! Pentru a se bucura veşnic de această frumuseţe, trebuia ca ei să fie ascultători de Dumnezeu, adică să acţioneze aşa cum le cerea el. Însă ei nu erau roboţi programaţi ca să asculte de el, ci au fost dotaţi cu libertatea de voinţă sau de alegere. Dumnezeu aştepta de la creaturile sale umane, care încoronează creaţia sa vizibilă să-i slujească din iubire, găsindu-şi plăcerea în a-i face voinţa sa.

Pentru Dumnezeu şi creaturile sale îngereşti invizibile, grădina Edenului şi locuitorii ei fericiţi, care trăiau în armonie, trebuie să fi fost o privelişte încîntătoare. Scopul lui Dumnezeu era ca, pornind de la această splendidă geneză, întregul glob să devină un paradis pămîntesc, cu oameni fericiţi care să-i aducă onoare şi laude Creatorului său.

Dar îngerii erau şi ei creaturi înzestrate cu libertate morală. Unul dintre ei a permis să fie dominat de lăcomie şi ambiţie. El a început să nutrească dorinţa de a fi dumnezeul omenirii (2 Corinteni 4:4). De aceea el a complotat ca să cîştige de partea sa pe primii doi oameni. Pentru a o atrage pe Eva ca să i se alăture în acţiunea de răzvrătire, el i-a promis: „Cu siguranţă că veţi fi ca Dumnezeu“ şi, „hotărît că nu veţi muri“ — prima minciună care s-a spus în istoria omenirii (Geneza 3:4, 5). Eva a căzut în capcană, iar Adam i s-a alăturat ulterior, căzînd în ispita mentorului lor îngeresc rebel. Fostul înger a devenit astfel „satan“, conform termenului ebraic, sau împotrivitor al lui Dumnezeu.

Totuşi, Dumnezeu i-a spus lui Adam, „vei muri negreşit“, avertizîndu-l astfel că acesta va fi rezultatul răzvrătirii (Geneza 2:17). Deoarece promisiunea lui Satan s-a dovedit a fii mincinoasă, iar avertismentul lui Dumnezeu s-a dovedit a fi adevărat, Adam şi Eva au murit într-adevăr, dovedindu-se prin aceasta că Satan a fost ucigaş „cînd a început“ (Ioan 8:44). Datorită influenţei lui diabolice, pacea ai armonia din familia umană au fost distruse. Mai tîrziu Cain, fiul mai mare al lui Adam, a devenit invidios, deoarece ofranda fratelui său Abel a fost primită de Iehova, dar a lui a fost respinsă. „Aprins de o mare mînie“, Cain l-a ucis fără milă pe fratele său Abel. „Atitudinea inumană a omului faţă de om“ începuse. — Geneza 4:2–8.

Această crimă a atras, de asemenea, atenţia asupra controversei dintre închinarea adevărată şi închinarea falsă. Abel a fost primul dintr-o lungă listă de martori ai lui Iehova, martirizaţi, datorită credinţei lor.

La puţin timp după uciderea lui Abel, Satan a ispitit alţi îngeri ca să se materializeze şi să întreţină relaţii sexuale cu atrăgătoarele femei de pe pămînt. Astfel, ei au ajuns sub influenţa lui Satan. Din acele împreunări ilicite s-au născut „nefilimii“, sau „cei puternici“ — persoane care terorizau ca nişte tirani. În scurt timp, „pămîntul s-a umplut de violenţă“ — „conduita inumană“ a omului s-a răspîndit (Geneza 6:1–11). Conform dreptăţii şi îndurării sale, Iehova nu putea permite continuarea acestor condiţii haotice. El a şters din existenţă acel sistem vechi de lucruri, aducînd Potopul în timpul lui Noe. — 2 Petru 2:5.

Prin această acţiune totuşi influenţa nefastă a lui Satan nu a fost eliminată. Potopul i-a obligat pe îngerii răzvrătiţi să se dematerializeze iar aceştia, fiind despărţiţi de organizaţia sfîntă a lui Iehova, au devenit o organizaţie demonică invizibilă, sub conducerea lui Satan (Efeseni 6:12). Pentru a-şi exercita stăpînirea asupra omenirii, ei folosesc spiritismul, vrăjitoria, astrologia şi alte practici oculte. Deşi nu mai au putere să îmbrace vreo înfăţişare umană, deseori pun stăpînire directă asupra oamenilor, animalelor şi lucrurilor folosite ca fetişuria. Sub influenţa puterilor demonilor şi al fanatismului orb al religiei false, a naţionalismului şi rasismului, oamenii fac fapte inumane pe care, în mod normal, ei nu le-ar face.

Nu este de mirare deci că persecuţia religioasă continuă şi astăzi. În primul nostru paragraf al acestui articol se menţionează despre un grup de creştini care au fost atît de aspru bătuţi cu bîtele, încît au fost la un pas de moarte. Ei au suferit acest tratament datorită faptului că erau Martori ai lui Iehova. În cazul relatat ei au supravieţuit cruzimii călăilor lor. În timp ce loviturile sălbatice curgeau asupra creştinului care prezida întrunirea, el l-a rugat pe Iehova „să se îngrijească de vieţile acestor «oi» care erau proprietatea Sa.“ Spre surprinderea poliţiştilor nici unul dintre creştini nu a murit. Da, Iehova îi poate ocroti pe ai săi, dacă aceasta îi este voinţa. — 2 Cronici 16:9.

În Statele Unite, ura de rasă a dus la acţiuni brutale ale gloatelor şi chiar la linşărib. Este cunoscută, de asemenea, atitudinea aspră, tiranică pe care o manifestă unii africani albi faţă de africanii negri. Deseori, religia a acţionat mînă în mînă cu politica pentru a scrie, cu sînge uman, lunga listă de acte inumane care umplu cărţile noastre de istorie. Iată ce a scris E. Bolaji Idowu, profesor de studii religioase la Universitatea Ibadan, Nigeria: „Preoţimea cu toate (. . .) formele ei de acte inumane infiorătoare, comise în numele Divinităţii constituie o permanentă situaţie penibilă pentru religie (. . .) Cum ar putea istoria uita cruciadele, jihadelec, inchiziţia cu tot supliciul focului, mutilările şi devastările ei?“

Cum va înceta această „atitudine inumană“?

Categoric, nu datorită eforturilor oamenilor. Unele organizaţii umanitare încearcă să îmbunătăţească starea omenirii, dar omenirea s-a afundat prea adînc în mocirla corupţiei şi violenţei pentru ca eforturile omului să mai poată avea succes.

Totuşi, Isus a zis: „Lucrurile care sînt imposibile pentru oameni sînt posibile pentru Dumnezeu“ (Luca 18:27). De asemenea, el a spus discipolilor săi: „Dar curaj! Eu am învins lumea“ (Ioan 16:33). Ca împotrivitor principal al lui Dumnezeu, Satan l-a urît pe Isus şi l-a atacat folosindu-se de conducătorii politici şi religioşi, de la regele Irod, care a încercat să-l omoare pe pruncul Isus, pînă la preoţii care s-au folosit de puterea Romei pentru a-l ucide pe stîlpul de tortură. Satan a încercat, de asemenea, să-l ademenească pe Isus cu o momeală strălucitoare — „toate regatele lumii şi gloria lor.“ El era dispus să i le cedeze dacă Isus i s-ar fi închinat (Matei 4:8). Dar Isus l-a învins pe Satan nepermiţîndu-i să pună stăpînire pe el. El şi-a păstrat integritatea în pofida groaznicelor suferinţe îndurate sub loviturile de bici iar după aceea, pe stîlpul de tortură.

Este semnificativ faptul că în acel moment întunecat al unei înfrîngeri aparente, Isus a indicat că, de fapt, el avusese o victorie decisivă asupra lui Satan. Unul dintre tovarăşii săi de suferinţă, un tîlhar, l-a implorat prin aceste cuvinte: „Isus, adu-ţi aminte de mine, cînd vei veni în regatul tău.“ Datorită lui Isus, chiar şi acest criminal ajunsese să aprecieze că Regatul lui Dumnezeu este unica speranţă a omului. Isus i-a răspuns triumfător: „Adevărat îţi zic astăzi: Vei fi cu mine în paradis.“ — Luca 23:42, 43.

Aici, Isus a făcut, în mod evident, o legătură între Regatul său şi paradis şi a arătat că acest Regat va juca un rol important în îndeplinirea scopului original pe care Iehova l-a avut cu privire la acest pămînt. Dar cînd se va întîmpla aceasta? Şi cum? Evident, în primul rînd trebuie înlăturată lumea rea a lui Satan. Semnalmentele arăta că aceasta se va întîmpla foarte curînd.

Fiind întrebat de discipolii săi cînd va avea loc acest eveniment, Isus le-a făcut cunoscut un semn complex a cărui apariţie va anunţa apropierea sfîrşitului. Semnul acesta trebuie să se compună din războaie la scară mondială, foamente, cutremure de pămînt, epidemii, o recrudescenţă a crimei, neobişnuite şi înspăimîntătoare fenomene cereşti, precum şi o nelinişte generalizată (Matei 24:3–14; Luca 21:10, 11, 25, 26). Aceste manifestări au cunoscut o amploare fără precedent de la 1914 încoace. Şi, aşa cum a zis Isus: „Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, îndreptaţi-vă (. . .) căci eliberarea voastră se apropie (. . .) Să ştiţi că regatul lui Dumnezeu este aproape.“ (Luca 21:28, 31). Da, sfîrşitul „atitudinii inumane a omului faţă de om“ este aici.

Acesta este motivul pentru care Martorii lui Iehova efectuează deja mari schimbări în viaţa lor printr-un studiu sîrguincios al Bibliei şi prin aplicarea sfaturilor ei. Ei nu se amestecă în conflictele politice şi nu mai învaţă războiul. Ei se străduiesc să devină calmi şi să manifeste iubire faţă de semenii lor. Isus a zis: „Fericiţi cei paşnici“ şi „fericiţi sînt cei care au un temperament blînd, căci ei vor moşteni pămîntul.“ — Isaia 2:4; Matei 5:5, 9.

Paradisul restabilit

La timpul hotărît de Dumnezeu, Cristos Isus va lupta împotriva „regilor pămîntului şi a armatelor lor“ şi va curăţa pămîntul de orice urmă a lumii lui Satan. Această victorie strălucitoare va pune capăt unui „mare necaz aşa cum n-a mai survenit de la începutul lumii.“ După aceea, Satan şi demonii săi vor fi „legaţi“, sau împiedicaţi de a-şi exercita influenţă rea asupra omenirii timp de o mie de ani. — Matei 24:21; Apocalips 16:14–16; 19:11–20; 20:1–3.

Şi apoi? „Ceruri noi şi un pămînt nou“ în care „va locui dreptatea.“ Regatul lui Dumnezeu va exercita o stăpînire deplină, voinţa sa îndeplinindu-se precum în cer, aşa şi pe pămînt (2 Petru 3:13; Matei 6:10). Sub conducerea Regatului, pămîntul va deveni treptat un paradis. Şi acest paradis este locul în care răufăcătorul care a murit alături de Isus va fi înviat dintre morţi, ca unul dintre milioanele de oameni care se află „în mormintele memoriale“ şi care „vor ieşi“ cînd vor auzi glasul lui Isus. — Ioan 5:28, 29.

Ce va găsi acest fost răufăcător cînd se va deştepta? Nici o urmă din corupţia şi cruzimea Romei şi a tuturor celorlalte imperii şi guverne! În locul spiritului satanic de lăcomie, desfrînare, ură şi teamă care planează asupra întregului pămînt va exista o minunată atmosferă de pace, bucurie, unitate şi iubire. Paradisul spiritual de care se bucură deja milioane de slujitori ai lui Iehova se va răspîndi pe toată suprafaţa pămîntului. „Lucrările cărnii“, printre care „fornicaţia, necurăţenia, conduita libertină, idolatria, practicarea spiritismului, duşmăniile, cearta, gelozia, accesele de mînie, disputele, sciziunile, sectele, invidiile, beţiile, orgiile şi alte lucruri asemănătoare“, vor fi eliminate, fiindcă „cei care practică aceste lucruri nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu.“ — Galateni 5:19–21.

Răufăcătorul respectiv a practicat, fără îndoială, unele dintre aceste lucruri, dar, după ce va fi înviat, el nu va mai fi răspunzător de faptele lui din trecut fiindcă „cel care a murit a fost absolvit de păcatul său.“ Infractorul de pe stîlpul de tortură a primit deja plata pe care o plăteşte păcatul (. . .) moartea“ şi va fi pregătit să primească „darul pe care îl dă Dumnezeu,“ adică „viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.“ — Romani 6:7, 23.

Ce uşurare şi ce perspectivă pentru răufăcătorul de pe stîlpul de tortură şi pentru milioane de alte persoane! Prin intermediul administraţiei drepte şi înţelepte a Regatului, întregul pămînt îşi va da produsele şi va deveni mai frumos ca niciodată. Toate vietăţile de pe pămînt, care alcătuiesc o diversitate fascinantă, vor fi din nou supuse omului, aşa cum au fost la început (Geneza 1:28; Isaia 11:6–9). Acest Paradis pămîntesc, „un lucru frumos,“ va rămîne o „bucurie veşnică.“

Şi mai important este faptul că, paralel cu acţiunea prin care Iehova va turna cu generozitate spiritul său sfînt, vor înflori roadele acestui spirit — „iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea, stăpînirea de sine“ (Galateni 5:22, 23). Oamenii din toate rasele şi din toate naţiunile vor deveni o mare fraternitate. Cum? Prin faptul că se vor îmbrăca cu iubire — „legătura perfectă a unităţii.“ „Atitudinea inumană a omului faţă de om“ va dispărea pentru totdeauna. — Coloseni 3:14.

[Note de subsol]