Atitudinea inumană a omului faţă de om

SCENA se petrece într-o ţară din vestul Africii, în anul 1961. Cu baioneta la armă, poliţia militară dă buzna într-o sală unde se ţinea o paşnică întrunire creştină. Soldaţii, le pun bărbaţilor care se aflau acolo cătuşele la mîini şi încep să-i bată cu sălbătăcie. Victimele au devenit pur şi simplu „o carne vie“. Creştinul care prezida întrunirea a primit atît de multe lovituri cu bîta, încît a vomitat sînge timp de trei luni. Poliţiştii se aşteptau ca bărbaţii respectivi să decedeze în urma bătăii primite.

„Atitudinea inumană a omului faţă de om“ este o temă lugubră care s-a repetat mereu de-a lungul istoriei. Asirienii din antichitate îşi trăgeau prizonierii de război în ţepi, care treceau prin abdomen pînă în cavitatea toracică. Romanii aveau o metodă proprie a folosirii stîlpului de tortură: mai întîi, victimele erau biciuite cu atîta cruzime, încît deseori, carnea se desprindea de pe oase. Apoi, aceste victime erau legate sau pironite pe stîlpi înalţi şi lăsate să moară treptat, în chinuri.

Brutalitate şi cruzime revoltătoare au manifestat deseori şi preoţii. Azteciia din Mexic aduceau jertfe umane zeului lor Huitzilopochtli, smulgînd inimile victimelor lor în timp ce acestea erau încă în viaţă. În secolul al XVI-lea, spaniolul Hernàn Cortés i-a învins pe azteci. Dar a fost oare religia lui Cortés mai bună? Nu. În timpul acela, inchiziţia spaniolă avea încăperi în care se efectuau torturi înfiorătoare, şi tot ea îi ardea pe „eretici“ de vii. Scaunul de tortură — o formă răspîndită de chinuire a victimelor — întindea membrele persoanei condamnate la o asemenea pedeapsă pînă cînd acestea ieşeau din încheieturi. Exista însă metode şi mai barbare (. . .) dar vă scutim de a vi le mai relata.

„Bine dar, toate astea sînt de domeniul trecutului“, spun unii. „Astăzi, oamenii sînt mai umani, mai civilizaţi“, adaugă ei. Dar aşa să fie oare?

În orice caz tortura nu este de domeniul trecutului. Este adevărat că acele arderi publice care, cîndva, desfătau gloatele şi clericii sadicib şi cruzi nu se mai practică astăzi. Dar, pe ascuns, în celulele închisorilor, tortura încă se mai practică cu regularitate — de cele mai multe ori cu metode sofisticatec care nu lasă absolut nici o urmă. Într-o ţară sud americană, o victimă care suferise o tortură modernă cu şocuri electrice violente a declarat următoarele: „Singurul lucru pe care mi-l amintesc este acesta: îmi sfîşiau carnea. Dar nu mi-au sfîşiat carnea (. . .) Nu mi-a rămas nici o urmă.“

Într-un articol de ziar se spunea că multe ţări sînt „binecunoscute în ceea ce priveşte torturarea şi omorîrea deţinuţilor politici.“ În articol se mai spunea: „De asemenea, oamenii au ‘dispărut’ după ce au fost arestaţi — nu au mai fost văzuţi niciodată.“ Comitetul pentru drepturile omului, organism care funcţionează în cadrul Naţiunilor Unite, a întocmit o listă neagră a „tiranilor şi opresorilor“ care numără peste 100 de state membre ale O.N.U.

Masacrările au fost frecvente de-a lungul acestui secol. În perioada 1915–1916 a fost folosită o armată invadatoare pentru a deporta cu forţă cea mai mare parte a populaţiei armene. Se apreciază ca în timpul acestei operaţii au fost măcelăriţi aproximativ un milion de armeni. S-a calculat că, în urma revoluţiei care a avut loc în Rusia, în perioada 1914–1926 au murit 14 milioane de civili. În timpul „campaniilor politice de lichidare“, efectuate în China în perioada 1949–1958, au pierit între 15–30 de milioane de oameni. Masacrarea evreilor a îmbrăcat multiple forme în decursul istoriei, dar nici o tentativă de exterminare a lor nu a fost atît de cutremurătoare, de inumană şi de o aşa mare amploare ca exterminarea cinicăd şi sistematică a celor peste 6 000 000 de evrei în timpul regimului lui Hitler.

Totuşi dacă omul este deseori inuman prin acţiune, el poate fi la fel de inuman şi prin pasivitate. Pentru aceasta este suficient să-ţi închizi ochii în faţa suferinţei altora. Cu titlu de experienţă, recent în Africa de Sud, o femeie a rămas căzută la pămînt alături de automobilul ei pentru a vedea dacă, se va opri cineva să-i ajute. Timp de două zile nimeni nu i-a dat nici cea mai mică atenţie.

Atitudinea inumană se manifestă şi în ţările care se bucură de hrană din abundenţă. Ce se întîmplă cu această hrană? O mare parte din ea este distrusă, cu toate că, potrivit unui raport al O.N.U., publicat în anul 1982, în fiecare zi mor de malnutriţie şi diferite boli infecţioase 40 000 de copii!

„Atitudinea inumană a omului faţă de om „continuă chiar şi în epoca noastră „avansată“. Dar de unde provine această atitudine? Şi, poate cineva s-o oprească?

[Note de subsol]