„Nu vă îngrijoraţi de nimic”

„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru faceţi cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre prin rugăciuni şi implorări împreună cu mulţumiri.” — Filipeni 4:6.

1. Pe baza căror motive scripturale putem afirma că Iehova este „Dumnezeul păcii”?

IEHOVA este „Dumnezeul păcii” (Fil. 4:9). El nu cunoaşte frămîntarea chinuitoare, neliniştea psihică sau frica. Nimic — nici chiar faptele îngrozitoare ale ticăloşilor — nu-l pot priva pe Dumnezeu de linişte şi nu-l pot face să-şi piardă cumpătul. Atributele lui se află întotdeauna în echilibru perfect. De exemplu, acţionînd cu iubire, Iehova „face să răsară soarele şi peste oamenii nelegiuiţi şi peste cei buni” (Mat. 5:44, 45; 1 Ioan 4:8). El nu strîmbă dreptatea niciodată (Gen. 18:25). Înţelepciunea inegalabilă a lui Dumnezeu îi permite să „vadă sfîrşitul de la început” şi să rezolve orice situaţie neprevăzută. De asemenea, puterea sa nelimitată niciodată n-a acţionat iraţional, ci a dus întotdeauna la realizarea voinţei sale drepte. — Iov 12:13; Is. 40:26; 46:9, 10.

2. Cum trebuie să fie privit Iehova de către închinătorii săi?

² Cum trebuie privit acest inegalabil „Dumnezeu al păcii” de către cei ce fac parte din familia sa universală a închinătorilor săi? (Compară cu Efes. 3:14, 15.) Deoarece Tatăl lor ceresc este capabil să rezolve orice situaţie, lăudătorii lui Iehova au toate motivele să fie liniştiţi. Ei au sentimentul adevăratei siguranţe în cadrul relaţiei pe care o au cu el.

Fără absolut nici o îngrijorare?

3. De ce nu trebuie să ne surprindă faptul că servii lui Iehova trec prin momente de îngrijorare?

³ Aceasta nu înseamnă, desigur, că „cei care-l iubesc pe Iehova” sînt total lipsiţi de griji (Ps. 97:10). Ei au imperfecţiuni moştenite de la Adam şi sînt nevoiţi să trăiască printre alţi descendenţi păcătoşi ai primului om (1 Regi 8:46; Rom. 5:12). „Zilele anilor lor” sînt zile de necazuri şi toţi oamenii imperfecţi sînt „trecători şi plini de nelinişte” (Iov 14:1; Ps. 90:10). De aceea, nu trebuie să ne surprindă faptul că servii lui Iehova cunosc şi ei momente de îngrijorare.

4. Ce pasaje scripturale ne arată că persoanele temătoare de Dumnezeu nu sînt scutite de toate necazurile?

⁴ De exemplu poate apărea suferinţa psihică, aşa cum nevestele hetite ale lui Esau „constituiau o sursă de amărăciune a spiritului” pentru părinţii săi temători de Dumnezeu, Isaac şi Rebeca (Gen. 26:34, 35). Şi boala dă naştere la îngrijorare printre servii de astăzi ai lui Dumnezeu, la fel cum s-a petrecut probabil şi cu unii creştini loiali ca Timotei şi Trofim (1 Tim. 5:23; 2 Tim. 4:20). Asemenea „dreptului Lot,” lăudătorii de astăzi ai lui Iehova sînt deprimaţi în faţa atitudinii imorale a celor care sfidează legea (2 Petr. 2:7). Uneori persoanele dedicate lui Iehova trebuie să trăiască din venituri insuficiente, ceea ce constituie, evident, un motiv de îngrijorare mai mare decît normal (Fil. 4:12). Şi, asemenea apostolului Pavel, mulţi creştini din zilele noastre se îngrijorează pentru situaţia fraţilor lor de credinţă (2 Cor. 11:28). Adăugaţi la toate acestea diferitele necazuri care se abat asupra fiecărei persoane temătoare de Dumnezeu în parte, şi veţi observa cu uşurinţă că ei nu sînt scutiţi de toate necazurile.

5. (a) Ce ajutor deosebit primesc servii lui Iehova pentru a face faţă îngrijorărilor? (b) Ce sugerează termenul „pace,” aşa cum este utilizat în Scripturi?

⁵ Totuşi, servii lui Iehova se bucură de ajutorul divin pentru a putea face faţă tuturor îngrijorărilor — un ajutor preţios pe care nu îl au cei lipsiţi de viaţă spirituală. (Compară cu Iuda 17–21). Iehova nu este numai „Dumnezeul păcii” ci, din fericire, şi „Dumnezeul care dă pace” (Rom. 15:33). În Biblie „pace” înseamnă mai mult decît absenţa certurilor. Printre altele, ea semnifică „bunăstare, fericire, prosperitate şi orice fel de bine” (Gen. 41:16, Authorized Version; Marcu 5:34; Luca 1:79). Este clar că avînd o pace atot-cuprinzătoare ca aceasta, ea va contracara sau micşora îngrijorările vieţii.

6. Ce trebuie să facem dacă dorim să obţinem şi să păstrăm pacea dată de Dumnezeu?

⁶ Dar pentru ca cineva să poată obţine şi păstra această pace dată de Dumnezeu, el trebuie să aibă o iubire adîncă pentru Iehova şi Cuvîntul său. Aceasta presupune iubire de Dumnezeu, ascultare de poruncile lui, credinţă în numele Fiului său Isus Cristos şi dovada iubirii faţă de alţii (1 Ioan 3:19–24; 5:2–4). Desigur că pentru a respecta poruncile lui Dumnezeu trebuie să le cunoaştem. Aceasta necesită din partea noastră o preocupare zilnică pentru studierea Scripturilor (Iosua 1:8). Şi, fără îndoială, pe măsură ce vom afecta mai mult timp Cuvîntului lui Dumnezeu, vom fi pătrunşi de o tot mai „arzătoare dorinţă” de a-l cunoaşte, iar faptul acesta, la rîndul lui, ne va aduce o mai mare pace a inimii şi minţii noastre. — 1 Petr. 2:1–3.

Un tată iubitor, capabil de fapte de putere

7. Cum afectează o cunoaştere mai profundă a Cuvîntului lui Dumnezeu, relaţia noastră cu el?

⁷ O cunoaştere mai profundă a Cuvîntului lui Dumnezeu ne va apropia tot mai mult de Cel Preaînalt, cu condiţia să ne adresăm lui ca nişte copii supuşi, avînd o dorinţă sinceră de a obţine „înţelepciune de sus” (Iac. 3:17, 18). Vom fi impresionaţi de faptul că Iehova este „un Dumnezeu îndurător şi darnic, încet la mînie şi plin de bunătate iubitoare şi adevăr” (Ex. 34:6). Ne vom da şi mai bine seama că el este „bun şi dispus să ierte” (Ps. 86:5). Deoarece sîntem imperfecţi şi păcătoşi ne vom clătina pe drumul nostru, dar avem această asigurare: „Aşa cum un tată arată îndurare faţă de fiii săi, Iehova a arătat îndurare faţă de cei ce se tem de el. Căci el însuşi ştie bine alcătuirea noastră şi nu uită că sîntem ţărînă” (Ps. 103:13, 14). Cît de adevărat că aceasta alungă din inimile şi minţile noastre îngrijorarea care ne-ar putea zdrobi! De asemenea, procurarea răscumpărării de către Iehova, făcută prin Fiul său iubit, „pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie nimicit, ci să aibă viaţă veşnică,” este o dovadă de iubire ce depăşeşte puterea de înţelegere umană. — Ioan 3:16; 1 Tim. 2:5, 6.

8, 9. (a) Care pasaje scripturale ne arată că Iehova este Autorul unor „fapte de putere”? (b) De ce ai putea spune că acţiunile din trecut ale lui Dumnezeu dovedesc că poporul său se poate aştepta la ajutorul lui pentru a face faţă îngrijorărilor vieţii?

⁸ Dar Tatăl nostru ceresc este şi Autorul unor „fapte de putere” (Ps. 106:1, 2; 145:4, 11, 12). Cînd a implorat favoare de la Dumnezeu, Moise a spus: „O, Suverane Domn Iehova, tu însuţi ai început să-l faci pe servul tău să vadă măreţia şi braţul tău puternic, căci este oare vreun dumnezeu în cer sau pe pămînt care face lucrări ca ale tale şi fapte de putere ca ale tale?” (Deut. 3:23, 24). Moise şi-a adus aminte cum Iehova, prin puterea sa, şi-a eliberat poporul din sclavia egipteană şi l-a condus pe pămînt uscat prin Marea Roşie (Ex. 12:29–42; 14:5–31). De asemenea, acest profet a văzut faptele lui Iehova care le-a adus israeliţilor biruinţa asupra amoriţilor de sub cîrmuirea regilor Sihon şi Og. Pentru că însuşi Iehova a luptat pentru israeliţi, Moise avea toată încrederea că Dumnezeu va mai nimici şi alte regate duşmane şi că-i va da poporului său ţara promisă (Deut. 3:1–22). Şi într-adevăr, Dumnezeu a făcut lucrul acesta pentru că el îşi ţine promisiunile (Iosua 23:1–5). Ce atitudine deci trebuie să manifeste „cei ce-l iubesc pe Iehova, atunci cînd reflectează la statornicia demnă de încredere a lui Dumnezeu şi la acţiunile lui de eliberare? Are poporul său vreun motiv de îngrijorare deprimantă? Absolut niciunul, deoarece Iehova este fidel promisiunii şi „ştie cum să-i elibereze pe cei consacraţi lui.” — 2 Petr. 2:5–9.

⁹ Desigur că faptele pe care le face Dumnezeu în totalitate pentru cei consacraţi lui nu se rezumă numai la acţiuni de eliberare. Însă aceste realizări dovedesc că „Iehova nu–şi va abandona poporul” (Ps. 94:14). Deci putem fi siguri că el îi va ajuta să facă faţă îngrijorărilor vieţii.

Faceţi cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre

10. Potrivit cu cuvintele apostolului Pavel de la Filipeni 4:6, 7, cum ne putem întări legătura cu „Dumnezeul păcii”?

¹⁰ Studierea cu regularitate a Cuvîntului lui Dumnezeu îi va apropia pe cei sinceri de Iehova. La fel şi meditarea la căile iubitoare ale Tatălui ceresc şi la faptele sale puternice făcute în folosul celor care îl servesc în mod fidel. Dar mai există o cale de a ne întări legăturile care ne unesc cu „Dumnezeul păcii.” Ea a fost subliniată de apostolul creştin Pavel în îndemnul adresat fraţilor lui de credinţă: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru faceţi cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciuni şi implorări împreună cu mulţumiri.” Aceasta duce la liniştea pe care o dă Dumnezeu şi care depăşeşte puterea de înţelegere umană. — Filip. 4:6, 7.

11. Ce exemple biblice poţi să dai pentru a dovedi că Iehova este „Ascultătorul rugăciunii”?

¹¹ Cu mult înainte ca Pavel să fi scris acele cuvinte, Iehova a dovedit că el este iubitorul „Ascultător al rugăciunii” şi un Dumnezeu pe care te poţi bizui (Ps. 65:2). Închinătorii lui puteau să-şi arunce asupra lui diferitele îngrijorări, cu convingerea că cererile lor vor fi auzite. De exemplu: la rugăciunea lui Eleazar, servitorul lui Avraam, s-a răspuns atunci cînd el a fost îndrumat să găsească o soţie pentru Isaac, fiul stăpînului său (Gen. 15:2; 24:10–27, 62–67). Ana, care era sterilă, „s-a rugat îndelung” cu lacrimi, şi i-a fost dăruit un fiu, Samuel, pe care ea cu recunoştinţă „l-a dăruit lui Iehova pe viaţă” (1 Sam. 1:4–28). Înecat în lacrimi, regele Ezechia, bolnav de moarte, l-a implorat pe Iehova şi a fost vindecat (2 Regi 20:1–11). Zile în şir Neemia a postit şi s-a rugat — iar la momentul critic i-a adresat în gînd o cerere „Dumnezeului cerurilor” — şi a avut bucuria de a-i fi dată autoritatea regală de a reconstrui Ierusalimul pustiit (Neem. 1:1–2:8). La templu, credincioasa Ana a îndeplinit un serviciu sacru zi şi noapte „cu posturi şi cereri” şi a fost răsplătită prin faptul că a fost de faţă cînd copilul Isus a fost adus acolo (Luca 2:36–38). În ultima noapte a vieţii lui pămînteşti, Cristos l-a implorat pe Iehova şi a fost întărit de Tatăl său ceresc ca să bea „paharul” pregătit pentru el. — Mat. 26:36–47.

12. De ce i se pot ruga cu încredere lui Iehova servii săi atunci cînd trec prin momente de îngrijorare?

¹² Reflectează de asemenea la numeroase alte rugăciuni menţionate în Scripturi — cele cu privire la mărturisiri, laude, mulţumiri. Atunci să ne punem întrebarea: N-ar trebui ca servii de astăzi ai lui Iehova să apeleze la el, prin rugăciune, cînd sînt fericiţi, recunoscători, deprimaţi sau îngrijoraţi? Da, ar trebui, fiind convinşi că Tatăl lor ceresc le ascultă cererile şi exprimările lor umile şi sincere.

13. De ce a putut apostolul Pavel să-i îndemne pe fraţii săi creştini să nu se îngrijoreze „de nimic”?

¹³ Înainte de a-i sfătui pe fraţii săi de credinţă să-i facă cunoscute lui Dumnezeu cererile lor, apostolul Pavel i-a îndemnat: „Nu vă îngrijoraţi de nimic” (Filip. 4:6). Prin aceasta el se făcea ecoul sfatului dat de Isus care a spus: „Incetaţi să vă mai îngrijoraţi de sufletele voastre” şi „nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la ce să vorbiţi” (Mat. 6:25; Marcu 13:11). Apostolul ştia că Tatăl ceresc se va îngriji de închinătorii lui şi că ei vor avea ajutorul spiritului sfînt al lui Iehova, pentru a face orice lucru care avea aprobarea divină.

14. Ce sînt „cererile adresate în rugăciuni”?

¹⁴ Ştiind că Iehova este „Ascultătorul rugăciunii,” noi, care urmăm astăzi calea lui Dumnezeu, putem urma cu încredere sfatul lui Pavel: „Ci în orice lucru, faceţi cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre prin rugăciuni şi implorări, împreună cu mulţumiri.” Deseori rugăciunile noastre sînt „cereri.” Adică ele semnifică cererea unor lucruri anume sau exprimă solicitări precise. Eleazar şi Ana făceau parte dintre persoanele fidele care a fost ascultate de Dumnezeu, iar Isus a arătat că este indicat să-i adresăm lui Dumnezeu cereri precise. De exemplu, Cristos le-a spus discipolilor lui să-l roage pe Tatăl: „Dă-ne pîinea noastră zilnică potrivit cu necesităţile zilei.” — Luca 11:2, 3.

15. (a) Ce este „implorarea”? (b) Ce ne învaţă Evrei 5:7 cu privire la rugăciunile lui Isus Cristos?

¹⁵ Îngrijorările mari pot apărea cu privire la multe probleme şi, uneori, acestea necesită „implorări.” Acest cuvînt pune accent pe nevoie şi pe implorare umilă şi sinceră. De aceea, nu este numai o problemă de a te adresa ca închinător al lui Dumnezeu, într-o rugăciune obişnuită. Uneori sînt necesare atît cererile cît şi implorările. Citim în Scripturi: „În zilele cărnii sale, Cristos aducea implorări şi cereri Celui care putea să-l salveze din moarte, cu strigăte puternice şi lacrimi şi a fost ascultat în mod favorabil datorită temerii lui de Dumnezeu” (Evr. 5:7). Recunoscîndu–şi necesităţile de netăgăduit, Isus a făcut cereri fierbinţi, implorîndu–şi stăruitor Tatăl. De altfel, Cristos s-a rugat lui Iehova cu solicitări precise. — Ioan 17:9, 10, 15–21.

16. Ce simte creştinul cînd primeşte răspuns la rugăciunile lui?

¹⁶ Cînd anumite solicitări ale unui creştin sînt satisfăcute şi implorările lui primesc răspuns, el ştie că Iehova este cu el. Această materializare a ajutorului divin poate solicita un răspuns asemănător cu al lui Iov care a exclamat după epuizanta lui încercare: „Am auzit despre tine [Iehova Dumnezeu], dar acum te văd aievea cu propriii mei ochi” (Iov 42:5). Asemenea lui Iov, avînd ochii înţelegerii, credinţei şi aprecierii, putem privi la atitudinea lui Iehova faţă de noi şi-l putem „vedea” aşa cum nu l-am văzut înainte. Cîtă pace pentru inimă şi minte izvorăşte din această intimitate cu Tatăl nostru ceresc!

„Împreună cu mulţumiri”

17. De ce trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu în rugăciune?

¹⁷ Pavel i-a îndemnat pe tovarăşii lui de credinţă să aducă la cunoştinţa lui Dumnezeu cererile lor prin rugăciuni şi implorări „împreună cu mulţumiri” (Filip. 4:6). Într-adevăr sînt numeroase motivele pentru a-i mulţumi şi a-l lăuda pe Cel Preaînalt (1 Cron. 29:10–13). Isus le-a dat discipolilor săi un exemplu atunci cînd a mulţumit pentru hrană şi pentru pîinea şi vinul simbolic folosit la Cina Domnului (Mat. 15:36; 26:26, 27; Luca 22:19, 20). Pe lîngă exprimarea recunoştinţei faţă de Dumnezeu, cum a făcut Isus, noi trebuie „să-i mulţumim lui Iehova” pentru „minunatele sale lucrări faţă de fiii oamenilor,” pentru „hotărîrile judecătoreşti drepte” şi pentru multe altele (Ps. 33:2–5; 92:1, 2; 100:4, 5; 107:1, 8, 15, 21, 31; 119:62). Cît de potrivit este să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru neasemuitul său Cuvînt al adevărului! Şi cît de recunoscători trebuie să fim pentru jertfa Fiului său care a făcut posibilă reîmpăcarea cu Iehova! — Rom. 5:6–11.

18. Dacă împlinim loial voinţa divină, de ce nu vom avea motive să fim copleşiţi de îngrijorare?

¹⁸ „Cei ce-l iubesc pe Iehova” pot să-i mulţumească şi pentru faptul că el se îngrijeşte într-adevăr de ei. Apostolul Petru a scris: „Umiliţi-vă deci sub mîna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca el să vă înalţe la timpul potrivit; şi aruncaţi-vă toate îngrijorările asupra lui, deoarece el are grijă de voi” (1 Petr. 5:6, 7). Astfel, atît Petru cît şi Pavel i-au îndemnat pe tovarăşii lor de credinţă să nu se îngrijoreze de nimic ci să-i încredinţeze lui Iehova toate grijile lor. Cît de potrivit este acest sfat! Nu există nici un lucru pe care Cel Preaînalt să nu-l poată face sau să nu-l poată îndrepta în favoarea celor care i s-au devotat din toată inima (Marcu 10:27; 12:29, 30). Cei fideli pot suporta orice permite Dumnezeu deoarece el le dă „putere pentru toate lucrurile” (Filip. 4:13; 1 Cor. 10:13). Avînd motive temeinice, psalmistul David a spus: „Încredinţează-ţi viaţa lui Iehova şi bazează-te pe el şi el însuşi va acţiona” (Ps. 37:5). Da, împlineşte loial voinţa divină şi nu vei avea motive de panică şi îngrijorare care să te copleşească. În schimb, vei avea motive întemeiate de linişte interioară, chiar în mijlocul necazului şi al hărţuielii. Dar ce dimensiune are această pace?