Cauţi tu să repari nedreptăţile făcute de tine?
„PRIVESTE! Ce bine şi ce plăcut este cînd fraţii locuiesc împreună în unitate! Este ca roua Hermonului care cade pe munţii Sionului“ (Ps. 133:1, 3). Da, este o bucurie să vezi membrii unei familii sau ai unei adunări creştine trăind împreună în unitate şi iubire şi lucrînd într-o armonie deplină. Trebuie spus însă că, natura umană fiind ceea ce este, nu este întotdeauna uşor să se menţină o astfel de unitate. Aceasta cere uneori adevărate eforturi.
Ca titlu informativ, iată un fapt petrecut: Într-o orchestră de zece executanţi care aveau obiceiul să cînte împreună, violonistul alto era un scoţian plin de spirit iar cel care cînta la violoncel era un german tăcut şi serios. Personalităţile lor opuse au fost cauza ciocnirilor pînă acolo că între ei s-a ridicat încetul cu încetul o barieră. Evident, violoncelistul se plîngea de altist. Un timp, acesta din urmă a amînat orice demers spunînd: „La urma urmelor, Isus a zis: ‘Dacă fratele tău te-a ofensat, du-te şi caută–l.’ Prin urmare, dacă eu l-am ofensat, atunci el să vină să mă vadă!“ Dar într-o zi cînd citea Biblia el a găsit aceste cuvinte ale lui Isus: „Dacă, deci, tu prezinţi darul tău pe altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva contra ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului şi du-te mai întîi de te împacă cu fratele tău şi atunci vino să–ţi prezinţi darul.“ — Mat. 5:23, 24; Osty.
Aceste cuvinte l-au zguduit pe altist. El nu mai putea lăsa iniţiativa de împăcare în seama fratelui său, violoncelist; a înţeles că el era dator să facă primii paşi. Imediat deci, a plecat să găsească pe fratele său pe care-l supărase. Şi, ce credeţi că era pe punctul de-a face acesta? El se pregătea să scrie o scrisoare la preşedintele societăţii lor în care să se plîngă de violonistul altist. Cei doi muzicieni au avut o conversaţie cu inimă deschisă, care s-a încheiat cu o împăcare şi a fost urmată de relaţii bune şi durabile. Fără să mai spunem ceva deci, altistul era fericit că a dat în acea dimineaţă peste acel pasaj biblic şi că a acţionat în consecinţă.
A CĂUTA SĂ REPARI RĂUL CAUZAT ESTE O DATORIE
Întrucît noi toţi sîntem imperfecţi, ni se întîmplă să ne ofensăm unii pe alţii. Chiar dacă n-ai fost ofensatorul, cineva a putut totuşi să te ofenseze. Ce reacţie ai avut atunci? Ai căutat împăcarea?
Ai încetat de-a mai vorbi cu ofensatorul şi te-ai dovedit rece faţă de el? Cînd somnul fuge de tine, revizuieşti tu oare plîngerile pe care le ai împotriva lui? Poate te-ai întrebat pentru ce nu se îngrijeşte el să vină spre a–şi cere scuze pentru prejudiciul pe care ţi l-a cauzat. În acest caz îţi cauzezi probabil mai mult rău decît ţi-a făcut respectivul. Poate el n-a fost conştient că te-a ofensat atît de grav. Desigur, el a putut să–şi dea seama că nu fusese atît de amabil în cuvinte sau proceduri (aşa s-ar fi cuvenit) însă, poata nu bănuieşte în ce grad te-a afectat atitudinea sa.
Pentru ce admiţi să existe o astfel de tensiune între voi şi să vă facă să pierdeţi bucuria? Aminteşte–ţi că ‘bucuria lui Iehova este fortăreaţa’ servilor săi (Nem. 8:10). Dacă te-ai destăinuit lui Dumnezeu în rugăciune şi te-ai străduit să ierţi şi să uiţi, dar n-ai reuşit, sau dacă persişti să ai motive de plîngere, atunci trebuie să mergi la fratele tău şi să cauţi să te împaci cu el, Cuvîntul lui Dumnezeu zice că tu trebuie să iei iniţiativa. Citim: „Du-te de-l găseşte şi fă–i reproşurile tale [. . .] Dacă el te ascultă, tu ai cîştigat pe fratele tău“ (Mat. 18:15–17, TOB). Deşi acest principiu se aplică la cazuri foarte grave, el este urmat de creştini şi în rezolvarea diferendelor de importanţă mai mică.
LUCRUL CARE VĂ VA AJUTA SĂ LUAŢI INIŢIATIVA
Se poate spune că, de regula, este vorba de o chestiune de comunicare. Relaţiile între voi doi sînt rupte şi problema constă în a le restabili. Cînd apare o neînţelegere între doi creştini, unul sau altul trebuie să fie gata de a arăta bunăvoinţă.
Desigur, nu este uşor să iei iniţiativa de împăcare. Dar ce te va ajuta s-o iei? Înainte de toate, smerenia. Pentru ce? Deoarece, de cele mai multe ori, mîndria ne împiedică să restabilim relaţiile rupte. Pentru a merge la cel care ne-a supărat spre a încerca să–i arătăm păcatul său şi în ce privinţă ne-a rănit acesta, trebuie smerenie. Multe perechi de îndrăgostiţi au ajuns, dintr-o ceartă, la ruperea relaţiilor, pentru că cel care a fost rănit era prea orgolios pentru a-i spune.
Indulgenţa vă va ajuta de asemenea. Ea a fost definită ca fiind „capacitatea de a sesiza din plin, prin gîndire, sentimentele şi mobilurile altuia.“ Altfel spus, ea înseamnă a şti să te pui în locul aproapelui. Imaginează–ţi că ai prejudiciat pe cineva fără să–ţi dai seama. N-ai fi satisfăcut dacă respectivul ar veni la tine să–ţi vorbească?
Să luăm un exemplu foarte simplu: Eşti în criză de bani şi ai împrumutat o sută de lei. Dar ai uitat să–i restitui. Te superi dacă cel care te-a împrumutat vine să–ţi ceară cu tact datoria? Nu, nu-i aşa? Isus a zis că dacă am cauzat vreun rău aproapelui nostru, sîntem răspunzători faţă de el. Deci, dacă cineva te-a vătămat cu ceva, n-ar trebui oare să mergi la el şi să–i acorzi şansa de a putea pune lucrurile dintre voi în ordine? Este foarte probabil că el îţi va fi recunoscător.
Înainte de orice, o iubire dezinteresată şi întemeiată pe principii te va ajută să cauţi împăcarea. Nu ai dori desigur ca fratele tău să devină egoist, neglijent şi ca, prin conduita sa să–şi atragă necazuri şi să pună pe alţii în dificultate (Lev. 19:17). Dacă ai în inimă interesele sale spirituale, vei face tot posibilul să–i vii în ajutor. Aşa cum zice apostolul, iubirea dezinteresată este îndelung-răbdătoare; ea nu caută interesul său propriu. Nu ţine seama de răul suferit, nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr. Ea suportă totul, crede totul, speră totul, îndură totul. În plus, iubirea nu va trece niciodată. O astfel de iubire te va determina să iei iniţiativa de împăcare. — 1 Cor. 13:4–8.
ÎN CE STARE DE SPIRIT TREBUIE SĂ ACŢIONEZI
Succesul demersului tău depinde de starea de spirit pe care o ai. Este foarte important să acţionezi într-un spirit de iubire. Important este nu de a dovedi că respectivul n-are dreptate şi că tu ai dreptate, ci mai degrabă căutarea împăcării, în scopul de ‘a cîştiga’ pe interlocutorul tău, potrivit cu ceea ce zice Scriptura. Păstrează–ţi calmul şi fii stăpîn pe tine însuţi. Pentru a acţiona, aşteaptă să nu mai fi sub şocul emoţiilor. În caz contrar tu însuţi vei fi răspunzător dacă încercarea ta n-a reuşit sau dacă interlocutorul tău reacţionează aprins. Da, trebuie să fii calm şi stăpîn pe sentimentele tale.
Este bine de asemenea să procedezi cu tact. Ia modelul profetului Natan care s-a dovedit plin de tact pentru a-i descoperi regelui David punctul de vedere al lui Iehova asupra păcatului său cu Bat-Seba. El a vorbit în termeni imaginari pentru ca David să poată judeca situaţia întru totul obiectiv. Dacă, în mod direct, Natan i-ar fi spus cît de condamnabil era păcatul său în ochii lui Dumnezeu, regele ar fi răspuns la reproşuri prin justificări; el i-ar fi putut zice de asemenea că se amestecă în propriile sale probleme sau şi mai rău, el ar fi putut rosti contra lui ameninţări. — 2 Sam. 12:1–5.
Inspiră–te, de asemenea, din exemplul reginei Estera, care s-a pregătit în mod conştiincios înainte de a prezenta delicata sa cerere regelui Ahaşveroş, soţul ei (Estera 5:3–8; 7:1–10). Desigur, situaţia ta este nimic în comparaţie cu a ei, nici viaţa ta nici cea a poporului tău nu sînt în joc. Dar principiul fundamental este acelaşi, adică: Dacă te preocupă înainte de toate rezultatul final, şi aşa trebuie să fie, atunci vei face aşa încît să prezinţi lucrurile în modul cel mai favorabil.
Să ilustrăm aceasta printr-un fapt trăit. Un şef de orchestră avea o pianistă da mare talent şi extrem de fidelă dar care, din nefericire, era susceptibilă şi impulsivă. Cînd îi făcea o critică, ea „exploda.“ De asemenea, cînd voia să–i dea un sfat ziditor, el începea să discute cu ea despre lucruri de interes comun, apoi, cînd conversaţia lua o formă prietenească şi destinsă, el profita de aceasta pentru a-i atrage atenţia, cu tact şi amabilitate, în legătură cu aspectul care trebuie îmbunătăţit.
Dar ce să faci cînd fratele tău nu te ascultă? Trebuie atunci să vezi în ce măsură principiul se aplică la situaţia respectivă şi pînă unde poţi lăsa ca ‘iubirea să acopere o sumedenie de păcate.’ Dacă probleme este gravă, ar fi potrivit să urmezi altă îndrumare dată de Isus, anume să iei cu tine doi martori. Dar în majoritatea cazurilor, aceasta nu va fi necesar. — Mat. 18:16; 1 Petr. 4:8.
Da la sine înţeles că aceste principii se aplică cu aceeaşi rigoare şi în cazul contrariu, adică dacă ai motive temeinice să crezi că ai supărat pe cineva, ca violonistul altist care l-a lezat pe violoncelist. De fapt, în acest caz, sfatul menţionat s-ar aplica cu şi mai multă tărie. Imaginează–ţi că ţi s-a făcut un rău. N-ai simţi uşurare dacă ofensatorul ar veni la tine, scutindu-te astfel de efortul de-a merge să-l vezi pentru a pune lucrurile în ordine?
O conştiinţă sensibilă este de mare ajutor într-o asemenea situaţie. Înţelegem prin aceasta a avea un simţ ager despre bine şi rău şi a fi dornic de-a face binele. Cînd cauzăm vreo durere cuiva, sîntem datori faţă de el şi trebuie să fim cinstiţi şi să ne achităm datoriile pe care le avem, punînd lucrurile dintre noi în ordine. — Mat. 6:12.
Din nefericire, se poate întîmpla ca eforturile noastre să fie zadarnice. „Un frate duşman al fratelui său rezistă mai mult decît un oraş întărit,“ zice proverbul (Prov. 18:19; CT). Dacă cel ofensat a judecat rău mobilurile tale, nu se va putea face poate nimic pentru a–şi schimba părerea. În acest caz, gravitatea problemei este cea care determină ce trebuie făcut în continuare cu ajutorul unui bătrîn al adunării creştine.
Într-adevăr, noi sîntem datori să căutăm împăcare atunci cînd o neînţelegere ne duce în opoziţie cu un alt creştin. În concluzie, nu avem destul de luptat contra lumii rele, contra maşinaţiilor Diavolului şi contra slăbiciunilor cărnii noastre, ca să mai avem de luptat şi unii cu alţii? Cînd a avut loc vreo ofensă şi rugăciunea şi eforturile făcute pentru a ierta şi uita n-au ameliorat situaţia, noi avem datoria să o reparăm. În cazul cînd ai ofensat pe cineva, aplică Matei 5:23, 24. Dacă o altă persoană te-a ofensat grav, aplică Matei 18:15–17. Astfel, mulţumită ţie va fi plăcut să vezi fraţii locuind împreună în iubire, pace şi unitate. În plus, tu vei demonstra astfel că eşti un discipol al lui Cristos. — Ioan 13:34, 35.