Neutralitate într-o lume confuză

AU TRECUT peste patruzeci de ani de la 1 noiembrie 1939. La acea dată Turnul de veghere a publicat un articol principal intitulat „Nautralitate.“ Acea informaţie s-a dovedit a fi extrem de oportună!

Cu două luni mai înainte, la 1 septembrie 1939, forţa neînduplecată nazistă a lansat un atac împotriva Poloniei, nemotivat de vreo provocare a acestei ţări. În interval de cinci săptămîni şi cu ajutorul unei invazii sovietice dinspre răsărit, Germania a zdrobit Polonia. Intre timp Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, India, Africa de sud şi Franţa au declarat război Germaniei. Dar timp de şapte luni a fost linişte pe frontul de vest, acţiunile militare fiind neînsemnate. Acesta a ajuns să primească denumirea de „război mincinos.“

În acea perioadă numeroşi bărbaţi tineri au acordat o vie atenţie Bibliei precum şi materialului prezentat în acel articol privitor la „Neutralitate,“ din Turnul de veghere. Avînd în vedere că se ridicau şi se îngrămădeau norii întunecaţi ai celui de al doilea război mondial, ce poziţie trebuia să adopte creştinul? Trebuia oare ca tinerii situaţi pe una dintre liniile frontului să meargă şi să–i măcelărească pe cei din linia opusă, pentru că preoţii catolici şi protestanţi îi asigurau şi pe unii şi pe alţi că aceasta era datoria fiecăruia faţă de Dumnezeu? Dacă lumea avea să intre în război, urma oare ca aceşti tineri să fie obligaţi să participe la vărsarea de sînge, indiferent în care tabără se nimerea să fie? Mulţi dintre ei şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus: „Ceea ce vă poruncesc eu este să vă iubiţi unul pe altul . . . Voi nu sînteţi o parte a lumii, ci eu v-am ales din mijlocul lumii.“ — Ioan 15:17–19; 17:14, 16; 18:36.

Ca rezultat al unui studiu sîrguincios al Cuvîntului lui Dumnezeu, aceşti tineri creştini au fost în măsură să ia o hotărîre. Nimeni altcineva nu a decis pentru ei. Ei au fost în stare să decidă personal, pe baza conştiinţei fiecăruia, conştiinţă instruită cu ajutorul Bibliei. Hotărîrea lor a fost să se reţină de la acte de ură şi de violenţă împotriva semenilor lor din alte naţiuni. Da, ei credeau în împlinirea bine cunoscutei profeţii a lui Isaia şi doreau să şi participe la împlinirea ei: „Va trebui ca ei să facă din spadele lor brăzdare de plug şi din suliţele lor foarfeci de tăiat pomii. Nici o naţiune nu va mai ridica spada împotriva altei naţiuni, nici au vor mai învăţa războiul“ (Is. 2:4) Chiar în felul acesta au procedat aceşti tineri bărbaţi din toate naţiunile.

ROADELE NEUTRALITĂŢII

Aşa se face că în cursul celor şase ani tumultuoşi care au urmat, nici un martor al lui Iehova din vreo naţiune oarecare nu şi-a ucis fraţii creştini din altă naţiune. Mulţi protestanţi au fost ucişi de către protestanţi şi mulţi catolici de către catolici, dar nimeni n-a putut pune vreodată în seama vreunui martor al lui Iehova uciderea soţului sau fiului său. Imaginaţi-vă ce rezultat ar fi avut faptul dacă toţi catolicii, protestanţii, ba chiar şi evreii din întreaga lume ar fi adoptat o poziţie asemănătoare! Pur şi simplu nici n-ar fi existat război. Iar dacă papa Pius al XII-lea l-ar fi excomunicat pe Hitler, aşa cum a fost îndemnat de fapt să facă, lumea poate ar fi fost cruţată de multă vărsare de sînge şi de multă durere! Aceasta, în caz că Hitler şi colaboratorii săi militari ar fi fost opriţi din acţiunile lor.

Insă cel de al doilea război mondial şi-a continuat cursul. Şi ce tribut a luat el? The World Book Encyclopedia ne spune: „Cel de al doilea război mondial a ucis mai mulţi oameni, a înghiţit mai mulţi bani a produs mai multe pagube materiale, a afectat mai mulţi oameni şi a produs probabil schimbări cu consecinţe mai grave decît oricare alt război din istorie. El a deschis Era atomică şi a adus schimbări rapide în problemele de război.“ Au murit în război circa 16 milioane de soldaţi şi de două ori şi jumătate mai mulţi civili. Războiul „a costat peste 1 150 de miliarde de dolari. Au participat la război peste 50 de naţiuni, iar efectele lui au fost resimţite de întreaga lume.“

Acesta a fost într-adevăr un război mondial, iar moartea a secerat catastrofal. Dar cum stau lucrurile cu cei care au urmat îndemnul lui Isus şi şi-au pus în inima de a nu fi „o parte a lumii“? În unele privinţe pentru ei a fost într-adevăr mai greu decît pentru cei care şi-au ales să meargă împreună cu lumea. Una este să dai dovadă de vitejie într-o tranşee, în focul luptei, şi cu totul alta este să–ţi păstrezi, plin de curaj, curăţenia conştiinţei tale formate prin instruire biblică. Şi aceasta în ciuda oricăror ocări sau batjocucuri şi uneori supravieţuind întemniţării în celule care nu rareori mişunau de paraziţi, iar alteori stînd în faţa plutonului de execuţie sau în umbra ghilotinei. Aceşti oameni care s-au păstrat neutri în cursul celui de al doilea război mondial nu erau nişte pacifişti. Ei erau luptători în înţeles spiritual, fiind bine instruiţi în ce priveşte folosirea „spadei spiritului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu“ (Efes. 6:17). Ei erau oameni care îşi păstrau integritatea. Şi nu rareori şi-au pecetluit integritatea cu însuşi sîngele lor, căci nu le era frică de moartea pentru o cauză dreaptă.

Faptul acesta s-a confirmat în cazul multor tineri creştini, a căror viaţă a fost stinsă de către Hitler şi complicii săi. În Anuarul martorilor lui Iehova pe anul 1974 se relata: „(În Germania) au avut loc numeroase execuţii în cursul celui de Al Treilea Reich şi acestea au deţinut un loc special în istoria persecuţiei. Potrivit unor rapoarte incomplete, cel puţin 203 fraţi au fost fie decapitaţi, fie împuşcaţi. În această cifră nu sînt incluşi cei care au murit de foame, de boli sau din cauza vreunei alte forme de tratament brutal.“ Toate acestea s-au petrecut în armonie cu cuvintele lui Isus: „Dacă aţi fi o parte a lulmii, lumea ar iubi ce este al ei. Dar pentru că nu sînteţi o parte a lumii, ci eu v-am ales din lume, din cauza aceasta vă urăşte lumea . . . Dacă m-au persecutat pe mine şi pe voi vă vor persecuta.“ — Ioan 15:18–20.

Iată aici unele rapoarte privitoare la persoane care şi-au păstrat integritatea:

„Cu puţin timp înainte de execuţia sa, care a avut loc la 9 noiembrie 1940, un tînăr i-a scris tatălui său: „Acum mi s-a oferit şi mie ocazia de a-mi dovedi fidelitatea faţă de Domnul, pînă la moarte, da, fidelitate nu numai pînă la ci chiar în moarte. Mi s-a adus deja la cunoştinţă sentinţa prin care sînt condamnat la moarte şi stau în lanţuri zi şi noapte — semnele [de pe hîrtie] sînt făcute de cătuşe — dar încă nu sînt pe deplin biruitor. Faptul de a rămîne fidel nu este un lucru uşor pentru un martor al lui Iehova . . . Dragul meu tată, fac apel la tine în spirit: rămîi credincios, aşa cum am încercat şi eu să rămîn credincios şi astfel ne vom vedea din nou. Mă voi gîndi la tine pînă în ultima clipă. — Auf Wiedersehen!’“

Punctul culminant al unor aspre încercări care au durat luni de zile a fost descris de o femeie creştină prin cuvintele: „La 11 octombrie 1941 soţul meu a fost decapitat. În ultima sa scrisoare care i-a fost permis să o scrie cu numai cîteva ore înainte de a fi executat, el a spus: „Cînd tu vei primi această scrisoare, iubita mea Maria şi voi cei patru copilaşi ai mei, Christa, Walter, Waltraud şi Wolfgang, totul va fi trecut iar eu voi fi ciştigat biruinţa prin intermediul lui Isus Cristos, iar speranţa mea este că voi fi învingător. Vă doresc din inimă o binecuvîntată intrare în regatul lui Iehova. Rămîneţi credincioşi! Aici, alături de mine, mai sînt trei fraţi tineri care vor merge mîine dimineaţă pe aceeaşi cale pe care voi merge şi eu. Ochii le strălucesc!“

Şi există documente privitoare la multe alte exemple de felul acesta.

EI NU SÎNT „O PARTE A LUMII“

Descriind poziţia adoptată de către martorii lui Iehova în lagărele de concentrare naziste, sociologul polonez Anna Pawelczynska a scris următoarele in cartea sa intitulată Values and Violence in Auschwitz (Valori şi violenţă în Auschwitz), publicată prima dată în anul 1973:

„Acest mic grup de deţinuţi dispunea de o mare forţă ideologică şi membrii lui au cîştigat bătălia împotriva nazismului. Grupul german al acestei secte fusese o minusculă insulă de rezistenţă energică în sînul unei naţiuni terorizate şi în acelaşi spirit ce nu cunoştea descurajarea au acţionat şi în lagărul de la Auschwitz. Ei au reuşit să cîştige respectul tovarăşilor lor de detenţie . . . , al funcţionarilor lagărului şi pînă şi al ofiţerol S.S. Oricine ştia că nici un martor al lui Iehova nu va îndeplini vreun ordin care contravenea credinţei şi convingerilor sale religioase şi că nu va participa la nici o acţiune îndreptată împotriva vreunei persoane, chiar dacă acea persoană ar fi fost un ofiţer S.S. vinovat de crime. Pe de altă parte, un martor al lui Iehova era gata să îşi folosească cele mai bune capacităţi ale sale pentru a îndeplini orice muncă, fie ea chiar şi cea mai dezgustătoare, dacă pentru el aceasta era neutră din punct de vedere moral. Prizonierii politici luptau în mod activ în lagăr, organizînd rezistenţa şi dînd bătălii pentru supravieţuirea tovarăşilor lor de detenţie. Martorii lui Iehova desfăşurau o rezistenţă pasivă pentru credinţa lor care se opunea oricărui război sau violenţă.“

Însă nu numai în Germania, ci în toate naţiunile de pe pămînt, care participau la război, martorii lui Iehova au fost uniţi în hotărîrea lor de a pune mai presus de pretenţia lumii de a-l urî pe semenul lor, porunca lui Dumnezeu de „a-l iubi pe aproapele“ lor (Mat. 22:39; Fapte 5:29). În funcţie de ţara în care trăiau, pedepsele care li s-au aplicat oscilau între condamnarea la moarte şi luni sau chiar ani de detenţie. Un bărbat care îşi ispăşea într-o închisoare condamnarea la detenţie pe viaţă i-a spus următoarele unuia dintre martorii lui Iehova: „Eu mă aflu aici pentru că am ucis un poliţist, iar tu te afli aici pentru că refuzi să ucizi. Sună ciudat, nu-i aşa?“ Dar fie că altora li se părea „ciudat“ sau nu, martorii lui Iehova îşi urmau calea fundamentată pe Biblie de a nu fi „o parte a lumii“ şi de a nu lua parte la urgia ei de vărsare de sînge.

A RĂMÎNE NEVINOVAT DE SÎNGE

În cunsocuta sa Predică de pe munte, Conducătorul martorilor lui Iehova, Isus Cristos, a spus printre altele: „Fericiţi sînt cei paşnici, căci ei vor fi numiţi ‘fii ai lui Dumnezeu’ . . . Aţi auzit că celor din vechime li s-a spus: ‘Să nu ucizi; ci oricine comite un omor va trebui să dea socoteală în faţa curţii de justiţie.’ Dar eu vă spun că oricine continuă să arate mînie faţă de fratele său, va trebui să dea socoteală în faţa curţii de justiţie; iar oricine îi adresează fratelui său un cuvînt de dispreţ, de nerostit, va trebui să dea socoteală în faţa curţii de justiţie; pe cînd oricine zice ‘Nebun vrednic de dispreţ!’ va fi supus gheenei aprinse.“ Gheena ilustra în mod figurat distrugerea eternă, căci mai tîrziu Isus le-a zis discipolilor săi: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sulgetul; ci mai degrabă temeţi-vă de acela care poate distruge atît sufletul cît şi trupul în gheenă“ (Mat. 5:9, 21, 22;10:28). În consecinţă, martorii lui Iehova au căutat întotdeauna să fie paşnici într-o lume a confuziei şi au evitat întotdeauna tendinţele ucigaşe care se manifestă chiar şi prin mînie sau prin vorbirea violentă.

Astfel războiul lor a fost de natură spirituală, de un fel care nu contravine caracterului lor paşnic. În acest sens apostolul Pavel le-a spus colegilor săi creştini din secolul întîi: „Căci armele noastre de război nu sînt carnale ci (sînt) puternice cu ajutorul lui Dumnezeu, în vederea răsturnării lucrurilor puternic fortificate. Căci noi răsturnăm raţionamentele şi orice lucru înalt ridicat împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi ducem orice gînd în captivitate pentru a-l face ascultător de Cristos“ (2 Cor. 10:4, 5). Martorii lui Iehova au evitat în felul acesta vinovăţia de sînge.

Vinovăţia de sînge a contribuit la prăbuşirea vechiului Israel şi este interesant să observăm în acest context conduita regelui Manase. Despre el se scrie: „Şi s-a dus să zidească altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale casei lui Iehova. Şi şi-a trecut el însuşi fiii prin foc (ca jertfe omeneşti) în valea fiului lui Hinom, a practicat magia şi s-a folosit de ghicire, a practicat vrăjitoria a încurajat mediile spiritiste şi pe prezicătorii profesionişti ai evenimentelor. El a făcut în mare proporţii ceea ce este rău în ochii lui Iehova, pentru a-l întrista“ (2 Cron. 33:5,6). Mai tîrziu, în cursul lungii sale domnii de 55 de ani, Manase s-a căit de răul pe care l-a făcut şi a întreprins acţiuni în vederea înlăturării închinării idolatre din Ierusalim. Dar vinovăţia de singe nu s-a şters, căci „sîngele nevinovat pe care l-a vărsat Manase în foarte mare cantitate . . . a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul“ (2 Regi 21:16). Această vărsare de sînge fusese intenţionată. Sîngele acesta nu fusese vărsat într-un război purtat din ordinul lui Iehova.

Vărsarea de sînge pricinuită de Manase nu s-a şters odată cu trecerea din viaţă a acelui rege. Ea a rămas ca o pată ruşinoasă asupra lui Israel. Nu exista nici o satisfacere a justiţiei pe baza căreia să poată fi înlăturată. În consecinţă, Iehova l-a trimis împotriva Ierusalimului, în calitate de executor al voinţei divine, pe Nabucodonosor, regele Babilonului. „Numai ca urmare a poruncii lui Iehova s-a întîmplat aceasta împotriva lui Iuda, ca să-l înlăture din ochii săi din pricina păcatelor lui Manase, potrivit cu tot ce făcuse el, precum şi pentru sîngele nevinovat pe care-l vărsase astfel încît umpluse Ierusalimul de sînge nevinovat, iar Iehova nu a consimţit să acorde iertare.“ — 2 Regi 24:1–4.

În zilele noastre Ierusalimului infidel îi corespunde creştinătatea pe ale cărei teritorii au izbucnit cele două războaie mondiale sîngeroase ale secolului nostru. În acest fel şi creştinătatea şi-a sacrificat nenumăraţi ‘fii şi fiice’ în cinstea zeului războiului (Ier. 7:31). Astfel, creştinătatea poartă o grea vinovăţie de sînge, victimele ei totalizînd mai multe milioane de morţi! Dacă vinovăţia de sînge a lui Manase nu a putut fi iertată, cu atît mai mult nu va fi iertată aceea a creştinătăţii! Aceeaşi vină apasă şi asupra organizaţiilor religioase care au sprijinit violenţa celor două războaie mondiale precum şi a altor războaie din acest secol. Creştinătatea constituie o parte majoră a „Babilonului cel mare,“ a imperiului mondial al religiei false, pe care apostolul Ioan îl aseamănă cu o femeie „beată de sîngele sfînţilor şi de sîngele martorilor lui Isus.“ Nu este deci de mirare că „un glas din cer“ le strigă celor ce iubesc dreptatea: „Ieşiţi din [Babilon], poporul meu, dacă nu vreţi să aveţi parte de păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei. Căci păcatele ei s-au îngrămădit pînă la cer, iar Dumnezeu şi-a adus aminte de actele ei de nedreptate.“ — Apoc. 17:5, 6; 18:4, 5.

Deşi creştinătatea este condamnată din cauza idolatriei şi a vinovăţiei ei de sînge, sute de mii de oameni sinceri au ieşit din acest sistem, s-au căit de legăturile lor din trecut şi au dobîndit o poziţie curată în faţa lui Dumnezeu şi a Mielului, Cristos Isus (Apoc. 7:9, 10). Printre ei se numără multe mii de foşti soldaţi care au luptat în războaiele mondiale sau în alte conflicte ale acestui secol. Aceşti oameni care au manifestat regret sau căinţă pot fi siguri de iertarea pe care le-o acordă Dumnezeu cu privire la conduita lor din trecut (1 Ioan 1:9, 10; Is. 1:18). Binecuvîntarea Lui îi va însoţi, întrucît ei se dovedesc acum discipoli ai „Prinţului Păcii“ care, cu ocazia propriei sale arestări şi judecăţi a spus: „Regatul meu nu este o parte a lumii acesteia. Dacă regatul meu ar fi o parte a acestei lumi, servitorii mei ar fi luptat“ (Ioan 18:36; Is. 9:6, 7). De acum nici ei nu trebuie să mai fie „o parte“ a acestei lumi vinovate de vărsare de sînge. Ei trebuie să rămînă sub protecţia lui Cristos. — Compară cu Num. 35:11, 32.

NEUTRALITATEA ESTE O PROTECŢÎE

Mulţi martori creştini ai lui Iehova din Germania nazistă şi din alte părţi şi-au pierdut viaţa pentru că şi-au păstrat neutralitatea. În faţa morţii ei au găsit mîngîiere în cuvintele lui Isus: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul dar nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de cel care poate distruge atît sufletul cît şi trupul în gheenă [în moartea eternă]“ (Mat. 10:28). Învierea lor este garantată (1 Cor. 15:22, 23; Evr. 11:35). Dar în cazul altora neutralitatea a servit ca protecţie, adeseori în împrejurări neobişnuite.

Să–i luăm ca exemplu pe martorii lui Iehova din Africa. La ţară aceşti oameni sînt ospitalieri şi oferă mese în casele lor oricărui străin care se întîmplă să treacă prin satul lor. Ei însă îşi fixează limite precise, refuzînd categoric să servească şi să sprijinească vreo organizaţie răzvrătită împotriva puterii politice existente. Cu o ocazie cînd partizanii i-au convocat pe locuitorii unui sat la o întrunire cu scopuri de îndoctrinare, martorii neutri au refuzat să participe. Astfel, atunci cînd forţele opuse au pătruns în sat, exact în timpul acelei întruniri şi au mitraliat 105 persoane participante la întrunire, absenţa de acolo a martorilor a însemnat supravieţuirea lor. Odată cu intensificarea ostilităţilor, situaţia martorilor lui Iehova a devenit şi mai critică, dar ei n-au încetat să dovedească întotdeauna că nu sînt „o parte a lumii.“

În cursul „războiului zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic,“ de la Har-Maghedon, neutralitatea martorilor lui Iehova va fi din nou spre salvarea lor (Apoc. 16:14, 16). Nefiind „o parte a lumii,“ ei vor fi liberi de vinovăţia de sînge care apasă asupra ei. Pe de altă parte, Dumnezeu îşi va executa sentinţa pronunţată împotriva creştinătăţii vinovate de vărsare de sînge (ca şi împotriva întregii lumi de altfel). Aceasta va fi o sentinţă de felul aceleia de care a avut parte Ierusalimul antic, cu privire la care Ezechiel profeţise astfel: „Iată ce a zis Suveranul Domn Iehova: ‘O, oraş care varsă sînge în mijlocul său pînă îi vine vremea şi care şi-a făcut în el idoli murdari ca să se necurăţească, prin sîngele tău pe care l-ai vărsat te-ai făcut vinovat şi prin idolii tăi murdari pe care şi i-ai făcut ai devenit necurat . . . Iată, am lovit cu mîna împotriva actelor tale de vărsare de sînge care sînt în mijlocul tău . . . , şi voi distruge necurăţenia din tine. Şi . . . va trebui să ştii că eu sînt Iehova.’“ — Ezech. 22:3, 4, 13–16.

„Ziua cea mare a lui Iehova este aproape“! (Ţef. 1:14). Foarte curînd o întreagă lume vinovată de vărsare de sînge va fi dată pradă nimicirii. Dar celor care refuză neînfricaţi să fie „o parte a lumii,“ Iehova le face invitaţia: „Du-te, poporul meu, intră în odăile tale dinăuntru şi închide uşa în urma ta. Ascunde-te doar pentru o clipă, pînă cînd va trece (executarea) condamnării. Căci iată, Iehova iese din locul său pentru a-i cere socoteală locuitorului ţării pentru eroarea împotriva lui şi ţara va da în mod cert pe faţă vărsarea ei de sînge şi nu-i va mai acoperi pe ucişii ei“ (Is. 26:20, 21). După ce Iehova va fi nimicit lumea vinovată de vărsare de sînge, poporul său curat va ieşi din locul în care a stat ascuns şi care i-a fost pus la dispoziţie în mod miraculos. El se va bucura apoi de pace eternă pe pămîntul care nu va mai fi pătat niciodată cu sîngele vărsat prin războaie şi violenţă (Ps. 46:8, 9). Atunci cei care nu au fost „o parte a lumii“ care va fi pierit, vor rămîne în noua ordine a lui Dumnezeu, făcînd pentru totdeauna voia lui (1 Ioan 2:17). În felul acesta ei îşi vor fi adus contribuţia la o istorie a neutralităţii creştine, liberă de vărsare de sînge, într-o lume confuză.