Este posibilă o lume fără violenţă?
“Doar puţin timp, şi cel rău nu va mai fi; iar tu vei privi cu siguranţă în jurul tău după locul său, şi nu va mai exista. Dar cei blînzi vor poseda pămîntul, şi îşi vor găsi de fapt plăcerea în belşug de pace. (Ps. 37:10, 11)
POTI să–ţi imaginezi o astfel de lume — o lume, în care nimeni nu mai are nevoie să–şi încuie uşile, în care omul poate să umble pe străzi singur ziua şi noaptea, fără să trebuie să–i fie frică de crime sau de violenţă, şi în care negreşit nu vor mai fi războaie. Cu siguranţă că te vei bucura de o astfel de lume — o lume în care toţi oamenii, negri, albi, galbeni constituie o familie unită şi fiecare, cu bucurie, este activ pentru folosul obştei — o lume, în care oamenii într–adevăr sînt interesaţi în binele aproapelui lor şi fiecare este preocupat în a face bine semenului său — o lume, în care nu vor mai exista săraci, cerşetori şi ultrabogaţi, ci în care fiecare lucru aduce bucurie şi este dispus să împartă cu plăcere bogăţia pămîntului cu alţii — o lume în care nici un funcţionar guvernamental nu minte, nu înşeală şi nu fură, ci în care fiecare este activ, neegoist, pentru folosul tuturor.
Este posibilă o astfel de lume? Bineînţeles! Ea nu este numai posibilă, ci va deveni cu siguranţă o realitate şi anume, în viitorul cel mai apropiat. Din ce cauză, este arătat în cele ce urmează.
Viaţa este astăzi plină de probleme. Totuşi, Biblia ne promite un viitor minunat, care este adus prin domnia unui rege, care corespunde domniei regelui David, care se întinde peste un teritoriu mult mai mare. Ea va cuprinde întregul pămînt, iar omenirea se va uni într–o singură familie fericită fără grijuri. Despre binecuvîntările care–ţi înveselesc inima, pe care le va aduce această Impărăţia sub ‘Prinţul Păcii’, a spus profetul Isaia:
“Pentru domnia princiară şi pentru pace nu va exista sfîrşit pe tronul lui David şi despre Impărăţia sa, pentru a instala–o tare şi a sprijini–o prin drept şi dreptate de acum şi pînă în timpul nedefinit. Da, zelul lui Iehova al oştirilor va face aceasta“ (Isaia 9:7).
Da, Dumnezeu care dispune de oştirile cereşti, lucrează cu rîvnă la întemeierea acestui domnii a păcii. El este în stare, de asemenea, să facă aceasta căci în ochii Marelui Creator, naţiunile omenirii sînt doar ca „o picătură de apă dintr–o găleată“ şi ca un „fir de praf pe cîntar“ (Is. 40:15). Acest Dumnezeu glorios ne spune, de asemenea prin profetul său: „Eu însumi am făcut Pămîntul şi de asemenea am creat pe om pe el. Eu — propriile mele mîini au întins cerul şi am poruncit întregii lui oştiri“ (Isaia 45:12).
Să medităm o clipă asupra acestor cuvinte. Putem să ne imaginăm cît de puternică este această oştire a cerului literal? In propria noastră galaxie a aşa–numitei Căi a laptelui, trebuie să existe cel puţin 100 de miliarde de stele, care sînt asemănătoare Soarelui nostru. Dacă am putea călători cu viteza luminii, ar dura 100.000 de ani, pînă am traversa această galaxie. Se apreciază însă că Calea laptelui este doar una din peste 100 de miliarde de galaxii care există şi din care fiecare conţine miliarde de stele. Cît de mărunt este, totuşi, Pămîntul nostru şi omenirea în comparaţie cu aceasta! Cu toate acestea, Domnul Suveran Iehova a avut marea sa creaţiune infinită întotdeauna deplin în puterea sa. El a ‘poruncit întregii oştiri a acestor corpuri cereşti’.
De asemenea, se vede că acolo unde omul n–a poluat pămîntul, natura îşi primeşte existenţa, în mod minunat, după legile divine. Mărirea şi splendoarea ei mărturisesc măreţia şi înţelepciunea unui Creator iubitor care este interesat în binele omenirii. El spune: „Iată ce a vorbit Iehova, Creatorul cerului, el, adevăratul Dumnezeu, Creatorul Pămîntului şi pe care l–a creat, el, care a dat existenţă tare, pe care nu l–a creat pur şi simplu, în zadar, care l–a format, ca el de asemenea, să fie locuit: ‘Eu sînt Iehova, şi în afară de mine nu este altul’“ (Isaia 45:18). După voia lui Iehova, pămîntul ar trebui să fie locuit de oameni perfecţi, fericiţi nu să fie stricat de oameni lacomi, cum se întîmplă astăzi.
Putem fi bucuroşi că Creatorul cel atotputernic a întreprins „să strice pe aceia care strică pămîntul“ (Apoc. 11:18). Aceasta înseamnă că el nu numai va curăţi, pe aceia care poluează intenţionat aerul, pămîntul şi apele, ci şi de aţîţitorii la război şi de politicienii corupţi şi asupritorii religioşi, care a făcut grea viaţa oamenilor din multe ţări. Voilenţa şi războaiele le va înlocui Iehova Dumnezeu prin siguranţă şi pace cum a prezis regele David prin cuvintele: „Doar puţin timp şi cel rău nu va mai fi, iar tu vei privi cu siguranţă în jurul tău după locul său şi nu va exista. Dar cei blînzi vor poseda pămîntul şi îşi vor găsi de fapt plăcerea în belşug de pace“ (Psalm 37:10, 11).