Vestea bună a lui Matei: Mesia este aici!

Cine a fost acest Matei, scriitorul evangheliei care poartă numele său? Era un evreu smerit, sincer şi învăţat, pe care Isus l–a ales cu unul din cei doisprezece apostoli ai săi.

A fost el un om smerit? Da, căci însuşi Matei recunoaşte deschis că el era perceptor, şi astfel, se număra printre persoanele desconsiderate de evrei în acea vreme. L–ar mai fi chemat Isus să–i fie urmaş, dacă el ar fi continuat să stea în biroul lui de perceptor? Trebuia ca el să fi avut o bună pregătire, căci învăţaţii spun că elementul grecesc al evangheliei sale se numără printre cele mai bune care se găsesc în Scripturile Greceşti. De asemenea, relatarea lui lasă să se întrevadă o bună putere de discernămînt. Evanghelia sa este citată în publicaţiile Turnului de veghere mai des decît oricare din celelalte trei evanghelii.

Unde şi–a scris Matei evanghelia sa? Avînd în vedere scopul urmărit, el a scris–o, foarte probabil, în Palestina. Dar ce scop a urmărit prin însemnările sale? El a vrut să dovedească că Isus a fost într–adevăr Mesia. Acest lucru se poata recunoaşte din faptul că el se referă la Scripturile Ebraice de circa o sută de ori. Un accent deosebit îl pune în a arăta cum a împlinit Isus aceste texte, începînd cu Isaia 7:14, unde se arată că Isus trebuia să se nască dintr–o fecioară, pînă la prezicerea continută în Zaharia 11:13, şi anume că Isus avea să fie trădat pentru treizeci de arginţi (Matei 1:23; 27:9).

In ce limbă şi–a scris Matei evanghelia? Dovezile extrabiblice arată că el şi–a consemnat–o mai întîi în ebraică. Aceasta era pentru el uşor de priceput, deoarece el avea de gînd, evident, să ajute concetăţenilor săi să–l recunoască pe Isus ca Mesia. După cît se pare, intenţia lui a mai fost şi de a crea prin evanghelia sa o legătură cu Scripturile Ebraice.

Unii contrazic părerea după care Matei ar fi scris originar în ebraică, afirmînd că elementul grecesc din evanghelia sa se citeşte prea curent ca el să fie o traducere. La aceasta, se poate însă replica că Matei şi–a tradus personal evanghelia, sub conducerea spiritului lui Dumnezeu, atunci cînd şi-a dat seama că acest lucru este necesar.

După cele mai vechi mărturii tradiţionale, Matei şi–a scris evanghelia în jurul anului 41 e.n. Nu există nici un element în evanghelia sa, care să contrazică această afirmaţie. După cît se pare, Matei şi–a concentrat eforturile în a stabili toate faptele care afirmă că Isus era Mesia. El a înţeles ce ajutor preţios ar fi aceasta la îndeplinirea misiunii încredinţate de Isus, de a face ucenici din oamenii tuturor naţiunilor şi de a–i boteza. Constatăm, astfel, că Matei şi–a scris evanghelia cu aproximativ cincisprezece sau mai mulţi ani înainte ca Luca şi Marcu să–şi fi scris evangheliile lor. Din veacul al X–lea e.n. în manuscrise începe să apară ca dată a scrierii anul 41 e.n.

Ce–i drept, nu sînt puţini învăţaţii care refuză o dată atît de timpurie pentru Evanghelia lui Matei, fiindcă Matei şi Marcu au multe lucruri comune, şi ei susţin teoria că Evanghelia lui Marcu ar fi luat naştere mai devreme, deoarece este mai scurtă. Totuşi, Evanghelia lui Matei nu este, în nici un caz, o dezvoltare a Evangheliei lui Marcu. După cum se zice, asemănarea dintre cele două ar putea fi pusă foarte bine pe seama faptului că Petru a avut o copie a Evangheliei lui Matei pe care a întrebuiţat–o în activitatea lui de predicare. Marcu, care a inserat, în parte, în evanghelia sa, declaraţiile lui Petru, ar fi consemnat în acest fel multe din lucrurile pe care le scrisese Matei.

Ce cantitate din materialul tratat de Matei se găseşte numai în evanghelia sa? Aproximativ 42 la sută. Matei aminteşte Impărăţia mult mai des decît ceilalţi, adică de 50 de ori. Denumirea „împărăţia cerurilor“, întrebuinţată adesea pentru denumirea „împărăţiei lui Dumnezeu“, nu poate fi găsită decît numai la el. Apoi, el redă zece pilde, despre care ceilalţi nu relatează nimic şi face afirmaţii numerice detaliate. Este semnificativ că numai el raportează că Isus a fost trădat pentru treizeci de arginţi. Probabil, grija lui mare pentru redarea exactă a numerelor se datoreşte faptului că el fusese perceptor.

MATEI ISI DEZVOLTA TEMA

Tema lui: „Isus este Mesia“ este scoasă în evidenţă chiar de la începutul relatării lui. Mesia trebuia să fie atît un urmaş al lui Avraam şi David, cît şi Fiul lui Dumnezeu, dacă se iau în considerare promisiunile pe care le dăduse Dumnezeu acelor servi credincioşi (Gen. 22:15–18; 2 Sam. 7:8–16). Matei dovedeşte aceste puncte în primele două capitole. Despre împrejurările care au însoţit naşterea lui Isus — spre exemplu faptul că Iosif şi–a pus întrebarea ce să facă, şi că mai tîrziu au venit în vizită nişte astrologi din ţinuturile estice — se relatează numai în această evanghelie. Anumiţi critici contemporani pun la îndoială faptul că Matei a scris personal aceste două capitole. De ce? Poate, fiindcă ei nu vor să creadă că Isus s–a născut dintr–o fecioară? Aceste două capitole apar în toate manuscrisele; la aceasta se referă adesea vechii „părinţi bisericeşti“. In plus, nimic din aceste capitole nu contrazic celelalte texte din Scripturile Greceşti Creştine. Dimpotrivă, acestea arată din ce motiv Isus a fost fără păcat (Ioan 8:46; Evr. 7:26; 1 Petr. 2:22).

In capitolele 3 şi 4, găsim, de asemenea, noi dovezi că Isus era Mesia. Ioan Botezătorul adevereşte acest lucru şi, în cele din urmă, o voce din cer îl recunoaşte pe Isus ca fiu al lui Dumnezeu. Urmează ispitele din pustie şi Isus cheamă anumiţi ucenici să–l urmeze ca „pescari de oameni“. Aceste patru capitole de la începutul lui Matei pot fi caracterizate ca o introducere.

PREDICA DE PE MUNTE

Ce redă Matei, apoi? Fără îndoială, cel mai impunător, mai expresiv şi mai caracteristic exemplu din întreaga activitate de predicare şi învăţare a lui Isus. Pe bună dreptate, predica de pe munte a fost caracterizată drept cea mai renumită predica care a fost ţinută vreodată. Ea trezeşte impresia că Matei ardea de nerăbdare să raporteze despre ea. El o citează imediat după ideile introductive, deşi Evanghelia lui Luca lasă să se întrevadă că Isus a ţinut–o abia în anii de mai tîrziu ai serviciului său. In relatarea lui Matei, ea se întinde de la capitolul 5 la 7.

Ea este o capodoperă. In cele nouă fericiri, sint lăudaţi cordial, printre alţii, cei conştienţi de nevoile lor spirituale, precum şi cei blînzi, îndurători şi împăciuitori. Predica de pe munte conţine, de asemenea, rugăciunea — model a domnului, sfatul de a căuta mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea lui, regula de aur şi multe altele.

INDICATII ASUPRA PREDICARII

Relatînd, mai departe, despre minunile lui Isus şi despre activitatea sa de predicare, Matei citează în capitolul 10, indicaţiile amănunţite cu privire la predicare pe care le–a dat Isus celor doisprezece apostoli ai săi. Printre acestea, se găsesc idei pretioase ca: „Fără bani aţi primit, fără bani să daţi“, „Dovediţi–vă precauţi ca şerpii, dar nevinovaţi ca porumbeii“ şi „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul“ (Mat. 10:8, 16, 28).

Apoi, aflăm că Isus l–a salutat pe Ioan Botezătorul şi a mustrat din cauza necredinţei lor oraşele din Galileea în care predicase. Capitolul 11 se încheie cu cuvintele sublime şi mîngîietoare: „Veniţi la mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi eu vă voi înviora. Luaţi jugul meu asupra voastră şi deveniţi ucenicii mei, căci eu sînt blînd şi smerit în inimă şi voi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este plăcut şi povare mea este uşoară“. (Mat. 11:28–30)

In capitolul 12, găsim adevărurile potrivite: „Orice casă care s–a dezbinat împotriva ei însăşi, nu va rezista“, „Cine nu adună cu mine, risipeşte“ şi „Din prisosul inimii vorbeşte gura“ (Mat. 12:25, 30, 34).

PILDELE LUI ISUS

Apoi, urmează capitolul 13 care este cunoscut pentru pildele sale prin care este ilustrată împărăţia cerurilor. Matei redă aici şapte dintre pildele lui Isus: pilda semănătorului şi a diferitelor feluri de sol, pilda despre grîu şi neghină, despre grăuntele de muştar, despre aluat, pilda despre comoara ascunsă în ţarină, pilda despre perlele de mare preţ şi pilda despre năvod. Următoarele două capitole tratează mai mult despre minunile şi activitatea de predicare a lui Isus. In capitolul 16, găsim mărturisirea lui Petru că Isus este într–adevăr Mesia, Fiul lui Dumnezeu, fapt la care Matei furnizează o altă dovadă în relatarea sa despre transfigurarea sa din capitolul următor.

Capitolul 18 se remarcă, de asemenea, ca ceva deosebit, căci Matei descrie aici obligaţiile pe care le au creştinii unii faţă de alţii. După ce Isus a avertizat insistent ca nimeni să nu fie o pricină de poticnire pentru alţii, şi după ce a arătat cît de mult este interesat Dumnezeu ca nici unul din micuţii lui Cristos să nu moară, el menţionează, cum ar trebui să tratăm pe cei care au păcătuit împotriva noastră. El i–a arătat lui Petru că n–ar trebui să iertăm numai de şapte ori, ci pînă la şaptezeci şi şapte de ori, iar, cu ajutorul unei pilde mai lungi, el i–a prevenit pe creştini să nu ezite de a se ierta unii pe alţii.

ULTIMELE ZILE ALE SERVICIULUI LUI ISUS

De la capitolul 19, Matei continuă în mod cronologic, şi de aici înainte se simte o tensiune crescîndă între Isus şi duşmanii lui religioşi. Aceştia au încercat, cu ajutorul unei întrebări despre divort aşa–zicînd să-i pună o piedică, la care El le–a ripostat, povestindu–le pilda despre dinar. Apoi, Isus le–a dat ucenicilor o lecţie de smerenie, arătîndu–le că El însuşi n–a venit ca să fie servit, ci ca să servească şi să–şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare (Mat. 20:28).

Imediat după aceasta, Matei raportează despre intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim şi despre curăţirea templului, fapt care a stîrnit fără măsură mînia duşmanilor săi. Nu este de mirare că ei i–au pus întrebarea provocatoare: „Cu ce drept faci aceste lucruri?“ (21:23). Dar El i–a încolţit, întrebîndu–i cu ce drept a botezat Ioan Botezătorul. Tot atunci, Isus a poveştit alte două pilde care făceau aluzie la duşmanii lui. In cea de–a două, El îi caracterizează ca ucigşi şi lor nu le–a scăpat că vorbea despre ei.

După ce adversarii religioşi ai lui Isus au ascultat o nouă pildă, pilda despre sărbătorirea nunţii, ei au venit la El cu întrebările–capcană: despre plătirea impozitelor, despre înviere şi despre cea mai mare poruncă. De fiecare dată, Isus a triumfat asupra lor. Ei au contenit să–i mai pună lui Isus întrebări, dar atunci, Isus a trecut la atac şi le–a pus o întrebare despre fiul lui David şi Domnul, la care ei n–au putut răspunde cu nici un chip. Isus i–a condamnat public, în faţa mulţimilor de oameni şi a ucenicilor săi, în care timp a rostit pentru a şasea oară cuvintele: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici!“ (Mat. 23:13, 15, 23, 25, 27, 29).

Apoi, a urmat aşa–zicînd o pauză de respiraţie, în care Isus le–a dat ucenicilor cea mai mare profeţie despre ‘semnul prezenţei sale şi al încheierii sistemului de lucruri’, care este expusă în capitolele 24 şi 25. Aici, găsim porunca profetică: „Această veste bună despre Impărăţie va fi predicată pe întregul pămînt locuit, tuturor naţiunilor spre mărturie şi atunci va veni sfîrşitul“. Isus a adus la punct culminant profeţia sa, povestind pildele cu privire la Impărăţie, despre cele zece fecioare, despre talanţi, precum şi cea despre oi şi capre.

In capitolele 26 şi 27 se relatează cum Isus a fost uns cu ulei scump şi plăcut mirositor, cum a instituit sărbătoarea în vederea amintirii morţii sale, cum a fost arestat şi dus în faţa soborului, şi cum Petru şi–a renegat Maestrul. Isus a fost interogat de Pontius Pilat. Aceste a încercat zadarnic să–şi spele mîinile în semn de nevinovăţie. El l–a predat pe Isus că să fie pironit pe un stîlp. După moartea lui Isus, el îşi dă încuviinţarea ca Isus fie aşezat într–un mormînt săpat în stîncă.

INVIEREA SI MISIUNEA INCREDINTATA LA DESPARTIRE

In ultimele capitole, Matei raportează despre învierea lui Isus şi despre misiunea pe care a încredinţat–o ucenicilor la despărţire: „De aceea, mergeţi şi faceţi ucenici din oamenii tuturor naţiunilor, botezaţi–i . . . şi învăţaţi–i“. Matei încheie apoi cu cuvintele mîngîietoare ale lui Isus: „Iată, eu sînt cu voi în toate zilele pînă la încheierea sistemului de lucruri“.

Intr–adevăr, vestea bună a lui Matei arată că Isus este Mesia cel promis. Raportul său este exact, cuprinzător şi concludent. Ca încheiere a predicii sale de pe munte. Isus i–a asemănat pe aceia care–l aud şi ascultă de cuvintele lui cu un bărbat înţelept care–şi construieşte casa pe un masiv stîncos şi a cărui casă poate ţine piept unei furtuni grele. Să ne străduim, deci, să corespundem acestui bărbat înţelept, trăind după principiile pe care le–a scos Isus în evidenţă — urmînd poruncile sale de a predica şi de a învăţa, porunci care ne–au fost păstrate nealterate în raportul lui Matei.