CORAZIN
Oraș aflat la mică distanță de capătul nordic al Mării Galileii. (Vezi IMAGINE, vol. 2, p. 739, engl.) În general este identificat cu Khirbet Kerazeh (Korazim), aflat la doar 3 km N-N-V de locul unde se consideră că a fost anticul Capernaum (Mt 11:23), orașul în care se pare că a locuit Isus în cei peste doi ani cât a durat serviciul său în Galileea. Corazinul a fost unul dintre orașele mustrate de Isus pentru lipsa lor de căință (Mt 11:21). Isus a arătat că avea să fie „vai” de locuitorii iudei ai Corazinului, care nu reacționau la mesajul său cu toate că, în acea perioadă, erau martori la „lucrări de putere” ce i-ar fi îndemnat la căință chiar și pe locuitorii păgâni ai Tirului și ai Sidonului. Astfel, în toamna anului 32 e.n., în ultima parte a serviciului său în Iudeea, când i-a trimis pe cei 70 de discipoli să predice, Isus a făcut referire la atitudinea lipsită de căință a locuitorilor Corazinului. Fără îndoială, el a vrut să sublinieze cât de mare era nenorocirea ce urma să se abată asupra orașelor nereceptive, împotriva cărora discipolii săi aveau ʻsă-și scuture praful de pe picioareʼ (Lu 10:10-16).