CORB

[ebr. ʽorév; gr. kórax]

Corbul este prima pasăre menționată concret în Biblie. (Ge 8:7) Este cea mai mare din familia corvidelor; măsoară aproximativ 60 cm lungime și are o anvergură a aripilor ce poate depăși 1 m. Penajul său lucios este de un negru intens (Cân 5:11), cu irizații albastru-metalice și violet și, uneori, cu o nuanță verzuie pe partea inferioară. Meniul său este extrem de variat: de la nuci, fructe de pădure și cereale până la rozătoare, reptile, pești și pui de pasăre. Deși câteodată atacă animale mici, tinere și slabe, corbul este în principal necrofag. Când mănâncă un stârv, de obicei începe cu ochii și alte părți moi, apoi spintecă abdomenul cu ciocul său puternic. (Pr 30:17) Corbul este un zburător excelent; el bate din aripi energic și constant sau se înalță fără efort, planând în cercuri ample, în timp de scrutează terenul de dedesubt pentru a găsi hrană. În căutarea sa neobosită după hrană, corbul străbate o suprafață neobișnuit de mare.

Potrivit naturaliștilor, corbul este o pasăre inteligentă, una dintre cele mai adaptabile și mai ingenioase. Având în vedere aceste caracteristici, precum și rezistența sa la zbor și capacitatea sa de a mânca aproape orice, inclusiv stârvuri, nu este surprinzător că prima pasăre trimisă de Noe afară din arcă atunci când apele Potopului au început să se retragă a fost un corb. Așa cum arată pasajul biblic, corbul a rămas în afara arcei, revenind doar pentru a se odihni. (Ge 8:5-7)

Potrivit legământului Legii, corbul era o pasăre necurată. (Le 11:13, 15; De 14:12, 14) Se consideră că expresiile „orice fel de” și „de orice fel” includ cioara și alte păsări din aceeași familie, precum cioara de semănătură, stăncuța și stăncuța alpină, care se găsesc în Palestina.

Spre deosebire de cioară, corbul își are habitatul în locuri pustii, deseori în regiuni montane sau chiar în deșerturi. El a fost enumerat de profetul Isaia printre viețuitoarele care aveau să populeze ruinele părăsite ale Edomului. (Is 34:11) De asemenea, corbul are obiceiul de a ascunde surplusul de hrană în crăpăturile stâncilor sau sub frunze. Deci nu a fost o întâmplare că Dumnezeu a folosit aceste păsări pentru a-i oferi în mod miraculos pâine și carne de două ori pe zi profetului Ilie, când acesta se ascundea în valea Cherit. (1Re 17:2-6)

Corbii își fac cuiburile pe stânci sau promontorii, precum și în copaci înalți; ei își aleg partenerul pe viață și sunt părinți grijulii. Iehova Dumnezeu, Cel care le oferă cele necesare tuturor creaturilor sale, i-a îndreptat atenția lui Iov asupra Sa prin următoarea întrebare: „Cine pregătește hrana pentru corb când puii lui strigă către Dumnezeu după ajutor și rătăcesc fiindcă nu este nimic de mâncare?”. (Iov 38:41) Și psalmistul a arătat că hrana pe care o aduc aceste păsări de la mare depărtare pentru a potoli strigătele puilor flămânzi se datorează grijii iubitoare a Creatorului. (Ps 147:7-9) Iar Isus a menționat corbii într-un context similar pentru a-și asigura continuatorii că Acela care are grijă de aceste păsări va satisface cu siguranță necesitățile slujitorilor săi. (Lu 12:24; compară cu Ps 104:27, 28; Mt 6:26)

Fără îndoială, datorită mărimii sale impresionante, culorilor sale sumbre și croncănitului său sinistru, popoarele păgâne din Antichitate considerau corbul un semn de rău augur și un prevestitor al morții. Pentru greci, corbul – îndrăzneț și adesea impertinent – era o pasăre profetică, probabil datorită vicleniei și inteligenței lui. Era pasărea sacră a zeului Apolo și a unui ordin oracular de preoți, unii dintre aceștia purtând veșminte negre.

În zilele judecătorului Ghedeon, un prinț al Madianului se numea Oreb, care înseamnă „Corb”. (Ju 7:25)