Ton de conversaţie

CÂND stau de vorbă cu prietenii, oamenii sunt de obicei degajaţi. Cuvintele le vin spontan. Unii sunt mai dinamici, alţii, mai rezervaţi. Însă şi într-un caz şi în altul naturaleţea conversaţiei este plăcută.

Când ne adresăm însă unei persoane necunoscute, nu e indicat să-i vorbim prea familiar sau prea liber. De fapt, în unele culturi, orice conversaţie cu un străin începe potrivit unor reguli de etichetă. Apoi, după ce i se arată respectul cuvenit, se poate trece, cu discernământ, de la un ton oficial la unul mai amical, de conversaţie.

Trebuie să fii deosebit de atent şi când vorbeşti de pe podium. Un stil prea familiar ştirbeşte demnitatea unei întruniri creştine şi seriozitatea lucrurilor spuse. În unele limbi, există formule de adresare speciale pentru persoanele în vârstă, profesori, oficialităţi sau rude (observă expresiile folosite în Faptele 7:2 şi 13:16). Când vorbim cu partenerul conjugal sau cu un prieten apropiat, folosim alte formule de adresare. Chiar dacă vorbirea noastră de pe podium n-ar trebui să sune prea oficial, ea nu trebuie să fie nici lipsită de respect.

Există însă anumiţi factori care pot face ca expunerea să sune exagerat de rigid sau de oficial. Unul dintre aceştia este structura frazei. O problemă apare când oratorul încearcă să repete exact cuvintele de pe pagina tipărită. De obicei, limbajul oral se deosebeşte net de cel scris. Este adevărat că oratorii folosesc, în pregătirea unei cuvântări, anumite publicaţii. De obicei, discursul are la bază o schiţă tipărită. Dar, dacă în timpul cuvântării foloseşti cuvintele din publicaţie sau citeşti direct de pe schiţă, nu te vei putea exprima pe un ton de conversaţie. Pentru a-i da discursului tău o notă de naturaleţe, încearcă să te exprimi cu propriile-ţi cuvinte şi să eviţi frazele stufoase.

Un alt factor îl reprezintă variaţiile de ritm. Vorbirea rigidă şi oficială se caracterizează printr-o înşiruire de cuvinte şi printr-un ritm constant. Într-o conversaţie obişnuită există variaţii de ritm şi pauze frecvente, mai scurte sau mai lungi.

Desigur, când te adresezi unui public numeros, ar trebui să foloseşti, pe lângă stilul de conversaţie, un volum mai ridicat, o intensitate mai mare a vocii şi un entuziasm sporit, astfel încât să captezi atenţia celor ce te ascultă.

Pentru a avea şi în ministerul de teren un ton de conversaţie adecvat, trebuie să te obişnuieşti să vorbeşti corect în fiecare zi. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ai studii superioare. Este totuşi necesar să cultivi bune deprinderi de vorbire care să-i determine pe ceilalţi să te asculte cu respect. Având în vedere cele discutate, stabileşte care dintre sugestiile de mai jos ţi-ar putea fi utile în conversaţiile tale zilnice.

1. Evită expresiile greşite din punct de vedere gramatical sau pe acelea care te-ar putea eticheta drept o persoană cu o conduită contrară principiilor divine. În armonie cu sfatul din Coloseni 3:8, evită limbajul vulgar. Poţi folosi însă un limbaj colocvial, întrucât nu este supărător. Expresiile colocviale, deşi populare, sunt acceptate de normă.

2. Nu întrebuinţa aceleaşi cuvinte sau expresii pentru fiecare idee pe care vrei s-o transmiţi. Învaţă să foloseşti cuvinte care să-ţi exprime clar gândurile.

3. Nu repeta inutil ceea ce ai spus deja. Fă-ţi mai întâi ordine în minte şi abia după aceea vorbeşte.

4. Nu înăbuşi ideile valoroase printr-o exprimare stufoasă. Obişnuieşte-te să exprimi clar şi concis ideea care vrei să fie reţinută.

5. Vorbeşte pe un ton plin de respect.