Accentuare corespunzătoare

CÂND vorbeşti sau citeşti ceva cu voce tare, este important să pronunţi în mod corect fiecare cuvânt şi să accentuezi cuvintele-cheie şi expresiile importante în aşa fel încât ideile să fie clare.

A accentua corespunzător nu înseamnă a rosti mai puternic câteva cuvinte, ci a scoate în evidenţă cuvintele potrivite. Dacă nu sunt accentuate cuvintele potrivite, s-ar putea ca publicul să nu prindă sensul celor spuse şi, prin urmare, să se gândească la altceva. Chiar dacă materialul este instructiv, o expunere în care nu sunt accentuate cuvintele potrivite nu-i va putea încuraja cum trebuie pe cei ce o ascultă.

Accentuarea se realizează în mai multe moduri: printr-un volum mai ridicat al vocii, printr-o trăire mai intensă, printr-o exprimare mai lentă, printr-o pauză făcută înainte sau după o afirmaţie (sau şi înainte şi după) şi prin gesturi şi mimică. În unele limbi, accentuarea se poate realiza şi printr-o ridicare sau o coborâre a tonului. Pentru a hotărî care este cea mai potrivită modalitate de accentuare, trebuie să ţii cont de materialul pe care urmează să-l prezinţi şi de împrejurări.

Când te gândeşti ce cuvinte trebuie să accentuezi, ia în considerare următoarele aspecte: 1) Cuvintele care trebuie accentuate nu sunt determinate doar de fraza în sine, ci şi de context. 2) Accentuarea poate fi folosită pentru a indica începutul unei idei noi — un aspect important sau o schimbare în şirul logic al ideilor — sau pentru a marca încheierea unei argumentaţii. 3) Un orator poate folosi accentuarea pentru a-şi exprima sentimentele faţă de un anumit subiect. 4) O accentuare corespunzătoare poate scoate în evidenţă ideile principale ale cuvântării.

Pentru a putea urmări aceste aspecte ale accentuării corecte, un orator sau un cititor public trebuie să înţeleagă bine materialul şi să dorească din tot sufletul ca publicul să şi-l însuşească. Referitor la instruirea de care s-a bucurat poporul în zilele lui Ezra, Neemia 8:8 spune: „Ei citeau tare şi clar din cartea Legii lui Dumnezeu şi-i dădeau sensul, ca să-i facă să înţeleagă citirea“. Este clar că cei care au citit şi au explicat Legea lui Dumnezeu cu acea ocazie au înţeles cât de important era să-şi ajute auditoriul să prindă sensul celor citite, să reţină învăţăturile şi să le pună în practică.

O posibilă problemă. Majoritatea oamenilor se pot face bine înţeleşi în conversaţiile obişnuite. Dar, când citesc un material scris de altcineva, nu ştiu ce cuvinte sau expresii să accentueze. Ce ar putea face? Trebuie să înţeleagă bine materialul, ceea ce pretinde însă un studiu atent. Aşadar, dacă ţi se repartizează citirea unui material la întrunirile congregaţiei, va trebui să te pregăteşti cu conştiinciozitate.

Unii nu accentuează cuvintele în funcţie de sens, ci „periodic“, adică la intervale regulate, fără să ţină cont dacă accentuarea are sau nu sens. Alţii accentuează cuvintele de legătură, intonând exagerat prepoziţiile sau conjuncţiile. Când nu conferă claritate ideii, accentuarea riscă să devină un tic verbal.

În dorinţa de a accentua cuvintele-cheie, unii oratori ridică tonul atât de mult încât auditoriul are impresia că este certat. Bineînţeles, o asemenea metodă dă rareori rezultate bune. Dacă accentuarea nu este firească, ascultătorii pot avea impresia că oratorul îi desconsideră. Este mult mai bine să li te adresezi în spiritul iubirii şi să-i ajuţi să înţeleagă că ceea ce spui este logic şi se bazează pe Scripturi!

Cum poţi face îmbunătăţiri. În general, cei ce accentuează incorect nu sunt conştienţi de problema lor şi este necesar, prin urmare, să li se atragă atenţia. Dacă şi tu trebuie să faci îmbunătăţiri în acest domeniu, supraveghetorul şcolii este gata să te ajute. Ai putea chiar să apelezi la un frate care este bun orator. Roagă-l să te asculte cu atenţie în timp ce citeşti şi vorbeşti, şi să-ţi dea apoi sugestii.

La început, consilierul ţi-ar putea sugera să exersezi folosindu-te de un articol din Turnul de veghere. Îţi va spune, cu siguranţă, să analizezi fiecare frază ca să identifici cuvintele sau expresiile ce trebuie accentuate pentru a-i înţelege sensul. Ar putea să-ţi amintească să fii foarte atent la cuvintele scrise cu litere cursive. Să nu uiţi că între termenii unei fraze există o strânsă legătură. Deseori este necesară accentuarea unui grup de cuvinte, nu doar a unui singur cuvânt. Deoarece, în unele limbi, semnele diacritice indică locul unde trebuie pus accentul, cursanţii pot fi încurajaţi să acorde o mai mare atenţie acestor semne.

Următorul pas este examinarea contextului. Consilierul te va îndemna, probabil, să analizezi întregul context, nu doar o frază. Care este ideea principală a paragrafului? Cum te poate ea ajuta să stabileşti ce cuvinte să accentuezi în fiecare frază? Observă titlul articolului şi subtitlul scris cu caractere aldine care precedă fragmentul pe care-l analizezi. Ce legătură au acestea cu expresiile pe care le alegi spre accentuare? Trebuie să ţii cont de aceşti factori. Însă fii atent să nu accentuezi prea multe cuvinte.

Indiferent că vorbeşti liber sau că citeşti, consilierul ar putea să te îndemne să ţii seama şi de firul logic al textului când stabileşti locul corect al accentului. Trebuie să ştii bine când se sfârşeşte argumentaţia sau când se trece de la o idee importantă la alta. Cei din auditoriu vor aprecia dacă în timpul expunerii îi vei face atenţi la aceste treceri. Astfel, ai putea pune accentul pe unele cuvinte ca: în primul rând, apoi, în sfârşit, deci şi aşadar.

Consilierul îţi va indica şi ideile pe care trebuie să le prezinţi cu mai multă trăire. Vei putea transmite trăire accentuând cuvinte ca: foarte, absolut, în nici un caz, este de neconceput, important şi întotdeauna. Dacă vei proceda astfel, vei insufla auditoriului aceleaşi sentimente. Informaţii suplimentare cu privire la acest subiect vei găsi în lecţia nr. 11, „Căldură şi sentiment“.

Pentru a folosi cât mai corect emfaza semantică, vei fi încurajat să cunoşti bine ideile principale pe care vrei să le reţină auditoriul. Acest subiect va fi mai pe larg dezbătut din perspectiva citirii publice în lecţia nr. 7, „Accentuarea ideilor principale“, şi din perspectiva oratoriei, în lecţia nr. 37, „Evidenţierea ideilor principale“.

Dacă vrei într-adevăr să-ţi îmbunătăţeşti calitatea ministerului de teren, fii deosebit de atent la modul în care citeşti textele biblice. Întreabă-te mereu: De ce citesc acest text? Ca învăţător, nu este de ajuns să citeşti corect cuvintele. S-ar putea ca nici citirea cu însufleţire a unui text să nu fie suficientă. Dacă-i răspunzi cuiva la o întrebare sau dacă-i explici un adevăr fundamental, este recomandabil să accentuezi în versetul folosit acele cuvinte sau expresii care susţin ideea în discuţie. Altminteri, persoana s-ar putea să nu sesizeze ceea ce vrei să spui.

Întrucât accentuarea implică intonarea mai puternică a anumitor cuvinte şi expresii, vorbitorul lipsit de experienţă ar putea avea tendinţa de a rosti cuvintele cu prea multă forţă. Rezultatul va fi oarecum asemănător efectului produs de notele interpretate de cineva care învaţă să cânte la un instrument. După mai multe repetiţii însă, „notele muzicale“ se vor contopi cu întregul, devenind o „melodie“ de o mare sensibilitate.

După ce-ţi vei însuşi noţiunile de bază, vei putea învăţa din experienţa vorbitorilor calificaţi. Vei ajunge să înţelegi efectul pe care îl pot produce diversele grade de accentuare şi valoarea lor în transmiterea clară a sensului. Accentuând corect cuvintele, vei deveni un cititor şi un orator eficient.

Nu te mulţumi să-ţi însuşeşti doar câteva noţiuni despre accentuarea cuvintelor. Pentru a te exprima cu eficienţă, aprofundează această calitate oratorică până când o vei stăpâni bine şi vei ajunge să accentuezi firesc cuvintele.