Pauze adecvate

INDIFERENT că ţii o cuvântare sau că porţi o conversaţie, pauzele corect plasate sunt de mare importanţă. Fără pauze, vorbirea noastră ar părea fără noimă, în nici un caz o exprimare clară a gândurilor. Pauzele vor conferi claritate vorbirii şi vor face ca ideile principale să creeze o impresie de neşters asupra auditoriului.

Cum poţi stabili momentul potrivit pentru a face o pauză şi cât de lungă trebuie să fie ea?

Pauza cerută de punctuaţie. Punctuaţia este un element esenţial al limbii scrise. Rolul ei este de a indica diferitele tipuri de propoziţii: enunţiative sau interogative. În unele limbi, printre care şi româna, semnele de punctuaţie marchează citatele ori indică raporturile dintre părţile de vorbire ale unei propoziţii sau dintre propoziţiile unei fraze. Când citim în gând, noi observăm aceste semne de punctuaţie. Dar, când citim cu voce tare pentru alţii, inflexiunile vocii noastre trebuie să redea cât mai bine fiecare semn de punctuaţie din textul tipărit (pentru informaţii suplimentare, vezi lecţia nr. 1, „Citire corectă“). Nerespectarea pauzelor cerute de punctuaţie îngreunează înţelegerea textului citit sau poate chiar denatura sensul.

Alături de punctuaţie, modul în care sunt exprimate ideile într-un enunţ contribuie şi el la marcarea corespunzătoare a pauzelor. Un celebru muzician spunea la un moment dat: „Nu interpretez notele mai bine ca alţi pianişti. Secretul e în pauzele dintre note. Da, în asta constă arta!“ La fel e şi în vorbire. Folosirea corespunzătoare a pauzelor va conferi frumuseţe şi sens prezentării tale bine pregătite.

Când te pregăteşti pentru a citi în public, ar fi bine să faci însemnări pe textul tipărit. Trage o liniuţă verticală acolo unde trebuie să faci o pauză scurtă, şi două linii verticale apropiate pentru pauzele mai lungi. Dacă anumite formulări ţi se par greoaie şi faci de fiecare dată pauze greşite, subliniază cu creionul toate cuvintele care îţi creează dificultăţi. Apoi citeşte fraza respectivă de la început la sfârşit. Acest procedeu este folosit de mulţi oratori experimentaţi.

De regulă, în vorbirea curentă pauzele nu ridică nici o problemă deoarece ideile pe care doreşti să le transmiţi îţi sunt bine cunoscute. Dacă ai însă obiceiul de a face pauze la intervale regulate de timp, indiferent de logica textului, vorbirea ta va fi lipsită de viaţă şi de claritate. Sugestii pentru îmbunătăţirea acestui aspect sunt date în lecţia nr. 4, „Cursivitate“.

Pauza între idei. Când treci de la o idee principală la alta, pauza îi poate da auditoriului posibilitatea de a medita, de a se pregăti mental pentru ceea ce urmează, de a sesiza cursul ideilor, precum şi de a anticipa ideea care urmează a fi prezentată. Când treci de la o idee la alta, pauzele sunt tot atât de importante ca şi încetinirea pasului când dai colţul unei străzi.

Unul dintre motivele pentru care anumiţi oratori sar de la o idee la alta fără să facă pauză este faptul că încearcă să cuprindă prea mult material. În cazul altora, această obişnuinţă este o reflectare a limbajului lor curent; probabil că şi cei din jurul lor vorbesc la fel. Acesta nu este însă un limbaj adecvat unui mod de predare eficient. Dacă ai de spus ceva demn de auzit şi de reţinut, fă-ţi timp să expui clar ideile. Reţine că pauzele sunt esenţiale în transmiterea clară a ideilor.

Dacă urmează să ţii o cuvântare pe baza unei schiţe, trebuie să-ţi structurezi în aşa fel materialul, încât să ştii foarte bine unde să faci pauză pentru a delimita ideile principale. Dacă va trebui să citeşti un manuscris, însemnează-ţi locurile unde se trece de la o idee principală la alta.

De obicei, pauzele care scot în evidenţă trecerea de la o idee la alta sunt mai lungi decât cele marcate de semnele de punctuaţie, dar nu atât de lungi încât să tărăgăneze expunerea. Dacă aceste pauze sunt prea lungi, vor da impresia că nu eşti bine pregătit şi că nu ştii ce vrei să spui în continuare.

Pauze menite să accentueze. Sunt adeseori pauze de efect, adică pauze care precedă sau succedă o propoziţie enunţiativă sau una interogativă rostită cu o anumită intensitate. Pauzele de acest gen îi dau auditoriului posibilitatea să mediteze la lucrurile pe care tocmai le-a auzit sau, din contră, îl pregătesc pentru ceea ce urmează. Ele nu produc acelaşi efect. Apelează la cea mai potrivită. Ţine cont şi de faptul că pauzele pentru accentuare nu trebuie folosite decât în cazul unor afirmaţii deosebit de importante. În caz contrar, valoarea acestor enunţuri se pierde.

Când a citit cu voce tare din Scripturi în sinagoga din Nazaret, Isus a folosit în mod eficient pauzele. Mai întâi, el a citit din sulul profetului Isaia versetele indicate spre lectură. Dar, înainte de a le explica, el a înfăşurat sulul, i l-a înapoiat slujitorului şi s-a aşezat. Apoi, în timp ce toţi cei din sinagogă se uitau ţintă la el, Isus a spus: „Astăzi s-a împlinit acest cuvânt din Scripturi pe care tocmai l-aţi auzit“. — Luca 4:16–21.

Pauze cerute de situaţie. Uneori se pot ivi situaţii când eşti nevoit să faci pauze în vorbire. De exemplu, în timp ce discuţi cu cineva în lucrarea de predicare, ai putea fi obligat să-ţi întrerupi conversaţia din cauza zgomotului produs de maşini sau a plânsetului unui copil. Dacă zgomotul ce se produce la un moment dat în timpul întrunirii nu este prea mare, ai putea să ridici volumul vocii şi să-ţi continui prezentarea. Dar, dacă zgomotul se intensifică, trebuie să faci o pauză deoarece, oricum, auditoriul nu va mai auzi nimic. Foloseşte, aşadar, în mod eficient pauzele, ajutându-i pe cei din auditoriu să beneficieze din plin de ideile frumoase pe care doreşti să li le împărtăşeşti.

Pauze care cer un răspuns. Chiar dacă ţii o cuvântare la care auditoriul nu participă cu răspunsuri, este important să le laşi timp celor prezenţi să-şi răspundă în gând. Dacă pui întrebări care îndeamnă la reflecţie, dar nu faci o pauză suficient de lungă, întrebările îşi vor pierde din valoare.

Evident, pauzele sunt importante nu numai când vorbeşti de pe podium, ci şi când depui mărturie. Se pare că unii nu fac niciodată pauze. Dacă asta e şi problema ta, străduieşte-te să cultivi această calitate oratorică. În felul acesta, vei putea să comunici mai bine cu alţii şi vei fi mai eficient în ministerul de teren. Pauza este un moment de tăcere, iar tăcerea — după cum bine s-a spus — are rolul de a înlătura monotonia, de a accentua, de a atrage atenţia şi de a linişti auzul.

Orice conversaţie presupune un schimb de idei între două sau mai multe persoane. Unii vor fi mai înclinaţi să te asculte dacă şi tu îi asculţi şi eşti interesat de ceea ce spun. Aceasta îţi cere să faci pauze suficient de lungi pentru a le da posibilitatea să se exprime.

În ministerul de teren, mărturia noastră este deseori mai eficientă când îmbracă forma unei conversaţii. Mulţi Martori consideră că, după formulele de salut obişnuite, este deosebit de util să-şi prezinte subiectul şi să pună o întrebare. Ei fac apoi o pauză pentru a-i permite locatarului să răspundă şi-l ascultă cu atenţie. În timpul conversaţiei, îi dau interlocutorului de mai multe ori ocazia să se exprime. Ei ştiu că îi pot fi de mai mare ajutor dacă îi cunosc părerea faţă de problema în discuţie. — Prov. 20:5.

Dar nu toată lumea va reacţiona favorabil. Totuşi, situaţiile neplăcute nu l-au împiedicat pe Isus să facă pauze suficient de lungi pentru a le da ocazia să vorbească chiar şi adversarilor săi (Mar. 3:1–5). Dacă îi vom da şi interlocutorului nostru posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere, îl vom stimula să gândească şi să ne spună ceea ce are pe suflet. De fapt, unul dintre obiectivele serviciului nostru sacru este chiar acela de a sensibiliza inima oamenilor, prezentându-le chestiunile capitale din Cuvântul lui Dumnezeu în privinţa cărora trebuie să ia decizii. — Evr. 4:12.

Folosirea corectă a pauzelor în serviciul de predicare este într-adevăr o artă. Când pauzele sunt bine plasate, ideile transmise sunt mai clare şi, deseori, se întipăresc mai adânc în mintea celor ce le aud.