Drepneaua, o zburătoare iute
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA
UNA DINTRE CELE MAI RAPIDE CREATURI de pe pământ zboară iute prin aer. Este o pasăre mică (cântăreşte doar câteva zeci de grame), cu aripi în formă de seceră. Însă ea poate să zboare cu viteze mari. „Se spune că drepnelele pot atinge în zbor viteze de peste 160 km/h“, se spune în The Encyclopedia Americana.
Zborul drepnelelor pare uşor, ca şi cum n-ar depune nici un efort când zboară spre înaltul cerului; ele se întorc şi se înclină la viteze ameţitoare când se află în căutare de insecte. Drepnelele sunt cele mai „aeriene“ păsări: îşi prind hrana, mănâncă, beau, adună materiale pentru construirea cuibului şi chiar se împerechează în timpul zborului. Ele petrec atât de mult timp în zbor, încât cei care le-au observat în timpurile antice au crezut că drepnelele cuibăresc în cer, undeva pe nori, nevăzute de nimeni. Unele drepnele pot sta în aer până la nouă luni pe an. Se pare că aceste micuţe păsări care ne uimesc pot chiar dormi în timpul unui zbor planat!
Proiectate pentru zbor
Drepnelele sunt nişte minunăţii în ce priveşte forma aerodinamică. Ele au aripile în formă de semilună, curbate spre spate. Aceste aripi (proiectate eficient pentru zbor) elimină o mare parte din rezistenţa la înaintare care încetineşte zborul în cazul majorităţii păsărilor. Când se află în zbor, ele prind viteză alternând bătăile rapide şi scurte din aripi cu zboruri planate de scurtă durată.
Manevrabilitatea lor deosebită se datorează în parte faptului că în zbor ele pot să bată cu o aripă mai rapid decât cu cealaltă. Deoarece nu bat din aripi în acelaşi timp, ci puţin defazat, drepnelele reuşesc să facă întoarceri bruşte fără să reducă viteza. Acest lucru le permite să atingă o viteză mare când se rotesc pentru a prinde din zbor insecte cu gura lor care se deschide larg. Drepnelele trebuie să consume mari cantităţi de insecte ca să asigure necesarul uriaş de energie pentru păstrarea ritmului rapid al vieţii lor. Aceste zburătoare iuţi pot parcurge zilnic sute de kilometri în căutarea insectelor.
Înfăţişarea umilă a drepnelei contrastează cu capacităţile ei remarcabile de zbor. Nici masculul, nici femela nu impresionează prin nimic în ce priveşte înfăţişarea, cele mai multe dintre drepnele având coloritul gri-cenuşiu sau maroniu. Pe tot globul există multe specii de drepnele, putând fi observate îndeosebi în regiunile tropicale şi subtropicale. Pe timpul iernii, drepnelele care cuibăresc în emisfera nordică migrează în zonele calde, aflate la o distanţă de mii de kilometri.
Cuiburi din „lipici“
Drepnelele îşi fac cuibul folosind un material de construcţie foarte neobişnuit — propria lor salivă! Ele au glande salivare specializate, putând produce mari cantităţi de salivă ce acţionează ca un liant pentru materialele folosite la construirea cuibului.
Drepnelele nu coboară aproape niciodată pe sol şi nici nu pot sta cocoţate pe rămurele, aşa cum fac celelalte păsări. Laba piciorului este micuţă, asemănătoare unui cârlig, iar picioarele sunt atât de scurte, încât pasărea nu se poate ridica destul de mult pentru a putea efectua o bătaie completă din aripi. Cu toate acestea, laba piciorului este ideală pentru a se agăţa pe suprafeţe verticale, cum ar fi stânci, pereţii peşterilor şi zidurile clădirilor. Când vine vremea pentru a-şi construi cuibul, drepneaua nu poate să adune frunze, beţişoare sau noroi de pe sol, aşa cum fac de obicei celelalte păsări. Ea trebuie să le adune într-un alt mod.
Drepneaua de horn adună rămurele în timp ce zboară rapid printre ramurile unui copac, prinzând bine o rămurea şi rupând-o din viteză datorită inerţiei. Apoi ea lipeşte rămurele la un loc, cimentându-le, cu saliva ei vâscoasă, pe o suprafaţă verticală. Drepneaua americană de palmier se mişcă iute prin aer, înhăţând fire de păr, pene, bucăţi de bumbac şi alte materiale uşoare care zboară prin aer. Pe lângă toate acestea ea îşi foloseşte şi saliva la construirea cuibului.
Altei drepnele (salangana cu turtiţă albă) i se mai spune drepneaua cu cuib comestibil, şi aceasta pe bună dreptate. Cuibul ei este făcut aproape în întregime din propria-i salivă care s-a întărit. Timp de secole, saliva care intră în componenţa acestor cuiburi a fost folosită ca principal ingredient al delicioasei supe de „cuib de rândunele“, servită în Orient. Se spune că anual se folosesc milioane de cuiburi pentru această delicatesă a artei culinare.
Unul dintre cele mai interesante cuiburi este cel al drepnelei africane de palmier, care este făcut din salivă, asemănătoare lipiciului. Această micuţă pasăre lipeşte o mică perniţă de pene pe dosul unei frunze de palmier. Atârnând cu gura în jos, cuibul este adesea bătut de vânturi puternice. Cum stă micuţul ou în cuib? David Attenborough explică acest lucru în cartea sa Trials of Life (Încercările vieţii): „Pare aproape imposibil ca singurul ou să poată sta în micuţul cuib. Da, în mod sigur ar cădea dacă pasărea n-ar lipi nu numai cuibul de frunză, ci şi oul de cuib“. Atât cuibul, cât şi oul sunt bine fixate de frunza de palmier, iar părinţii se prind cu ghearele de marginea cuibului şi clocesc oul pe rând. După ce iese din ou, puiul se prinde bine de cuibul bătut de vânt până când îi cresc penele, după care îşi ia zborul.
Miile de drepnele care zboară cu mare viteză în vârtejuri şi care ciripesc zgomotos de parcă ar fi emoţionate oferă privirilor un spectacol încântător. Urmărindu-le de jos, te simţi cuprins de admiraţie în faţa libertăţii de zbor de care se bucură ele, precum şi de un sentiment de apreciere pentru minunatul proiect care denotă inteligenţă. Într-adevăr, nu este deloc greu de remarcat agilitatea acestei zburătoare iuţi, o acrobată a aerului!
[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]
Drepneaua mare
Drepneaua neagră
[Provenienţa ilustraţiei]
Animale/Jim Harter/Dover Publications, Inc.
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Drepneaua de horn
[Provenienţa fotografiei]
© Robert C. Simpson/Visuals Unlimited
[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]
© D. & M. Zimmerman/VIREO