Dintr-un leu care rage am devenit un miel blând
RELATARE DE ENRIQUE TORRES JR
M-AM născut în 1941, în Puerto Rico, o insulă din arhipelagul Antilelor, unde cea mai vorbită limbă este spaniola. Părinţii mei erau de condiţie umilă. Ei erau romano-catolici, însă nu au primit nici o instruire religioasă. Prin urmare, nici surorile mele, nici fratele meu (care a murit când era mic) şi nici eu n-am primit vreo instruire religioasă, iar la biserică am fost duşi de puţine ori.
În 1949, familia mea a plecat din Puerto Rico, mutându-se în Statele Unite. Ne-am stabilit în oraşul New York, în cartierul East Harlem, cunoscut şi ca El Barrio. Aici am stat până în 1953. Mi-a fost foarte greu să mă adaptez la limba engleză. Din cauza acestei bariere lingvistice, am fost cuprins de sentimente de incompetenţă.
Influenţe spre o atitudine rebelă
Apoi familia mea s-a mutat în cartierul Prospect Heights din Brooklyn. În această perioadă, la îndemnul prietenilor, am intrat într-o bandă de cartier. Mai târziu am fost numit comandantul acesteia. După aceea am devenit conducătorul altei bande, care fura maşini. De asemenea, strângeam pentru agenţii de pariuri din cartier datoriile făcute la jocurile de noroc ilegale. Apoi am trecut la spargeri şi, până la vârsta de 15 ani, am fost arestat de mai multe ori. La această vârstă am abandonat şcoala.
La 16 ani, ca urmare a unei negocieri judiciare autorităţile m-au exilat pentru cinci ani în Puerto Rico. Am fost trimis la bunicul meu. Acesta era un ofiţer de poliţie ieşit la pensie, cunoscut şi respectat de oameni. Însă, după un an, bunicul m-a trimis înapoi la Brooklyn, deoarece luasem parte la încăierări între beţivi, mă asociasem cu persoane cu o atitudine condamnabilă şi comisesem mai multe spargeri.
Rolul pe care l-a avut tatăl meu
Când m-am întors la New York, am aflat că tatăl meu începuse să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Însă viaţa mea se îndrepta în direcţie opusă. Am continuat să duc o viaţă în care n-am ţinut cont de Dumnezeu şi am început să mă droghez şi să mă îmbăt. Am intrat într-o bandă care comitea spargeri şi jafuri armate, şi, ca urmare, în 1960 am fost arestat. Am fost găsit vinovat şi am fost condamnat la trei ani închisoare.
În 1963 am beneficiat de eliberare condiţionată. Nu după mult timp am fost arestat din nou pentru o spargere şi am stat doi ani într-o închisoare de pe Rikers Island, din New York. În 1965 am fost eliberat. Însă în acelaşi an am fost arestat pentru crimă. Ce atitudine feroce, asemănătoare cu a unui leu, ajunsesem să manifest!
Instanţa m-a condamnat la 20 de ani închisoare, fiind trimis la închisoarea din Dannemora, un oraş aflat în nordul statului New York. Aici am ajuns să mă implic în activităţile deţinuţilor.
Dar, aşa cum am menţionat mai înainte, tatăl meu studia Scripturile cu Martorii lui Iehova. După un timp, s-a botezat şi apoi a slujit ca bătrân într-o congregaţie din Harlem. El m-a vizitat de multe ori la închisoare şi mi-a vorbit întotdeauna despre Dumnezeu, despre numele său şi despre scopul său.
Când eram însă în închisoarea din Dannemora, am intrat într-un grup de cămătari, care împrumutau bani luând dobânzi excesiv de mari. În această perioadă, mai exact în 1971, la o închisoare din statul New York, şi anume la Attica Correctional Facility, a izbucnit o revoltă. Această revoltă a ajuns să fie subiectul de pe prima pagină a multor ziare. Ştirea a fost transmisă în toată lumea de către posturile de radio şi de televiziune. După acest eveniment, pentru a împiedica izbucnirea unei revolte şi în închisoarea din Dannemora, directorul închisorii s-a gândit să-i aleagă dintre deţinuţi pe aceia care ar putea avea o influenţă rea asupra celorlalţi deţinuţi şi să-i izoleze în unităţi speciale de detenţie.
Din 2 200 de prizonieri am fost izolaţi circa 200. După cercetări suplimentare, unii au fost bătuţi crunt. În plus, ni s-au pus droguri în mâncare, acest lucru făcând parte din ceea ce era numit „tratament de modificare a comportamentului“.
Nu era pentru prima dată când eram pus la izolare pentru indisciplină. Însă pentru prima oară eram victima unui asemenea tratament crud, iar acest lucru m-a afectat profund. Mi s-au pus cătuşe la mâini şi la picioare şi am fost bătut crunt de mai multe ori de către gardieni. În plus, a trebuit să îndur în permanenţă insultele celorlalţi, care îşi băteau joc de naţionalitatea mea. Deoarece am fost umilit şi bătut, în perioada de izolare (aproximativ de trei luni) am ajuns să nu mai mănânc aproape deloc. Slăbisem în jur de 23 de kilograme.
Când tatăl meu a cerut informaţii în legătură cu starea sănătăţii mele care se înrăutăţise, conducerea închisorii nu i-a dat nici un răspuns. Acest lucru m-a făcut să mă simt deznădăjduit şi, ca urmare, am apelat în scris la politicieni, cerându-le ajutorul în legătură cu acest tratament nedrept la care eram supus.
Tatăl meu a mers de repetate ori la redacţiile ziarelor, vorbindu-le despre bătăile şi umilinţele la care erau supuşi deţinuţii aflaţi în unităţile speciale de detenţie, precum şi despre faptul că li se puneau droguri în mâncare. Un singur ziar, şi anume Amsterdam News, a răspuns la apelurile tatălui meu, publicând un articol despre condiţiile deplorabile din închisoare. În plus, tata a mers de mai multe ori la comisarul care răspundea de penitenciarele din Albany, statul New York, şi de fiecare dată i s-a spus că eram închis într-o unitate obişnuită de detenţie. Raportul meu referitor la condiţiile din închisoare adresat politicienilor a fost ignorat. Mă simţeam mai deznădăjduit ca oricând, întrucât se părea că nu mai aveam unde să mă îndrept pentru ajutor.
În acest timp mi-am adus aminte de unele lucruri despre care îmi vorbise tatăl meu. M-am hotărât să mă rog lui Dumnezeu pentru ajutor.
Mă îndrept spre Dumnezeu
Înainte de a mă ruga, mi-am adus aminte de repetatele îndemnuri ale tatălui meu de a mă ruga nu la Isus, ci la Tatăl lui Isus, al cărui nume este Iehova. M-am prosternat în celula mea şi mi-am exprimat regretul profund în legătură cu calea de viaţă pe care o alesesem, din cauza căreia îmi petrecusem mai mult de jumătate din viaţă în închisoare. L-am implorat cu sinceritate pe Iehova să mă ajute să ies din această situaţie, fiind acum conştient că numai el mai putea să mă elibereze din situaţia dificilă în care mă aflam.
Nu ştiu cât timp m-am rugat, însă mi-am revăzut tot trecutul şi, plin de căinţă, i-am cerut lui Iehova să mă ierte. I-am promis că mă voi strădui să învăţ mai multe despre el. Nu după mult timp am fost scos din acea celulă izolată, asemenea unei temniţe subterane, fiind trimis alături de ceilalţi deţinuţi. Aceasta a pus capăt grevei foamei pe care o făcusem.
Pentru a mă ţine de promisiunea mea de a afla mai multe despre Iehova, am început să citesc New World Translation of the Holy Scriptures (Sfintele Scripturi — Traducerea Lumii Noi). Unul dintre lucrurile care mi-au atras atenţia în legătură cu această traducere a Bibliei a fost coperta ei verde. Această culoare m-a atras deoarece hainele, celulele, pereţii şi coridoarele din închisoare erau toate gri, un gri care te deprima. Mai târziu, spre uimirea mea, această culoare a fost schimbată în verdele pădurii. Culoarea a fost adoptată de Departamentul Penitenciarelor după ce avusese loc acea revoltă în închisoarea din Attica.
Am început să citesc şi unele articole din revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! pe care tatăl meu s-a îngrijit să mi le trimită. Am fost profund impresionat citind experienţele atâtor Martori ai lui Iehova care fuseseră în închisoare pentru că nu au renunţat la credinţa lor şi care trecuseră prin situaţii mai grele decât cea în care mă aflam eu. În aceste reviste se vorbea despre persoane care nu comiseseră nici o crimă, dar care au suferit pe nedrept deoarece i-au rămas fidele lui Dumnezeu. În schimb, eu sufeream pentru că meritam. Aceste experienţe mi-au mişcat inima şi m-am simţit îndemnat să învăţ mai multe despre Iehova şi despre poporul său.
În cele din urmă, după un an, m-am prezentat în faţa comisiei care analiza cererile de eliberare condiţionată. Cazul meu a fost revăzut, inclusiv perioada grea petrecută în acea unitate specială de detenţie. Am fost bucuros când am aflat că urma să beneficiez de eliberare condiţionată în 1972.
După două săptămâni de la eliberarea mea, am asistat la o întrunire ţinută la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova din cartierul Spanish Harlem. Însă mă simţeam încă nedemn să mă asociez cu poporul său. În plus, mai aveam multe de învăţat despre Iehova, despre organizaţia sa şi despre poporul său. De asemenea, aveam nevoie de timp ca să mă adaptez din nou vieţii din societate, după lunga perioadă de timp petrecută în închisoare.
Din nefericire, nu m-am putut lăsa de vechile mele practici. M-am îndreptat din nou spre droguri, delicte şi un mod de viaţă care nu ţinea cont de Dumnezeu. În cele din urmă, am fost din nou condamnat, de data aceasta la 15 ani închisoare. Totuşi simţeam că Iehova trebuie să fi văzut ceva bun în inima mea, de vreme ce nu m-a părăsit niciodată. Pot să spun că Iehova nu-i abandonează niciodată pe cei a căror inimă este înclinată să înveţe despre el, indiferent dacă sunt sau nu în închisoare.
Studiez Biblia în închisoare
Întors în închisoarea de la Dannemora, am profitat de data aceasta de posibilitatea de a beneficia de un studiu biblic săptămânal cu un ministru Martor al lui Iehova. După un timp am fost transferat la Mid-Orange Correctional Facility, o închisoare cu securitate medie, din nordul statului New York. Era o mare schimbare, deoarece închisoarea de la Dannemora este o închisoare cu securitate maximă.
După doi ani petrecuţi la Mid-Orange Correctional Facility, am început să particip activ la un studiu biblic ţinut cu alt deţinut, studiu care primise aprobarea conducerii închisorii. Mama acestui deţinut era Martoră a lui Iehova şi luase măsuri ca băiatul ei să studieze Biblia. În cele din urmă, am asimilat mai multă cunoştinţă din Biblie şi am început să aplic principiile biblice, ceea ce m-a ajutat, în final, să fac progrese pe plan spiritual.
Cererea mea de eliberare condiţionată a fost respinsă de şapte ori; a opta oară a fost acceptată, însă cu reţineri. Motivul pentru care cererea mea fusese respinsă a fost „tendinţa [mea] spre un comportament criminal“. Am fost eliberat după ce am executat 8 din cei 15 ani de închisoare la care fusesem condamnat.
În sfârşit, eliberat din întuneric!
După ce am ieşit din închisoare, am fost din nou distras şi, pentru o scurtă perioadă de timp, am început iar să mă droghez. În plus, trăiam cu o femeie fără să fim căsătoriţi legal. Această legătură dura din 1972. Dar, în 1983, am reluat studiul biblic cu Martorii lui Iehova. De data aceasta am început să asist cu regularitate la întrunirile creştine. Însă, înainte de a studia şi de a asista la întruniri, am încetat să mai consum droguri şi m-am lăsat de fumat.
Totuşi, contrar legii lui Dumnezeu referitoare la căsătorie, continuam să trăiesc cu concubina mea. Acest lucru m-a făcut să am mustrări de conştiinţă şi, prin urmare, am încercat să o fac să accepte un studiu biblic şi să ne legalizăm legătura căsătorindu-ne. Însă ea spunea că Biblia este o carte a oamenilor făcută cu scopul ca bărbaţii să subjuge femeile şi că nu era necesar să ne căsătorim.
Mi-am dat seama că nu mai puteam să trăiesc în imoralitate cu o femeie care nu respecta legea lui Dumnezeu privitoare la căsătorie. Prin urmare, am pus capăt relaţiei noastre şi m-am mutat în Brooklyn. Ştiam că nu puteam să le vorbesc altora despre Dumnezeu şi despre scopurile sale atâta timp cât nu trăiam în armonie cu legile sale.
Eliberat de toate aceste practici nescripturale în care fusesem implicat şi având o conştiinţă curată în urma studierii Bibliei, care a durat trei ani, mi-am dedicat viaţa pentru a înfăptui voinţa lui Dumnezeu şi mi-am simbolizat dedicarea prin botez la un congres al Martorilor lui Iehova. N-am regretat niciodată promisiunea făcută, şi anume aceea de a mă strădui să-l cunosc pe Dumnezeu, al cărui nume tatăl meu mi l-a menţionat mereu. Şi voi depune mereu eforturi pentru a-mi ţine promisiunea făcută lui Iehova în celulele închisorii de la Dannemora, până când el va aduce numeroasele binecuvântări pe care le-a promis în Cuvântul său.
Aştept cu nerăbdare Paradisul
Aştept cu multă nerăbdare timpul în care Iehova va transforma întregul pământ într-un frumos paradis (Psalmul 37:11, 29; Luca 23:43). De asemenea, aştept cu nerăbdare împlinirea unei alte promisiuni făcute de Dumnezeu, şi anume învierea celor morţi pentru ca şi ei să poată trăi veşnic pe pământ (Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15). Ce clipe minunate vor fi acelea când voi putea să-i întâmpin pe cei dragi care au murit, şi anume, pe tatăl meu, pe fratele meu mai mic şi pe alte persoane pe care le-am cunoscut şi care au murit prematur! De multe ori meditez la această speranţă, iar acest lucru mă umple de bucurie. Un alt motiv de bucurie pe care îl am acum este faptul că cele două surori ale mele şi unii dintre copiii lor şi-au dedicat viaţa lui Iehova şi s-au botezat.
În prezent, când le fac cunoscut altora credinţa mea şi le împărtăşesc experienţa mea de viaţă, sunt foarte încântat să le arăt cuvintele mângâietoare ale psalmistului consemnate în Psalmul 72:12–14: „El va scăpa pe săracul care strigă şi pe cel necăjit care n-are nici un ajutor. Va avea milă de cel sărman şi lipsit şi va scăpa viaţa săracilor; va răscumpăra sufletele lor din apăsare şi din asuprire şi sângele lor va fi scump înaintea lui“.
Răbdarea pe care a arătat-o Iehova faţă de mine mi-a înviorat inima şi datorită ei am putut să învăţ care sunt trăsăturile pe care el doreşte să le aibă slujitorii săi şi să le cultiv. Nu este vorba de trăsături feroce, asemănătoare celor ale unui leu, ci de calităţi caracteristice unui miel, cum ar fi pacea, bunătatea şi blândeţea. Acest lucru este necesar, întrucât în Cuvântul lui Dumnezeu se spune că Iehova „le va arăta favoare celor blânzi“. — Proverbele 3:34, NW.
[Text generic pe pagina 12]
„Am fost arestat din nou pentru o spargere şi am stat doi ani într-o închisoare de pe Rikers Island, din New York. În 1965 am fost eliberat. Însă în acelaşi an am fost arestat pentru crimă. Ce atitudine feroce, asemănătoare cu a unui leu, ajunsesem să manifest!“
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
În ziua botezului