Struţul, o pasăre nezburătoare rapidă şi fascinantă

De la corespondentul nostru din Kenya

PRINTRE girafele, zebrele, antilopele gnu şi gazelele care cutreieră întinsa savană africană trăiesc nişte creaturi dintre cele mai neobişnuite concepute vreodată de Creator. Pe oamenii care le văd îi impresionează mărimea lor uimitoare, înălţimea lor neobişnuită, picioarele lor puternice şi frumoasele lor pene pufoase. Având o înălţime de aproximativ 2,5 metri şi cântărind până la 155 de kilograme, ele sunt cele mai mari păsări din lume. În limba swahili, aceste păsări sunt numite mbuni, dar le veţi recunoaşte după numele lor mai cunoscut, şi anume acela de struţ.

Ca o cămilă ţanţoşă

Cu mult timp în urmă, struţul a fost numit struthocamelus, termen care este o combinaţie de greacă şi latină şi care se referă la o presupusă asemănare cu cămila. Asemenea cămilei, struţul rezistă la temperaturi înalte şi îi prieşte în regiunile deşertice. De asemenea, struţul are gene lungi şi bogate, care îi protejează ochii mari de praful ţinuturilor cu tufe şi spini. Picioarele struţului sunt lungi şi puternice, iar laba piciorului este puternică şi cărnoasă, având doar două degete. Cei ce văd struţul umblând ţanţoş prin câmpiile deschise rămân uimiţi de agilitatea lui, rezistenţa şi alte caracteristici asemănătoare cu ale unei cămile.

Struţul paşte în rând cu vecinele lui copitate, hrănindu-se cu aproape tot ce se târăşte. Este o pasăre omnivoră şi nu numai că se hrăneşte cu insecte, şerpi, rozătoare, rădăcini şi cu majoritatea plantelor, dar şi înghite lemne, cochilii, pietre, beţe şi aproape orice obiect mic, care are o culoare aprinsă.

Din cauza mărimii şi a greutăţii lui, struţul nu poate zbura. Totuşi, picioarele lui musculoase sunt suficient de puternice ca să-l facă una dintre cele mai rapide creaturi de pe pământ. Când aleargă de-a lungul regiunilor deşertice, poate atinge viteze de până la 65 de kilometri pe oră! Struţul „râde de cal şi de călăreţul lui“, spune Biblia (Iov 39:18). Potrivit observaţiei menţionate, rapiditatea acestui campion la viteză şi rezistenţa lui pe distanţe mari îi dau posibilitatea să întreacă foarte uşor mulţi dintre cei mai rapizi prădători patrupezi.

Obiceiuri de cuibărit

Pe parcursul sezonului de împerechere, masculul dă impresionante spectacole de curtare. Îngenunchind înaintea femelei, el îşi întinde aripile-i mari cu pene albe-negre şi începe să şi le scuture ritmic. Asemenea unor evantaie enorme, acestea se mişcă dintr-o parte în alta. Gâtul şi picioarele golaşe încep să i se înroşească, căpătând o nuanţă de un roz-aprins, care contrastează minunat cu penele de un negru intens de pe corp. Balansându-şi gâtul lung dintr-o parte în alta, struţul bate pământul cu picioarele.

Se pare că acest spectacol fantezist de etalare graţioasă a penelor are menirea de a o impresiona pe femela cu penajul cafeniu-deschis. Totuşi, deseori, în timp ce masculul îşi desfăşoară dansul nupţial, femela se plimbă ciugulind primprejur, neatentă şi indiferentă la agitaţia ce are loc în jurul ei.

Odată ce şi-a ales o parteneră, masculul îşi alege şi un loc pentru cuib. Undeva în savană, el va săpa cu ghearele în nisip o groapă nu prea adâncă şi va conduce mai multe femele la cuib. După două sau trei săptămâni, cuibul va conţine peste douăzeci de ouă, depuse de femelele respective.

Pe parcursul celor şase săptămâni necesare pentru clocirea ouălor, masculul va sta pe cuib în timpul nopţii, iar femela, în timpul zilei. În acest moment, ouăle sunt vulnerabile şi sunt căutate de leii, hienele şi şacalii înfometaţi şi chiar de hoitarii albi, care sparg ouăle aruncând cu pietre în ele.

Ouă enorme, pui enormi

Ouăle de un gri-albicios, sau de culoarea fildeşului, ale struţului sunt cele mai mari ouă din lume şi pot cântări aproximativ 1,5 kilograme fiecare. Coaja este tare şi netedă şi are un luciu asemănător porţelanului. Masa unui ou este egală cu masa a 25 de ouă de găină la un loc, iar ouăle de struţ sunt preţuite pentru conţinutul lor nutritiv şi gustul lor delicios. Uneori, găocile sunt folosite ca recipiente de către băştinaşi, care le umplu cu apă.

Când enormele ouă ajung în faza de ecloziune, din acestea ies nişte pui enormi! „Nou-născuţii“ sunt lipsiţi de apărare, dar cresc repede şi sunt alergători din naştere. În decurs de o lună, picioarele lor puternice îi poartă cu viteze de până la 55 de kilometri pe oră!

Protecţia puilor le revine părinţilor. Că struţul îşi ascunde capul în nisip în caz de primejdie este o legendă. Dimpotrivă, păsările pot fi foarte agresive când îşi apără progeniturile, îndepărtând prădătorii cu lovituri puternice de picior. O altă tactică de apărare pe care o folosesc ele este aceea de a se preface că sunt rănite, atrăgând astfel atenţia prădătorilor de la pui spre ele însele. Totuşi, dacă un prădător se apropie prea mult de ele, păsările de obicei se întorc şi o iau la sănătoasa ca să-şi scape viaţa, lăsându-şi puii să se apere singuri. Afirmaţia Bibliei se dovedeşte adevărată, deoarece în aceste ocazii struţul ‘este aspru cu puii lui, de parcă nici nu ar fi ai lui’. — Iov 39:16.

Un penaj bogat

Omul admiră struţul de mii de ani. Unele imagini gravate în piatră reprezintă regi egipteni care vânează struţi cu ajutorul arcului şi al săgeţilor. Unele civilizaţii considerau struţul ca fiind sacru. Chinezii preţuiau ouăle de struţ de o simetrie admirabilă şi li le ofereau ca daruri preţioase conducătorilor. Timp de mii de ani, bogatele pene fine de struţ au împodobit obiectele pentru acoperirea capului folosite de generalii de armată, de regi şi de căpeteniile africane.

În secolul al XIV-lea, penele de struţ au ajuns să fie foarte preţuite de europenii iubitori de modă. Totuşi, nu era uşor să se vâneze struţi cu ajutorul arcului şi al săgeţilor, deoarece pasărea are un simţ al văzului foarte bine dezvoltat şi fuge foarte repede de primejdie. La vremea aceea, struţul nu era pe cale de dispariţie.

Apoi, în secolul al XIX-lea, penele de struţ au ajuns din nou la modă. De această dată, înarmaţi cu arme moderne, vânătorii au ucis struţi cu milioanele. Apariţia crescătoriilor de struţi a salvat, probabil, de la dispariţie marile păsări nezburătoare. Acum, în captivitate, struţii sunt domesticiţi şi crescuţi pentru penele lor, care sunt folosite în domeniul modei şi ca obiecte de şters praful. Din pielea de struţ se fac mănuşi fine şi poşete, iar carnea de struţ este servită la unele restaurante.

În prezent, impresionantul struţ continuă să străbată câmpiile africane. Deşi fostul lui habitat s-a redus foarte mult, iar struţul chiar a dispărut din unele regiuni, el continuă să trăiască în ţinutul pustiu şi uscat, acoperit cu tufişuri, pe care îl preferă. Aici poate fi văzut alergând nebuneşte — cu marile lui pene fine — de-a lungul câmpiilor africane, dând impresionante spectacole de dansuri nupţiale sau veghind asupra cuibului său cu ouă enorme. Într-adevăr, această rapidă pasăre nezburătoare este o altă creatură înaripată fascinantă care îi uimeşte şi îi încântă pe cei ce o privesc.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Un struţ-mascul

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Struţii se numără printre cele mai rapide creaturi de pe pământ

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Picioarele lor pot fi arme puternice

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Un struţ-femelă