Cafea, ceai sau guarana?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN BRAZILIA

„CE AŢI dori să beţi?“, întreabă încântătoarea gazdă. „Cafea, ceai sau guarana?“ La reuniunile sociale din Brazilia se pune deseori această întrebare. Dar oaspeţii ei din străinătate sunt puţin nedumeriţi de întrebare. Ca răspuns, gazda le arată oaspeţilor ei o sticlă cu o etichetă cu trei fructe roşii în formă de boabe. Spre uşurarea lor, oaspeţii îşi dau seama că guarana nu este vreun amfibian exotic, ci un refrigerante, sau o băutură răcoritoare.

Probabil că nici voi nu aţi auzit de guarana. Deşi cafeaua şi ceaiul sunt băuturi preferate în întreaga lume, guarana se bucură de o popularitate deosebită în Brazilia. Totuşi, cele trei băuturi au ceva în comun: ele conţin cofeină. Într-adevăr, o ceaşcă de guarana poate conţine de trei ori mai multă cofeină decât o ceaşcă de cafea de aceleaşi dimensiuni! Împinşi de curiozitate, oaspeţii aleg guarana. În timp ce sorb băutura răcoritoare şi se delectează cu gustul ei acidulat, cu aromă de fructe, ascultă cu plăcere povestea acestei băuturi.

Guarana, li se spune, este o plantă lemnoasă agăţătoare, originară din bazinul amazonian. Aceasta creşte în mediu natural în apropierea oraşelor Maués şi Parintins, precum şi în alte regiuni ale statului Amazonas. Totuşi, guarana se cultivă şi în alte state din Brazilia, cum ar fi Pará, Goiás şi Mato Grosso.

Planta poate ajunge până la o înălţime de zece metri. Ramurile ei închise la culoare au frunze ovale, cu margini dinţate, precum şi ciorchini de flori cu pedunculi scurţi. În cel de-al treilea an, pe parcursul lunii ianuarie sau februarie, tufa începe să facă fructe. O tufă de cinci ani poate face în jur de trei kilograme de fructe.

Fructele de guarana, care sunt de mărimea unei boabe de strugure, au una sau două seminţe netede şi ovale. La vârf, fructul este de un roşu deschis, iar spre bază este galben. Când se prepară pulpa fructului de guarana, fructele sunt înmuiate. Astfel învelişul pulpos este separat de seminţe. Apoi, seminţele sunt spălate, uscate, prăjite şi măcinate până când devin pudră. Mai târziu, pudra, care conţine cofeină, este amestecată cu apă şi, probabil, cu cacao şi manioc.

Cu mult înainte ca cei care au colonizat Brazilia să audă despre guarana, indienii americani valorificau deja fructele acestor plante. Pentru a obţine o băutură de o calitate superioară, indienii aveau grijă să aleagă numai fructe mature, fără să amestece fructele coapte cu cele verzi sau fermentate. Apoi seminţele erau zdrobite şi amestecate cu apă, rezultând astfel o pastă groasă. Din această pastă se făceau nişte bastonaşe lungi de aproximativ 15 centimetri, cu un diametru de 2,5 centimetri. Bastonaşele erau uscate până când se întăreau bine, o metodă primitivă de conservare a alimentelor în zonele cu climă caldă şi umedă. Mai târziu, bastonaşele uscate de guarana erau răzuite pe osul palatin al unui peşte mare numit pirarucu (Arapaima gigas). La pudră se adăuga apoi apă sau suc de fructe.

Indienii brazilieni preţuiau băutura pentru valoarea ei terapeutică. Vracii obişnuiau să le prescrie bolnavilor guarana sub diverse forme. Iar după o muncă îndelungată şi istovitoare, indienii foloseau guarana ca remediu pentru oboseală.

Guarana a ajuns în Franţa în jurul anului 1816. Mai târziu, în 1826, botanistul german Karl von Martius l-a pus pe fratele său, Theodore, să facă prima analiză chimică a fructului. Totuşi, guarana nu a ajuns să fie foarte folosită în Europa deoarece terapeuţii erau de părere că aceasta putea fi înlocuită cu produse mai ieftine.

Cu toate acestea, în Brazilia, locul de origine al fructului, un număr tot mai mare de persoane considerau guarana un panaceu. În 1905, Luís Pereira Barreto, un medic brazilian, a lăudat persoana care a gustat pentru prima dată guarana şi care a observat efectele pe care le are, efecte dintre cele mai binefăcătoare pentru omenire.

Susţinătorii băuturii obţinute din guarana încă o consideră foarte preţioasă. Unii susţin că aceasta nu este doar un tonic, ci şi un sedativ pentru inimă şi un medicament eficient în prevenirea arteriosclerozei, îngroşarea arterelor. S-a mai spus că este de mare folos în vindecarea diareii, a dizenteriei şi a migrenelor, precum şi a nevralgiei, sau a durerii resimţite pe traiectul nervilor. Rămâne de văzut dacă aceste pretenţii vor rămâne valide în urma cercetărilor medicale. În orice caz, din 1929, băutura obţinută din guarana se bucură de popularitate în Brazilia.

Oaspeţii au considerat această discuţie foarte informativă. „Nu mai doriţi puţină guarana?“ Ei dau din cap în semn aprobator. Dar voi? Nu aţi dori puţină guarana?

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Guarana, înainte de a se face din ea băutură