Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g99 8/4 pag. 28–29
  • Lumea în obiectiv

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Lumea în obiectiv
  • Treziți-vă! – 1999
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • O „mişcare de neîncredere“
  • Nu e prea târziu să renunţaţi
  • Căsătoria poate fi o sursă de fericire
  • Sânge contaminat?
  • Diagnostic greşit în multe cazuri de cancer
  • Paraziţi îndârjiţi
  • Semnale avertizatoare ale AVC
  • „Scrisori în lanţ“ arse
  • Drepturile elefanţilor
  • Trecem la o limbă universală?
  • Care sunt cauzele accidentului vascular cerebral
    Treziți-vă! – 1998
  • Cum se conduce un elefant
    Treziți-vă! – 2009
  • Înfruntarea consecinţelor
    Treziți-vă! – 1998
  • Ţigările: Renunţaţi la ele?
    Treziți-vă! – 1996
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1999
g99 8/4 pag. 28–29

Lumea în obiectiv

O „mişcare de neîncredere“

„În sânul Consiliului Ecumenic al Bisericilor a apărut o situaţie de criză“, precizează ziarul francez Le Monde. Consiliul, care a sărbătorit în luna august a anului trecut împlinirea a 50 de ani de la înfiinţare, a fost format pentru a contribui la unificarea confesiunilor creştine din întreaga lume. Însă în ultimii ani s-a făcut simţită o „mişcare de neîncredere“ care „ameninţă participarea“ religiilor ortodoxe la acţiunile organizaţiei. Bisericile ortodoxe se plâng, printre altele, că unele ţări din est au devenit „victimele prozelitismului“ unor misionari catolici şi protestanţi. Una dintre biserici, mai exact Biserica Ortodoxă din Georgia, s-a retras deja din acest consiliu, care numără 330 de biserici membre. Prin urmare, „retragerea bisericilor ortodoxe din Consiliul Ecumenic de la Geneva nu mai este o ipoteză absurdă“, declară ziarul.

Nu e prea târziu să renunţaţi

Un studiu, care a fost efectuat pe o perioadă de 40 de ani, a dezvăluit că, în cazul celor ce renunţă la fumat, chiar şi la vârsta de 60 de ani, riscul apariţiei cancerului se reduce foarte mult, anunţă ziarul britanic Daily Telegraph. Iată ce spune profesorul Julian Peto, de la Institutul Oncologic de Cercetări din Sutton (Anglia): „De-abia anul trecut am putut vedea toate ororile provocate de fumat, care a ucis jumătate din fumători, şi nu un sfert cum am crezut noi; în plus, am putut vedea cât de multe sunt foloasele în cazul în care se renunţă [la fumat], chiar şi la o vârstă înaintată“. Copiii sunt avertizaţi în mod constant cu privire la pericolele legate de fumat. Totuşi, persoanele în vârstă trebuie să ştie că, dacă se lasă de fumat, riscul apariţiei cancerului pulmonar se poate reduce foarte mult, declară profesorul Peto.

Căsătoria poate fi o sursă de fericire

Unii acuză căsătoria spunând că este apăsătoare, iar serialele comice de televiziune o prezintă adesea ca fiind demodată. Dar ce demonstrează faptele? Se bucură cei necăsătoriţi numai de avantaje? Nu aceasta este şi părerea unei sociologe, ale cărei cuvinte au apărut în paginile ziarului Philadelphia Inquirer. Ea spune că persoanele căsătorite sunt, „în general, mai fericite, mai sănătoase şi mai bogate“. Ca grup, cei care se căsătoresc sunt mai puţin stresaţi; în plus, este mai puţin probabil ca aceştia să comită acte criminale sau să consume droguri şi este foarte probabil ca ei să renunţe la asistenţa socială. Nu este de mirare că specialiştii susţin că persoanele căsătorite trăiesc mai mult.

Sânge contaminat?

Recent, în paginile a nouă cotidiene din New York şi din împrejurimi a apărut o ştire care purta titlul „Către toţi cei care au primit sânge în spitalele din New York sau New Jersey în perioada ianuarie 1991–decembrie 1996“. Deşi cine a lansat ştirea, adică Centrul de Transfuzii din New York, declară că această ştire a fost dată publicităţii cu scopul de a-i asigura pe toţi cei cărora li s-a făcut o transfuzie de sânge în prima parte a acestui deceniu că stocul de sânge nu era contaminat, se pare că rezultatul a fost exact contrar. De ce? Fără îndoială că îngrijorarea a fost generată de următorul avertisment conţinut în articol: „Cei care au primit în această perioadă sânge donat pot fi expuşi riscului infectării cu viruşi care se transmit prin transfuzii, cum e cazul infecţiei cu HIV şi a hepatitelor virale“.

Diagnostic greşit în multe cazuri de cancer

„Se pare că statisticile oficiale referitoare la cauza morţii nu iau în calcul numărul real al victimelor cancerului“, anunţă revista New Scientist. Dr. Elizabeth Burton, de la Centrul Medical Louisiana din New Orleans, a examinat fişele a 1 105 pacienţi cărora li s-a făcut autopsie în perioada 1986–1995, pentru a compara diagnosticele clinice de cancer cu diagnosticele puse la autopsie. Dr. Burton declară că la 44% dintre bolnavi nu li s-a pus diagnosticul de cancer sau li s-a pus un diagnostic greşit în ce priveşte tipul de cancer. Întrucât în prezent se face autopsie numai la 10% dintre decedaţi — comparativ cu anii ’60 când se făcea la aproximativ 50% —, „multe greşeli nu vor fi, probabil, niciodată sesizate“, se spune în revistă.

Paraziţi îndârjiţi

Taenia solium, un parazit care provoacă cisticercoza la oameni, continuă să fie o problemă în unele ţări subdezvoltate. În general, oamenii se îmbolnăvesc din cauză că consumă carne de porc infectată, care nu a fost bine gătită, sau alimente contaminate cu larve ale parazitului. Potrivit ziarului Excélsior din Ciudad de Mexico, acest parazit „se depistează greu“ şi, prin urmare, „se poate dezvolta în corpul omului ani la rând, fără ca purtătorul să-şi dea seama de acest lucru“. Unele simptome ar fi: febră, dureri de cap, crize de epilepsie şi tulburări de vedere. Ziarul declară că, în efortul de a elimina parazitul, cercetătorii de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic lucrează la un vaccin pentru porci.

Semnale avertizatoare ale AVC

„Mulţi oameni nu pot identifica nici măcar un singur simptom al AVC [accident vascular cerebral]“, semnalează FDA Consumer. Revista adaugă: „Numai jumătate dintre cei chestionaţi au putut să numească cel puţin un simptom al AVC şi doar 68% au putut să menţioneze un factor de risc pentru AVC“. Acest fapt este surprinzător deoarece AVC este o cauză principală a morţii şi cea mai importantă cauză a incapacităţii de muncă din ţările occidentale industrializate. Pentru a reduce la minimum consecinţele negative ale AVC, este important să apelaţi la ajutor medical imediat când sesizaţi primele semnale avertizatoare. Cele mai obişnuite simptome ale AVC sunt: slăbirea bruscă a puterilor, amorţirea sau paralizia feţei, a braţului sau a piciorului; înceţoşarea bruscă a vederii sau pierderea vederii, în special la un ochi; dificultăţi în vorbire sau de înţelegere a vorbirii; ameţeală sau pierderea echilibrului în mod inexplicabil, mai ales când apare odată cu alte semnale avertizatoare.

„Scrisori în lanţ“ arse

Începând din 1992, în oraşul Nagoya (Japonia) a început să se ţină anual o ceremonie budistă de ardere a scrisorilor cu scopul de a distruge „scrisorile în lanţ“ (joc constând în trimiterea de scrisori mai multor destinatari, fiecare dintre aceştia având obligaţia să trimită altora un anumit număr de scrisori). În toate poştele din oraş s-au pus cutii poştale pentru scrisorile nedorite şi s-a apelat la un templu budist care să ţină o ceremonie de ardere. Asahi Evening News a explicat că această măsură a fost luată „pentru destinatarii foarte superstiţioşi care se temeau să ignore sau să distrugă scrisorile“. De ce le era teamă? În scrisori nu se menţionau doar foloasele de care aveau să se bucure cei ce urmau instrucţiunile date. În ele se mai spunea că toţi cei care întrerupeau lanţul urmau să aibă ghinion. De exemplu, într-o scrisoare se spunea că o persoană din Tokyo care întrerupsese lanţul a fost ucisă.

Drepturile elefanţilor

În multe regiuni din India, elefanţii constituie o componentă importantă a forţei de muncă. Revista The Week anunţă că în Uttar Pradesh, un stat din nordul Indiei, elefanţii se află pe listele de plată a salariilor întocmite de guvern ca angajaţi cu drepturi depline. Un elefant începe să lucreze la vârsta de aproximativ 10 ani şi le poate sluji patronilor lui aproape 50 de ani. Când este pensionat, un elefant primeşte o pensie la fel ca ceilalţi angajaţi ai statului; în plus, un mahout (conducător de elefanţi) trebuie să aibă grijă ca elefantului să i se asigure hrana şi îngrijirea corespunzătoare. Printre avantajele de care se bucură o femelă în timpul anilor de muncă se numără şi un frumos concediu de maternitate de un an de zile într-o grădină zoologică, după care se va întoarce la importantele ei munci: transportarea cherestelei, aducerea în ţarc şi instruirea elefanţilor sălbatici şi patrularea în parcurile naţionale şi în zonele împădurite ocrotite.

Trecem la o limbă universală?

„Într-o ţară din centrul Asiei, unde limbile din Occident sunt vorbite rar“, un băieţel de 8 ani i-a spus tatălui său că trebuie să înveţe engleza. Tatăl l-a întrebat de ce. „Pentru că, tăticule, calculatorul vorbeşte engleza.“ Această relatare „ilustrează ceea ce mulţi consideră a fi un efect secundar subtil al supermagistralei de informaţii . . ., efect ce poate accelera trecerea, care deja se face într-un ritm rapid, la o limbă mondială dominantă: engleza“, precizează Asiaweek. Revista adaugă: „Aceasta nu izvorăşte dintr-o atracţie spre o fraternitate universală. Este o tendinţă pur practică. Dacă vrem să începem pe Internet o conversaţie digitală sau un schimb electronic de idei sau sentimente, se cere un mijloc comun care să înlesnească schimbul“. Dar de ce engleza? Deoarece „afacerea PC a început în Statele Unite, şi la fel şi Internetul. Aproximativ 80% din conţinutul on-line din prezent este anglofon“. În unele cazuri, folosirea altor limbi este încetinită de dificultăţile întâmpinate când se încearcă adaptarea lor la tastatura care are la bază engleza. „Acest lucru ne va costa ceva“, declară Asiaweek. „Lingviştii prezic că jumătate dintre cele aproximativ 6 000 de limbi vorbite în prezent vor fi date uitării până la sfârşitul secolului următor, acest lucru putând să aibă loc chiar în următorii 20 de ani.“

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează