Înfruntarea consecinţelor

ÎNTINS pe patul spitalului, cu membrele paralizate, Gilbert l-a întrebat pe medic: „Îmi voi mai putea folosi braţul şi piciorul?“ Gilbert a primit un răspuns provocator: „Cu cât vei depune mai multe eforturi, cu atât îţi vei reveni mai repede şi mai bine“. El a spus: „Sunt gata!“ Fizioterapia însoţită de o atitudine pozitivă l-au ajutat să progreseze — la vârsta de 65 de ani — de la un scaun cu rotile la un cadru metalic, apoi la baston, iar în final a putut merge din nou la serviciu.

„Majoritatea metodelor de recuperare din prezent susţin că, dacă s-au produs leziuni la nivelul unei arii cerebrale, alţi centri cerebrali îşi pot asuma rolul ţesuturilor afectate. Scopul terapiei este, printre altele, acela de a dezvolta potenţialul acestor centri inactivi şi de a crea stimulii care să-i permită creierului să se reorganizeze şi să se adapteze“, afirmă cercetătorii Weiner, Lee şi Bell. Totuşi, reabilitarea este determinată şi de alţi factori, cum ar fi locul de pe creier şi gravitatea accidentului vascular cerebral, sănătatea generală a persoanei, calitatea îngrijirii medicale şi sprijinul din partea altora.

Sprijin din partea familiei şi a prietenilor

Erikka a făcut exerciţii de reabilitare timp de trei ani, învăţând să meargă şi să-şi folosească mâna dreaptă în locul celei stângi. Ea relatează ce anume a ajutat-o să facă faţă situaţiei: „Cel mai important a fost faptul că soţul şi prietenii mei mi-au rămas loiali. Faptul că ştiam că ei mă iubesc mi-a dat putere, iar încurajarea lor de a nu mă da bătută m-a îndemnat la acţiune“.

Membrii familiei devin colaboratori în procesul de reabilitare a celor dragi. Ei trebuie să pună întrebări personalului medical şi să urmărească atent cum se fac acele tratamente care ar trebui continuate acasă, astfel încât să nu se piardă progresele înregistrate. Răbdarea, amabilitatea, înţelegerea şi afecţiunea manifestate de membrii familiei şi de prieteni formează un mediu afectiv stabil, în care se poate învăţa din nou să vorbeşti, să citeşti, precum şi alte deprinderi necesare vieţii de zi cu zi.

Încercând să nu fie nici prea rigid, nici prea indulgent, John s-a străduit să o ajute pe soţia lui, Ellen, să facă exerciţiile fizice şi terapia. Iată cum descrie el eforturile depuse de familie: „Noi nu o lăsam pe Ellen să se cufunde în autocompătimire. Uneori eram nişte supraveghetori greu de mulţumit, dar întotdeauna aveam în vedere limitele ei şi îi acordam ajutor. Ea este mai sensibilă, aşadar mă străduiesc să nu o stresez“.

Pe măsură ce Ellen învăţa din nou să vorbească cu ajutorul unui specialist în foniatrie, John o susţinea. „Efectuarea unor lucruri împreună era o sursă de încurajare, aşadar citeam din Biblie unul pentru celălalt, ceea ce a ajutat-o să-şi îmbunătăţească capacitatea de a vorbi. Întrucât suntem Martori ai lui Iehova, am început puţin câte puţin să participăm şi la minister. Astfel, Ellen putea să le împărtăşească şi altora speranţa noastră cu privire la viitor. Aceasta a fost în sine o terapie pentru Ellen.“ După trei ani, Ellen făcuse mari îmbunătăţiri.

Încurajarea şi puterea pe care le pot oferi prietenii nu trebuie niciodată subestimate, deoarece ele pot contribui enorm la însănătoşirea unui supravieţuitor AVC. „S-a constatat că, în urma îngrijirii de înaltă calitate, rata de recuperare funcţională în rândul pacienţilor este mai mare, chiar şi în cazul pacienţilor care au suferit o formă gravă de AVC“, a raportat revista medicală Stroke.

Bernie a apreciat foarte mult ajutorul pe care l-a primit de la prietenii lui. El afirmă: „Vizitele prietenilor sunt importante în înfruntarea unui AVC. O voce amabilă şi o atitudine plină de grijă ridică moralul. Cu toate că nu trebuie să se insiste asupra infirmităţii, faptul de a remarca orice îmbunătăţire este foarte încurajator“. Ce anume putem face cu toţii pentru a oferi sprijin celor ce înfruntă consecinţele AVC? Bernie dă următoarea sugestie: „Oferiţi-le nişte flori sau împărtăşiţi-le un gând scriptural sau o experienţă. Acestea m-au ajutat mult şi pe mine“.

Pentru Melva — o femeie înaintată în vârstă care a supravieţuit unui AVC — a fost de mare folos faptul că unul dintre fraţii ei spirituali se ruga împreună cu ea. Şi Gilbert recomandă acest lucru, spunând: „Când te rogi cu cineva, demonstrezi că într-adevăr te interesează persoana respectivă“. Peter, căruia accidentul vascular cerebral i-a afectat vederea, apreciază foarte mult când alţii îi înţeleg limitele şi îşi fac timp să-i citească.

De asemenea, faptul de a transporta pe cineva către şi de la centrul de recuperare este un gest iubitor. Este necesar şi faptul de a vă asigura că locuinţa bolnavului conferă siguranţă. Când le este afectat echilibrul, bolnavii pot cădea deseori, ceea ce constituie o ameninţare permanentă. Gilbert, de pildă, a fost foarte recunoscător pentru ajutorul plin de amabilitate din partea prietenilor, care, printre altele, au instalat la duş o bară de siguranţă.

Să învăţăm să acordăm sprijin

Schimbările bruşte de dispoziţie şi tendinţa de a izbucni mai des în plâns pot fi jenante pentru cel care a suferit un AVC şi deconcertante pentru cei de faţă, care, probabil, nu ştiu cum să reacţioneze. Totuşi, învăţând să acorde sprijin, prietenii pot cruţa bolnavul de izolare — care ar putea apărea în caz contrar. De obicei, accesele de plâns sunt din ce în ce mai rare. Dar când apar lacrimile, păstraţi-vă calmul şi rămâneţi cu bolnavul, spunând lucruri pe care şi dumneavoastră aţi dori să le auziţi dacă rolurile ar fi inversate.

Mai presus de toate, cultivaţi o iubire sfântă faţă de cei ale căror afecţiuni le-au schimbat probabil personalitatea pe care o cunoşteaţi în trecut. Ei percep ce simţiţi, iar acest lucru, la rândul lui, le influenţează reacţia faţă de dumneavoastră. Erikka face următorul comentariu: „Poate că nu voi mai fi niciodată aceeaşi persoană. Dar nimeni nu ar trebui să ceară acest lucru din partea unui bolnav AVC. Rudele şi prietenii trebuie să înveţe să iubească persoana aşa cum este ea. Dacă vor pătrunde în adâncurile personalităţii acesteia, vor descoperi că majoritatea calităţilor atrăgătoare pe care le avea în trecut sunt încă acolo“.

Respectul de sine poate scădea foarte mult când cineva nu este în stare să vorbească sau să fie înţeles. Dacă prietenii celui cu dificultăţi de vorbire se străduiesc să discute cu el, ei îi pot confirma valoarea. Takashi spune: „Ce simt şi ce gândesc nu s-a schimbat. Totuşi, oamenii au tendinţa să mă evite deoarece nu pot purta o conversaţie normală cu mine. Mie îmi este greu să îi abordez pe oameni, dar când cineva se apropie ca să-mi vorbească, aceasta este o încurajare extraordinară şi mă face foarte, foarte fericit!“

În continuare vom prezenta câteva sugestii care ne vor ajuta pe toţi să le acordăm sprijin şi să-i încurajăm pe cei care au dificultăţi de vorbire.

Majoritatea accidentelor vasculare cerebrale nu afectează intelectul. Cei mai mulţi dintre supravieţuitorii AVC nu-şi pierd agerimea mintală, cu toate că vorbirea le este greoaie. Nu le vorbiţi niciodată cu condescendenţă sau ca şi unui copil. Trataţi-i cu demnitate.

Ascultaţi cu răbdare. Probabil că ei au nevoie de timp ca să reformuleze un gând sau ca să termine de spus un cuvânt, o frază sau o propoziţie. Reţineţi: Ascultătorul cel mai bun nu este ascultătorul care nu are răbdare.

Nu vă prefaceţi că înţelegeţi dacă nu înţelegeţi. Recunoaşteţi cu amabilitate: „Îmi pare rău. Efectiv nu înţeleg. Să mai încercăm o dată mai târziu“.

Vorbiţi-i rar şi clar, pe un ton normal.

Folosiţi propoziţii scurte şi cuvinte obişnuite.

Puneţi întrebări la care se răspunde cu „Da“ sau „Nu“ şi încurajaţi-i să răspundă. Tineţi minte că ei s-ar putea să nu fie în stare să vă înţeleagă cuvintele.

Reduceţi zgomotul de fond cât mai mult posibil.

Să facem faţă — cu ajutorul lui Iehova

Pe lângă faptul că este important să cunoaşteţi cauzele AVC — întrucât lucrul acesta vă va ajuta să treceţi la acţiune şi să reduceţi riscul unor accidente viitoare —, este, de asemenea, important să menţineţi sub control teama care urmează după AVC. Ellen spune: „Mă consolează în special cuvintele din Isaia 41:10. Acolo se spune: «Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu mâna dreaptă a dreptăţii Mele». Iehova a devenit atât de real pentru mine, încât nu-mi mai este teamă“.

Biblia îl ajută şi pe Anand să-şi înfrunte disperarea: „Îmi conferă un extraordinar sprijin, deoarece mă revitalizează şi mă reconfortează în mod constant“. Problema lui Hiroyuki era cum să tragă foloase din Scripturi din moment ce nu se putea concentra. El spune: „Am găsit mângâiere în audierea casetelor înregistrate cu cărţile Bibliei“.

Apostolul Pavel a spus: „Când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Corinteni 12:10). Spiritul lui Iehova a fost cel care l-a ajutat pe Pavel să ducă la îndeplinire ceea ce nu ar fi putut îndeplini cu propriile-i puteri. Şi cei ce supravieţuiesc unui AVC pot să se încreadă în Iehova că le va da tărie spirituală. Erikka spune: „Când suntem sănătoşi şi le facem pe toate prin puterea noastră, probabil că nu prea îi dăm lui Iehova ocazia de a ne ajuta. Dar handicapul meu mi-a dat posibilitatea de a-mi întări relaţia cu el într-un mod cu totul special“.

Cei ce acordă îngrijire găsesc sprijin

Cei ce acordă îngrijire au nevoie de sprijin pentru a-şi îndeplini rolul important pe care îl au. Unde se pot îndrepta ei pentru sprijin? O astfel de sursă este familia. Fiecare membru al familiei ar trebui să ia parte la responsabilitatea de a acorda îngrijire. Yoshiko spune cum au sprijinit-o fiii ei din punct de vedere afectiv: „Ei dădeau atenţie problemelor mele ca şi cum ar fi fost problemele lor“. Membrii familiei trebuie să obţină toate informaţiile disponibile cu scopul de a învăţa cum să-i acorde îngrijire unei victime AVC şi, de asemenea, cum să acţioneze în faţa schimbărilor de personalitate ale acestui membru iubit al familiei.

Cine altcineva îi poate sprijini pe cei ce acordă îngrijire? Pentru a-l ajuta pe Victor, David şi familia lui au apelat la familia spirituală din cadrul congregaţiei Martorilor lui Iehova: „Ei au răspuns pozitiv la necesitatea noastră. Cu rândul, ei vin uneori şi dorm la noi acasă pentru a se îngriji de Victor în locul nostru pe parcursul nopţii“.

Fiecare persoană care acordă îngrijire are nevoie să simtă iubirea fierbinte şi sprijinul familiei sale spirituale. Dar unora probabil le va fi greu să ceară ajutor. Haruko mărturiseşte: „Mi se spune adesea: «Dacă vrei să te ajutăm în vreun fel, nu ezita să ne spui». Dar ştiind cât de ocupaţi sunt cu toţii, nu le pot cere să mă ajute. Aş fi foarte recunoscătoare dacă aceştia s-ar oferi să mă ajute în situaţii concrete: «Te pot ajuta la curăţenie. În care zi ţi-ar conveni cel mai bine?» sau «Pot să-ţi fac eu cumpărăturile; te deranjez dacă vin acum pe la tine?»“

Soţia lui Kenji a suferit un AVC; totuşi, el a fost în stare să-i acorde îngrijirea de care aceasta avea nevoie. El a înţeles că prin intermediul rugăciunii îşi putea arunca poverile asupra lui Iehova. În cele din urmă, soţia lui şi-a pierdut capacitatea de a vorbi şi, astfel, Kenji a pierdut un partener cu care să comunice. Dar el citeşte Biblia în fiecare zi. El spune: „Acest lucru îmi aminteşte de grija iubitoare a lui Iehova faţă de cei cu spiritul zdrobit şi mă ajută să nu fiu copleşit de singurătate şi de deprimare“.

Faptul de a ne bizui pe spiritul lui Iehova ne poate ajuta în momentul în care sentimentele aproape că ne copleşesc. Înfruntând schimbarea survenită în personalitatea soţului ei şi izbucnirile lui de mânie cauzate de AVC, Yoshiko relatează: „Uneori simţeam o dorinţă irezistibilă să strig cât mă ţinea gura. În acele momente mă rugam întotdeauna lui Iehova, iar spiritul lui îmi aducea pace“. Din apreciere pentru loialitatea lui Iehova faţă de ea, Yoshiko nu permite nici unui obstacol să-i stea în calea vieţii creştine. Ea asistă cu regularitate la întrunirile creştine, participă la minister şi studiază personal. „Achitându-mă de responsabilităţi, ştiu că Iehova nu mă va abandona niciodată“, spune Yoshiko.

Când îngrijorările se strecoară în suflet, Iehova este întotdeauna gata să asculte. Midori — al cărei soţ a supravieţuit unui AVC — găseşte mângâiere în faptul că, în sens figurativ, Iehova i-a adunat în „burduful“ său toate lacrimile pe care le-a vărsat ea (Psalmul 56:8). Midori îşi aminteşte cuvintele lui Isus: „Nu vă îngrijoraţi niciodată cu privire la ziua de mâine“. Ea spune: „M-am hotărât să am răbdare până în lumea nouă“. — Matei 6:31–34, NW.

Înfruntarea consecinţelor grave

Este adevărat că în perioada de recuperare unii se refac destul de bine, dar alţii nu reuşesc aproape deloc să-şi recapete capacităţile. Ce anume îi poate ajuta pe cei din ultima categorie să-şi accepte limitele, indiferent cât de grave şi de persistente ar fi?

Bernie — care şi-a pierdut o mare parte din mobilitate din cauza AVC — afirmă: „Bucuria speranţei unei vieţi eterne pe un pământ paradiziac care este aproape şi rugăciunea la Tatăl meu ceresc, Iehova, m-au ajutat să îmi accept limitele cu calm“.

Aceeaşi speranţă i-a ajutat şi pe Erikka şi pe soţul ei, Georg, să accepte limitele ei şi, totuşi, să se bucure de viaţă. Georg explică: „Credem în promisiunea lui Dumnezeu că într-o bună zi va exista o vindecare completă. Aşadar, nu ne concentrăm asupra infirmităţii. Bineînţeles, continuăm să facem tot ce putem pentru sănătatea lui Erikka. Dar poţi învăţa să trăieşti cu coordonarea imperfectă a muşchilor şi să te concentrezi asupra unor lucruri pozitive“. — Isaia 33:24; 35:5, 6; Apocalipsa 21:4.

În cazurile în care recuperarea este foarte limitată, sprijinul din partea familiei şi a prietenilor este şi mai important. Ei pot ajuta bolnavul să facă faţă situaţiei până va veni timpul ca Dumnezeu să vindece toate bolile.

Fiind conştienţi că există un viitor luminos în care sănătatea tuturor va fi restabilită, bolnavii AVC şi familiile lor sunt ajutaţi să înfrunte situaţia zi de zi. Prin urmare, ei aşteaptă cu răbdare eliberarea de toate suferinţele, eliberare care va fi realizată în apropiata lume nouă a lui Dumnezeu (Ieremia 29:11; 2 Petru 3:13). Până atunci, toţi cei care se îndreaptă spre Iehova pot avea încrederea că el îi va ajuta şi îi va sprijini chiar şi în prezent să facă faţă consecinţelor mutilante ale accidentului vascular cerebral. — Psalmii 33:22; 55:22.

[Text generic pe pagina 12]

Membrii familiei şi prietenii pot ajuta bolnavul să facă faţă situaţiei până la timpul stabilit de Dumnezeu pentru vindecarea tuturor bolilor

[Chenarul/Fotografia de la pagina 10]

Profilaxia AVC

„CEL mai eficient mod de a lupta împotriva accidentului vascular cerebral este prevenirea lui“, afirmă medicul David Levine. Iar cauza principală în majoritatea cazurilor de AVC este hipertensiunea.

Pentru mulţi oameni, hipertensiunea poate fi controlată prin intermediul unei alimentaţii bogate în potasiu şi sărace în sare, în grăsimi saturate şi în colesterol. Este importantă şi reducerea consumului de alcool. Un program regulat de exerciţii fizice în funcţie de vârstă şi de condiţia fizică poate ajuta la eliminarea kilogramelor care sunt în plus, ceea ce poate contribui la scăderea tensiunii arteriale. Poate fi necesară administrarea de medicamente — sub supravegherea medicului, întrucât există o mare varietate de medicamente.

Stenoza (îngustarea) arterei carotide reduce mult fluxul sanguin cerebral şi este o cauză principală a apariţiei AVC. În funcţie de gradul ocluziei arterei carotide, poate fi indicată intervenţia chirurgicală — cunoscută drept endarteriectomie carotidiană — menită să cureţe arterele blocate. Studiile dezvăluie că persoanele cu stenoză simptomatică severă a arterei carotide au tras foloase în urma intervenţiei chirurgicale, însoţite de terapia medicală. Cu toate acestea, intervenţia chirurgicală prezintă anumite riscuri, aşadar această posibilitate trebuie analizată cu mare atenţie.

Bolile cardiace măresc riscul AVC. Fibrilaţia atrială (bătăile neregulate ale inimii) — ce poate cauza formarea unor cheaguri de sânge care să se îndrepte spre creier — poate fi tratată cu anticoagulante. Alte boli de inimă pot necesita intervenţie chirurgicală şi medicaţie pentru a reduce riscul AVC. Accidentele cerebrale sunt cauzate de multe ori de diabet, aşadar ţinerea lui sub control contribuie la prevenirea AVC.

Atacurile ischemice tranzitorii (AIT) sunt avertismente clare cu privire la posibilitatea apariţiei unui accident vascular cerebral. Nu le ignoraţi. Consultaţi-vă medicul şi investigaţi cauza fundamentală, întrucât AIT măresc mult riscul accidentului vascular cerebral.

Un stil de viaţă sănătos şi moderat poate contribui mult la prevenirea AVC. O alimentaţie echilibrată şi exerciţiile fizice efectuate cu regularitate, precum şi reducerea la minimum a consumului de alcool şi eliminarea fumatului pot contribui la menţinerea arterelor sănătoase şi pot chiar produce schimbări în bine în cazul celor care sunt deja afectaţi. Potrivit studiilor efectuate, faptul de a consuma mai multe fructe şi legume proaspete, precum şi cereale i-a ajutat pe mulţi să reducă riscul accidentului vascular cerebral.