Cine suntem noi, oamenii?

SE PARE că oamenii nu ştiu cine sunt ei în realitate. Evoluţionistul Richard Leakey face următoarea remarcă: „Secole la rând, filozofii au vorbit despre caracteristicile naturii umane, ale umanităţii. Dar, curios, nu s-a ajuns la o definiţie unanimă a calităţii naturii umane“.

Totuşi, Grădina Zoologică din Copenhaga şi-a exprimat cu curaj opinia prin intermediul unei expoziţii în sectorul primatelor. Publicaţia 1997 Britannica Book of the Year explica: „Un cuplu de danezi s-a mutat temporar în nişte barăci ale grădinii zoologice cu intenţia de a le reaminti vizitatorilor de înrudirea lor apropiată cu maimuţele“.

Lucrările de referinţă dau crezare acestei aşa-zise înrudiri a anumitor animale cu oamenii. The World Book Encyclopedia, de exemplu, spune: „Fiinţele umane împreună cu maimuţele, cu maimuţele antropoide, cu lemurienii şi cu tarsiidele formează ordinul mamiferelor numite primate“.

Totuşi, adevărul este că oamenii au foarte multe trăsături unice care nu sunt caracteristice animalelor. Printre acestea se numără iubirea, conştiinţa, moralitatea, spiritualitatea, dreptatea, mila, simţul umorului, creativitatea, noţiunea timpului, conştiinţa de sine, simţul estetic, grija pentru viitor, capacitatea de a asimila cunoştinţe de-a lungul generaţiilor şi speranţa că moartea nu este sfârşitul existenţei noastre.

În încercarea de a stabili asemănări între caracteristicile umane şi cele animale, unii se îndreaptă spre psihologia evoluţionismului, un amestec format din teoria evoluţiei, psihologie şi ştiinţe sociale. A descifrat psihologia evoluţionismului enigma naturii umane?

Care este scopul vieţii?

„Premisa psihologiei evoluţionismului este simplă“, afirmă evoluţionistul Robert Wright. „Intelectul uman, ca oricare organ, a fost proiectat cu scopul de a transmite gene următoarei generaţii; sentimentele şi gândurile pe care le generează intelectul uman pot fi înţelese cel mai bine doar pe baza acestei premise.“ Cu alte cuvinte, unicul scop al vieţii, — aşa cum este el prescris de gene şi oglindit de modul de funcţionare a intelectului nostru —, este să ne înmulţim.

Într-adevăr, potrivit psihologiei evoluţionismului, „cea mai mare parte a naturii umane se rezumă la un crud interes genetic faţă de propria persoană“. Cartea The Moral Animal (Animalul moral) spune: „Selecţia naturală «doreşte» ca bărbaţii să aibă relaţii sexuale cu un număr nelimitat de femei“. Potrivit acestui concept evoluţionist, în anumite condiţii, şi imoralitatea în cazul femeilor este considerată ceva firesc. Chiar şi iubirea părintească este considerată un truc inventat de gene pentru a asigura supravieţuirea urmaşilor. Aşadar, potrivit acestui punct de vedere, moştenirea genetică are o mare importanţă în asigurarea perpetuării familiei umane.

Unele ghiduri de autoperfecţionare se bazează acum pe acest nou val, şi anume pe psihologia evoluţionismului. Unul dintre acestea descrie natura umană ca fiind „nu foarte diferită de natura cimpanzeilor, a gorilelor sau a babuinilor“. Aici se mai afirmă: „Dacă e să vorbim despre evoluţie, . . . ceea ce contează este reproducerea“.

Pe de altă parte, Biblia ne învaţă că scopul pentru care a creat Dumnezeu omul nu se rezumă la simplul fapt de a se înmulţi. Noi am fost creaţi după „chipul“ lui Dumnezeu, cu capacitatea de a-i oglindi însuşirile, în special iubirea, dreptatea, înţelepciunea şi puterea. Dacă adăugăm trăsăturile umane unice care au fost amintite mai înainte, atunci vom înţelege cu claritate motivul pentru care Biblia îi consideră pe oameni superiori animalelor. De fapt, Biblia ne dezvăluie că Dumnezeu i-a creat pe oameni nu numai cu dorinţa de a trăi etern, ci şi cu capacitatea de a se bucura de împlinirea acestei dorinţe în lumea nouă dreaptă pe care o va aduce el. — Geneza 1:27, 28; Psalmul 37:9–11, 29; Eclesiastul 3:11; Ioan 3:16; Apocalipsa 21:3, 4.

Ceea ce credem ne influenţează mult viaţa

Faptul de a stabili cine suntem în realitate nu este nici pe departe o simplă teorie, întrucât convingerile cu privire la originea noastră pot avea o mare influenţă asupra modului nostru de viaţă. Istoricul Herbert Wells a consemnat concluziile la care au ajuns mulţi după publicarea în 1859 a cărţii Originea speciilor, de Charles Darwin.

„Rezultatul a fost o adevărată demoralizare. . . . După 1859, foarte mulţi şi-au pierdut credinţa. . . . Popoarele care erau dominante spre sfârşitul secolului al XIX-lea credeau că dominau datorită Luptei pentru Existenţă, în care cel puternic şi viclean îl învinge pe cel slab şi încrezător. . . . Acestea au ajuns la concluzia că omul este un animal social asemănător câinelui sălbatic indian. . . . Lor li se părea corect ca marii câini ai haitei umane să subjuge cu tiranie.“

Este clar că trebuie să adoptăm un punct de vedere corect cu privire la cine suntem noi în realitate. Dar, aşa cum s-a întrebat un evoluţionist, „dacă vechiul darwinism pur . . . a epuizat puterea morală a civilizaţiei occidentale, ce se va întâmpla când noua versiune [psihologia evoluţionismului] îşi va face pe deplin simţită prezenţa?“

Întrucât ceea ce credem noi cu privire la originea noastră influenţează concepţia noastră cu privire la viaţă şi la bine şi rău, este important să analizăm mai îndeaproape întreaga chestiune.

[Text generic pe pagina 4]

Istoricul Herbert Wells a consemnat concluziile la care au ajuns mulţi după publicarea în 1859 a cărţii Originea speciilor, de Charles Darwin: „Rezultatul a fost o adevărată demoralizare. . . . După 1859, foarte mulţi şi-au pierdut credinţa“