Paznic de far — o ocupaţie care se stinge

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CANADA

„ACEASTA este ocupaţia mea preferată“, au spus deseori paznicii de far. Un bărbat care a renunţat la un post de conducere într-o fabrică de mase plastice din Toronto, Canada, pentru a deveni paznicul unui far care are o vechime de 106 ani a spus că postul acesta l-a făcut să se simtă „cu 10 ani mai tânăr“.

Principala responsabilitate a unui paznic de far este aceea de a asigura un semnal luminos clar pentru marinari. De asemenea, i se cere să acţioneze şi să întreţină cornii de ceaţă, precum şi să le furnizeze prin radio pescarilor şi vaselor care trec prin dreptul farului informaţii despre starea vremii.

În trecut, paznicii de far aveau sarcina de a menţine rezervoarele de ulei pline, fitilele aprinse şi de a păstra sticlele lămpilor curate. Nu era ceva neobişnuit ca paznicii de far să-şi petreacă noaptea rotind manual o sursă de lumină, când dispozitivul de iluminat al farului nu putea fi reparat la timp, pentru a avertiza şi îndruma corăbiile spre ape sigure, sau să-şi petreacă noaptea lovind cu ciocanul într-un clopot de ceaţă, atunci când cornul de ceaţă nu mai funcţiona.

În calea furtunilor

Furtunile violente sunt un motiv de mare îngrijorare. Odată, un paznic de far a văzut ceva despre care a crezut că era un „nor alb imens“, dar care s-a dovedit a fi un singur val uriaş! Valul s-a înălţat până la circa 15 metri şi a ajuns pe stânca pe care se afla locuinţa paznicului. Acest val a cauzat farului tot atâtea pagube câte i-ar fi cauzat o furtună.

Altă dată, o furtună cu un şuierat îngrozitor, care a durat toată noaptea, a aruncat valuri asupra farului din portul Pubnico, Noua Scoţie. Tot ce puteau face paznicul şi familia lui era să aştepte şi să spere. Furtuna s-a potolit spre dimineaţă. Dar când a ieşit afară, spre uimirea lui paznicul a văzut că uscatul din jurul farului dispăruse. Locul pe care se înălţa farul se transformase în insulă!

Singurătate şi monotonie

Când a fost întrebat despre singurătate, un paznic de far a râs satisfăcut şi a spus: „Sunt unii care ne întreabă: «Măi omule, cum poţi să suporţi atâta singurătate?» Noi, la rândul nostru, îi întrebăm: «Dar voi cum suportaţi să trăiţi într-un oraş cu atâta zgomot şi agitaţie?»“

În trecut, farurile mai izolate din Statele Unite beneficiau de mici colecţii de cărţi. Astfel, pe la 1885 funcţionau 420 de biblioteci. Evident, paznicii de far au devenit buni cititori.

O profesie care se stinge

În ultimii ani, farurile zidite în care lucrau oameni au cedat locul unor turnuri cu structură de oţel — dotate cu lămpi cu lumină puternică — în care nu mai lucrează oameni. Corăbierii nu mai scrutează întunecimile în căutarea unei lumini nedesluşite sau a unei flăcări confuze. Astăzi, lămpi puternice cu halogen şi semnale de ceaţă stridente îl previn pe marinar despre pericolele care îl pândesc pe mare.

Vasele echipate pentru a recepţiona semnalele farurilor ştiu acum unde se află, oricât de densă ar fi ceaţa. Tehnologia modernă îi permite navigatorului să străbată mările de la un ţărm la altul, încredinţat că va putea evita bancurile de nisip, recifele periculoase şi stâncile înşelătoare din apropierea ţărmului.

Ca o consecinţă a tehnologiei moderne, ocupaţia de paznic de far se stinge de pe scena lumii. Nutrind sentimentul că o parte din viaţa lui s-a dus pentru totdeauna, la plecarea de pe insula care i-a servit drept locuinţă timp de 25 de ani, un paznic de far a spus cu tristeţe: „Am dus o viaţă fericită aici. Niciodată nu ne-am dorit cu adevărat să plecăm“.

Dar dispozitivele care asigură fascicule rotative, lumini secundare, lumini de avarie, semnale sonore şi semnale radar, toate necesită reparaţii, iar farurile au în continuare nevoie de întreţinere. Farurile moderne sunt în prezent reparate şi întreţinute de tehnicieni itineranţi.

Cei care preţuiesc nenumăraţii ani de serviciu efectuaţi de paznicii de far împărtăşesc sentimentele unui bărbat din Augusta, Maine (S.U.A.), care a spus cu regret: „Nu, categoric nu va mai fi la fel când vei privi cu atenţie spre far şi vei şti că luminile sunt controlate de un calculator şi nu de oameni“.

[Chenarul de la pagina 11]

Primul far

Construcţia primului far cunoscut în istorie a fost încheiată în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea al Egiptului, în jurul anului 300 î.e.n., pe insula Pharos, în faţa intrării în actualul port Alexandria. Construcţia lui a durat 20 de ani şi a costat echivalentul a 2,5 milioane de dolari.

Documentele istorice arată că a avut o înălţime de peste 90 de metri. Încăperea de sus avea ferestrele orientate spre mare, ferestre în spatele cărora ardea un foc de lemne sau, probabil, torţe care, potrivit relatărilor lui Iosefus, puteau fi văzute de la peste 50 de kilometri depărtare.

Uriaşa construcţie din piatră a fost considerată una dintre cele şapte minuni ale lumii. Focul strălucitor al acestui far a slujit drept lumină de avertisment timp de 1 600 de ani, farul fiind distrus, după toate probabilităţile, de un cutremur.

De-a lungul secolelor, în toate porturile lumii s-au construit mii de faruri de diferite forme şi dimensiuni. Vechile faruri zidite supravieţuiesc azi ca muzee şi puncte de atracţie turistică în parcuri naţionale, fiind vizitate de milioane de persoane.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Farul din Cape Spear, Terra Nova (Canada)