Vă pune câinele în pericol copiii?
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AFRICA DE SUD
SYDNEY, în vârstă de doi anişori, s-a apropiat prea mult de un rottweiler agresiv, care era legat. Câinele a sărit la Sydney, i-a sfâşiat pielea de pe cap şi aproape că i-a rupt urechea stângă. Micuţului Sydney va trebui să i se facă mai multe grefe de piele.
Deoarece tot mai mulţi oameni folosesc câini pentru pază, există tot mai multe cazuri în care câinii au atacat copii. Printre rasele de câini despre care se ştie că au atacat copii pot fi amintite următoarele: rottweiler, doberman, buldog, alsacian (ciobănesc german) şi bullterrier. Un sondaj efectuat în Africa de Sud a dezvăluit faptul că, în cazurile examinate, majoritatea copiilor muşcaţi au fost atacaţi de câini pe care îi cunoşteau. Aproape jumătate dintre ei au fost victime ale câinilor vecinilor, iar un sfert au fost muşcaţi de propiii lor câini. În numai 10% din numărul atacurilor, cei vinovaţi erau câinii vagabonzi. Deseori, probabil fără să-şi dea seama, victima a fost cea care l-a întărâtat într-un fel oarecare pe câine. Evident, multe atacuri ar putea fi evitate dacă stăpânii câinilor şi părinţii ar lua unele măsuri de precauţie.
Învăţaţi-vă copilul
Mulţi dresori de câini subliniază importanţa faptului de a nu-i lăsa pe copiii mici împreună cu câinii, fără să fie supravegheaţi de un adult. Copiii mici nu ştiu cum să se poarte cu animalele. Ei trebuie învăţaţi. De aceea, mulţi oameni au grijă ca, în lipsa unui adult responsabil, câinii şi copiii mici să fie ţinuţi în locuri diferite. În cartea Childproofing Your Dog, dresorul Brian Kilcommons remarcă următoarele: „Din relatările auzite s-a constatat că majoritatea problemelor apar atunci când adulţii nu sunt cu ochii pe copii“.
Deseori, animalele sunt cele care trebuie apărate de copii! Kilcommons a fost chemat în ajutor când câinele unei familii s-a repezit la un copil. Neatentul tată a explicat că băieţelul său, în vârstă de doi ani şi jumătate, a fugit spre câine, care dormea, şi l-a lovit puternic cu piciorul. Evident, de durere, câinele s-a repezit la copil. În această situaţie, câinele s-a dovedit a fi demn de laudă fiindcă nu l-a muşcat pe copil. Acelaşi dresor îi sfătuieşte pe părinţi astfel: „Nu-i permiteţi copilului să-i facă unui câine ceea ce nu i-aţi permite să-i facă unui alt copil“.
Învăţaţi-vă copilul cum să se poarte frumos cu animalele. Învăţaţi-l să nu sâcâie niciodată un câine. Părinţii trebuie să fie atenţi şi să sesizeze orice posibile pericole când copiii şi câinii sunt în acelaşi loc. Dacă observaţi că câinele încearcă să plece sau să se ascundă de un copil, nu-l lăsaţi pe copil să-l urmărească. Dacă copilul merge după câine şi îl întărâtă, singura cale de apărare a câinelui este aceea de a lătra, de a mârâi sau chiar de a muşca. Părinţii trebuie să-i disciplineze încontinuu, astfel încât, atât câinele, cât şi copilul să ştie că ceea ce spune părintele este serios.
Nu trataţi câinele ca pe un intrus. Când unei perechi căsătorite care are un câine i se naşte primul copilaş, proaspeţii părinţi pot avea tendinţa de a ignora câinele şi de a-l scoate în curte. Deşi este înţelept să se ia măsuri preventive, dresorul Richard Stubbs ne sfătuieşte: „Câinele nu trebuie tratat ca un intrus. Dimpotrivă, purtaţi-vă ca şi până acum, acordându-i atenţie într-o măsură rezonabilă“.
Fiţi atenţi cum se poartă copilul vostru cu câinii necunoscuţi. Dacă copilul va vedea pe stradă o persoană necunoscută care şi-a scos câinele la plimbare, ce va face copilul? Va alerga nerăbdător să mângâie câinele? Învăţaţi-l să nu facă lucrul acesta. Mai întâi trebuie să-i ceară permisiunea stăpânului. Apoi, dacă stăpânul câinelui este de acord, el poate merge spre câine încet, ca să nu-l sperie. Ar trebui să facă cunoştinţă cu el stând la o distanţă mică de câine şi vorbindu-i calm. Câinele care este prietenos se va apropia de copil. Pe câinii vagabonzi este mai bine să-i lăsaţi în pace. — Vezi chenarul „Limbajul trupului la câini“, pagina 22.
Dresarea câinelui
Lăudaţi-vă întotdeauna câinele şi fiţi buni cu el. Pedeapsa sau cuvintele aspre nu îl vor face să înveţe mai repede, ci, dimpotrivă, vor avea un efect contrar. Este bine să-l învăţaţi pe câine să vină când este chemat pe nume şi, de asemenea, să asculte unele comenzi de bază, cum ar fi: „Şezi!“ Câinele învaţă astfel să-i fie supus stăpânului său, iar acest lucru îi permite stăpânului să-l ţină mai bine în frâu în situaţiile dificile. Cele mai eficiente sunt cuvintele şi frazele simple. Folosiţi mereu aceleaşi cuvinte şi fraze. Când câinele face ceea ce i-aţi cerut, răsplătiţi-l imediat fie lăudându-l, fie mângâindu-l, fie dându-i o bucăţică din mâncarea favorită. Ca efectul să fie cel scontat, câinele trebuie răsplătit imediat după ce a făcut ceea ce i s-a cerut. Următorul pas important este repetarea gestului până când acesta i se întipăreşte bine.
Dacă vă cumpăraţi un câine, fie unul mic, fie unul mai bătrân, acesta trebuie ajutat să se obişnuiască cu copiii. Copiii reacţionează diferit de adulţi. Sunt mai gălăgioşi şi mai impulsivi şi este mult mai probabil că vor alerga spre câine, care s-ar putea să se sperie. Este bine să-l obişnuiţi pe câine cu astfel de gesturi neaşteptate. Când copiii nu sunt prin preajmă, obişnuiţi-l pe câine cu zgomotele bruşte. Faceţi ca dresarea să fie o joacă. Daţi-i câinelui o comandă şi alergaţi brusc spre el. După aceea, răsplătiţi-l imediat. Strigaţi la el tot mai tare. În final, lăudaţi-l şi mângâiaţi-l cu căldură. După puţin timp îi va plăcea acest joc.
Copiilor mici le place să îmbrăţişeze câinii, dar trebuie să-i învăţaţi să nu facă lucrul acesta, deoarece unii câini se sperie când cineva se apropie de ei atât de mult. În cazul în care copilul îmbrăţişează câinele, învăţaţi-l pe câine să accepte aceasta. Îmbrăţişaţi-vă scurt câinele, după care daţi-i o bucăţică din mâncarea preferată şi lăudaţi-l. Treptat, îmbrăţişările pot deveni tot mai lungi. Dacă câinele mârâie sau îşi arată colţii, cereţi ajutorul unui dresor calificat.
Câinele agresiv
Se pare că unii câini sunt agresivi din fire, de aceea ei pot fi un pericol pentru membrii casei. Câinii-mascul sunt, de obicei, mai agresivi.
Câinelui căruia îl place să domine nu suportă să fie mângâiat, îndeosebi în zonele sensibile, cum ar fi faţa şi gâtul. Alteori însă, câinele se poate apropia de voi, vă poate împinge uşor sau chiar îşi poate pune labele în poala voastră, „cerând“ atenţie. El poate păzi zonele strategice ale casei, nelăsându-i nici măcar pe membrii familiei să intre în acele zone. Deseori îşi arată posesivitatea faţă de anumite obiecte, cum ar fi jucăriile, şi poate mârâi sau poate înceta să mai muşte din ele dacă te apropii de el când este ocupat cu ele.
Ca să-şi consolideze poziţia de stăpâni, aceşti câini vor ignora în mod deliberat comenzile cunoscute. Ei se pot ciocni de copii sau se aşteaptă să iasă primii pe uşă. De asemenea, ei pot încerca să se urce pe oameni cu picioarele din faţă. Acest gest, afirmă Brian Kilcommons, este „un gest de dominare“ şi „nu are legătură cu relaţiile sexuale“. El ne avertizează că acesta „este întotdeauna un semn că câinele crede că el comandă. Cu siguranţă, urmează o divergenţă“. Câinele mai poate avea obiceiul de a prinde cu gura mâna stăpânului, cerând astfel atenţie.
Aceste semne de agresivitate nu trebuie trecute cu vederea. Agresivitatea nu va dispărea pur şi simplu; mai degrabă ea se va intensifica, iar copiii din casă pot fi în pericol. Mulţi dresori sunt de părere că un astfel de câine trebuie castrat, indiferent de sex, întrucât, în general, aceasta îl face să fie mai puţin agresiv.
Nu este recomandabil să întărâtaţi un câine agresiv ca să-i arătaţi cine este stăpânul. În realitate, înfruntarea agresivă şi disciplinarea aspră ar putea fi periculoase. Câinelui i se poate arăta în moduri mult mai subtile cine comandă.
De fiecare dată când un câine agresiv se apropie de voi ca să-i acordaţi atenţie, iar voi i-o acordaţi, nu faceţi altceva decât să-i întăriţi încă o dată convingerea că el comandă. De aceea, când un astfel de câine cere atenţie, ignoraţi-l. Întreaga familie trebuie să colaboreze în acest sens. La început, câinele s-ar putea să fie uimit şi poate chiar să latre şi să vă privească drăgăstos, dar împotriviţi-vă tentaţiei de a ceda. Când se retrage, şi, probabil, merge să se aşeze în colţul lui, ei bine, acesta este momentul în care puteţi să-i acordaţi puţină atenţie. În felul acesta câinele învaţă că voi sunteţi stăpânul şi că voi decideţi când trebuie să-i acordaţi atenţie.
Jocurile agresive, cum ar fi „lupta cu odgonul“ şi luptele greco-romane, pot stimula tendinţa de dominare, de aceea trebuie evitate. Este de preferat ca acestea să fie înlocuite cu jocuri neagresive.
Este mai bine dacă câinele nu doarme în dormitor. Dormitorul este o zonă „privilegiată“, iar dacă i se permite să doarmă acolo, aceasta i-ar putea da câinelui în casă o poziţie mai înaltă decât cea a copiilor. Dimpotrivă, culcuşul câinelui trebuie aşezat în bucătărie sau într-o cuşcă de afară. Deseori stăpânii sunt muşcaţi chiar în dormitorul lor de un câine agresiv.
Dacă în pofida eforturilor depuse câinele nu reacţionează sau dacă în timp ce este dresat sau în orice alt moment vă simţiţi ameninţaţi, apelaţi la ajutorul unui dresor competent. Medicul veterinar v-ar putea recomanda unul. Înainte ca să-l angajaţi pe dresor, discutaţi cu el despre metodele lui de dresare şi asiguraţi-vă că sunteţi mulţumiţi de ele. Dresorul Richard Stubbs ne avertizează: „Dacă un câine agresiv poate răspunde la comenzile unui dresor profesionist, acest fapt nu garantează că îi va răspunde şi stăpânului la fel“. Stăpânul câinelui trebuie să fie sigur că poate să-şi ţină câinele sub control în situaţii critice.
Unii câini vor continua să fie agresivi chiar şi după cea mai competentă instruire, iar păstrarea lor pune familia în pericol. După ce v-aţi străduit să faceţi tot ce puteţi, s-ar putea să consideraţi că este mai bine să scăpaţi de câine decât să riscaţi şi să vă puneţi în pericol. Este bine dacă veţi cere sfatul unui veterinar sau al unui dresor. Poate îi veţi găsi câinelui o nouă locuinţă, dar, desigur, aveţi obligaţia de a-l anunţa pe noul stăpân al câinelui de problemele pe care le-aţi avut cu acesta.
Dresorul Peter Neville ne sfătuieşte: „Câinii cărora le place să domine trebuie trataţi numai după nişte norme foarte severe, şi trebuie văzut cu foarte multă grijă cine va fi în pericol şi cât de mare va fi pericolul. Dacă persoanei celei mai expuse pericolului nu i se poate asigura siguranţa, atunci este mai bine să-i alegeţi cu grijă câinelui un nou stăpân sau să fie omorât“.
Copiii pot învăţa şi pot trage foloase pe plan afectiv dacă au câini sau animale favorite. Supraveghindu-i în mod corespunzător, părinţii vor lua măsuri ca toate amintirile pe care le vor avea copiii lor despre animalele lor favorite să fie plăcute.
[Chenarul de la pagina 22]
Limbajul trupului la câini
Comportamentul specific câinelui agresiv dezvăluie intenţiile lui neprietenoase. Învăţându-vă copilul să înţeleagă acest limbaj al trupului câinelui, îl puteţi ajuta să evite situaţiile periculoase.
● Câinele agresiv va încerca să pară mai mare. Poate îşi va zbârli părul de pe spate. Câinele poate lătra sau mârâi, ţinându-şi coada drept în sus. Dacă dă repede şi energic din coadă, aceasta nu înseamnă prietenie. Lăsaţi câinele în pace.
● Câinele fricos îşi lasă capul şi urechile în jos, iar coada şi-o ţine în jos sau între picioare. Dacă vă apropiaţi de un astfel de câine, el poate deveni agresiv din cauza fricii. Daţi-i pace.
● Câinele liniştit îşi ţine capul nici prea sus, nici prea jos, are gura deschisă, iar coada puţin mai jos de linia corpului, însă fără să-i atârne. Dacă dă din coadă, înseamnă că este prietenos. În general vă puteţi împrieteni cu acest gen de câine.
(Adaptare după cartea Childproofing Your Dog, de Brian Kilcommons şi Sarah Wilson.)
[Chenarul/Fotografiile de la pagina 23]
Pentru siguranţa câinelui
1. Supravegheaţi copiii mici şi câinii.
2. Învăţaţi-vă copilul să nu sâcâie niciodată un câine.
3. Când vreţi să mângâiaţi un câine necunoscut, cereţi-i mai întâi voie stăpânului.
4. Dresaţi-vă câinele să asculte unele comenzi de bază.
5. Obişnuiţi-vă câinele să fie îmbrăţişat.
6. Evitaţi jocurile agresive.