Ora de vârf a mareelor înalte

De la corespondentul nostru din Marea Britanie

ANUAL, în nord-vestul Europei iernează aproximativ zece milioane de păsări. Acestea vin nu numai din habitatul lor arctic, ci şi din foarte îndepărtatele ţinuturi ale Canadei şi ale Siberiei Centrale. În drumul lor spre Africa, multe alte păsări converg spre căile aeriene est-atlantice, o rută de migrare situată de-a lungul Insulelor Britanice.

Hrana şi locurile pentru odihnă sunt oferite de un lanţ de peste 30 de estuare largi situate în apele maritime britanice. Fiecare dintre acestea furnizează hrană pentru mai mult de 20 000 de păsări, însă cel mai important dintre estuare este golful Wash, care este situat pe coasta răsăriteană a Angliei şi care adăposteşte peste un sfert de milion de păsări, printre care culicul mare, fugaciul de ţărm, sitarul de mare, fugaciul mare, scoicarul, ploierul, fluierarul cu picioare roşii şi pietruşul. Ce fel de hrană se găseşte în estuare, şi de ce sunt acestea atât de importante?

Importanţa estuarelor

Estuarele sunt zone de litoral semiînchise, unde apa de mare se amestecă cu apa dulce. Aici, apele calde, bogate în substanţe minerale şi organice nutritive, întreţin jumătate din materia vie a oceanelor lumii. În nisip se găsesc creveţi, insecte de nisip şi tot felul de alte vieţuitoare, însă în nămolul de estuar se găseşte o şi mai mare abundenţă de vietăţi.

Nămolul diferă în funcţie de natura sedimentului din care este alcătuit. Fiecare tip de nămol conţine propriile lui animale marine specifice, acestea fiind hrana consumată de păsările de apăa. De exemplu, într-un metru pătrat de nămol de un anumit fel pot exista milioane de melcişori cu o lungime mai mică de 3 milimetri! În plus, nămolul hrăneşte moluşte, viermi şi alte nevertebrate.

Fluxuri înalte

Chiar dacă într-un estuar pot exista mii şi mii de păsări de apă, poate fi greu să le localizăm deoarece ele sunt răspândite de obicei pe suprafeţe întinse. Însă, când fluxul este înalt, situaţia se schimbă radical. Şuvoiul mare de apă inundă nisipul şi mlaştinile, obligând păsările de apă să se retragă pe pământul scăldat de flux şi în alte locuri mai înalte. Atunci este mult mai uşor să observi păsările când sunt adunate la un loc în stoluri imense.

Azi, în această strălucitoare şi însorită dimineaţă de aprilie, trebuie să aibă loc fluxul. Din nord-est bate un vânt rece, în timp ce noi ne îndreptăm spre un estuar mic şi pitoresc, în care râul Alde ce şerpuieşte prin comitatul englez Suffolk se varsă în Marea Nordului. Aici, populaţia de iarnă a păsărilor de apă ajunge să numere chiar şi peste 11 000 de păsări, iar nouă ne va fi mult mai uşor să le observăm activitatea, deoarece estuarul este lat de numai o jumătate de milă.

De-a lungul cursului râului există ici-colo o serie de mijloace de apărare în faţa mării. Unele maluri sunt acoperite cu trestie, altele cu iarbă de mare. Restul constă pur şi simplu în construcţii din lemn şi piatră înnegrite. În susul apei, în mijlocul unei remarcabile colecţii de clădiri în stil victorian, se află Sala de Concerte „Snape Maltings“, gazda festivalului de muzică de la Aldeburgh. Noi însă trebuie să mergem în josul râului şi să ne găsim un loc de refugiu. Acum vântul este puternic şi tăios, iar peste puţin timp ne vor ustura ochii.

De îndată ce ajungem la malul râului (vezi fotografia, poziţia A), suntem salutaţi de chemarea desluşită, suavă a unei perechi de cioc întorşi. Aceştia se află la o depărtare de aproximativ 40 de metri, de aceeaşi parte a estuarului cu noi, momentan preocupaţi amândoi să-şi aranjeze reciproc penele. Fiecare pasăre ciuguleşte penele din partea de sus a pieptului cu capătul subţire şi arcuit în sus al ciocului. Este o adevărată plăcere să urmăreşti această scenă, dar trebuie să mergem mai departe, deoarece mai sunt multe altele de văzut.

Creşterea fluxului

Fluxul creşte acum cu repeziciune, de aceea ne îndreptăm în grabă spre locul de observare (vezi fotografia, poziţia B). În drum, un fluierar cu picioare roşii — fidel reputaţiei sale de santinelă a estuarului — se înalţă de pe terenul scăldat de flux, scoţând un ţipăt strident, ca de alarmă: „tuhuhu-tuhuhu!“. Picioarele lui roşii contrastează cu albul strălucitor al marginii aripilor lui care sclipesc în lumina soarelui. După ce ajungem la destinaţie, scrutăm rapid cu privirea întinderile de nisip şi nămol care dispar cu repeziciune.

În depărtare, douăzeci de fluierari cu picioare roşii se hrănesc de zor, scormonind uşor prin nămol, în timp ce alţii caută hrană în golfuleţele mai ferite. Fugacii de ţărm, cu ciocurile lor caracteristice arcuite în jos, stau mai aproape unii de alţii, în grupuri mici. Răzleţi, din mers ciugulesc în grabă de prin nămol, încercând să nu se depărteze de malul apei. Culicii mari merg agale, care-ncotro, scrutând cu atenţie mâlul moale, cleios. Pe râu în sus, o pereche de pietruşi caută hrană cu ciocurile lor scurte, uşor arcuite în sus, ca să poată scormoni prin pietrişul de pe bătrânul ţărm al mării, care se întinde până unde ajunge fluxul.

Dintr-o dată, văzduhul răsună de „tlii-uu-ii“, şuieratul trisilabic, sălbatic şi trist al ploierului argintiu. În timp ce planează deasupra capetelor noastre, axilele negre ale păsării se văd cu claritate, contrastând cu restul părţii de dedesubt a corpului ei de culoare pală. Patru sute de ploieri aurii, strâns adunaţi într-o grupare de formă ovală, se odihnesc cu capul sub aripă, toţi înfruntând vântul. Din când în când, unii se ceartă pentru stabilirea ordinii ierarhice. Cei mai mulţi au încă penajul pestriţ de iarnă: în părţile de sus penele sunt aurii, închise la culoare, iar în jurul ochilor, al feţei şi în regiunile de dedesubt sunt în culori pale; ciocul este negru. În timp ce ne rotim telescopul, reperăm şi ploierii inelaţi.

Dintr-o dată soseşte un cârd de vreo 1 000 de nagâţi. Neastâmpărate, păsările se apropie zburând în stilul lor inimitabil. Nagâţii şi ploierii aurii au fost pe câmpiile dinspre apus, unde preferă să-şi caute hrană. Ei vin în estuar nu numai ca să mănânce, ci şi ca să se scalde şi să-şi cureţe penele cu ciocul.

Principalul zgomot de fond provine de la chemarea ca un gâlgâit a culicilor mari, de la fluieratul melodios şi plin de o şi mai mare satisfacţie al fluierarilor şi de la ţipătul pescăruşilor cu cap negru. Doi sitari de mal nordic cercetează nămolul în adâncime. Cu ciocurile lor groase, portocaliu-roşiatice, câţiva scoicari trag afară câţiva viermi. Un ploier argintiu face ţanţoş câţiva paşi, se opreşte, îşi scutură piciorul drept, apoi porneşte după pradă şi o înghite. Dar vine fluxul şi îi ia prin surprindere pe toţi!

Începe goana!

Dintr-o dată, păsările se înalţă stoluri-stoluri, aranjate în principal fiecare după specia ei. Priveliştea este impresionantă, deoarece păsările de apă zboară în formaţie una lângă alta. Înclinându-se dintr-o parte într-alta, în timp ce sunt brăzdate de razele soarelui, stolurile îşi schimbă culoarea: de la maro închis la alb-argintiu strălucitor, într-un moment fiind clar vizibile, iar în celălalt aproape confundându-se cu fundalul noroios al fluxului. Stolurile îşi schimbă culoarea de la nuanţe închise la argintiu, de la argintiu la nuanţe închise, într-un ritm perfect şi, în acelaşi timp, modificându-şi cu regularitate forma: dintr-una aproape ovală într-una rotundă, apoi în spirală, iar în cele din urmă în linie verticală. Multe se lasă în mlaştinile încă neacoperite de apele fluxului.

În curând, mlaştina şi plajele din jurul nostru vor fi acoperite de apă, de aceea ne grăbim în susul râului, însoţiţi de un stol mare de păsări de apă ce înaintează ferm. Primele care ne depăşesc sunt stolurile mici de fugaci de ţărm, nişte păsări mici, care bat redepe din aripi şi care ţin legătura unele cu altele scoţând din când în când un fluierat scurt şi strident. Apoi trec fluierarii cu picioarele roşii, nişte păsări mai mari, al căror stol este mai mare şi mai impunător. Culicii mari, de mărimea unor pescăruşi de talie mai mare, trec în zbor cântând triluri vioaie şi încântătoare. Urmează un stol mare de cioc întorşi, coloraţi în negru şi alb, care contrastează cu albastrul cerului. Ei se aşază la capătul estuarului, iar picioarele lor lungi, de un albastru ca ardezia, abia se zăresc deasupra apei.

Adăpostul

Mărim pasul ca să ajungem la un loc înalt, unde estuarul se îngustează (vezi fotografia, poziţia C). Diferitele specii de păsări stau de obicei toate la un loc, deşi, desigur, aceasta nu este o regulă. Pe măsură ce fluxul avansează cu repeziciune, la grămadă se alătură şi mai multe păsări. Păsările se regrupează în permanenţă, întrucât pe maluri este tot mai puţin loc de stat în picioare, iar pentru cele care sosesc mai târziu este şi mai greu să-şi găsească un loc unde să se aşeze.

Fluxul a ajuns acum la înălţimea maximă. Nagâţii şi ploierii aurii s-au întors pe câmpii. Toate păsările rămase au fost obligate să părăsească mlaştina ca să se adăpostească pe malurile bătrânului râu. Fluieratul neîntrerupt al scoicarilor este foarte puternic raportat la numărul lor. Fluierarii cu picioare roşii şi culicii mari sporesc rumoarea generală, iar acum, deasupra tuturor se înalţă cântecul unei ciocârlii. O atmosferă cu adevărat extraordinară!

Ne luăm tălpăşiţa în timp ce păsările de apă se bucură de odihna bine meritată a după-amiezei, aşteptând punctul maxim al fluxului. În pofida faptului că unele păsări se află dincolo de dig şi nu pot vedea apa, acestea vor şti când să se întoarcă în mlaştinile sau pe plajele pe care vieţuiesc. Ceasornicari desăvârşiţi, înţelepte din instinct, ele ştiu cum funcţionează mareele.

Da, este uluitor să urmăreşti ora de vârf a mareelor înalte, îndeosebi când faci lucrul acesta pentru prima oară!

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 26]

Alegeţi ora de vârf

Ca să urmăriţi ora de vârf a mareelor înalte, mai întâi de toate alegeţi un estuar convenabil. Apoi veţi avea nevoie de unele informaţii referitoare la zona respectivă, de pildă trebuie să ştiţi încotro merg păsările de apă şi unde le puteţi privi. Consultaţi tabelele cu mareele ca să ştiţi care este prima maree de înălţime maximă care are loc imediat după o lună plină sau după o lună nouă. Pe lângă timpul necesar pentru călătorie, rezervaţi-vă trei ore ca să vă uitaţi pe îndelete la păsări şi sosiţi cu cel puţin două ore înainte de punctul maxim al fluxului.

Cu ce trebuie să vă echipaţi? Dacă nu cunoaşteţi păsările de apă, luaţi-vă o carte care să vă ajute să le identificaţi. Vă va fi foarte util şi un binoclu. Veţi afla imediat că fiecare specie de păsări are trăsături specifice şi adună hrana în funcţie de modul în care i-a fost creat ciocul. Un telescop nu vă va fi neapărat necesar, însă trebuie neapărat să aveţi îmbrăcăminte călduroasă şi impermeabilă! Fiţi atenţi la pericole. Dacă nu cunoaşteţi bine mlaştinile, nu vă aventuraţi în ele. Puteţi fi surprinşi cu uşurinţă de un flux care creşte cu rapiditate. În plus, este suficient se se lase ceaţa ca să vă pierdeţi. Ţineţi cont şi de vânt. Furtunile pot provoca fluxuri cu valuri, care pot fi foarte periculoase, indiferent de estuar.

[Chenarul de la pagina 27]

Principalele estuare de pe glob

Wadden Zee, din Olanda, cea mai importantă zonă de supralitoral din Europa, adăposteşte uneori peste patru milioane de păsări de apă. Ea se întinde din partea de nord până în partea de sud-vest a peninsulei Iutlanda. Trei locuri din această regiune întinsă care merită să fie vizitate sunt: autostrada care duce la Rømø, în Danemarca; estuarul fluviului Weser, în Germania, un adăpost important în timpul mareelor înalte; şi Lauwers Zee, lângă Groningen, în Olanda. Cel mai însemnat estuar din Peninsula Iberică este cel al râului Tagus, din Portugalia.

Estuarele (atât cele din America de Nord, cât şi cele din America de Sud) situate pe ţărmul Pacificului furnizează hrană pentru aproximativ şase până la opt milioane de păsări de apă migratoare. Printre principalele locuri unde se găsesc aceste păsări se numără golfurile din San Francisco şi Humboldt, în California; cei 200 de kilometri pătraţi din Canada, care se întind de la golful de pe graniţa cu Vancouver până la insula Iona, care aparţine de British Columbia; estuarul Stikine din Alaska şi delta fluviului Copper.

Locuri excelente pentru păsările de apă se găsesc şi pe Platoul Bolivar şi în golful Galveston, în Texas (S.U.A.); la Tai-Po, în Hong Kong; la Cairns, în nord-estul Australiei; şi lângă Mombasa, Kenya.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Cinci scoicari

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Fugaci părăsindu-şi în grabă adăpostul

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

ESTUARUL ALDE, SUFFOLK

Sala de concerte „Snape Maltings“

Punctul de observare B

Poziţia C

Vedere iniţială A

[Provenienţa fotografiei]

Centrul „Snape Maltings“ de pe mal

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Fugaciul mare

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Fluierarul cu picioare roşii

Culicul mare

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Deasupra: Culici mari