Trăind cu un handicap de învăţare

Pentru David, un băieţel de şase ani, clipele favorite din zi sunt acelea când mama lui îi spune poveşti. Lui îi place mult când mama îi citeşte şi poate să-şi aducă aminte fără probleme tot ce aude. Însă David are o problemă. El nu poate să citească singur. De fapt, orice activitate care îl solicită pe plan vizual îl face să se simtă frustrat.

Sarah este elevă în clasa a III-a, însă are un scris extrem de neglijent. Literele ei nu sunt bine formate, iar unele dintre ele sunt scrise de la coadă la cap. Ceea ce măreşte îngrijorarea părinţilor ei este faptul că Sarah are probleme chiar şi când îşi scrie numele.

Josh, un adolescent, se descurcă bine la toate materiile de la şcoală, în afară de matematică. Noţiunea de valori numerice îl zăpăceşte complet. Josh se înfurie şi numai când se uită la cifre, iar când se aşază să-şi facă temele la matematică, dispoziţia lui se strică imediat.

CE SE întâmplă cu David, Sarah şi Josh? Sunt ei pur şi simplu leneşi, încăpăţânaţi sau, poate, înceţi la minte? Nicidecum. Toţi aceşti trei copii au un nivel de inteligenţă cuprins între valoarea normală şi peste cea medie. Însă fiecare este limitat de un handicap de învăţare. David suferă de dislexie, un termen folosit în legătură cu mai multe probleme de citire. Problema extrem de grea a lui Sarah în legătură cu scrierea se numeşte disgrafie. Iar incapacitatea lui Josh de a înţelege noţiunile de bază ale matematicii este cunoscută sub numele de discalculie. Acestea sunt doar trei handicapuri de învăţare. Există mult mai multe, iar unii specialişti estimează că, în total, ele afectează cel puţin 10% din copiii din Statele Unite.

Definiţii ale handicapurilor de învăţare

Este adevărat, cei mai mulţi tineri găsesc uneori că le este greu să înveţe. Însă, de obicei, acest lucru nu indică existenţa unui handicap de învăţare. Dimpotrivă, acesta demonstrează, pur şi simplu, că toţi copiii au diferite capacităţi de învăţare: unii sunt mai buni, alţii mai slabi. Unii demonstrează capacităţi extraordinare în legătură cu auzirea; ei pot să reţină informaţia foarte uşor ascultând. Alţii sunt orientaţi mai mult spre domeniul vizualului; ei învaţă mai bine dacă citesc. Însă, la şcoală, elevii sunt adunaţi într-o clasă şi se aşteaptă de la toţi să înveţe, indiferent de metoda de predare folosită. Prin urmare, nu se poate ca unii să nu aibă probleme cu învăţatul.

Însă unii specialişti sunt de părere că există o diferenţă între simplele probleme cu învăţatul şi handicapurile de învăţare. S-a explicat că problemele cu învăţatul pot fi depăşite cu răbdare şi efort. În schimb, despre handicapurile de învăţare se spune că sunt mai adânc înrădăcinate. „Se pare că creierul copilului cu un handicap de învăţare percepe, prelucrează sau îşi aminteşte anumite tipuri de sarcini mintale într-o manieră greşităa“, scriu medicii Paul şi Esther Wender.

Totuşi, un handicap de învăţare nu înseamnă neapărat un handicap mintal. Ca să explice acest lucru, medicii Wender au făcut o comparaţie cu cei care nu pot să perceapă diferenţele de ton. „Cei care sunt incapabili să perceapă diferenţele de ton nu au creierul afectat şi nici nu este ceva în neregulă cu auzul lor“, scriu medicii Wender. „Nimeni nu spune că această incapacitate se datorează leneviei, unei instruiri necorespunzătoare sau unor motivaţii slabe.“ La fel stau lucrurile, spun ei, şi cu cei care au un handicap de învăţare. Adesea, dificultatea este legată de un anumit aspect al învăţării.

Acest lucru explică de ce mulţi copii care au handicapuri de învăţare au un nivel de inteligenţă cuprins între valoarea medie şi peste cea medie; ba chiar, unii sunt extrem de inteligenţi. Deseori, acest paradox îi face conştienţi pe medici de eventuala prezenţă a unui handicap de învăţare. Cartea Why Is My Child Having Trouble at School? (De ce are copilul meu probleme la şcoală?) explică: „Un copil cu un handicap de învăţare se descurcă la un nivel cu doi sau mai mulţi ani mai scăzut decât nivelul acceptat pentru vârsta lui şi pentru coeficientul lui de inteligenţă stabilit“. Cu alte cuvinte, problema nu constă doar în faptul că copilul întâmpină greutăţi în a ţine pasul cu colegii lui. Dimpotrivă, realizările sale nu corespund propriului său potenţial.

Oferind ajutorul necesar

Consecinţele pe plan afectiv pe care le are un handicap de învăţare agravează adesea problema. Când copiii care au un handicap de învăţare se descurcă greu la şcoală, ei pot fi consideraţi de profesori şi de colegi, ba chiar şi de propria lor familie, nişte rataţi. Din nefericire, mulţi dintre aceşti copii îşi fac o imagine negativă despre ei înşişi, imagine care poate persista în timp ce cresc. Acesta este un motiv de îngrijorare întemeiat, întrucât, în general, handicapurile de învăţare nu disparb. „Handicapurile de învăţare sunt handicapuri pe toată viaţa“, scrie dr. Larry B. Silver. „Aceleaşi handicapuri care limitează scrisul, cititul şi socotitul vor limita şi activităţile sportive, precum şi alte activităţi, viaţa de familie şi capacitatea de a se înţelege cu prietenii.“

Aşadar, este absolut necesar ca aceşti copii cu handicapuri de învăţare să primească sprijin părintesc. „Copiii care ştiu că părinţii lor le iau cu tărie apărarea au o bază pentru a dezvolta un simţ al competenţei şi al respectului de sine“, declară cartea Parenting a Child With a Learning Disability (Cum se creşte un copil cu un handicap de învăţare).

Dar ca să le ia apărarea, părinţii trebuie mai întâi să-şi analizeze propriile lor sentimente. Unii părinţi se simt vinovaţi, ca şi cum ei ar fi într-un fel de vină pentru starea copilului lor. Alţii intră în panică, simţindu-se copleşiţi de greutăţile care le stau în faţă. Ambele reacţii nu sunt de nici un folos. Ele îi împiedică pe părinţi să facă ceva, iar copilul nu va primi ajutorul de care are nevoie.

Prin urmare, dacă un specialist bun vă spune că copilul vostru are un handicap de învăţare, nu disperaţi. Nu uitaţi că aceşti copii cu handicapuri de învăţare nu au nevoie decât de un ajutor suplimentar într-un anumit domeniu al învăţatului. Faceţi-vă timp să vă familiarizaţi cu orice program pentru copiii cu un handicap de învăţare, programe care sunt puse, probabil, la dispoziţie în zona voastră. Azi, multe şcoli sunt mai bine dotate ca să facă faţă unor astfel de situaţii decât erau cu câţiva ani în urmă.

Specialiştii pun accentul pe faptul că ar trebui să vă lăudaţi copilul pentru orice realizare, indiferent cât de mică ar fi ea. Nu fiţi zgârciţi cu laudele. În acelaşi timp, nu neglijaţi disciplina. Copiii au nevoie de organizare, iar acest lucru este cu mult mai valabil în cazul celor cu un handicap de învăţare. Arătaţi-i copilului vostru ce aşteptaţi de la el şi nu vă abateţi de la normele fixate.

În sfârşit, învăţaţi să priviţi situaţia cu ochi realişti. Cartea Parenting a Child With a Learning Disability ilustrează acest lucru în modul următor: „Imaginaţi-vă că mergeţi la restaurantul vostru preferat şi comandaţi un scallopini de viţel. Când ospătarul vă pune în faţă farfuria, constataţi că este friptură de miel. Amândouă sunt nişte mâncăruri delicioase, însă voi v-aţi pregătit pentru a servi viţel. Mulţi părinţi trebuie să-şi schimbe modul de gândire. Probabil că nu aţi fost pregătiţi pentru miel, însă veţi constata că este excelent. La fel stau lucrurile şi când creşteţi copii cu necesităţi speciale“.

[Note de subsol]