Veghează oare clerul ortodox?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GRECIA

„CÂND a intrat în templu . . . şi a văzut mulţimea de oameni care făceau comerţ acolo, Isus s-a înfuriat şi a strigat: «Încetaţi să faceţi din casa Tatălui meu o casă de comerţ!» Dacă ar putea să meargă azi pe insula Patmos, . . . el ar vorbi şi mai aspru. Dar nu sunt sigur că îl va asculta cineva.“ Acestea sunt cuvintele folosite de un ziarist pentru a descrie o aşa-numită „adunare pancreştină de importanţă capitală“ şi „unul dintre momentele cruciale ale creştinătăţii actuale“.

Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, care este considerat capul simbolic al Bisericii Ortodoxe din întreaga lume, a proclamat anul 1995 drept „Anul Apocalipsei“a. Festivităţile, care s-au desfăşurat din 23 până în 27 septembrie 1995, au culminat cu reuniunea, pe insula Patmos, a membrilor clasei superioare a clerului din majoritatea patriarhiilor ortodoxe. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericii Anglicane şi ai diferitelor denominaţii protestante. Cele mai înalte oficialităţi politice şi militare ale Greciei au asistat şi ele la eveniment, alături de demnitari străini, politicieni, proeminenţi oameni de afaceri şi alţi invitaţi din întreaga lume.

Cei care studiază cartea Apocalipsa îşi vor aminti indicaţiile extrem de importante prezentate de către Isus Cristos în carte: „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel care veghează“ (Apocalipsa 16:15). Avându-se în vedere lucrul acesta, precum şi marea publicitate făcută acestei celebrări religioase a Apocalipsei, nu putem să nu ne întrebăm: Este creştinătatea trează? Continuă membrii ei să vegheze, aşteptând cu nerăbdare venirea lui Isus Cristos ca Rege întronat? Au îndreptat oare aceste festivităţi atenţia spre tema Bibliei, care şi atinge deznodământul în Apocalipsa şi care constă în sfinţirea numelui lui Iehova şi justificarea suveranităţii sale prin intermediul Regatului aflat sub domnia lui Cristos? Să trecem în revistă câteva fapte.

O parte a acestei lumi?

Pentru mulţi observatori, alianţa şubredă care a existat între conducătorii religioşi, politicieni şi oamenii de afaceri în timpul festivităţilor a fost cât se poate de respingătoare. Unii sunt de părere că toate partidele implicate au încercat să profite de această ocazie spre folosul propriu. Preoţii şi-au sporit influenţa apărând alături de politicieni eminenţi, în timp ce politicienii au încercat să-şi îmbunătăţească imaginea mizând pe sentimentul religios al publicului. Purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii din Grecia chiar a spus: „Apocalipsa a avut şi o implicare politică . . . Este vorba despre un scenariu care se derulează pe scena lumii“. — Sublinierea noastră.

Cât de bine se potriveşte aceasta cu descrierea din Apocalipsa 17:1, 2, unde ‘prostituata cea mare’ simbolică — imperiul mondial al religiei false, în care creştinătatea constituie o parte importantă — comite „fornicaţie“ (NW) spirituală cu „împăraţii pământului“! În loc să rămână curată din punct de vedere spiritual şi să vegheze, Biserica Ortodoxă, asemenea restului creştinătăţii, i-a ademenit pe conducătorii politici să lege o prietenie nesfântă cu ea, instigându-i la persecuţii religioase, îndeosebi împotriva Martorilor lui Iehova.

Nu este unită

Este demn de remarcat faptul că doi patriarhi ortodocşi au lipsit de la aceste celebrări. De ce? În semn de protest, patriarhul Alexios al II-lea al Moscovei a refuzat să asiste din cauză că patriarhatul Constantinopolului a răspuns favorabil unei petiţii comune înaintate de arhidiocezele din Estonia şi din Ucraina, prin care acestea cereau să fie trecute sub jurisdicţia Constantinopolului în loc de cea a Moscovei. Potrivit celor relatate, „aceasta este cea mai mare criză care a apărut vreodată în relaţiile dintre [patriarhatul Constantinopolului] şi mult mai puternica Biserică Ortodoxă Rusă“, ameninţând prin „consecinţe imprevizibile unitatea şi autoritatea ortodoxiei“.

În plus, patriarhul Ierusalimului a boicotat sinodul. De ce? Se spune că motivul ar fi faptul că el s-a înfuriat din cauza pedepsei pe care a trebuit s-o suporte cu trei ani în urmă din partea patriarhatului Constantinopolului deoarece încercase să preia controlul asupra Bisericii Ortodoxe din Australia.

Iniţial se hotărâse să fie invitat şi papa Ioan Paul al II-lea, dar decizia a fost schimbată în ultimul moment din cauza cruntei opoziţii din partea elementelor conservatoare din cadrul Bisericii Ortodoxe. În mai 1995, un cleric ortodox proeminent din Atena l-a numit pe papă „criminal de război“. Apoi s-a anunţat că, în astfel de condiţii, „papa . . . nu poate participa la celebrarea de la Patmos“.

Ca o ironie, la această situaţie deplorabilă se adaugă faptul că în timpul celebrărilor, la numai 1 500 de kilometri nord-est de Patmos, „creştinii“ ortodocşi şi cei romano-catolici se omorau între ei în Bosnia şi Herţegovina!

Este evident deci că pretinşii creştini, apatici din punct de vedere spiritual, permit ca sectarismul să-i dezbine! Deplângând această lipsă a unităţii, Iakovos, arhiepiscopul ortodox al Americilor de Nord şi de Sud, a afirmat într-un interviu următoarele: „Eforturile noastre de a uni bisericile în favoarea serviciilor făcute omenirii şi nu celor puternici ai acestei lumi au eşuat. . . . Oamenii s-au săturat de . . . binecuvântările patriarhale“.

„O «revelaţie» a luxului“

Acest eveniment catalogat drept „extravaganţă a opulenţei“ a fost supus unei cercetări atente. Într-un articol dintr-un ziar se spunea: „Cele patru zile de festivităţi desfăşurate la Patmos s-au dovedit a fi în cele din urmă o «revelaţie» a luxului. . . . Farmecul bizantin a trecut dincolo de limitele ceremoniei eclesiastice, ameninţând să transforme un eveniment ecumenic într-o sărbătoare costisitoare“. Mulţi au fost preocupaţi de suma de bani cheltuită cu ocazia acestor festivităţi, mai ales într-un moment în care supravieţuirea populaţiei din Balcani şi din Europa Răsăriteană era în pericol. Unii au evaluat preţul plătit pentru această „petrecere fără precedent“ la cifra de aproximativ 17 milioane de dolari americani. În portul din Patmos au sosit vase de croazieră luxoase care urmau să-i cazeze pe unii dintre musafirii bogaţi, invitaţi la reuniune. Spre consternarea multora dintre locuitorii permanenţi ai insulei, care aveau nevoie de un spital şi o şcoală corespunzătoare, insula a fost supusă în ultimul moment unei operaţii estetice ca să le creeze o impresie mai bună vizitatorilor de rang înalt.

Cât de bine i se aplică acestei situaţii cuvintele din Apocalipsa 18:2, 3, 7, unde se spune: „Negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfrâului ei [al Babilonului celui Mare]. Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi a trăit în lux, pe atât daţi-i chin şi întristare“! În timp ce oamenii de rând suferă, Biserica Ortodoxă a fost preocupată de extravaganţa unor sărbători deşarte din punct de vedere spiritual, în loc să vegheze şi să le asigure mângâiere şi ajutor spiritual.

Nutrind speranţe false

În cadrul acestei celebrări au avut loc câteva simpozioane şi conferinţe. Au fost propuse soluţii la marile probleme ale omenirii. A fost adoptată o rezoluţie prin care oamenii de ştiinţă erau chemaţi să rezolve urgent problemele omenirii. Regatul lui Dumnezeu nu a fost menţionat nici măcar o dată. În schimb, cartea Apocalipsa, în armonie cu restul Bibliei, scoate în evidenţă faptul că Regatul lui Dumnezeu încredinţat lui Isus Cristos este singura soluţie la toate problemele omenirii. — Apocalipsa 11:15–18; 12:10; 21:1–5.

Nu este de mirare că creştinătatea nu ia în serios speranţa biblică a Regatului. Dând glas atitudinii predominante, unul dintre călugării de la mănăstirea din Patmos a recunoscut deschis: „Noi nu considerăm că Apocalipsa este un text cu autoritate. Versetele de acest fel nu se citesc în biserici“. În aceeaşi ordine de idei, un teolog a spus: „Este periculos să facem o legătură între istoria acestei lumi şi Apocalipsa, considerând că ea este un text care descrie în mod detaliat ce urmează să se întâmple. . . . Ar fi o dovadă de naivitate şi o interpretare mai degrabă periculoasă“. Cât de profund dorm ei din punct de vedere spiritual!

Ei nu sunt treji

Este evident deci că creştinătatea nu este trează. În loc să îndrepte atenţia spre Cuvântul lui Dumnezeu şi spre promisiunile sale, această celebrare nu a fost altceva decât un „târg“ religios deşert şi inutil. Starea în care se află aşa-zisele biserici creştine este foarte asemănătoare cu cea a congregaţiei din Laodiceea, căreia Isus i-a spus: „Zici: «Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic», şi nu ştii că eşti cel ticălos, vrednic de plâns, sărac, orb şi gol“. — Apocalipsa 3:17.

Este interesant faptul că un susţinător inveterat al Bisericii Ortodoxe a scris unui ziar, plângându-se că „singurii care au tras foloase din această“ celebrare au fost Martorii lui Iehova. Ce l-a făcut să creadă acest lucru? El a explicat că revelaţia pe care a avut-o Ioan „are o bază escatologică comună cu cea a poziţiei doctrinale a Martorilor lui Iehova“. Da, este adevărat că Martorii se străduiesc din răsputeri să ‘vegheze’, continuând să lucreze cu zel la realizarea scopului lui Dumnezeu. De asemenea, ei sunt dornici să-i ajute pe toţi oamenii sinceri să ‘vegheze ca să fie socotiţi vrednici să stea în picioare înaintea Fiului Omului’, Isus Cristos. — Matei 24:42; Luca 21:36.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 20]

„O extravaganţă a opulenţei“ şi o „petrecere fără precedent“

[Text generic pe pagina 21]

„Oamenii s-au săturat . . . de binecuvântările patriarhale.“

[Provenienţa fotografiei de la pagina 19]

Foto: Garo Nalbandian