Cum se poate depăşi frustrarea creată de dislexie

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

„CARE este numărul tău de telefon?“, întreabă Julie. Persoana întrebată răspunde. Însă cifrele pe care le scrie Julie nu seamănă deloc cu numărul dat.

‘Profesoara mea a rupt în bucăţi desenul pe care l-am făcut’, se lamentează Vanessa, adăugând: ‘Nu mi-am putut aminti niciodată ce a spus’.

David, la cei 70 de ani ai săi, se chinuieşte să citească cuvinte simple, pe care le-a stăpânit mai bine de şase decenii.

Julie, Vanessa şi David au o problemă cu învăţatul, o problemă frustrantă. Este vorba de dislexie. Ce provoacă această stare? Cum pot dislexicii să depăşească frustrarea pe care o produce aceasta?

Ce este dislexia?

Un dicţionar defineşte dislexia drept „o dereglare a capacităţii de citire“. Deşi este considerată deseori o dereglare a capacităţii de a citi, dislexia poate implica mult mai multa.

Rădăcinile cuvântului provin din grecescul dys, însemnând „dificultate la“, şi lexis, însemnând „cuvânt“. Dislexia presupune dificultăţi legate de cuvinte sau limbaj. Deseori ea implică probleme cu aranjarea în ordinea corectă, cum ar fi ordinea zilelor săptămânii şi a literelor dintr-un cuvânt. După părerea dr. H. T. Chasty de la Institutul Britanic de Dislexie, dislexia „este o incapacitate de organizare care afectează memoria de scurtă durată, percepţia şi îndemânarea“. Nu este de mirare că persoanele dislexice constată că această boală este frustrantă!

Să luăm cazul lui David. Cum a ajuns acest cititor pasionat şi fluent de odinioară să aibă nevoie de ajutorul soţiei sale pentru a învăţa să citească din nou? O lovitură i-a afectat o zonă a creierului care are legătură cu limbajul, iar acest lucru a făcut ca progresul lui în citire să fie agonizant de lent. Însă cuvintele mai lungi îi creau mai puţine probleme decât cele mai scurte. În pofida dislexiei lui dobândite, capacitatea lui David de a conversa şi inteligenţa sa ascuţită nu au suferit niciodată. Atât de complex este creierul uman, încât cercetătorii mai au multe până să înţeleagă tot ce implică interpretarea sunetelor şi a semnalelor vizuale pe care acesta le percepe.

Pe de altă parte, Julie şi Vanessa suferă de dislexie de dezvoltare, care a devenit evidentă pe măsură ce au crescut. Cercetătorii sunt de părere că, în general, copiii care până la vârsta de şapte, opt ani dau dovadă de o inteligenţă normală, dar prezintă dificultatea neobişnuită de a învăţa să citească, să scrie şi să silabisească pot fi dislexici. Deseori, copiii dislexici scriu imaginea reflectată în oglindă a literei pe care încearcă să o copieze. Imaginaţi-vă frustrarea pe care au simţit-o Julie şi Vanessa când profesorii de la şcoală i-au catalogat în mod greşit drept proşti, înceţi sau leneşi!

În Marea Britanie, o persoană din zece suferă de dislexie. Faptul că alţii nu înţeleg problemele cu care se confruntă aceştia nu face decât să le mărească frustrarea. — Vezi chenarul de la pagina 14.

Care este cauza dislexiei?

Vederea slabă cauzează deseori probleme cu învăţatul. Corectaţi defectul vizual şi dislexia va dispărea. O mică parte dintre cei care nu citesc uşor constată că se pot concentra mai bine asupra cuvintelor dacă pun un plastic subţire şi colorat deasupra textului. Pe alţii nu-i ajută deloc acest lucru.

Unii, observând că această situaţie tinde să apară în familii, oferă o explicaţie genetică. Într-adevăr, revista New Scientist scria recent despre un studiu „care a analizat cunoscuta asociere dintre genele implicate în bolile sistemului imunitar, cum ar fi migrena şi astmul, şi cele răspunzătoare de dislexie“. Întrucât dislexicii şi rudele lor sunt foarte predispuşi la bolile sistemului imunitar, oamenii de ştiinţă cred că genele răspunzătoare de dislexie sunt situate în regiunea genomului care găzduieşte genele acestor boli. Dar, după cum a remarcat savantul comportamentist Robert Plomin, cercetătorii „au identificat numai o regiune cromozomială, nu o genă răspunzătoare de incapacitatea de a citi“.

Partea creierului care controlează poziţia, echilibrul şi coordonarea se numeşte cerebel. Unii savanţi susţin că acesta are un rol şi în gândirea şi în procesul vorbirii noastre. Interesant este că cercetătorii de la Universitatea Sheffield din Anglia au conceput un test pentru depistarea dislexiei care implică echilibrul şi coordonarea. Ei argumentează că defectele din cerebel determină zonele sănătoase ale creierului să compenseze deficitul. În general, copiii nu au dificultăţi în a-şi menţine echilibrul când li se spune să stea nemişcaţi, cu un picior în faţa celuilalt şi cu braţele deschise. Dar legaţi-i la ochi, şi copiii dislexici se vor împletici mult mai mult, întrucât ei depind mult de vedere pentru a-şi menţine echilibrul.

Alţi oameni de ştiinţă susţin că creierul copiilor dislexici prezintă diferenţe anatomice. În mod normal, secţiunea dorsală a părţii stângi a creierului este puţin mai mare decât secţiunea analoagă a părţii drepte, în timp ce în creierul unui dislexic jumătatea stângă şi cea dreaptă apar la fel de dezvoltate. Apoi, alţii afirmă că au găsit o distorsiune a modului în care sunt aranjate celulele nervoase în părţile creierului care au legătură cu limbajul.

Dar, indiferent de cauza fizică a dislexiei, cum pot fi ajutaţi cel mai bine cei care au această problemă?

Ajutor din partea părinţilor

Unii părinţi care au copii dislexici se simt vinovaţi şi se autocondamnă pentru situaţia nefericită a urmaşilor lor. Dacă ai acest sentiment, risipeşte mâhnirea, înţelegând că nici unul dintre noi nu este perfect şi că toţi suntem diferiţi. Începe prin a recunoaşte că, exact aşa cum un copil daltonist are nevoie de ajutor pentru a-şi înfrunta defectul, tot aşa are nevoie şi copilul tău dislexic. Tu, ca părinte, ai un rol decisiv în educaţia copilului tău.

Deşi în prezent dislexia nu poate fi prevenită sau vindecată, ea poate fi uşurată. Cum? Profesorul T. R. Miles, autorul cărţii Understanding Dyslexia (Să înţelegem dislexia), îi îndeamnă pe părinţi să descopere mai întâi de toate ce este dificil pentru un anumit copil dislexic. Apoi vor putea să evalueze în mod realist care sunt limitele copilului lor şi la ce se pot aştepta de la el. „Copilului trebuie să i se pretindă cât poate face, şi nu mai mult“, recomandă Reading and the Dyslexic Child (Cititul şi copilul dislexic). Fiind înţelegători şi încurajatori şi mai ales îngrijindu-se să le asigure un program corespunzător de învăţare, părinţii pot minimaliza efectele dislexiei şi, în acelaşi timp, pot diminua încordarea pe care o simte copilul dislexic.

Ajutor din partea profesorilor

Nu uitaţi că dislexia înseamnă dificultatea de a învăţa. Prin urmare, profesorii trebuie să petreacă timp cu copiii dislexici din clasele lor şi să depună eforturi ca să-i ajute. Limitaţi frustrarea copiilor, fiind realişti în ce priveşte pretenţiile voastre. La urma urmei, un copil dislexic poate deveni foarte bine un adult care încă găseşte că îi este dificil să citească cu voce tare.

Nu deveniţi un defetist. Mai degrabă lăudaţi copiii pentru orice progres pe care îl fac — şi cu siguranţă pentru tot efortul pe care îl depun. Totodată, evitaţi orice laudă discriminatorie. Profesorul Miles recomandă ca, atunci când profesorii observă un anumit progres, ei să îi spună unui elev dislexic: „Da, e adevărat că ai făcut câteva greşeli. Totuşi spun că ai făcut bine; este o îmbunătăţire faţă de săptămâna trecută şi, având în vedere infirmitatea ta, este un rezultat satisfăcător“. Dar când nu există îmbunătăţiri, el recomandă să spuneţi: „Da, încă ai probleme cu asta şi asta; să vedem dacă putem găsi vreo altă modalitate de a te ajuta“.

Feriţi-vă să faceţi remarci înjositoare la adresa modului în care citeşte copilul dislexic. Străduiţi-vă să-l faceţi să îndrăgească lectura şi cărţile. Cum? Atât părinţii, cât şi profesorii îi pot sugera copilului să ţină un semn de carte sau chiar o mică riglă sub rândul pe care îl citeşte, întrucât atenţia unui cititor foarte lent este deseori distrasă. Dacă problema constă în citirea în ordine greşită a literelor unui cuvânt, întrebaţi amabil: „Care este prima literă?“

Imaginaţi-vă cât de descurajator este pentru un copil dislexic ca profesorul de matematică să-i repete de nenumărate ori că răspunsurile lui sunt greşite. Nu ar fi mult mai bine ca profesorul să-i dea probleme puţin mai uşoare, astfel încât frustrarea pe care o aduce nereuşita să fie înlocuită de satisfacţia de a le rezolva corect?

După părerea unei profesoare specialiste, „cheia reuşitei pentru dislexici este ca aceştia să înveţe folosindu-şi toate simţurile“. Combinaţi văzul, auzul şi pipăitul pentru a-l ajuta pe copil să citească şi să scrie cuvintele corect din punct de vedere ortografic. „Elevul trebuie să privească cu atenţie, să asculte cu atenţie, să acorde atenţie mişcărilor mâinii lui când scrie şi mişcărilor gurii lui când vorbeşte“, explică profesorul Miles. Procedând astfel, copilul dislexic va asocia forma scrisă a literei atât cu sunetul ei, cât şi cu mişcările mâinii pe care le face ca să scrie litera respectivă. Pentru a-l ajuta pe copil să facă diferenţa între literele care îl pun în încurcătură, învăţaţi-l să înceapă să scrie fiecare literă dintr-un punct diferit al literei. Cartea Reading and the Dyslexic Child recomandă: „Ideal este ca fiecare copil [dislexic] să aibă o oră de instruire pe zi în care un profesor să i se dedice numai lui“. Din păcate, împrejurările permit rareori acest lucru. Cu toate acestea, dislexicii se pot ajuta singuri.

Ajutorul personal

Dacă eşti dislexic, propune-ţi să citeşti cel mai mult în momentele tale de maximă concentrare. Cercetătorii au constatat că elevii dislexici obţin rezultate bune când citesc încontinuu o oră şi jumătate, dar că după aceea nu mai dau randament. „Se pare că perioade regulate, dar limitate de studiu zilnic sunt mai benefice decât zilele ocazionale de efort intens“, se menţionează în Dyslexia at College (Dislexia la Universitate). Este adevărat, îţi va trebui mai mult timp ca să citeşti şi să scrii ortografic. Dar perseverează.

Foloseşte-te de o maşină de scris portabilă sau, şi mai bine, de un procesor de cuvinte cu un program care te ajută să corectezi ortografia cuvintelor pe care le introduci. Pe lângă aceasta, învaţă cum se organizează şi se manipulează informaţiile. — Vezi chenarul de la pagina 13.

Bucură-te de cărţi, ascultându-le pe cele înregistrate pe audiocasete. De fapt, în prezent, această revistă şi însoţitoarea ei, Turnul de veghere, apar cu regularitate pe casete în multe limbi, şi tot la fel întreaga Biblie.

Dacă citind chenarul crezi că eşti dislexic, nu ascunde problema. Accept-o şi ia-o în considerare. De exemplu, poate că te pregăteşti pentru un interviu în vederea obţinerii unui loc de muncă. La fel ca mulţi oameni, ai putea constata că situaţiie dificile îţi îngreuiază exprimarea clară şi concisă. De ce nu ai încerca înainte câteva interviuri de probă?

Problemele pe care le cauzează dislexia nu se remediază uşor. Însă creierul, un organ extraordinar, compensează această problemă. Prin urmare, este puţin probabil că vei avea parte de o nefericire permanentă. Julie, Vanessa şi David au lucrat din greu ca să depăşească frustrarea. Şi tu poţi face la fel. Acceptă faptul că dificultatea ta specifică nu trebuie să te oprească de la învăţătură. Perseverează în încercarea de a citi, de a scrie şi de a silabisi corect. Făcând astfel, vei putea depăşi frustrarea creată de dislexie.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 13]

Sfaturi pentru organizare personală

Foloseşte-te de următoarele:

• un carnet de notiţe personal

• o agendă

• un suport pentru scrisori şi alte hârtii

• un dosar personal

• un jurnal

• un carneţel cu adrese

[Chenarul de la pagina 14]

Cum să identificaţi dislexia la copii

Dacă răspundeţi afirmativ la trei sau patru dintre întrebările de mai jos, alcătuite pentru fiecare categorie de vârstă, este posibil ca respectivii copii să fie dislexici într-o anumită măsură.

Copii de 8 ani sau mai puţin:

Au învăţat târziu să vorbească?

Au încă anumite dificultăţi cu cititul sau scrisul? Vă surprinde acest lucru?

Aveţi impresia că, în chestiuni care nu au legătură cu cititul şi scrisul, ei sunt ageri şi sclipitori?

Scriu literele şi cifrele în mod greşit?

Când fac socoteli, se folosesc de beţişoare, de degete sau de semne pe hârtie mai mult timp decât se folosesc cei de vârsta lor? Le este foarte greu să-şi amintească tabla înmulţirii?

Le este greu să deosebească stânga de dreapta?

Sunt neobişnuit de neîndemânatici? (Nu toţi copiii dislexici sunt neîndemânatici.)

Copii între 8 şi 12 ani:

Fac greşeli de ortografie neobişnuite? Omit uneori litere din cuvinte sau le pun într-o ordine greşită?

Fac greşeli de citire aparent din neatenţie?

Înţeleg ceea ce citesc mai încet decât se aşteaptă de la copiii de vârsta lor?

Copiază cu greu de pe tablă la şcoală?

Când citesc cu voce tare, sar peste cuvinte sau chiar peste un rând sau citesc acelaşi rând de două ori? Le displace să citească cu voce tare?

Încă au probleme cu tabla înmulţirii?

Au un simţ al orientării slab dezvoltat, confundând dreapta cu stânga?

Le lipseşte încrederea în sine şi au un respect de sine scăzut?

[Provenienţa materialului din chenar]

— Awareness Information, publicat de British Dyslexia Association, şi Dyslexia, realizată de Broadcasting Support Services, Canalul 4 de Televiziune, Londra, Anglia.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Ca ajutor pentru a te concentra, ţine o riglă sub rândul pe care îl citeşti.