Hula — dansul din Hawaii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN HAWAII

CÂND se vorbeşte despre Hawaii, adesea ne gândim la hula. Cu toate că dansul hula este pus în legătură numai cu Hawaii, acesta îşi are originile în Pacificul de Sud.

În timpurile străvechi, hawaiienii nu aveau o limbă scrisă, prin urmare, melodiile şi cântecele erau folosite pentru a povesti istoria şi obiceiurile lor. Aceste cântece erau însoţite de dansul hula, caracterizat prin mişcări ale şoldurilor, ale mâinilor şi ale picioarelor şi prin expresii ale feţei.

Nu există dovezi documentare despre dansul hula mai vechi de anul 1778, când căpitanul Cook şi oamenii săi au sosit pe insulă. Ceea ce se cunoaşte azi se bazează în mare parte pe obiceiurile, melodiile şi cântecele de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Primele dansuri hula au fost, probabil, ritualuri sacre. Însă se crede că nu toate dansurile hula au constituit acte de închinare sau că au făcut parte din cadrul unor servicii religioase.

Influenţa misionarilor

În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, hula se dansa pentru exploratorii şi marinarii de pe vapoarele care veneau să viziteze insulele. Este posibil ca aceşti clienţi care plăteau să fi dorit ca dansurile hula să prezinte fără reţinere scene sexuale.

La sosirea lor, în anul 1820, misionarii au avut un puternic motiv să condamne hula. După ce au fost siguri că aveau aprobarea conducătorilor de aici, misionarii au atacat hula, spunând despre acest dans că este păgân şi vulgar — şi că este lucrarea Diavolului. Chiar înainte de aceasta, în anul 1819, văduva regelui Kamehameha I, regina Kaahumanu, care guverna atunci, a făcut unele schimbări în ce priveşte practicile religioase străvechi. Printre aceste măsuri s-au numărat şi dărâmarea idolilor şi renunţarea la ritualurile complicate. Odată cu acestea s-au pierdut pentru totdeauna nenumărate dansuri şi cântece.

Kaahumanu a fost acceptată în biserică în anul 1825. În 1830, ea a emis un edict care interzicea interpretarea în public a dansului hula. După moartea ei, survenită în 1832, unii conducători nu au luat în considerare edictul. Timp de doi ani, când restricţiile morale au fost respinse pe faţă de tânărul rege Kamehameha III şi de tovarăşii săi, hula a ajuns din nou un dans la modă, şi aceasta foarte repede. Însă, în 1835, regele a recunoscut că drumul pe care mergea era greşit, iar în regat s-au întors la putere calviniştii.

Renaşterea dansului hula

În timpul domniei regelui Kalakaua (1874–1891) a avut loc o renaştere, acceptându-se din nou, fără restricţii, interpretarea dansului hula în public. În cinstea încoronării sale, care a avut loc în 1883, lunile de antrenament şi de emoţii au culminat cu interpretarea în public a multor cântece şi dansuri hula, unele dintre acestea fiind compuse special pentru această ocazie. Până în anul 1891, când acest rege a murit, hula a suferit o mulţime de schimbări în ce priveşte paşii şi mişcările corpului, precum şi în ce priveşte acompaniamentul instrumental, fiind introduse ukulelele, chitara şi vioara.

După anul 1893, când monarhia a luat sfârşit, dansul hula a intrat din nou în declin. Pe la mijlocul secolului însă, dansul a început să se bucure de succes. Pentru a atrage un public mai variat, s-au introdus o mulţime de lucruri noi. Întrucât mulţi nu înţelegeau limba hawaiiană, s-au folosit cuvinte englezeşti. În prezent, hula pune accentul mai mult pe dans — pe mişcările mâinilor şi ale picioarelor, pe legănarea şoldurilor şi pe expresia feţei.

Pe măsură ce numărul vizitatorilor veniţi pe insule a crescut, hula a devenit un dans din ce în ce mai popular. Călătorii veniţi de pe continent au luat cu ei la plecare dansurile pe care le-au învăţat şi au început să le prezinte în filmele de la Hollywood, dansatorii nefiind hawaiieni. În 1935, chiar şi Minnie Mouse a dansat hula pentru Mickey, care cânta la havaiana sa.

Hula azi

Odată cu „Renaşterea hawaiiană“ din anii ’70, cunoştinţele câtorva cântăreţi, dansatori şi instructori de dans au constituit baza pentru renaşterea formelor mai vechi de hula. În prezent, există instructori de hula care interpretează dansuri vechi şi alţii care creează altele noi. În ambele cazuri, încercările lor au dus la reprezentaţii extravagante şi spectaculoase.

Până în zilele noastre s-a păstrat, într-o oarecare măsură, o legătură spirituală cu mulţimea de zeităţi din Hawaii. În fiecare an, înainte de a începe festivalul Împărătesei Merrie ţinut la Hilo, Hawaii, elevii de la şcolile de hula merg în pelerinaj la groapa de foc a zeiţei Pele sau la locurile unde a curs de curând lavă. Aceştia cântă, dansează şi oferă ca ofrande flori, boabe şi gin, cerându-i zeiţei să le binecuvânteze eforturile în cadrul concursului. Ansambluri de pe întregul pământ se întrec pe parcursul celor trei nopţi de concurs, considerate drept Olimpiada de hula.

Hula ocupă un loc important în renaşterea culturală din Hawaii. Dansurile hula includ dansuri solemne ce acompaniază cântece care venerează zei şi zeiţe, precum şi dansuri ce descriu, în mod simplu, viaţa de zi cu zi de pe aceste insule, dansuri care nu au nici o semnificaţie religioasă.

Creştinii trebuie să fie foarte atenţi atunci când aleg ce dansuri hula să danseze sau să privească. Ei trebuie să fie siguri că nu aduc omagiu, fără să ştie, vreunui zeu sau vreunei zeiţe. Este necesară, de asemenea, atenţie şi atunci când ascultă sau cântă anumite cântece. Multe dintre acestea conţin cuvinte cu înţelesuri ascunse sau cu dublu înţeles. Dacă ţine cont de acestea, cel care priveşte sau dansează hula se poate bucura de o formă de distracţie sănătoasă.