Lumea în obiectiv

Risipă de hrană în Brazilia

Potrivit celor declarate de Ministerul Agriculturii din Brazilia, „ţara aruncă anual în vânt 2,34 de miliarde de dolari americani pe orez, fasole, porumb, soia, grâu, legume şi fructe“, se arată în O Estado de S. Paulo. „Calculând pierderile altor produse [agricole] şi a risipei făcute de consumatori, această cifră se ridică la 4 miliarde de dolari americani.“ De ce se aruncă însă 20 la sută din producţia agricolă şi 30 la sută din cantitatea de fructe recoltate? Printre motivele invocate sunt amintite ‘capacitatea redusă de depozitare în ferme, tehnologia de producţie necorespunzătoare, şoselele stricate şi o slabă administrare a recoltelor’. Deplângând inexistenţa unor reguli care să pună frâu risipei, Benedito Rosa, de la Ministerul Agriculturii, a declarat următoarele: „Atâta mâncare risipită i-ar putea hrăni pe cei care nu au ce mânca“.

Sindromul „luni dimineaţa“

„Stresul pe care îl provoacă de fiecare dată întoarcerea la muncă luni dimineaţa măreşte cu 33 la sută riscul unui atac de cord“, se arată în Jornal do Brasil. Un studiu efectuat în Germania asupra a 2 636 de cazuri „a dezvăluit că riscul de a suferi un accident cardiac variază în funcţie de ziua din săptămână şi de oră“. Totuşi, s-a constatat că zilele de luni sunt deosebit de periculoase şi că în cursul dimineţii apar de trei ori mai multe atacuri de cord decât în restul zilei. Muncitorii din fabrici sunt mai afectaţi de sindromul „luni dimineaţa“ decât profesioniştii sau decât angajaţii din birouri. Profesorul Stefan Willich, coordonatorul acestui studiu, afirmă: „Presupunem că schimbarea la un ritm mai intens, imediat după relaxarea de la sfârşit de săptămână, este cea care provoacă atacurile [de cord]“. Cardiacii trebuie să-şi înceapă săptămâna în mod calm, s-a sugerat.

„Naţiunea cea mai pasionată de jocurile de noroc“

„Japonia a devenit naţiunea cea mai pasionată de jocurile de noroc din lume“, se arată în Asahi Evening News. Cei mai mulţi bani (65 la sută) se joacă la pachinko, un joc pentru care se folosesc automate cu bile şi cuie. De asemenea, japonezii cheltuiesc mai mult decât orice altă naţiune la cursele locale de cai. În 1992, vânzările au fost de două ori mai mari decât în Statele Unite şi de peste patru ori mai mari decât în Hong Kong, Marea Britanie şi Franţa. Pentru a spori vânzările, femeile tinere au devenit acum ţinta lor. O tânără din Nagoya a spus: „Părinţii mei fac mare caz din asta, dar eu le spun mereu că «guvernele naţionale şi locale le organizează. Ce poate fi rău în asta?»“ De fapt, teoretic, legile japoneze interzic jocurile de noroc, însă jocurile de noroc publice există ca o „economie de facto“, susţine cercetătorul Hiroshi Takeuchi. El este de părere că în cazul în care sumele încasate din jocurile de noroc depăşesc 4 la sută din produsul naţional brut al unei ţări, acestea devin o problemă socială. În Japonia, sumele încasate din jocurile de noroc au ajuns în prezent la valoarea de 5,7 la sută.

Bisericile resimt valul delincvenţei

Până în anii recenţi, bisericile din Australia erau lăsate de obicei descuiate, chiar şi atunci când nu se oficiau slujbe. Însă acum, se arată în ziarul The Weekend Australian, lucrurile s-au schimbat din cauza jafurilor, a spargerilor, a deteriorării clădirilor care aparţin bisericii şi a mai multor cazuri de atacuri asupra preoţilor. „Mă tem că acum majoritatea parohiilor noastre îşi încuie bisericile. Este trist că se întâmplă lucrul acesta“, spunea arhiepiscopul catolic John Bathersby. „Cred că are loc o diminuare a respectului faţă de religie. Cred că întreaga secularizare a societăţii a creat în realitate un mediu în care mulţi oameni nu deosebesc deloc biserica de altă instituţie a societăţii şi, ca atare, a dispărut acea aură deosebită de respect faţă de ea. Unii oameni văd în biserică o clădire ca oricare alta.“

Un papă multilateral

Papa Ioan Paul al II-lea nu este doar conducător spiritual al Bisericii Romano-Catolice, ci şi dramaturg, scriitor şi interpret. Cartea Crossing the Threshold of Hope (Dincolo de pragul speranţei), scrisă recent, a fost cotată timp de mai multe săptămâni drept un best-seller. Piesa, o dramă muzicală intitulată The Jeweler’s Shop (Prăvălia bijutierului), reprezentată în premieră în decembrie anul trecut, a fost jucată o anumită perioadă în New York. Papa a scris-o în 1960 sub pseudonimul Andrzej Jawien. „Papa a fost dramaturg, actor, regizor, traducător şi critic de teatru pentru ziarul local din Cracovia“, a declarat producătorul dramei. Există pe piaţă şi un dublu CD de mare succes, pe care este înregistrat papa recitând Rozariul. Pontiful este renumit şi pentru călătoriile pe care le face în lume, anul acesta având planificate vizite pe cinci continente. Cea de-a 63-a călătorie a sa, efectuată în ianuarie, a fost descrisă de The New York Times drept „o încercare a Papei, la cei 74 de ani ai săi, de a înlătura imaginea unei papalităţi în declin şi de a crea ideea că nici sănătatea şi nici vârsta nu îl vor opri să introducă viziunea sa morală în afacerile lumii“.

Sângele — un „medicament“ periculos

„S-ar putea oare ca Martorii lui Iehova să aibă dreptate atunci când refuză transfuziile de sânge?“, întreabă ziarul englez Sunday Telegraph. Teama faţă de transfuziile efectuate în prezent se datorează şi sângelui contaminat cu hepatita C, şi virusului SIDA. „Însă infecţia este doar una dintre pericolele prezentate în revistele de specialitate“, se arată în Telegraph. „Studii precum cel care a estimat că şansele unei reacţii adverse la o transfuzie sunt de 20 la sută sunt puţin cunoscute publicului. La fel de necunoscute sunt studiile care au ajuns la concluzia că o transfuzie este cea mai sigură garanţie a unei slabe însănătoşiri după o operaţie la abdomen sau la colon.“ Studiile au mai arătat faptul că un procentaj mare de transfuzii de sânge sunt inutile, că obiceiul de a face transfuzii variază mult şi că acesta se bazează mai degrabă pe obişnuinţă decât pe vreun suport ştiinţific. Numind sângele „un medicament puternic“ pe care „majoritatea medicilor îl tratează mult prea uşuratic“, Tom Lennard, chirurg specialist la spitalul „Royal Victoria“, comenta: „Dacă sângele ar fi un medicament nou, nu ar primi autorizaţie de fabricaţie“.

Ocrotiţi-vă bebeluşii de zgomot

„Prea mult zgomot poate dăuna unui fetus sau unui nou-născut“, afirmă într-o declaraţie de presă Radio France Internationale. Aflat în uterul mamei sale, un copil este foarte expus pericolului de a suferi unele traume din cauza anumitor zgomote puternice la care este expusă mama. Întrucât peretele abdominal al mamei şi lichidul amniotic constituie o slabă protecţie în faţa zgomotelor din exterior, un copil poate deveni handicapat înainte de a se naşte. De exemplu, riscul pierderii capacităţii de percepere a sunetelor de frecvenţă înaltă este de trei ori mai mare la copiii ale căror mame au fost expuse unor zgomote a căror intensitate este situată între 85 şi 95 de decibeli — nivele destul de frecvent întâlnite la multe concerte rock sau în discoteci. Unii cercetători ne avertizează că, pe lângă faptul că dăunează auzului, expunerea frecventă la zgomote puternice, îndeosebi când mama se află în ultimele luni de sarcină, poate accelera ritmul inimii fetusului.

„Primul ajutor pe plan afectiv“

Primul ajutor acordat la faţa locului în caz de accident trebuie să includă mai mult decât atenţia faţă de vătămările corporale. Persoanele accidentate au nevoie şi de ajutor pe plan afectiv, arată ziarul german Süddeutsche Zeitung. Cum poate fi acordat un astfel de ajutor? Asociaţia Psihologilor Germani ne sugerează patru paşi simpli pentru acordarea „primului ajutor pe plan afectiv“. Sugestiile au fost rezultatul interviurilor luate victimelor şi psihologilor. Aceste recomandări sunt: „Spune-i persoanei vătămate că eşti lângă ea. Fereşte-o de orice lucru care i-ar putea distrage atenţia. Comunică prin contact corporal. Vorbeşte-i şi ascult-o“. Se depun eforturi ca aceste măsuri să fie cunoscute prin intermediul medicilor şi al şcolilor de şoferi şi să fie incluse în cursurile pentru acordarea primului ajutor.

„Micuţele «animale de povară» din India“

Astfel i-a numit autorul unui articol din Times of India pe cei 17 până la 44 de milioane de copii care muncesc în India. În pofida faptului că sunt disponibili aproximativ 23 de milioane de adulţi apţi pentru muncă, ce nu au de lucru, proprietarii de fabrici deseori preferă să angajeze copii care lucrează fără să protesteze pentru că primesc jumătate din suma pe care o primesc adulţii şi care rareori întreabă de pericolele la care le este expusă sănătatea din cauza muncii pe care o prestează. Numai după ce unele naţiuni occidentale au refuzat să importe bunurile produse prin munca unor copii, unii producători au înlocuit copiii cu adulţii. Guvernul Indiei a promis elaborarea unor legi mai severe care să preîntâmpine acest abuz şi să-i constrângă pe părinţi să le dea copiilor instruirea elementară. Dr. Shankar Dayal Sharma, preşedintele Indiei, afirmă următoarele: „Nici tradiţia, nici necesităţile economice nu pot justifica munca efectuată de copii, iar eliminarea unei exploatări de genul acesta este una dintre principalele sarcini din prezent“. Cu toate acestea, mulţi justifică această practică prezentând drept argument faptul că sărăcia lucie este o „realitate crudă“ şi că salariile câştigate de un copil îi aduc familiei sprijinul atât de necesar.