Cum au putut face aşa ceva?

CUM au justificat oamenii acest comerţ cu sclavi? Istoricii arată că până în secolul al XVIII-lea, doar câţiva au pus sub semnul întrebării caracterul moral al sclaviei. Cartea The Rise and Fall of Black Slavery face următoarea observaţie: „Pe timpul când Columb a ajuns pe neaşteptate în Indiile de Vest, nici biserica, nici scrierile acceptate de ea nu le-au arătat viitorilor colonişti că faptul că ei foloseau muncă forţată ar putea fi considerat drept ceva imoral, deşi câteva voci izolate ale unor clerici au făcut aluzie la îndoielile lor. . . . Niciodată nu s-a sugerat că instituţia sclaviei, aşa întreţesută cum era cu întreaga societate europeană, ar trebui pusă la îndoială“.

După ce comerţul transatlantic a ajuns să fie în plină desfăşurare, mulţi clerici au folosit argumente religioase pentru a sprijini sclavia. Iată ce declară cartea American Slavery: „Miniştrii protestanţi [din America] au jucat un rol important în apărarea sclaviei . . . Probabil că cel mai răspândit şi mai eficient argument religios a fost ideea simplă conform căreia sclavia face parte din planul lui Dumnezeu de a-i ajuta pe cei care până acum fuseseră păgâni să aibă parte de binecuvântările creştinismului“.

Însă tratamentul plin de cruzime şi sălbatic la care au fost supuşi sclavii necesita o justificare mai bună decât pretenţia de a oferi „binecuvântările creştinismului“. Prin urmare, coloniştii care erau proprietari de sclavi, precum şi scriitorii şi filozofii din Europa şi-au spus că negrii nu sunt la fel ca albii. Edward Long, un proprietar de plantaţie care avea să scrie History of Jamaica, a făcut următoarea remarcă: „Când ne gândim la caracterul acestor oameni şi la cât de deosebiţi sunt faţă de restul lumii, nu trebuie oare să tragem concluzia că ei sunt o specie diferită?“ Consecinţele unei astfel de gândiri au fost arătate de un guvernator din Martinica: „Am ajuns să cred cu tărie că negrii trebuie să fie trataţi ca animalele“.

În cele din urmă, propriile interese economice şi preocupările umanitare au ajutat să se pună capăt comerţului cu sclavi transatlantic. De la început, africanii s-au împotrivit înrobirii lor, iar pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, răscoalele erau ceva obişnuit. Proprietarii îngroziţi şi-au dat seama că situaţia lor devenea din ce în ce mai periculoasă. Ei au ajuns şi să se întrebe dacă, în loc să întreţină sclavi, nu ar fi mai ieftin să cumpere forţa de lucru atunci când aveau nevoie.

În acelaşi timp, argumentele morale, religioase şi umanitare împotriva sclaviei au găsit un sprijin din ce în ce mai mare în Europa şi în America. Mişcările aboliţioniste au prins forţă. Deşi, din 1807 încoace, comerţul cu sclavi a fost abolit în mod legal în multe ţări, efectele sclaviei au rămas.

Un serial de televiziune, The Africans: A Triple Heritage (Africanii — o triplă moştenire), a făcut să răsune în mod cutremurător glasul fiilor şi al fiicelor Africii: „Cu mult înainte de zilele sclaviei, noi trăiam în . . . Africa. Iar apoi au venit străinii şi i-au luat pe unii dintre noi. Azi suntem atât de răspândiţi, încât soarele niciodată nu apune peste descendenţii Africii“. Prezenţa a milioane de oameni de origine africană în America de Nord şi de Sud, în insulele din Marea Caraibilor şi în Europa este un rezultat evident al comerţului cu sclavi.

Oamenii încă mai examinează problema vinovaţilor acestui comerţ cu sclavi transatlantic. Basil Davidson, un specialist în istorie africană, scrie în cartea sa The African Slave Trade: „Africa şi Europa au mers mână-n mână“.

„Să vină regatul tău“

Ceva trebuie să învăţăm de aici — ceva ce priveşte guvernarea omenească. Un om înţelept a scris: „Am privit toate asupririle care se fac sub soare; şi iată, cei apăsaţi vărsau lacrimi şi nu era nimeni să-i mângâie. De partea asupritorilor lor era puterea“. — Eclesiastul 4:1.

Din nefericire, aceste cuvinte, scrise cu mult timp înainte ca acest comerţ cu sclavi africani să înceapă, continuă să fie adevărate şi în zilele noastre. Încă mai există oprimaţi şi asupritori, iar în unele ţări mai există şi sclavi şi stăpâni. Creştinii ştiu că în curând, prin intermediul guvernării Regatului lui Dumnezeu, Iehova îl „va scăpa pe săracul care strigă şi pe cel necăjit care n-are nici un ajutor“ (Psalmul 72:12). Din acest motiv, precum şi din altele, ei continuă să se roage lui Dumnezeu astfel: „Să vină regatul tău“. — Matei 6:10, NW.