Trompeta — De pe câmpul de luptă în sala de concerte
ÎN TIMPUL regelui Abiia, războinicii lui Iuda au fost prinşi într-o ambuscadă. Înconjuraţi de 800 000 de soldaţi duşmani, aceştia erau depăşiţi numericeşte de două ori. Se părea că nu există cale de scăpare. Dintr-odată, sunetul trompetelor a străpuns văzduhul! Când adrenalina a năvălit în venele lor, bărbaţii lui Iuda au scos un strigăt de război răsunător şi s-au năpustit în bătălie. În pofida circumstanţelor nefavorabile, iudeii au învins duşmanul. — 2 Cronici 13:1–20.
Cât de mobilizator trebuie să fi fost sunetul acelor trompete! Fără îndoială că acesta le-a amintit iudeilor de promisiunea lui Iehova: „Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi alarma din trompete şi DOMNUL [Iehova, NW] Dumnezeul vostru Îşi va aduce aminte de voi şi veţi fi scăpaţi de vrăjmaşii voştri“ (Numeri 10:9). Sunând din trompete, Iuda a demonstrat încrederea pe care o avea în Iehova, iar această încredere a fost răsplătită.
Istoria trompetei însă este mult mai veche decât acest episod biblic. Trompeta de metal era cunoscută încă din Egipt, cu aproximativ 2 000 de ani înainte de Cristos. Aceste trompete străvechi se deosebeau mult de cele pe care le cunoaştem în prezent. Să vedem cum s-a transformat, în decursul timpului, acest instrument fascinant.
Stadiile de început
Cuvântul românesc „trompetă“ derivă dintr-un cuvânt franţuzesc vechi, trompe, care se referă la trompa unui elefant. Trompetele primitive se asemănau într-adevăr cu o trompă de elefant. Dramaturgul grec Eschil (525–456 î.e.n.) a definit sunetul trompetei drept „penetrant“. Folosirea acesteia se limita la semnale de război, ocazii funerare sau festive, întreceri sportive şi alte evenimente publice.
Deşi în Israel trompetele erau folosite pentru semnale militare, acestea asigurau şi muzica la templu. Pentru a produce din argint aceste instrumente de înaltă calitate erau folosiţi meşteşugari iscusiţi. În templu, trompeţii cântau la unison, astfel încât au fost descrişi ca „unindu-se într-un glas [în perfectă armonie, Today’s English Version]“. — 2 Cronici 5:13.
Aşadar, trompetele folosite în Israel nu erau în nici un caz necizelate, nici în ce priveşte forma, nici în ce priveşte sunetul. Cu toate acestea, asemenea trompetelor folosite de naţiunile dimprejur, ele nu puteau produce decât un număr limitat de note. Aveau să treacă multe secole până să fie îmbunătăţite performanţele trompetei.
Naşterea trompetei moderne
Pentru a îmbogăţi gama de tonuri a trompetei, trebuiau modificate forma şi dimensiunile ei. Pentru început i s-a dat o lungime mai mare. S-a considerat că un instrument mai lung va dispune de un repertoriu mai amplu de note. O trompetă medievală (numită Busine) măsura, oricât ar părea de ciudat, 1,80 metri lungime! Aşa cum poate vă imaginaţi, era foarte greu de cântat la ea. De aceea, pentru o mânuire mai uşoară, în secolul al XIV-lea, trompetei i s-a dat forma de S. Un secol mai târziu, i s-a adăugat o buclă alungită cu trei ramificaţii paralele.
Noua trompetă putea produce mai multe note, însă numai într-un registru acut. Aceste note erau greu de obţinut. Cu toate acestea, unii compozitori au început să scrie muzică pentru clarino, adaptată registrului acut. Un compozitor renumit al acestei epoci a fost Johann Sebastian Bach (1685–1750).
În cele din urmă, trompetei i s-au adăugat segmente suplimentare de tub încovoiate, numite tuburi de schimb. Ideea a fost cât se poate de simplă: Tuburile suplimentare au mărit lungimea coloanei principale de aer, producând astfel o gamă mai largă de tonalităţi. Tuburile au coborât tonalitatea trompetei de la nota fa până la si bemol.
Astfel, în timpul lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756–1791), nu s-a mai cântat la clarino, trompeta medievală cu registru acut. Cel care a ajuns să domine relativ uşor registrul acut a fost clarinetul, în timp ce trompeta a ocupat acum registrul mediu.
Această nouă trompetă era ingenioasă, dar era încă dificil să cânţi la ea, întrucât schimbarea tuburilor pretindea folosirea ambelor mâini. De aceea, era nevoie de modificări ulterioare.
O trompetă cu clape
Cam pe la 1760, un muzician rus pe nume Kolbel a făcut o descoperire revoluţionară. El a plasat un orificiu în apropierea pavilionului trompetei şi l-a acoperit cu o clapă căptuşită cu un material moale care servea drept dop. Acţionarea acestei clape urca sunetul oricărei note a trompetei cu un semiton. În 1801, un trompetist din Viena, pe nume Anton Weidinger, a îmbunătăţit proiectul lui Kolbel, producând o trompetă cu cinci clape. Exista, în sfârşit, o trompetă care putea produce toate notele gamei fără să fie greu de cântat la ea.
Cu toate acestea, chiar şi trompeta lui Weidinger prezenta neajunsuri grave. Deschiderea clapelor dăuna rezonanţei instrumentului, alterând în mod considerabil sunetul remarcabil al trompetei. Aşadar, trompeta cu clape nu a rezistat prea mult. A fost abandonată în scurt timp în favoarea realizării unui model de trompetă cu totul nou.
Prima trompetă cu ventile
În 1815, Heinrich Stoëlzel din Silezia a obţinut brevetul pentru o invenţie care îi aplica trompetei pistoane sau ventile. Prin intermediul orificiilor lor plasate în mod strategic, fiecare ventil avea rolul de a devia coloana de aer din tubul principal, lăsând-o să pătrundă într-un tub suplimentar legat de acesta. Astfel, se puteau folosi simultan, în orice combinaţie, mai multe tuburi de schimb de lungimi diferite. În plus, întrucât ventilele erau cu închidere prin resort, acestea puteau răspunde instantaneu la comenzi.
La început au existat probleme cu această trompetă în ce priveşte redarea exactă a înălţimii sunetelor. Însă pe măsură ce anii au trecut, aceste imperfecţiuni au fost corectate, iar trompeta cu ventile a rezistat până în zilele noastre.
Renumită pentru universalitatea sa
Trompeta ocupă un loc în aproape toate genurile de muzică. Se armonizează bine cu vocea umană şi cu alte instrumente. Sunetul ei eroic, războinic face ca ea să fie folosită în fanfare şi în marşuri. În acelaşi timp, ea are o rezonanţă vibrantă, strălucitoare, care este foarte potrivită pentru concerte, opere şi jazz-ul modern. Mai mult decât atât, datorită bogatelor calităţi lirice pe care le posedă, trompeta este foarte potrivită pentru balade şi adesea i se încredinţează bucăţi solo.
Da, trompeta are o istorie veche. Ea nu mai este pur şi simplu un instrument de transmis semnale aflat în mâinile unui soldat. Ea poate produce acum o artă muzicală autentică — cel puţin atunci când se află în mâinile unui virtuoz. Fără îndoială că ascultarea ei v-a făcut plăcere, indiferent de preferinţele pe care le aveţi în materie de muzică. Cât de recunoscători îi putem fi Creatorului nostru că le-a acordat oamenilor capacitatea de a inventa instrumente muzicale cum este trompeta!
[Provenienţa fotografiilor de la paginile 16, 17]
Trompetă cu clape şi trompetă cu culisă: Encyclopædia Britannica/a 11-a ediţie (1911)