Lumea în obiectiv
Neîncrederea în guvern
„Pretutindeni pe glob, oamenii şi-au pierdut încrederea în sistem“, susţinea recent The Washington Post şi adăuga: „Pretutindeni, guvernul este o vorbă de ocară“. Comentând mai multe sondaje de opinie efectuate în ultimii ani, ziarul nota: „În multe ţări, din Canada până în Japonia, o majoritate uneori uimitoare a cetăţenilor le-au spus celor care făceau sondajele că nu se poate avea încredere în guvernul ţării lor, că economia ţării lor este în derivă şi că lucrurile nu vor face decât să se înrăutăţească, nu să se îmbunătăţească“. În Franţa, de exemplu, circa 60% dintre cei intervievaţi se aşteptau ca lucrurile să se înrăutăţească în viitor, în timp ce aproape tot atât de mulţi şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care este guvernată ţara. În Italia, aproximativ 75% considerau că guvernul nu mai funcţionează tot atât de bine ca în urmă cu cinci sau zece ani. În Canada, mai mult de jumătate din cei intervievaţi, cred că generaţia viitoare se va confrunta cu o situaţia economică şi mai rea decât cea actuală.
Puterea placebo-urilor
Cercetătorii din domeniul medical au considerat multă vreme că aproape o treime dintre pacienţi prezintă semne de ameliorare după ce li se administrează un placebo — tratament fără valoare terapeutică reală. Totuşi, un studiu recent a dezvăluit că placebo-urile pot avea un efect mult mai puternic. The New York Times a relatat recent că oamenii de ştiinţă de la La Jolla, California, S.U.A., au supravegheat îndeaproape circa 7 000 de pacienţi cărora li se administraseră tratamente noi, experimentale, care, mai târziu, s-au dovedit a fi ineficiente din punct de vedere medical. Acest studiu a dezvăluit că două treimi dintre pacienţi au prezentat o ameliorare, cel puţin temporară, ca urmare a tratamentelor. Deşi acest efect placebo poate, în unele cazuri, să antreneze o reală ameliorare biologică, oamenii de ştiinţă avertizează că aceasta reflectă uneori dorinţa personală a pacientului de a-l mulţumi pe medic raportându-i o ameliorare. Astfel, unii cercetători menţionează acest studiu drept o dovadă a necesităţii de a impune testarea cu mai multă stricteţe a noilor medicamentaţii.
Cum se adulmecă scurgerile
Scurgerile neînsemnate din conductele subterane poate că nu atrag publicitatea aşa ca spărturile şi pierderile mari, dar ele păgubesc totuşi anual industria de milioane de dolari şi provoacă „pe ascuns o poluare invizibilă“, relatează revista National Geographic. O companie canadiană a găsit o soluţie neobişnuită la această problemă: folosirea câinilor labrador de vânătoare care să adulmece astfel de scurgeri uşoare din conductele de petrol, gaze naturale şi produse chimice. Pentru început, se pompează într-o porţiune din conducta suspectată de a fi fisurată un produs chimic special cu miros dezgustător. Apoi, câinii trec la treabă. Revista Geographic relatează: „Ei pot să adulmece pierderile de substanţe chimice din conductele subterane până la o adâncime de 5 metri. Într-o mlaştină din Louisiana câinii stăteau în bărci mici şi adulmecau mirosul scurgerilor chimice din conducte aflate la 1,8 metri adâncime sub apă şi 1,5 metri adâncime sub pământ“. Revista adaugă: „Câinii ne stau la dispoziţie pretutindeni“.
Zeii ploii dezamăgesc
Datorită unei grave secete, guvernul statului Andhra Pradesh din sud-estul Indiei a recurs recent la o procedură neobişnuită de aducere a ploii. Potrivit revistei India Today, guvernul a subvenţionat „ritualul antic de împăciuire a zeilor ploii“. Iată ce a spus în acest sens ministrul Aşezămintelor Publice: „Dumnezeu ne va veni în ajutor“. Preoţi din 50 de temple selecţionate au îndeplinit ritualuri timp de 11 zile. Care a fost rezultatul? India Today raportează: „Este evident că zeii nu s-au lăsat impresionaţi. . . . Deoarece religia a dat greş, guvernul a decis acum să recurgă la metoda ştiinţifică. Au fost necesare multe etape până să se creeze ploaia artificială“ în cadrul unui experiment de „însămânţare“ a norilor.
Compromis după compromis
Atât luteranii din Statele Unite, cât şi metodiştii din Marea Britanie au dezbătut recent problema homosexualităţii. În Marea Britanie, Conferinţa metodistă a ajuns la o decizie oarecum incertă. Ei au hotărât să nu ordineze ca miniştri religioşi homosexuali şi lesbiene; în acelaşi timp totuşi ei declară că biserica „recunoaşte, susţine şi proclamă participarea şi ministerul lesbienelor şi al homosexualilor în cadrul Bisericii“. În Statele Unite, o comisie a Bisericii Luterane a întocmit un raport de 21 de pagini trimis spre examinare celor 19 000 de pastori ai bisericii. Potrivit cu Associated Press, raportul afirmă că Biblia încurajează legăturile homosexuale. De asemenea, raportul pretinde că masturbarea este „în general binevenită şi sănătoasă“. În această afirmaţie şi în această pretenţie, raportul contrazice poziţia Bibliei faţă de aceste probleme. — Romani 1:26, 27; 1 Corinteni 6:9, 10; Coloseni 3:6, 7.
Vânzările de tutun prosperă în Rusia
Vânzările de tutun înfloresc în Rusia şi în alte foste teritorii sovietice, relatează revista Maclean’s din Canada. În fosta Uniune Sovietică există circa 70 de milioane de fumători, adică aproape 25% din populaţie, care consumă anual 350 de miliarde de ţigări. Şi, întrucât vechile legi sovietice care interziceau reclamele de ţigări nu mai sunt în vigoare, companiile occidentale de ţigări au invadat mass-media — radioul, televizorul, ziarele, revistele şi panourile publicitare — cu reclame pentru produsele lor. Deşi mărcile occidentale de ţigări pot să coste de două până la patru ori mai mult decât mărcile locale, ele sunt considerate deseori un simbol al succesului. Iată ce notează în acest sens revista Maclean’s: „Statisticile guvernamentale arată că circa 500 000 de ruşi mor anual de cancer pulmonar sau de alte boli provocate de fumat“.
Spital pe roţi
Un spital neobişnuit îi ajută pe bolnavii din India: este vorba despre un tren numit „Lifeline Express“ (Expresul salvator de vieţi). Echipat cu medici voluntari, trenul este „un adevărat spital pe roţi“, relatează revista Asiaweek. El pătrunde în sate şi staţionează acolo pentru o lună sau o lună şi jumătate, dându-le chirurgilor timp să trateze cel puţin 600 de pacienţi înainte de a pleca în satul următor. Finanţat de un grup non-profit intitulat Impact India Foundation, acest spital mobil a ajutat până acum circa 400 000 de persoane. Zelma Lazarus de la Impact India relatează: „Acest proiect a luat proporţii nebănuite. Şi alte ţări ne cer acum să creăm un sistem asemănător de spitaluri mobile“.
Calcularea numărului celor sortiţi iadului
Biserica Baptistă de Sud din Alabama, S.U.A., a fost criticată recent deoarece a publicat o cifră estimativă oficială conform căreia 46,1% din populaţia statului s-ar putea să meargă în iadul propovăduit de baptişti. Acest raport, publicat în ziarul The Birmingham News, împărţea statul pe districte, enumerând câţi la sută din fiecare district erau „nesalvaţi“. Conform cu Associated Press, baptiştii nu au făcut decât să scadă din numărul populaţiei fiecărui district totalul membrilor bisericii lor, şi apoi să aplice „o formulă secretă“ care să stabilească numărul celor din alte religii pe care îi considerau demni de a merge şi ei la cer. Raportul lor a fost aspru criticat de către cititorii ziarului The Birmingham News. Unul dintre aceştia scria: „Este culmea aroganţei să elaborezi o formulă cu care să calculezi numărul celor ce nu vor fi salvaţi“.
Experienţele constructive contribuie la menţinerea sănătăţii
„Stresul extenuant şi problemele emoţionale reduc vigoarea organismului, în timp ce bucuria şi voioşia stimulează sistemul imunitar şi întăresc rezistenţa la boală.“ Aşa rezumă ziarul german Nassauische Neue Presse probele adunate de noua ştiinţă a psihoneuroimunologiei. Influenţele negative de la serviciu sau de acasă slăbesc rezistenţa organismului. Pe de altă parte, potrivit dr. Anton Mayr, profesor şi microbiolog, emoţiile şi experienţele cu caracter pozitiv au efect întăritor. Iată câteva exemple citate de el: „credinţa, speranţa, iubirea, încrederea, sentimentul de siguranţă, comunicarea, stimulii pozitivi în viaţă, recrearea şi . . . dorinţa de a trăi şi de a fi sănătos“.
Corupţia şi spovedania
Pretinzând că sunt politicieni sau oameni de afaceri, doi scriitori italieni au apelat la zeci de preoţi catolici cerându-le să-i absolve de păcatele corupţiei. Apoi, ei au publicat discuţiile purtate cu preoţii în timpul spovedaniei. Ziarul La Repubblica relatează: „Potrivit bisericii, [scriitorii] comiseseră un sacrilegiu şi pentru aceasta au fost deja criticaţi şi, probabil, excomunicaţi“. Ziarul adaugă însă că aceste pretinse spovedanii „demonstrează confuzia efectivă, incapacitatea şi spiritul tolerant al marii majorităţi a celor 36 000 de preoţi italieni, care, deseori, par a fi mai interesaţi de păcatele sexuale decât de cele comise împotriva societăţii“. Pino Nicotri, unul dintre aceşti scriitori, a descoperit că dintre cei 49 de preoţi cărora li s-a „spovedit“, numai unul i-a refuzat absolvirea şi i-a spus să-şi mărturisească delictul în faţa autorităţilor. La Repubblica făcea următorul comentariu: „În ceea ce priveşte părerea celorlalţi, ori mita nu este considerată păcat, ori este inutil să mergi la un judecător, din moment ce lucrul care contează este iertarea din partea lui Dumnezeu“.
O rată înaltă a recuperărilor
„Profilul Braziliei s-a schimbat în ultimii ani. Dintr-o zonă de tranzit pentru traficul de narcotice, ţara a devenit şi consumator şi producător de narcotice“, explică Arthur Guerra de Andrade, specialist în problemele cauzate de alcoolism şi toxicomanie. Potrivit cu O Estado de S. Paulo, consumul de droguri „afectează între 6 şi 8% din populaţie“. În plus, „printre tinerii între 12 şi 16 ani, 90% au consumat alcool cel puţin o dată“. Dl. Andrade adaugă: „Numărul persoanelor care acuză tulburări fizice şi psihice pricinuite de alcool a crescut cu 50% în ultimii zece ani“. Mai mult decât atât, „aproximativ 25% din accidentele de muncă ce survin în Brazilia sunt legate de consumul de stupefiante, în special de alcool“. Totuşi, o latură pozitivă a lucrurilor o constituie faptul că Brazilia „înregistrează cea mai înaltă rată a recuperărilor — 60 până la 80% dintre muncitorii alcoolici“.