Anatomia unei dispute

EA simte nevoia să-şi exprime sentimentele. El vrea să ofere soluţii. Este posibil ca de-a lungul timpului milioanele de dispute conjugale să fi constituit melodii diferite, însă deseori ele nu au fost altceva decât variaţiuni pe câteva teme. Înţelegerea punctului de vedere al partenerului dvs., de altfel diferit de al dvs., sau a stilului său de comunicare poate ajuta la reducerea acestor incendii de mari proporţii la dimensiunile unor tăciuni care emană o căldură plăcută din vatra unei familii fericite.

„Nu-mi dirija viaţa!“

Imaginea unei soţii cicălitoare şi dominatoare poate deveni realitate în cazul unui soţ care constată că la fiecare pas este sufocat cu sfaturi, cereri şi critici. Biblia confirmă astfel de sentimente, când afirmă: „Certurile unei soţii sunt ca un acoperiş care curge şi care alungă pe cineva“ (Proverbele 19:13, New World Translation). Este posibil ca o soţie să-i adreseze soţului ei o cerere la care acesta să se împotrivească în tăcere datorită unor motive necunoscute ei. Gândindu-se că el nu a auzit-o, ea îi spune, de această dată, ce are de făcut. Împotrivirea lui creşte. Este vorba despre o soţie cicălitoare şi despre un soţ ţinut sub papuc? Sau este vorba despre doi oameni care pur şi simplu nu au comunicat cu claritate?

Privind din punctul de vedere al unei soţii, ea îşi exprimă cel mai bine iubirea faţă de soţul ei prin faptul că îi oferă acestuia un sfat util. Privind prin prisma soţului, ea îi dă ordine şi insinuează că este incompetent. „Nu-ţi uita servieta“ constituie pentru ea o afirmaţie care exprimă grija faţă de el şi totodată dorinţa de a se asigura că el are tot ce-i trebuie. El are impresia că o aude pe mama lui care îi striga de la uşă: „Ţi-ai luat batistă curată?“

O soţie foarte obosită ar putea spune cu blândeţe: „Vrei să mâncăm în oraş astă seară?“, aceasta însemnând de fapt: „N-ai vrea să mă duci în oraş să cinăm? Sunt prea obosită ca să mai gătesc“. Însă, este posibil ca soţul ei iubitor să se folosească de această ocazie pentru a o lăuda pentru felul în care găteşte şi pentru a insista asupra faptului că preferă mâncarea pregătită de ea oricărei alte mâncări. Sau poate că el se gândeşte: ‘Încearcă să mă manipuleze!’ Între timp, soţia ar putea să-şi spună cu amărăciune: ‘La ce bun să-l mai întreb?’

„Nu mă iubeşti!“

„Cum poate să gândească aşa ceva?“, exclamă soţul nedumerit şi dezamăgit. „Muncesc, aduc banii necesari pentru plata cheltuielilor, ba îi mai aduc şi flori din când în când!“

Toţi oamenii simt nevoia de a fi iubiţi, însă femeia resimte în mod deosebit nevoia de a primi de repetate ori asigurări în acest sens. Este posibil ca ea să nu spună cu voce tare acest lucru, însă, în sinea ei, ea se poate simţi o povară nedorită, în special dacă ciclul menstrual îi creează o stare temporară de deprimare. În astfel de momente, soţul ei poate că se retrage, gândindu-se că ea îşi doreşte să rămână singură un timp. Ea poate interpreta lipsa lui de apropiere ca pe o confirmare a celei mai cumplite dintre temerile ei, şi anume că el nu o mai iubeşte. S-ar putea ca ea să-i vorbească cu asprime, căutând să-i impună să o iubească şi să o sprijine.

„Dragul meu, ce s-a întâmplat?“

Reacţia unui bărbat care se confruntă cu o problemă stresantă poate fi aceea de a căuta un loc liniştit în care să mediteze asupra problemei respective. O femeie poate intui că soţul ei trece printr-un moment de tensiune şi reacţionează instinctiv, încercând să-l determine să vorbească. Oricât de bine intenţionate sunt aceste eforturi, un soţ le va considera acţiuni nedorite şi umilitoare. În timp ce se retrage pentru a-şi analiza problema, el priveşte peste umăr şi o zăreşte pe loiala sa soţie urmându-l cu hotărâre. În urechile lui răsună vocea ei insistentă, plină de iubire care spune: „Dragul meu, te simţi bine? S-a întâmplat ceva? Hai să discutăm“.

Dacă nu primeşte răspuns, soţia se simte, poate, rănită. Când se confruntă cu o problemă, ea doreşte să o discute cu el. Însă bărbatul pe care îl iubeşte ea nu vrea să-i împărtăşească sentimentele. „Cu siguranţă că nu mă mai iubeşte“, s-ar putea să conchidă ea. Astfel, atunci când bărbatul, care nu bănuieşte nimic, iese în sfârşit din universul său interior mulţumit de soluţia găsită, găseşte, de asemenea, nu partenera iubitoare, îngrijorată pe care a exclus-o de la rezolvarea problemei, ci soţia supărată care este gata să-i ceară socoteală pentru că a lăsat-o deoparte.

„Tu niciodată nu mă asculţi!“

Acuzaţia aceasta pare ridicolă. Lui i se pare că nu face altceva decât să-şi asculte soţia. Însă atunci când aceasta vorbeşte, ea are impresia că vorbele ei sunt prelucrate şi analizate de un computer care rezolvă o problemă de matematică. Bănuielile ei se confirmă atunci când, chiar în mijlocul unei fraze, el spune: „Ei bine, de ce nu . . .?“

Atunci când o soţie îşi abordează soţul cu o problemă, de cele mai multe ori ea nici nu îl învinuieşte şi nici nu aşteaptă o soluţie de la el. Ceea ce-şi doreşte ea cel mai mult este o ureche care să asculte cu empatie nu numai faptele în sine, ci şi sentimentele ei în legătură cu acestea. Şi-apoi, ea nu doreşte un sfat, ci confirmarea sentimentelor ei. Tocmai pentru acest motiv mulţi soţi bine intenţionaţi au declanşat o explozie când tot ce au avut de spus a fost: „Iubito, nu ar trebui să ai astfel de sentimente. Situaţia nu este chiar atât de gravă“.

Oamenii aşteaptă deseori ca partenerii lor să le citească gândurile. „Suntem căsătoriţi de 25 de ani, a spus un bărbat. Dacă ea nu ştie nici acum ce vreau, înseamnă ori că nu-i pasă, ori că nu este atentă.“ Iată ce a scris autorul unei cărţi care tratează despre relaţiile din căsnicie: „Când partenerii nu-şi spun unul altuia ce doresc, ci se critică încontinuu unul pe celălalt pentru că au ratat ocazia de a acţiona în mod corespunzător, nu este surprinzător faptul că spiritul de iubire şi de cooperare dispare. În locul acestuia apare . . . lupta pentru putere în care fiecare dintre parteneri încearcă să-l oblige pe celălalt să-i satisfacă necesităţile“.

„Eşti un iresponsabil!“

Este posibil ca o soţie să nu-i spună clar şi răspicat acest lucru soţului ei, ci să-l insinueze cât se poate de clar prin tonul vocii. Întrebarea „De ce ai venit atât de târziu?“ ar putea fi privită drept solicitare a unei informaţii. Totuşi, este foarte probabil ca privirea ei acuzatoare şi mâna pusă în şold să-i spună soţului ei: „Băieţel iresponsabil ce eşti, m-ai făcut să mă îngrijorez. De ce nu m-ai sunat? Eşti atât de lipsit de consideraţie! Acum s-a zis cu cina!“

Ea are dreptate, desigur, cu privire la cină. Dar dacă izbucneşte o ceartă, aceasta va primejdui şi relaţia lor? „Majoritatea disputelor se nasc nu din cauză că cei doi au puncte de vedere diferite, ci fie din cauză că bărbatul are sentimentul că femeia nu-i aprobă punctul de vedere, fie din cauză că femeia dezaprobă modul în care i-a vorbit el“, remarcă dr. John Gray.

Unii sunt de părere că acasă, omul ar trebui să nu se reţină de la a spune ce are pe inimă. Însă cel care ştie să comunice caută să ajungă la un acord şi să facă pace ţinând cont de sentimentele celui care îl ascultă. Am putea compara, în linii mari, o astfel de comunicare cu faptul de a-i servi partenerului sau partenerei dvs. un pahar de apă rece ca gheaţa, în loc să i-l aruncaţi în obraz. Am putea spune că deosebirea constă numai în modul în care spuneţi lucrurile.

Aplicarea cuvintelor din Coloseni 3:12–14 va înlătura disputele şi va duce la realizarea unui cămin fericit: „Îmbrăcaţi-vă cu tandre sentimente de compasiune, de bunăvoinţă, de umilinţă a minţii, de blândeţe şi de îndelungă răbdare. Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are un motiv de a se plânge împotriva altuia. Aşa cum v-a iertat Iehova de bunăvoie, faceţi şi voi la fel. Dar pe lângă toate aceste lucruri, îmbrăcaţi-vă cu iubire, deoarece ea este o legătură perfectă a unităţii“ (NW).

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

El susţine faptele, ea susţine sentimentele.